Miercuri, 10 iunie, la Biblioteca Astra, a avut loc un seminar în cadrul căruia Institutul Kaizen România a prezentat Sistemul de Management Kaizen aplicat în România, deschizând, astfel firmelor, noi căi de evoluție, printr-un management care s-a dovedit a fi unul de succes. În cadrul acestui eveniment a participat și Asociația Clean Up Japonia, reprezentată de oameni de afaceri japonezi, care se oferă, ca voluntari, să sprijine educația prin curățenie, a cetățenilor orașelor României, prezență care a devenit deja tradițională la acțiunile „5S Public”, organizate în fiecare an de Institutul Kaizen România. Aceste acțiuni presupun ecologizarea anumitor spatii publice, conform filozofiei Kaizen și se desfășoară cu participarea voluntarilor din mediul de business romanesc, elevi, studenți, autorități publice. De asemenea, au fost prezenți și reprezentanți ai companiilor sibiene.
Povestea Institutului Kaizen începe în anul 1985, atunci când a fost fondat de către Masaaki Imai. Astăzi este o companie de consultanță la nivel global, ce activează în toate domeniile. O echipă formată din peste 400 de profesioniști este dedicată construirii unei culturi unde oricine, oriunde și oricând, practică Kaizen. În România, Institutul Kaizen susține oamenii și organizațiile să-și dezvolte continuu performanța, în armonie cu propriul potențial și provocările mediului în care evoluăm.
Reporter: Cine sunt cei care formează echipa Kaizen România?
Dr.Ing.Julien Bratu: Cei care formeză Institutului Kaizen România, profesioniștii noștri sunt, Dr. Ing. Jullien Bratu-Country Manager, Dr. Ing. Cristina Andreescu- Director Operațional, Ing. Fiz. Dan Stavăr-Consultant Partener, Ing.Marian Dumitru-Consultant Partener, Ing.Nicușor Nicula-Consultant partener, Cătălina Dima-Specialist Marketing, Corina Alexe-Office Coordinator, Carmen Crăciun-Financial Manager, Viorica Ștefan-Dept. Administrativ, Andreea Șerban, Corina Petrescu, Raluca Brănescu, Andrei Răduțu-studenți în cadrul Proiectului OM (Olimpici în Management).
Ei sunt echipa Institutului Kaizen România.
Rep: Spuneți-mi, care sunt avantajele date de eficiența aplicării managementului Kaizen?
J.B.: Sistemul de Management Kaizen reprezintă un set de concepte, metode și instrumente și este singurul sistem de management care oferă dezvoltarea culturii performanței la toate nivelurile organizației, adresându-se tuturor proceselor cheie și sistemelor care contribuie la succesul companiei. O întreprindere poate să-și crească profitul nu prin investiții majore, ci cu utilizarea inteligentă a mijloacelor existente, prin dezvoltarea capacității interne de a conduce, integra și susține propriul proces de îmbunătățire continuă din companie. Îmbunătățirea proceselor și creșterea productivității, identificarea și eliminarea pierderilor din proces și reducerea costurilor de producție sunt numai o parte din avantajele implementării acestui sistem de management. KAIZEN înseamnă îmbunătățirea valorii în toate procesele, respectiv creșterea profitabilității pe fiecare proces, de la produsul, ca rezultat al procesului, oferit clientului, până la fiecare proces în parte. Cu alte cuvinte, se poate lucra mai bine și mai ieftin, având costuri interne mai mici. Deci, profitabilitate mai mare, cu costuri mai mici. Factorii de succes constau în deschiderea și implicarea Top Managementului („Vede”, pe termen lung, evoluția organizației; conduce nemijlocit procesul îmbunătățirii; creează un climat de încredere și respect reciproc), în parcurgerea unui Proiect Kaizen anual (condus de un manager dedicat full-time), precum și în Instruirea continuă a personalului, corelată cu strategia companiei.
Rep: În ce domenii de activitate se poate aplica Managementul Kaizen și ce rezultate deosebite s-au înregistrat până acum (pe sectoare de activitate)?
J.B.: Kaizen se poate aplica în orice fel de activități, iar metodele sale sunt generale. Însă, aplicarea poate să fie specifică de la un caz la celălalt și aici intervine asistența noastră specifică pentru fiecare caz în parte. KAIZEN înseamnă un Management Practic. Deci, trebuie transformate gândurile, informațiile, cunoștințele în acțiuni și în schimbarea în bine a proceselor, a mediului din jur. De asemenea, intervenția managerilor, prin climatul pe care îl creează, prin modul și stilul de management abordat, poate susține obținerea performanței mai departe. Vă pot da câteva exemple de performanțe de succes ale partenerilor nostri: Grup Cristim, București – creștere cu 50% a rezultatului operațional (EBITDA) (1 an); Supremia Grup, Alba Iulia creștere cu mai mult de 30 % a cifrei de afaceri în 2 ani, 50% creștere productivitate; Sunimporf Rottaprint, Cluj-Napoca, creșterea vânzărilor cu 190.000 de euro, lucrând mai puțin cu 4.750 de ore (1 an); Grup Romet, Buzău, cu un câștig de 500.000 Euro (1 lună); Hirschmann Automotive, Tg Mureș creștere cu 25% a productivității (1 an); Takata România, Arad, creștere cu 40% a productivității și creșterea numărului de personal de la 3.200 la 5.500 angajați, în 3 ani; Pirelli Tyres, Slatina – câștig de 5.000.000 € (1,5 ani); Leman Industrie, Timișoara, reducerea stocurilor cu 50%, 30% creștere productivitate (1 an); Assa Abloy, București – dublarea cifrei de afaceri (2008: 48M lei, 2013: 99 M lei), Stabilus România, Brașov, creștere cu 30% a productivității, 50% reducerea numărului de reclamații la client și lista poate continua.
Rep: Care sunt beneficiile de care se bucură comunitatea, atunci când este aplicat Managementul Kaizen?
J.B: Aplicarea Managementului Kaizen, bazat pe experienţa de succes dezvoltată de companii, la nivelul oraşului, conduce la îmbunătăţirea mediului acestuia şi relaţiilor dintre Administraţia locală, Companii private şi Cetăţeni. KAIZEN, ca dimensiune umană, înseamnă dezvoltare individuală, în relațiile de muncă, în relațiile sociale, în relație cu întregul din care fiecare facem parte – mediul natural.
Rep: Ce face această echipă pentru România și implicit pentru Sibiu?
J.B.: Misiunea noastră este de a susține oamenii și organizațiile să-și dezvolte continuu performanța, în armonie cu propriul potențial și provocările mediului în care evoluăm. Noi creăm mediul pentru împlinirea potenţialului individual şi pentru creşterea valorilor morale ale societăţii. O frumoasă metaforă a spiritului KAIZEN este „Coloana Infinită” a lui Brâncuşi – un suiş continuu al Materiei către înaltul Spiritului.
Rep: De ce ați ales să vă alăturați / să formați echipa din România?
J.B: Institutul Kaizen şi-a deschis filiala din România în anul 2004. A fost iniţiativa noastră să fim prima filială înfiinţată în Europa Centrală şi de Est a Institutului Kaizen Global. Am avut 2 motive: unul este stilul de Management KAIZEN – LEAN, ca management al îmbunătăţirii continue a performanţei ni s-a părut cel mai reprezentativ management al secolului XXI, el fiind adoptat, în general, de companii lider în domeniile lor de busines și tehnologia de Management KAIZEN care rezolvă cu succes principalele „suferinţe” ale companiilor şi instituţiilor româneşti, faţă de exigenţele UE cum sunt calitatea produselor, eficienţa proceselor şi responsabilitatea în procesul muncii.
Rep: Cum contribuie managementul de tip Kaizen la dezvoltarea personală?
J.B.: Educaţia Kaizen mi-a adus plusuri, în profilul meu personal, privind creativitatea, perseverenţa şi respectul faţă de fapte.
Atitudinea Kaizen înseamnă să fii pozitiv, deschis și să îmbunătățești continuu lucrurile. Poziționare mentală, să spunem. A renunța, din cauza interferențelor din mediu, înseamnă a accepta sfârșitul. Ceea ce este contra instinctelor pe care le avem. Trebuie să conștientizăm că un om adult, trebuie să rezolve problemele. De aceea este adult și acesta e rolul lui.
Am mers mai departe şi împreună cu colegii, în acest an, am pus bazele, ca abordare unitară, pe baza principiilor Kaizen, a dezvoltării performanţei individuale a angajatilor, în armonie cu cea a organizaţiei.
Şantierele acestui nou model au adus clienţilor noștri succese remarcabile în creşterea motivaţiei personalului pentru îmbunătăţire.
Rep: Care sunt recomandările dumneavoastră către firmele sibiene?
J.B.: Așa cum s-a menționat mai sus, sunt companii româneşti, care au obţinut rezultate uimitoare, aplicând Kaizen. Câştigurile se pot ridica la valori de milioane de euro, după parcurgerea unui program Kaizen susţinut continuu, un an de zile.
În esenţă, cea mai importantă rezistenţă o întâlnim la manageri, prin lipsa ambiţiei şi perseverenţei lor, „de a lăsa, în viaţă, o urmă pe nisipul vremii”.
Managementul Kaizen înseamnă învăţare continuă, creşterea continuă a valorii unui angajat, loc de muncă, activitate, companie, prin eliminarea, pas cu pas, a pierderilor, exceselor şi discontinuităţilor.
Cu sprijinul Institutului Kaizen România, companiile sibiene pot implementa Sistemul de Management Kaizen, care va conduce la succesul de ansamblu al companiei, acesta fiind focalizat pe: calitate, costuri, logistică, motivarea personalului, siguranța și securitatea muncii, tehnologie si mediul inconjurator.


















