Suntem în Duminica pe care o socotim, alături de Părinții Bisericii, ca o legătură, un pod de mărturisire între Înălțarea Domnului Hristos și Pogorârea Duhului Sfânt. Aici, de veacuri de-acum, Ortodoxia așază amintirea Sfinților Părinți care au dat mărturie de îndumnezeirea Fiului la Sinodul I Ecumenic, Nicee, 325 d. Hr. Domnul.
Constantin Noica scria că este momentul nașterii gândirii moderne, gândirii europene. Iar primele articole din Crez sunt prima mărturie a forței gândirii sinodale. Împreună pentru adevăr. Poate că n-ar fi rău să ne aducem aminte, atunci când avem memoria istorică așezată în ordinea culturii, nu a viiturii de informație, că momentul Niceea nu este numai înfrângerea duhovnicească și dogmatică a lui Arie, preotul furibund și manipulator din Alexandria, ci și repunerea în logica Duhului Sfânt a cordialității mărturisirii de credință cu tot ce înseamnă conținutul teologic al prezenței Fiului, Dumnezeu-Omul, în iconomia lumii. A omenirii în întregul ei.
Altfel ce rost ar fi avut ca Împăratul Constantin să fi strâns de la margini de imperiu pe toți aceia care puteau gândi dincolo de clișee și puteau citi dincolo de emoția momentului adevărul? Mărturia lor de credință va fi mereu dărâmătoare de idoli și erezii. Al doilea Sinod Ecumenic- Constantinopol, 381 d.Hr., va beneficia de metoda mărturisirii pe care Apostolii au transmis-o, iar Episcopii o vor păstra cu sfințenie: menținerea gândirii sub aripa Duhului Sfânt. În linia echilibrului și în căldura Liturghiei.
Recitind în cheia acesta textul propus lecturii noastre în Liturghia Duminicii acesteia am redescoperit taina rugăciunii Domnului Hristos. Dintâi Își vestește Patima și Moartea, dar nu face din asta un prag de disperare, ci unul de asumare a împreună-științei în Duhul Sfânt. Le mărturisește și apoi Se roagă pentru ca mărturia Lui să nu se aprindă în vreun suflet neputincios – cum avea să fie Iuda – ori într-unul prea pornit să fie al lui Hristos – cum avea să fie Petru la momentul tăierii urechii slugii. Suntem dinaintea punctului de echilibru maxim al Mântuitorului. Care începe în Ghetsimani și se împlinește pe Cruce, unde Domnul ține partea omului, în ciuda lipsei acestuia de omenie.
Nu ca să ne zdrobească Hristos S-a întrupat în mijlocul nostru. Ci pentru a ne dărui libertatea de a fi asemeni lui Dumnezeu după har. Asta nu înseamnă să omorâm omul din noi și cu atât mai mult pe cel de lângă noi. Înseamnă, pur și simplu, să-l restaurăm după învățătura Evangheliei și prin lucrarea Duhului Sfânt. De aceea Duminica acesta, aflată în mărturie între Înălțare și Pogorârea Duhului Sfânt, poartă în sine rugăciunea Domnului Hristos, ridicarea ochilor Săi către Tatăl. Dialogul acesta vestindu-ne că viața veșnică este a-L cunoaște pe tatăl ca singurul Dumnezeu adevărat și pe Iisus Hristos „pe Care L-a trimis”. Fiul preaslăvește pe Tată și împlinește desăvârșit ceea ce avea de săvârșit. De-acum e în mâinile noastre să înțelegem harul și darul prin care Hristos ne-a făcut părtașă Împărăția.
Prin voia calendarului civil al țării azi este și ziua Internațională a Copilului. Poate nu ar fi rău să-i lăsați să guste din dragostea lui Hristos cu toată inima lor. Imensă și caldă. Locaș de preț celui mai de preț dintre Prieteni, Care este Domnul Iisus Hristos. Faceți-i prieteniei cu El loc pe lista de priorități. Veți înțelege cât de important este ca Acesta să ridice mereu la Cer ochii de dragul copilului vostru.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
