Incendiu puternic într-o gospodărie din județul Sibiu! 36 de păsări și un câine au murit, iar o casă a fost amenințată de flăcări.
Un incendiu puternic a izbucnit într-o gospodărie din localitatea Cârța, unde flăcările au cuprins o anexă folosită ca magazie și adăpost pentru animale, extinzându-se și la acoperișul casei.
Pompierii au intervenit de urgență și au reușit să salveze locuința, însă bilanțul este unul tragic: 36 de păsări și un câine au fost găsiți fără viață.
La locul incendiului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și un echipaj SMURD.

La sosirea salvatorilor, flăcările cuprinseseră întreaga anexă gospodărească și se extinseseră la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați.
Anexa a ars complet. Pompierii au salvat casa
Intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat extinderea incendiului și distrugerea locuinței.
Anexa gospodărească, în suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, a ars în totalitate, iar acoperișul casei a fost afectat de flăcări pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați.

Din păcate, în interiorul anexei au fost găsite fără viață 36 de păsări și un câine.
Un scurtcircuit ar fi provocat incendiul
Potrivit primelor evaluări, cauza probabilă a izbucnirii incendiului ar fi fost un scurtcircuit produs la un cablu electric defect din interiorul anexei gospodărești.
În urma evenimentului, o femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului.
Aceasta a refuzat transportul la spital.
Știri despre incendiile produse la gospodăriile din județul Sibiu
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007





