Cea mai mare eroare care se face astăzi în dezbaterea energetică din România este confundarea energiei produse pe parcursul unui an cu securitatea reală a sistemului, e de părere Dumitru Chisăliță, Președintele Asociației Energia Inteligentă. Pe hârtie, România nu duce lipsă de capacități instalate. În practică, începe să apară o problemă mult mai gravă, lipsa capacității ferme disponibile exact în orele critice ale iernii, atunci când consumul atinge maximele, producția solară este nulă, vântul poate lipsi, hidrocentralele sunt limitate, iar importurile devin incerte și scumpe.
Studiul de Adecvanță al Transelectrica transmite un mesaj care ar trebui să preocupe atât autoritățile, cât și investitorii: sistemul energetic românesc intră într-o perioadă în care succesul tranziției nu va mai fi determinat de câți MW noi sunt instalați, ci de câți MWh pot produce efectiv atunci când sistemul este sub presiune.
România, deficit major de adecvanță
Studiul de Adecvanță al Transelectrica indică un deficit major de adecvanță, nu o simplă vulnerabilitate. În scenariul central analizat pentru anul 2027, sistemul energetic național ajunge la un indicator LOLE de 143,55 ore (Loss of Load Expectation – numărul estimat de ore într-un an în care sistemul electric nu poate acoperi integral cererea de energie din resursele disponibile, inclusiv din import) și la o energie nealimentată (ENS) de 36.070 MWh (cantitatea de energie pe care consumatorii ar fi dorit să o consume, dar pe care sistemul nu a putut să o livreze din cauza lipsei de capacitate disponibilă). Combinația celor două arată nu doar că deficitul apare des, ci și că este semnificativ ca volum energetic.
Pentru anul 2027, valorile LOLE (Loss of Load Expectation) și ENS/EENS (Expected Energy Not Served) nu sunt publicate într-un singur tabel european pentru toate țările. Acestea apar în evaluările naționale de adecvanță și în studiile ENTSO-E (ERAA). Totuși, pentru câteva țări europene există rezultate disponibile sau estimări oficiale pentru orizontul 2027.
Țara LOLE 2027 (ore/an)
România: 143.55
Spania: 4,8
Franța: 1
Germania: 1
Italia: 1–3
Polonia: 2–6
România începe să intre într-o situație în care eliminarea unor capacități convenționale este mai rapidă decât introducerea unor înlocuitori capabili să ofere aceeași siguranță operațională. Problema nu este lipsa regenerabilelor. Problema este lipsa capacităților care pot fi chemate să producă atunci când sistemul are nevoie urgentă de ele.
Iarna 2026–2027 reprezintă primul test real. Studiul de Adecvanță al Transelectrica arată că perioadele critice se concentrează în lunile ianuarie, februarie și decembrie, în special în intervalele de vârf de dimineață și seară.
Acestea sunt exact orele în care: fotovoltaicul produce zero, consumul rezidențial explodează, pompele de căldură și încălzirea electrică cresc cererea, importurile regionale sunt solicitate simultan și orice indisponibilitate tehnică devine critică.
În asemenea condiții, discursul bazat pe capacități instalate își pierde relevanța. Un MW solar instalat și indisponibil după apus nu are aceeași valoare sistemică precum un MW capabil să livreze energie în timpul unui vârf de consum. Aceasta este diferența dintre capacitate și adecvanță.
România nu poate elimina capacități convenționale înainte de a avea înlocuitori reali
Cărbunele rămâne indispensabil în iarna următoare, indiferent cât de incomod este acest lucru. Concluzia probabil cea mai neplăcută politic a raportului este că grupurile pe lignit încă au o valoare strategică majoră.
Menținerea unor unități la Rovinari și Turceni reduce dramatic riscul de adecvanță:
· LOLE scade de la 143,55 ore la 11,34 ore;
· ENS scade de la 36.070 MWh la 3.456 MWh.
Acest lucru nu înseamnă că lignitul este viitorul. Înseamnă însă că România nu poate elimina capacități convenționale înainte de a avea înlocuitori reali, securitari. Nu promisiuni. Nu proiecte aflate pe hârtie. Nu obiective politice. Capacități funcționale și disponibile.
Lignitul rezolvă o parte din problema securității, dar nu și problema costurilor. În scenariul respectiv, prețurile rămân ridicate, ceea ce confirmă că lignitul poate funcționa ca plasă de siguranță în iarna 2026/2027, nu ca soluție durabilă pentru următorii ani. Asta impune însă deplasarea urgentă la Bruxelles și solicitarea eliminării opririi din funcționare a centralelor pe cărbune cât mai urgent.
Succesul solarului ascunde o problemă structurală
Gazul natural este pilonul tranziției și cea mai mare vulnerabilitate a acesteia. Scenariile în care intră în exploatare noile centrale pe gaz modifică radical imaginea sistemului. Indicatorii de adecvanță se îmbunătățesc până aproape de niveluri acceptabile.
Problema este că întreaga strategie energetică începe să depindă de proiecte care trebuie finanțate, construite, conectate și puse în funcțiune la timp. Iar România nu are un istoric care să inspire încredere în respectarea termenelor pentru proiectele energetice majore. Cu alte cuvinte, securitatea energetică a următorilor ani depinde de ipoteza că proiectele esențiale nu vor întârzia. Aceasta este poate cea mai fragilă presupunere din întregul model. Mai mult, apare și problema economică.
Centralele pe gaz sunt necesare pentru sistem, dar există riscul să nu funcționeze suficient de multe ore pentru a-și recupera investițiile exclusiv din piață. Fără un mecanism de capacitate, România riscă să solicite investiții în active critice pentru securitatea energetică fără a crea condițiile economice necesare pentru rentabilizarea lor.
Succesul solarului ascunde o problemă structurală. Creșterea fotovoltaicului este una dintre marile reușite ale ultimilor ani. Dar există o diferență fundamentală între producția de energie și valoarea sistemică a acelei energii. Studiul de Adecvanță al Transelectrica, arată niveluri ridicate de energie nevalorificată în toate orizonturile analizate.
Aceasta este consecința unui sistem care produce masiv atunci când cererea este redusă și produce insuficient atunci când cererea este maximă. Fără stocare semnificativă, fără flexibilitate și fără dezvoltarea accelerată a rețelelor, România riscă să transforme o parte a succesului fotovoltaic într-o sursă suplimentară de volatilitate, de insecuritate energetică și de prețuri mari.
Problema viitorului va fi lipsa energiei între orele 18:00 și 22:00 în zilele reci de iarnă
Problema viitorului nu va fi lipsa energiei la prânz. Problema viitorului va fi lipsa energiei între orele 18:00 și 22:00 în zilele reci de iarnă.
Stocarea este veriga lipsă a tranziției. Studiul de Adecvanță al Transelectrica estimează necesități de stocare de ordinul:
· 3.000 MW / 11.000 MWh până în 2027;
· 3.300 MW / 12.400 MWh până în 2030;
· 4.800 MW / 18.400 MWh până în 2035.
Comparativ cu aceste valori, nivelul actual al stocării rămâne modest. Discuția publică este concentrată aproape exclusiv pe MW. Dar problema reală este MWh. Puterea poate acoperi un vârf de câteva minute. Energia stocată este cea care poate susține sistemul timp de ore. Iar exact aici decalajul este încă foarte mare.
Importurile nu sunt o strategie de securitate energetică. În ultimii ani s-a consolidat ideea că interconectarea europeană rezolvă automat problema adecvanței. Această concluzie este periculoasă. Importurile funcționează excelent atunci când problema este locală.
Ele devin mult mai puțin fiabile atunci când problema este regională. Dacă România, Ungaria, Bulgaria, Serbia și Europa Centrală se confruntă simultan cu temperaturi scăzute și consum ridicat, fiecare sistem va încerca să își protejeze propria securitate energetică.
Liniile electrice, transformatoarele și digitalizarea sistemului devin active strategice, nu simple investiții tehnice
În astfel de momente, capacitatea disponibilă pentru export se reduce exact când este cea mai necesară. Securitatea energetică nu poate fi externalizată și ea trebuie abandonată și recur la construcția autonomiei energetice a României până nu e prea târziu.
Rețeaua începe să devină o limitare la fel de importantă ca producția. O mare parte a dezbaterii publice se concentrează pe noi capacități de producție în energie regenerabilă. Sunt voci care cer oprirea construcției centralelor pe gaz și a hidrocentralelor. Mult mai puțin se discută despre infrastructura care trebuie să transporte energia.
Studiul de Adecvanță al Transelectrica avertizează că, pe măsură ce ponderea regenerabilelor crește, dezvoltarea insuficientă a rețelei poate deveni un factor limitativ major. Poți construi mii de MW noi. Dacă acea energie nu poate fi transportată eficient către centrele de consum, o parte semnificativă a valorii investiției se pierde și mai mult determină creșterea în viitor a prețurilor energiei electrice ca urmare a importurilor masive. Din această perspectivă, liniile electrice, transformatoarele și digitalizarea sistemului devin active strategice, nu simple investiții tehnice.
Adevăratul risc nu este blackoutul. Este funcționarea permanentă la limită a SEN. Cea mai mare greșeală ar fi reducerea întregii discuții la întrebarea: „Va avea România blackout?” Probabil că nu (chiar dacă probabilitatea unui blackout crește de la an la an, așa cum evoluează lucrurile în România). Dar aceasta este întrebarea greșită.
Întrebarea corectă este: Cât va costa evitarea blackoutului?
Un sistem care operează constant aproape de limită produce prețuri mari (este o iluzie scăderea prețurilor în acest context), volatilitate ridicată, investiții mai riscante, dependență mai mare de intervenții administrative și competitivitate industrială mai redusă.
Intervalul 2028–2032 este adevăratul test al României. Perioada cu cel mai mare risc strategic nu este doar iarna următoare. Intervalul 2027–2032 aduce multe potențiale riscuri.
Atunci se pot suprapune simultan:
· reducerea rolului cărbunelui;
· oprirea Unității 1 Cernavodă pentru retehnologizare;
· creșterea consumului prin electrificare;
· întârzieri la noile centrale pe gaz;
· extinderea insuficientă a rețelei de energie electrică;
· dezvoltarea incompletă a stocării energiei electrice.
Dacă toate proiectele strategice sunt finalizate la timp, riscul rămâne gestionabil. Dacă mai multe proiecte întârzie simultan cu doi, trei sau patru ani, România poate intra într-o perioadă de vulnerabilitate energetică și economică fără precedent după aderarea la Uniunea Europeană.
Studiul de Adecvanță al Transelectrica transmite un mesaj pe care decidenții Români, încă par să îl subestimeze: România nu riscă să rămână fără energie. România riscă să rămână fără suficientă putere fermă exact în momentele în care are cea mai mare nevoie de ea. În mod paradoxal presa maghiară a atras atenția că România s-ar putea confrunta cu probleme mari la iarnă.
Adevărata amenințare pentru următorii ani nu este blackoutul național. Este apariția unui sistem energetic simultan mai fragil, mai dependent de importuri și mai scump. Iar dacă există un interval care va decide dacă tranziția energetică românească este un succes sau un eșec, acela nu este doar 2026–2027. Este perioada 2027–2032.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
