7.4 C
Sibiu
joi, aprilie 23, 2026

Alerte în timp real la Sibiu: informațiile despre dispariții și pericole ajung direct pe ecrane stradale

Cele mai citite

Mesajele de tip RO-Alert nu vor mai fi limitate doar la telefoanele mobile: informațiile despre copii dispăruți, persoane urmărite sau evadate, dar și avertizările de vreme severă vor fi afișate direct pe panourile publicitare digitale din București și alte 17 orașe din România, inclusiv Sibiu.

Proiectul a fost prezentat de Ministerul Afacerilor Interne, în parteneriat cu Phoenix Media, companie specializată în tehnologie și publicitate digitală outdoor. Inițiativa are ca scop informarea rapidă a cetățenilor în situații de urgență sau în cazuri care țin de siguranța publică, cu impact direct asupra comunităților.

În urma colaborării dintre specialiștii MAI, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și Phoenix Media, au fost dezvoltate platforme dedicate instituțiilor, care le oferă acces direct și gratuit la rețeaua de ecrane digitale din întreaga țară.

Prin această tehnologie furnizată de operatorul privat, MAI și IGSU pot transmite instant mesaje către cele peste 170 de panouri digitale amplasate în București și în alte 17 orașe, fără intermediari și fără întârzieri.

Publicitate

Astfel, imagini și informații despre copii dispăruți, persoane căutate, urmărite sau evadate, dar și restricții de trafic ori avertizări meteorologice severe sunt difuzate public în mai puțin de un minut.

De la implementarea sistemului, Ministerul Afacerilor Interne a transmis deja 16 alerte, dintre care 12 au fost legate de dispariția unor copii.

Comisar-șef Monica Dajbog, director în cadrul MAI, a subliniat eficiența noului mecanism: „ne permite să afișăm direct, fără intermediere, fără timp pierdut, în doar câteva minute, mesaje de interes public pe ecrane digitale, amplasate în spații publice”.

Aceasta a explicat și importanța vitezei de reacție: „Într-o situație de criză, fiecare secundă contează, iar acest sistem ne permite să transmitem informații de interes public, acolo unde oamenii se află. Vorbim despre vizibilitate imediată”.

Rețeaua de panouri digitale gestionată de companie este prezentă în București și în orașele Alba Iulia, Arad, Cluj-Napoca, Constanța, Drobeta Turnu Severin, Galați, Iași, Pitești, Sibiu, Suceava, Târgu-Jiu, Tulcea, Timișoara, Roman, Florești, Câmpina-Nistorești și Slobozia.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Trump Tower București: unde ar putea fi construit și ce știm despre proiectul imobiliar de lux

O delegație a The Trump Organization se află în România pentru a stabili detaliile finale ale proiectului Trump Tower...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect