10.7 C
Sibiu
sâmbătă, octombrie 12, 2024

eveniment

Transportatorii de mărfuri spun că au pierderi de 20% din cifra de afaceri din cauza neintegrării în Schengen

Publicitate

Cele mai citite

Una dintre cele mai mari organizaţii ale transportatorilor de mărfuri din România, cu sediul în Arad, cere Guvernului un „lobby neîntrerupt” pentru integrarea în Spaţiul Schengen, arătând că pierderile companiilor din domeniu sunt cuprinse între 18 şi 22% din cifra de afaceri din cauza blocajelor de la frontiera cu Ungaria, în timp ce şoferii preferă să se angajeze la companii din Ungaria pentru a evita să stea chiar şi 10 ore la graniţă.

Preşedintele Asociaţiei Patronale a Transportatorilor „Europa 2002” (APTE 2002), Adrian Pop, a declarat luni, pentru Agerpres, că firmele româneşti din domeniu sunt nevoite să suporte cheltuieli suplimentare faţă de companiile concurente din Europa, din cauza curselor externe încetinite de controalele de la frontiera Schengen.

APTE 2002 este cea mai mare organizaţie a transportatorilor de mărfuri din vestul ţării, reprezentând circa 2.200 de companii din domeniu care au peste 15.000 de camioane.

„În toţi aceşti ani în care aderarea României la Schengen a fost amânată, firmele de transport mărfuri au pierdut între 18 – 22% din cifra de afaceri. La frontiera cu Ungaria se aşteaptă uneori 10 – 12 ore în coloană, iar asta înseamnă un program de condus pierdut, care are 9 ore. Dacă un camion stă blocat la graniţă un program de condus, acesta nu produce bani, produce doar pierderi. În România, peste 66.000 de camioane au curse în Comunitatea Europeană, deci ne putem imagina pierderile semnificative adunate de companiile de transport”, a spus Adrian Pop.

El consideră că trebuie să continue eforturile României de a convinge şi Olanda să accepte integrarea României în Schengen.

„Nu vreau să comentez politica externă, dar nu trebuie să se renunţe nicio clipă la lobby pentru a se elimina ultimele rezerve din partea unor ţări precum Olanda”, a spus Adrian Pop.

El a mai afirmat că Ungaria este responsabilă de „crize” create „în mod artificial” la frontiera cu România.

„Ungaria, în mod artificial, creează crize la intrarea în ţară dinspre România pentru că nu alocă suficient personal pentru control la frontieră. De aici rezultă cozile de camioane care se formează zilnic”, a spus Adrian Pop.

La rândul său, patronul unei firme de transport mărfuri din Arad, Dorin Pop, a declarat, pentru Agerpres, că în unii ani a avut pierderi şi de 30% din cifra de afaceri din cauza blocajelor de la graniţă, iar pe de altă parte are dificultăţi în a angaja şoferi, care refuză cursele externe tocmai din cauza timpilor mari de aşteptare la frontiera Schengen.

„Am făcut o analiză legată de efectele blocajelor de la graniţă şi vă pot spune că am avut ani cu pierderi de până la 30% din cifra de afaceri. Un camion blocat 9 ore nu mai parcurge un traseu de 600 de kilometri în acest timp. Marfa ajunge cu întârziere, iar asta atrage penalităţi mari şi riscul de a pierde contracte.

Şoferi găsim foarte greu pentru cursele externe, ei preferă se se angajeze în Ungaria pentru a evita cozile de la graniţă. Dacă ei stau blocaţi la graniţă un program de condus, nu pot câştiga bani la fel de mulţi bani ca într-o ţară Schengen”, a spus Dorin Pop.

Patronul consideră că eventuala integrare a României de anul viitor „ar duce automat la dezvoltarea companiilor de transport din România”. (AGERPRES)

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Alertă de securitate fără precedent lansată în România pentru acest weekend

Ambasada SUA la București a emis o alertă de securitate pentru acest weekend, în care arată că “a fost...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect