Evanghelia acestei Duminici, a 7-a după Rusalii, poartă cu sine conotația pomenirii Părinților de la Sinodul 4 Ecumenic. De la Calcedon, astăzi Kadikoy, un cartier al Istanbulului. La 451 d.Hr. De ce îl ține minte Biserica? Pentru că a combătut erezia lui Eutihie, care susținea că după întrupare, Hristos ar avea o singură natură. De aici numele ereziei: monofizitism. Au fost prezenți 520 ori, după unele izvoare, chiar 630 de episcopi, mai ales din Răsărit. Mărturia Calcedonului rămâne și astăzi adevărată: Iisus Hristos este una și aceeași Persoană, în două naturi – dumnezeiască și omenească -, unite fără amestecare, fără schimbare, fără împărțire și fără despărțire. Formula se opune și celei miaphizite – pe care au adoptat-o Bisericile Ortodoxe Orientale, Coptă, Armeană, Siriacă și Etiopiană. Scriu asta doar ca să înțelegeți că dincolo de diferențe de port liturgic ori construcție eclesială, există o serie de diferențe eclesiologice. Deloc mici și neînsemnate.
Duminica acesta dispune însă și de Evanghelia specifică zilei. Pasajul citit de noi din Evanghelia după Matei (9. 27-35) este situat la finalul unei serii de minuni care confirmă autoritatea mesianică a lui Iisus Hristos. Într-o succesiune rapidă, textul prezintă vindecarea a doi orbi, eliberarea unui mut demonizat și o sinteză a activității publice a Mântuitorului. Din punct de vedere teologic, acest fragment nu este doar o cronică a unor minuni medicale sau exorcisme, ci o profundă meditație asupra vederii duhovnicești, a puterii credinței și a polarizării radicale pe care prezența lui Dumnezeu o provoacă în rândul oamenilor. Doi oameni lipsiți de vederea fizică devin primii care recunosc adevărata identitate a lui Iisus, adresându-I-se cu titlul escatologic: „Miluiește-ne pe noi, Fiule al lui David!”. Strigătul care demonstrează o cunoaștere profundă a profețiilor mesianice. Deși ochii lor trupești erau în întuneric, ochii sufletului lor erau larg deschiși.
Răspunsul lui Iisus nu este unul instantaneu. El îi lasă pe oameni să Îl urmeze până în casă, testându-le perseverența și maturizarea dorinței. Întrebarea Mântuitorului: „Credeți că pot să fac Eu aceasta?” mută accentul de la simpla nevoie fizică la relația personală de încredere. Vindecarea se produce prin cuvânt și atingere, fiind guvernată de principiul: „După credința voastră, fie vouă!”. Astfel, textul subliniază că minunea nu este un act de magie, asimetric și eludând voința omului, ci o întâlnire sinergică între atotputernicia divină și libertatea credinței umane. Porunca ulterioară de a păstra tăcerea — cunoscută în teologie ca „taina mesianică” — arată refuzul lui Iisus de a fi confundat cu un lider politic sau cu un magician popular ori populist. Este o înainte-vedere la toți „Euthie” ai lumii. Imediat după plecarea celor doi, dinaintea lui Hristos este adus un om mut, a cărui neputință era cauzată de un duh necurat (v. 32-34). Dacă orbii puteau măcar să strige, acest om se afla într-o izolare totală: nu putea vorbi și nu își putea exprima suferința. Vindecarea lui, realizată prin alungarea demonului, demonstrează că Împărăția lui Dumnezeu a și sosit și că ea eliberează ființa umană din jugul robirii spirituale.
Reacțiile martorilor la această minune evidențiază o ruptură profundă în societatea iudaică a vremii. Pe de o parte, mulțimile anonime se minunează, recunoscând unicitatea lucrării divine: „Niciodată nu s-a văzut așa ceva în Israel”. Pe de altă parte, elitele religioase, reprezentate de farisei, refuză evidența din cauza mândriei și a invidiei. Cei muți de frică vorbesc. Iar cei orbiți de ură rămân orbi. Incapabili să nege realitatea minunii, ei Îi atribuie o origine demonică: „Cu domnul demonilor scoate pe demoni”. Avem astfel dinainte propria noastră istorie contemporană. Pare că nimic nu se schimbă la om. Dar, slavă Lui, nici la Dumnezeu. El continuă să vindece, să elibereze, să construiască Libertăți prin vindecare. Și ne dovedește textul acesta, o dată în plus, că una este să vorbești cu Dumnezeu și alta despre Dumnezeu. Că una este să fii vindecat din vorbirea cu El și alta este să fii ofuscat din vorbirea despre El. E vremea aceea, ca și vremea de acum, vreme de alegere duhovnicească. Și de cernere.
Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
