Damaris-Cristina Drașovean este Prof. Înv. Primar la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu. A „practicat” performanța încă de pe când era elevă. Olimpică națională în liceu la pedagogie-psihologie, implicată în diverse proiecte educaționale și deloc deconectată de viața cetății, Damaris-Cristina a știut întotdeauna că locul ei e să coordoneze și să ghideze destine.
„Am ales să rămân și să investesc în domeniul educației, conștientă fiind de neajunsurile și schimbările frecvente ale sistemului, dar schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Nu a fost un parcurs deloc ușor până acum, dar uitându-mă în urmă, pot privi cu mulțumire”, declara ea, în urmă cu peste cinci ani, pentru Sibiu 100%.
„Această misiune presupune profesori bine pregătiți, dedicați unei formări profesionale continue”
A ales profesia de dascăl pentru că îi place să lucreze cu copiii. „Încă de la început mi-am dorit să contribui la formarea unor oameni frumoși, să îi încurajez să aibă încredere în ei și să își descopere propriul potențial. Cred că fiecare copil are calități și resurse valoroase, iar rolul învățătorului este să îl sprijine să le descopere și să le dezvolte. Bucuria de a-i vedea crescând, învățând și devenind oameni responsabili îmi oferă motivația de a continua cu aceeași pasiune în domeniul educație.
Cred că această misiune presupune profesori bine pregătiți, dedicați unei formări profesionale continue, capabili să răspundă nevoilor unei societăți aflate într-o permanentă transformare”.
„Educația nu poate evolua fără profesori care aleg să evolueze odată cu ea”
Prima zi de școală, din așezarea de învățătoare, a fost una încărcată cu preaplin de emoție. A intrat în cancelarie alături de foștii săi profesori și de învățătoarea sa. Deși era pregătită profesional, odată ajunsă în fața copiilor, a înțeles adevărata responsabilitate a acestei profesii. „În privirile lor pline de încredere am descoperit că nu voi preda doar lecții, ci voi contribui la parcursul și devenirea fiecărui copil”, spune tânăra învățătoare.
Când vine vorba despre calitățile necesare pentru a fi un dascăl bun, Damaris Cristina pune pe primul loc iubirea față de copii. Căreia i se adaugă „răbdarea, empatia, echilibrul, creativitatea și capacitatea de a vedea în fiecare elev un potențial unic”. Pentru că, spune ea, „educația nu poate evolua fără profesori care aleg să evolueze odată cu ea. De aceea, consider că formarea profesională continuă nu este doar o responsabilitate, ci și o expresie a respectului față de elevi și față de rolul pe care îl avem în construirea viitorului lor”.
„Aceste momente îmi confirmă că educația lasă urme dincolo de ani”
În activitatea la clasă, amintirile care i-au luminat sufletul și înduioșat inima nu sunt deloc puține. În fond, acestea o și ajută să continue și să creadă cu tărie în ceea ce face. „Cele mai frumoase amintiri sunt întâlnirile cu foștii elevi și cu părinții acestora, precum și momentele în care mă caută pentru a-mi împărtăși reușitele lor. Faptul că își amintesc cu drag anii petrecuți împreună și aleg să îmi povestească despre realizările lor reprezintă una dintre cele mai mari satisfacții ale profesiei. Aceste momente îmi confirmă că educația lasă urme dincolo de ani și dau sens tuturor eforturilor depuse.
O altă amintire de suflet este din perioada pandemiei. În preajma sărbătorilor de iarnă, am reușit să ajung la poarta fiecărui elev, respectând toate măsurile de siguranță. Nu au fost puține adrese de parcurs, însă, purtând tricourile primite, identice pentru toți elevii, ne-am reunit apoi pentru a colinda împreună pe Zoom. În spatele fiecărei camere se aflau elevii, însoțiți de părinții lor. Deși eram la distanță, atmosfera a fost caldă și emoționantă, iar bucuria sărbătorilor ne-a adus mai aproape unii de alții, în ciuda restricțiilor”.
„Adevăratul succes se vede peste ani, în oamenii pe care i-a format”
În tot acest parcurs al împreună-lucrării dascăl-elev, toți au doar de învățat. Copiii, spune ea, o învață să privească lumea cu sinceritate, curiozitate și optimism. Pentru că ei au darul de a transforma lucrurile obișnuite în motive de bucurie. Și astfel, de la ei a învățat că fiecare zi poate aduce o lecție nouă.
Am întrebat-o pe Damaris care e cea mai mare provocare profesională pentru ea. „Cea mai mare provocare este să găsești drumul către sufletul fiecărui copil. Fiecare elev vine cu propriile emoții, experiențe și nevoi. A reuși să îi motivezi, să îi ajuți să depășească obstacolele, să le construiești încrederea în sine și să își valorifice la maximum propriul potențial reprezintă o provocare continuă, dar și una dintre cele mai mari satisfacții ale profesiei”.
În ceea ce privește succesul unui dascăl, aceasta „nu se măsoară doar în diplome sau concursuri câștigate. Adevăratul succes se vede peste ani, în oamenii pe care i-a format. Atunci când foștii elevi devin adulți responsabili și încrezători, dascălul poate spune că și-a îndeplinit menirea”.
Cât s-au schimbat copiii „contemporani” față de cei de dinaintea lor? „Copiii de astăzi sunt mai informați, mai conectați la tehnologie și mai deschiși către lume. În același timp, au nevoie mai mult ca oricând de repere autentice, de răbdare și de relații umane reale. Esența copilăriei a rămas aceeași: nevoia de iubire, atenție și apreciere. S-au schimbat instrumentele, nu și sufletul copilului”.
Asociația Învățătorilor din Sibiu, un spațiu în care se construiește o educație cu sens
Care îi sunt bucuriile unui dascăl în lucrul angajat, asumat ca vocație, cu copiii? „Bucuriile mele sunt simple atunci când vine vorba despre educație. În primul rând, cei doi copii ai mei, care îmi oferă zilnic lecții despre iubire, răbdare și creștere. Apoi, fiecare elev, student sau cadru didactic care descoperă bucuria învățării, își depășește propriile limite și capătă încredere în forțele sale. Aceste momente, aparent mici, sunt cele care dau sens și valoare parcursului meu profesional și personal.
Una dintre cele mai mari bucurii este atunci când studentele cu care lucrez, după ce și-au îndeplinit toate cerințele din portofoliu, își exprimă dorința de a participa la încă o activitate. Pentru mine, acesta este un semn că au descoperit valoarea învățării. Este dovada că motivația lor depășește nota sau obligația și că experiența educațională a reușit să le stârnească interesul, curiozitatea și dorința de cunoaștere.
O altă mare bucurie profesională este implicarea în Asociația Învățătorilor din Sibiu, un spațiu în care se construiește o educație cu sens, prin proiecte valoroase, colaborare și inspirație. Îi adresez mulțumiri doamnei inspector pentru învățământ primar, Diana Bucuță, pentru profesionalismul, dedicarea și energia pe care le oferă neobosit. Prin activitatea sa, reprezintă un model autentic de învățător și lider educațional. De asemenea, adresez mulțumiri colegelor din cadrul asociației, în mod special Alinei Hoară, pentru sprijin, inspirație și pentru că demonstrează, prin tot ceea ce face, că educația poate schimba vieți.
În cadrul acestei comunități, sute de învățători au beneficiat deja de experiențe educaționale și de formare valoroase, iar acum ne pregătim pentru cea de-a treia ediție a Taberei Învățătorilor Debutanți, care va avea loc în luna august. Este o oportunitate importantă prin care cadrele didactice aflate la început de drum pot învăța de la profesioniști cu experiență și își pot construi repere solide pentru parcursul lor profesional.
O altă bucurie este comunitatea din care fac parte. Sunt recunoscătoare pentru colegii și colegele mele, oameni deosebiți care, prin profesionalism, perseverență, implicare și spirit de echipă, contribuie la frumusețea și valoarea școlii în care predau. Avem parte de o comunitate închegată parinti-elevi-cadre didactice.
Aceste momente sunt adevăratele recompense ale unui învățător.
„Sistemul educațional are nevoie de mai multă stabilitate, coerență și încredere”
Am întrebat-o pe Damaris care îi sunt tristețile. „Mă întristează atunci când văd copii care cresc fără suficientă afecțiune, fără sprijin sau fără încredere în propriile posibilități. Mă doare să observ cum ritmul alert al societății lasă uneori prea puțin loc pentru copilărie, pentru lectură, pentru dialog și pentru timpul petrecut împreună.
O sursă de tristețe este reprezentată de birocrația care este tot mai mare în sistemul educațional. Numeroasele documente, proceduri și cerințe administrative, aflate într-o continuă schimbare, consumă timp și energie care ar putea fi dedicate elevilor și actului educațional propriu-zis. De multe ori, aceste schimbări sunt gândite departe de realitatea clasei și de provocările cu care se confruntă zilnic profesorii și copiii”.
Totodată, dascălul crede că sistemul educațional are nevoie de mai multă stabilitate, coerență și încredere în oamenii care lucrează direct cu elevii. Iar parcursul profesional al cadrelor didactice ar merita o regândire și o adaptare la realitățile și nevoile actuale ale educației. „Mă bucur că am reușit să parcurg toate etapele necesare încă fiind tânără și având energia necesară. A fost un drum care a presupus multă muncă, perseverență și dedicare, însă fiecare etapă a contribuit la dezvoltarea profesională și personală.
Cu toate acestea, învățarea nu se încheie niciodată”.
„Adevărații învățători nu încetează niciodată să fie, la rândul lor, învățăcei”
În continuare, își dorește să se perfecționeze și să îmbrățișeze noi provocări și noi începuturi. Crede că educația este un proces continuu, iar responsabilitatea de a forma oameni presupune, înainte de toate, disponibilitatea de a te transforma și tu. Fiecare experiență, fiecare provocare și fiecare întâlnire cu elevii reprezintă pentru ea o oportunitate de învățare. Pentru că, spune ea, „adevărații învățători nu încetează niciodată să fie, la rândul lor, învățăcei”.
Totodată, își dorește să rămână sensibilă la nevoile celor din jur și să se implice în sprijinirea copiilor pentru care accesul la educație, hrană, îmbrăcăminte sau condiții decente de trai reprezintă încă o provocare. Crede că adevărata educație se construiește nu doar prin ceea ce ni se predă, ci și prin valorile pe care le trăim și le transmitem. „De aceea, îmi doresc ca, alături de elevi, părinți și cadre didactice, să cultivăm empatia, generozitatea și responsabilitatea față de comunitate. Bunătatea nu ar trebui să fie un gest ocazional, rezervat sărbătorilor, ci o alegere de fiecare zi. Sunt convinsă că fiecare mână întinsă, fiecare faptă bună și fiecare copil sprijinit la momentul potrivit pot face lumea puțin mai bună.
Cred că educația are puterea de a schimba și de a construi comunități mai bune. De aceea, îmi doresc să rămân mereu un om care învață, care sprijină și care oferă mai departe ceea ce a primit. Aceasta este, pentru mine, adevărata menire a unui învățător”.
De Ziua Învățătorului, Damaris-Cristina Drașovean dorește să transmită un gând de recunoștință „tuturor colegilor care, prin profesionalism, dedicare și iubire față de copii, contribuie la construirea unei lumi mai bune. La mulți ani tuturor învățătorilor care aprind, zi de zi, lumina cunoașterii în sufletele copiilor!”
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
