România a avut cea mai mare creştere economică din UE în primul trimestru raportat la trimestrul anterior

spot_img
Cele mai citite

Produsul Intern Brut al Uniunii Europene a înregistrat o creştere de 0,4% în primele trei luni ale acestui an comparativ cu trimestrul precedent, însă România a avut cea mai mare creştere economică din UE, cu un avans de 5,2%, arată o estimare preliminară publicată marţi de Eurostat.
În zona euro, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere de 0,3% în primul trimestru al acestui an faţă de trimestrul precedent. În aceeaşi perioadă, Produsul Intern Brut al SUA a scăzut cu 0,4%.
Comparativ cu primul trimestru al anului trecut, PIB-ul ajustat sezonier a crescut cu 5,1% în zona euro şi cu 5,2% în Uniunea Europeană. Şi în acest caz România, cu un avans de 6,5%, se numără printre statele cu cea mai puternică creştere economică, alături de Portugalia (11,9%), Polonia (9,1%), Austria (8,7%), Ungaria (8%) şi Danemarca (6,8%).
În cazul României, datele Eurostat coincid cu cele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică, conform cărora economia României a crescut cu 5,2% în primul trimestru al acestui an faţă de trimestrul precedent, în timp ce faţă de perioada similară a anului trecut avansul consemnat a fost de 6,5%.
La începutul acestei luni, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a revizuit în scădere cu 1,4 puncte procentuale, la 2,9%, estimarea de creştere a economiei româneşti pentru acest an, de la 4,3% cât previziona anterior. (AGERPRES)

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Cinci marinari, de pe nava avariată în Marea Neagră, transportați la spital. Opt persoane sunt dispărute

Cinci membri ai echipajului unei nave comerciale avariate în Marea Neagră au fost transportați la spital, după un incident...

Știri pe același subiect