Dinu Iancu-Sălăjanu s-a autosuspendat din funcția de președinte al CJ Sălaj, în contextul anchetei judiciare

Cele mai citite

Dinu Iancu-Sălăjanu a anunțat că s-a autosuspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean Sălaj, precum și din poziția de președinte al filialei județene a PNL, pe durata procedurilor judiciare aflate în desfășurare. Decizia a fost confirmată joi de PNL Sălaj.

Potrivit organizației județene, măsura are caracter temporar și reprezintă un gest de responsabilitate politică, menit să asigure continuitatea activității instituționale și menținerea unui climat de stabilitate la nivelul conducerii.

„Această decizie reprezintă un gest de responsabilitate politică și are ca scop protejarea activității organizației județene, precum și menținerea unui climat de normalitate instituțională”, se precizează în comunicatul transmis de PNL Sălaj, potrivit Mediafax.

De asemenea, reprezentanții partidului au subliniat că Dinu Iancu-Sălăjanu va utiliza toate căile legale disponibile pentru a-și susține nevinovăția și pentru a demonstra că și-a exercitat atribuțiile în conformitate cu legea.

Publicitate

PNL Sălaj a reiterat, totodată, angajamentul față de respectarea statului de drept, funcționarea corectă a instituțiilor publice și garantarea prezumției de nevinovăție pentru orice persoană implicată în proceduri judiciare.

Decizia vine în contextul în care Dinu Iancu-Sălăjanu este vizat de o anchetă a Direcției Naționale Anticorupție (DNA), fiind plasat sub control judiciar într-un dosar aflat în instrumentare.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Cea mai bogată țară din Europa surprinde prin forța economică. Germania depășește Marea Britanie, Grecia și Portugalia, la un loc

Germania își consolidează poziția de lider economic european și rămâne cea mai bogată țară din Europa, potrivit celor mai...

Știri pe același subiect