Alertă pe Calea Dumbrăvii, miercuri dimineața. O mașină a rupt o conductă de gaz, iar pompierii au intervenit de urgență.
Mobilizare de urgență pe Calea Dumbrăvii din Sibiu, după ce un autoturism a lovit o conductă de gaz, provocând fisurarea acesteia și apariția unor scăpări de gaze.
La fața locului a fost trimisă o autospecială de stingere, echipajul intervenind pentru asigurarea măsurilor de prevenire și protecție specifice unor astfel de situații. Zona este monitorizată atent pentru eliminarea oricărui risc care ar putea pune în pericol participanții la trafic sau locuitorii din apropiere.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, în urma impactului conducta de gaz a fost avariată, iar în prezent se înregistrează scurgeri.
Pentru remedierea situației este așteptată intervenția echipei distribuitorului de gaze, care va opri alimentarea și va efectua lucrările necesare pentru înlăturarea pericolului.
Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime.

Autoritățile recomandă evitarea zonei până la finalizarea intervenției și respectarea indicațiilor echipajelor aflate la fața locului.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007



