Pr. Constantin Necula: „Dați-le voi să mănânce” (Matei 14.14-22)

Cele mai citite

Dintre minunile Domnului Hristos, cele care au în miezul lor înmulțirea pâinilor sunt teribil de prețioase pentru vremea de acum. A ruperii comunităților. Domnul Hristos refuză să facă singur minunea. Se vrea în conlucrarea cu Apostolii, ceea ce pe aceștia nu pare să-i dispună. Sunt îngrijorați pentru foamea aproapelui, dar ideea că ei ar putea să o facă să dispară pare, la prima vedere, o imposibilitate pe care nici măcar El, Învățătorul, nu o poate înfrânge.

Știm numărul peștilor – doi și al pâinilor – cinci. Nu știm numărul oamenilor decât prin aproximație, cunoscând numărul bărbaților – cinci mii, cu femei și copii – din mulțimi, dar știm însă exact numărul coșurilor de „rămășițe” – douăsprezece. Va fi fost atât de mare entuziasmul cât foamea? De obicei da. Dar Hristos îi învață pe ucenici să nu guste din entuziasm, ci să învețe adâncul credinței. De aceea îi urcă în corabie și-i îndeamnă să plece spre celălalt țărm. Nu doar pentru siguranță fizică. Ci și pentru aceea sufletească.

Acel „dați-le voi să mănânce” e legat și de „dați-le asemeni Mie”, fără spectacol antreprenorial. Fără divertismentul spectacular al unei biruințe umane. Muncise o zi întreagă la vindecarea bolnavilor. Vor fi fost mulți. Foamea va fi crescut și pentru că rezerva de alimente se va fi înjumătățit. Amintiți-vă că după orice vindecare Domnul îndemna să se dea de mâncare bolnavului vindecat, pentru a anula teama că dinaintea lor se află vreo fantomă. Pentru a-I asigura că se întorc acasă cu același om pentru care vor fi străbătut o geografie fizică și una psihică la fel de înfricoșătoare bolnavului ca atare.

Locuri de muncă

Nu-i acum ușor să fii bolnav, dar atunci! Ori rezerva de hrană se topise pentru că testul vindecării obligase la hrănirea vindecaților. Mila lui Hristos îi vindecase, dar omenia din propria lor casă îi confirmase că nu sunt niște năluci. Cum aveau să creadă apostolii când Domnul, călcând marea ce-L înfrunta în furtună, Se va apropia de corabie. Lui Petru îi cere să vină pe ape să vadă că fără voința umană a asumării minunii acesta nu se desăvârșește vederii. „Dați-le voi să mănânce!”

Evanghelia aceasta este despre mila lui Hristos, dar și despre nevoia noastră, comunități, familii și oameni singuratici, de a fi parte integrantă din vindecarea celuilalt. De aceea cred că nu doar construcția de spitale e soluția. Și nici doar dezvoltarea de programe medicale. Ci de recuperarea omeniei de care au nevoie toate acestea ca să funcționeze. Să se împlinească instituțional. Fără vecinătatea căreia să-i pese crucea purtată rămâne un efort aproape imposibil de împlinit.

Copilăria generației mele a fost marcată de mersul la cutare sau cutare vecin ori neam ori chiar părinți ori ai casei la spital. Era un ritual întreg. Te îmbrăcai frumos, vorbeai în șoaptă și purtai în borcane bine închise supă ori compot – ameliatori de suferință garantați de comunitate. Ba, știind cât costă uneori atenția din jur, purtai ciocolate (cele mai căutate erau cele chinezești, cele germane erau aproape de neconceput), iar dacă erai ceva mai măricel ți se încredințau pachetele de țigări. Cine să fi controlat un copil nevinovat pentru a descoperi nevinovatele țigări ale motivării unora dintre slujbași?

Această purtare de grijă, oricât vi s-ar părea de exagerat, era parte a acestui „dați-le voi să mănânce”. Grija și îngrijorarea. Tainica emoție a plecării cu Salvarea a vreunuia dintre noi ori întoarcerea câte unuia ce credeam că a devenit nălucă. Toate construiau plasa de protecție a bunului simț. A grijii care înmulțește orice sărăcie de o face adevărată bogăție! Din care astăzi s-a ales praful. Toate le-am trecut pe seama telefonului și de pe cord pe card. Și așa ne-am pierdut bucuria vederii minunilor și participării la ele.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Suveraniștii, puși la zid de ministrul Apărării: „Critică Armata, nu dronele Rusiei”

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a reacționat public după valul de critici și informații apărute în urma intervenției...

Știri pe același subiect