Un nou conflict izbucnește la vârful administrației infrastructurii rutiere, după ce Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, îl acuză pe directorul CNAIR, Cristian Pistol, că a ales închiderea Autostrăzii Sibiu-Boița în locul unor soluții care să permită menținerea traficului.
Miza este una majoră pentru șoferii care folosesc această rută. Potrivit acuzațiilor lansate de Cosma, închiderea sectorului de autostradă ar urma să trimită din nou mii de mașini pe DN7, inclusiv prin zona Tălmaciu, după o perioadă în care traficul greu a fost preluat de autostradă.
„Concluzia este revoltătoare: directorul CNAIR, Cristian Pistol, a decis să închidă de mâine până de Crăciun Autostrada Sibiu – Pitești între Sibiu și Boița”, a scris Horațiu Cosma într-un mesaj public.
Secretarul de stat susține că decizia nu ar fi fost inevitabilă și afirmă că existau alternative pentru organizarea lucrărilor fără blocarea completă a traficului.
Printre variantele invocate se numără amenajarea unei devieri provizorii sau restricționarea temporară a anumitor categorii de vehicule.
În centrul disputei se află lucrările la următorul tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești, Boița-Cornetu. Potrivit lui Cosma, modificarea soluției tehnice pentru un pod ar fi făcut imposibilă trecerea traficului greu pe sub acesta, pe traseul existent, în timpul lucrărilor.
Cosma îl acuză pe Cristian Pistol că, în loc să fie analizate și aplicate soluții pentru menținerea traficului, s-ar fi optat pentru varianta considerată cea mai simplă: închiderea drumului.
Ce a scris Horațiu Cosma
„O singură personă a spus NU la orice soluție? Cristian Pistol”, afirmă secretarul de stat.
„O poveste tristă despre nepăsare, indolență și abdicare de la misiunea publică.
Concluzia este revoltătoare: directorul CNAIR, Cristian Pistol, a decis să închidă de mâine până de Crăciun Autostrada Sibiu – Pitești între Sibiu și Boița.
O autostradă pe care românii au așteptat-o ani de zile și care putea rămâne deschisă traficului.
Consecința? Mii de șoferi vor fi trimiși din nou în ambuteiajele de pe DN7, la Tălmaciu. După patru ani în care au putut circula pe autostradă rapid și sigur. Iar cetățenii din Tălmaciu s-au putut bucura după mulți ani de liniște, aer curat și o viață tihnită.
Dar cum s-a ajuns aici?
Autostrada A1 Sibiu – Boița a fost inaugurată în 2022. Capătul de la Boița se descarcă în DN7 printr-o bretea de legătură.
Tot în 2022 a fost semnat contractul pentru următorul sector al Autostrăzii Sibiu – Pitești, între Boița și Cornetu. Proiectul începe cu un pod care traversează această bretea menționată mai sus.
Aici intră în scenă domnul Pistol. Reproiectează podul cu pricina. Noua soluție nu mai permite trecerea traficului greu pe sub pod, pe breteaua existentă, în timpul lucrărilor, din cauza gabaritului.

Ce ar fi făcut un administrator responsabil? Ar fi căutat soluții pentru oameni.
Existau variante.
Se putea amenaja o deviere provizorie a bretelei.
Se putea restricționa temporar doar traficul greu care depășea gabaritul.
Constructorul a venit cu variante. A fost dispus să găsească o soluție care să permită menținerea traficului, deși, evident, pentru el era mult mai comod să lucreze fără mașini pe sub podul aflat în lucru.
Și Poliția Rutieră și-a dorit astfel de soluții. Chiar și unii din compania de drumuri.
O singură personă a spus NU la orice soluție? Cristian Pistol.
Pentru că este mai simplu să închizi drumul decât să rezolvi problema. Este mai simplu să închizi o autostradă și să trimiți oamenii pe drumul național paralel. Este mai simplu să nu îți pese.
Este aceeași logică pe care am văzut-o și în vara lui 2024, când domnul Pistol a închis Valea Oltului în plin sezon, în vârf de trafic.
Aceeași logică prin care a închis A1 lângă Timișoara anul trecut, mutând traficul pe drumul național. Ce își propune în această toamnă și pe A10 Sebeș – Turda.
Închizătorul de drumuri! Fiindcă timp de 5 ani, PSD i-a permis. Dar s-a terminat!
Drumurile publice nu sunt proprietatea directorului CNAIR. Sunt construite pentru oameni și sunt administrate în numele lor.
Un șantier trebuie organizat astfel încât să reducă la minimum disconfortul pentru cei care folosesc infrastructura. Nu invers.
În zilele următoare vom emite ordinul ministrului prin care închiderile semnificative ale infrastructurii naționale de transport nu vor mai putea fi decise discreționar, fără asumarea și aprobarea Ministerului Transporturilor.
Va trebui să existe o justificare serioasă, să fie analizate alternativele și să fie protejat interesul celor care folosesc drumurile.
Da, am ajuns să reglementăm prin ordin de ministru bunul simț.
Cât timp suntem la Ministerul Transporturilor, infrastructura României este administrată pentru români, nu pentru comoditatea și indolența celor care ar trebui să se ocupe de ea.
Iar dacă un director uită acest lucru, Ministerul Transporturilor îi va reaminti care este misiunea lui”, a scris Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor pe Facebook.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




