1.3 C
Sibiu
duminică, decembrie 8, 2024

FOTO: Sărbătoarea Sfântului Martin a fost marcată de preșcolarii Grădiniței „Dumbrava Minunată” Mediaș

Cele mai citite

Preșcolarii Grădiniței „Dumbrava Minunată” au marcat, ca în fiecare an, sărbătoarea Sfântului Martin în Mediaș.

Pentru această sărbătoare a dăruirii, copiii Grădiniței „Dumbrava Minunată” au pregătit cu iscusință felinare, au ascultat legenda Sfântului Martin, care și-a făcut apariția călare pe un cal alb și au intonat cântece în limba germană.

Alături de părinți au pornit într-un tur al lampioanelor, iar la sfârșitul acestei manifestări copiii au servit ceai cald și au împărțit covrigi și gogoși cu cei dragi, în spiritul bunătății și generozității Sfântului Martin.

„La finalul festivității organizate în cadrul grădiniței noastre “Dumbrava Minunată”, preșcolarii grupei germane “Piticii Veseli” au continuat celebrarea acestei sărbători participând la evenimentul organizat la Biserica Sfânta Margareta și în Piața Regele Ferdinand I împreună cu elevii claselor primare ale Liceului Teoretic “Roth – Oberth”.

Am cântat, am urmărit sceneta legendei Sfântului Martin și ne-am întâlnit cu cavalerul pe cal alb. Acest lucru a fost posibil datorită parteneriatului intitulat “În drum spre școală”, pe care îl desfășurăm cu clasa pregătitoare A, îndrumată de doamna învățătoare Muntean Emilia”, au transmis reprezentanții Grădiniței „Dumbrava Minunată”.

Potrivit legendei, Sfântul Martin a fost primul care a adus lumina în orașe, insuflându-le oamenilor spiritul solidarității și al prieteniei. Ziua Sfântului Martin este sărbătoarea lui Martin de Tours, fixată în calendarul catolic și protestant la data de 11 noiembrie.

În Europa Centrală acest obicei are forme diferite, dar în principal constă într-o procesiune cu cântece despre Sfântul Martin și o masă festivă, înaintea postului Crăciunului.

Acest obicei provine din lumea antică, din Imperiul Bizantin, în care creștinii sărbătoreau Ziua Sfântului Martin (11 noiembrie) ca pe ultima mare sărbătoare de dinaintea postului de 40 de zile al Crăciunului.

Această sărbătoare a fost preluată și pe Valea Rinului, unde la data de 11 noiembrie este declarat oficial Carnavalul.

În seara zilei de Sfântul Martin (în germană Martinstag) are loc în Europa Apuseană o procesiune a copiilor, în care aceștia parcurg un anumit traseu având lămpașe în mâini și cântând cântecul lui Martin (în germană Martinslied).

Una din versiunile legendei povestește că într-o iarnă geroasă, Sfântul Martin mergând călare întâlnește un cerșetor care suferea de frig. Sfântul rupe în două mantia lui și jumătate de mantie o dăruiește cerșetorului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Medieșeanul Horațiu Potra, audiat la Poliție

Horațiu Potra, liderul contingentului de contractori militari privați români care luptă în Congo este audiat de poliție după ce...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect