Au absolvit cursurile Liceului Teoretic „Axente Sever” Mediaș în urmă cu 4 decenii, însă originile axentiste rămân la fel de puternice și în anul 2023.
Este vorba despre absolvenții promoției 1983 ai unității medieșene de învățământ, care vreme de 40 de ani au rămas la fel de apropiați ca și în perioada adolescenței.
Nici distanța, nici faptul că destinul i-a răspândit pe toate continentele, nici dificultățile pe care le-au întâmpinat în aceste 4 decenii nu i-au îndepărtat pe membrii generației 1983 de la profilul de Matematică-Fizică.
Sâmbătă, 2 septembrie, promoția 1983 a Liceului Teoretic „Axente Sever” a marcat un nou moment emoționant, respectiv întâlnirea de 40 de ani.
Această revedere a avut o încărcătură emoțională deosebită, în condițiile în care una dintre absolventele acestei generații predă matematica în unitatea de învățământ din Mediaș.
Este vorba despre Mirela Maior, care a fost gazdă alături de profesorul Geta Zanfirescu și de directorul Anamaria Agîrbiceanu.
Acestora li s-au adăugat Georgiana Lazăr din clasa a XI-a Științe Sociale și Alessio Dragoș din clasa a XI-a Științele Naturii, care au realizat practic arcul peste timp, între trecut, prezent și viitor.
Pentru ei clopoțelul a sunat din nou, după 4 decenii, aceștia regăsindu-și emoțiile pe care le-au simțit și în momentul în care au devenit absolvenți.
Alături de clopoțel, pe culoarele liceului au răsunat acordurile Gaudeamus Igitur, Juvenes dum Sumus, imn care i-a insoțit pe absolvenții reveniți în locul în care și-au petrecut cei mai frumoși ani ai adolescenței.
Îmbrăţişări, fotografii, discuţii, totul sub semnul emoţiei pentru absolvenții ale căror chipuri exprimau o bucurie greu de descris în cuvinte.
„Membrii generației 1983 au primit din partea actualilor elevi ai liceului nostru câte o insignă, cu mesajul „Axentist în suflet, pentru toată viața”.
Mai apoi liceenii de odinioară au urcat la etajul al doilea și s-au pozat alături de tablourile de absolvire, care au reliefat ceea ce știm deja: timpul a lăsat urme ale trecerii peste chipurile promoției 1983, nu și peste sufletele adolescentine ale acestora.
Îi așteptăm cu drag pe toți absolvenții unității noastre de învățământ, indiferent de anul absolvirii, să revină la originile axentiste, ale căror rădăcini rămân indestructibile, așa cum spune mesajul transmis de insigne: „Axentist în suflet, pentru toată viața”, au transmis reprezentanții Liceului Teoretic „Axente Sever” Mediaș.