Nu. Nu este întâmplător că după Duminicile în care am prăznuit Sfinții și Sfinții născuți din coasta gliei și cerului românesc, prăznuind Sfinții athoniți, recitim an după an Evanghelia în care suntem chemați să ne vindecăm de grijile pământești (Matei 6. 22-33). Cred că Biserica ne-a descoperit pedagogia curajului asumării fericirii de a fi creștin, vindecând grija de multe și convertind-o în grija de Împărăția cerului.
Este, în fapt, o eliberare din robia spirituală, din înnorarea minții de norii unei nesătule parveniri trupești, pământene. Anxietății legate de procesul înavuțirii, Hristos ne cere să opunem încrederea deplină în pronia divină. Al cărei lucrător în toate este Duhul Sfânt. Părinții Bisericii aveau să ne învețe, în timp și în geografii spirituale diferite, că problema nu este munca în sine, ci îngrijorarea excesivă și atașamentul pătimaș față de bunurile materiale. Materiale și deci perisabile.
Ei ne atrag atenția că grijile excesive sunt privite ca o armă a demonilor pentru a distrage atenția de la mântuire. Ele creează un zgomot interior care împiedică rugăciunea curată. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur arată că îngrijorarea pentru ziua de mâine este un semn al slăbirii credinței în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Părinții consideră această atitudine ca fiind una de factură „păgânească”. Atunci când mintea este ocupată exclusiv de problemele materiale, ea își pierde claritatea spirituală. Sfântul Maxim Mărturisitorul explică faptul că atașamentul față de lucruri naște gânduri pătimașe, iar acestea aduc tulburare. Și privind societatea de azi, nici noi nu cred că am exprima mai potrivit lucrurile, lucrărirle și oamenii implicați în ele.
Nu. Evanghelia acesta nu e îndemn la lene. Și nici la așezarea în poziția lehamitei ori a indolenței sociale. Biserica nu îndeamnă la lene sau la neglijarea îndatoririlor zilnice, ci condamnă panica și lăcomia. Omul trebuie să muncească pentru a-și întreține familia și pentru a-i ajuta pe cei aflați în nevoie. Avem dinainte îndemnul sfinților de a lucra, făcând un efort fără învârtoșare ori anxietate.
Redus la o simplă iconologie, aș îndrăzni să spun că Sfinții Părinți ne învață să depunem efortul necesar (mâinile la lucru), dar să lăsăm rezultatul în seama lui Dumnezeu (mintea la Cer). Îndrăznesc să vă rog să citiți, cu liniște, cartea Mitropolitului Antonie Plămădeală „Tradiție și libertate” și veți vedea cum ora et labora se poate traduce în arealul ortodox românesc. Poate că așa s-a și născut termenul de grijă mântuitoare pe care Părintele Teofil Părăian îl redescoperă atunci când afirmă că există și o „grijă bună” – grija de a deveni mai bun, de a împlini voia lui Dumnezeu și de a trăi corect.
Cum ne vindecăm de grija vieții? Pentru a redobândi pacea inimii, scrierile bisericești propun câțiva pași practici. Cel dintâi este ierarhizarea valorilor. Ei aduc aminte că nu e nimic mai important decât căutarea cu prioritate a Împărăției lui Dumnezeu, conform îndemnului evanghelic. Nu cu obstinație – care nește idolatrizare nătângă – , ci cu destinderea necesară oricărei împliniri de vocație. Apoi Părinții vorbesc despre tăierea voii și lepădarea grijilor. Cine este atent la cuvintele rostite ori cântate în Liturghia ortodoxă aude îndemnul din Imnul Heruvimic: „Toată grija cea lumească de la noi să o lepădăm”. Acest lucru se face prin rugăciune de abandonare în voia divină.
Un ultim sfat. Tot venit din gândirea Părinților. Chemarea la realism, la trăirea înprezent. Sfântul Thalasie spune că îngrijorarea pentru viitor este o risipă de energie spirituală. Dumnezeu dă har pentru ziua de azi, nu pentru scenariile imaginate de noi pentru mâine. Iar vindecarea de falsa bogăție, obsesivă și vulgară, este adusă de milostenie. Dăruirea din bunurile proprii distruge frica de sărăcie și sporește încrederea în pronia divină.
Atâtea gânduri minunate din doar câteva rânduri de Scriptură. Îndrăzniți!
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI



