Ironia SUPREMĂ: Zelenski îi dă „voie” lui Putin să își organizeze parada de 9 mai

Cele mai citite

Ucraina nu va lansa atacuri asupra Pieței Roșii din Moscova în timpul paradei organizate de Rusia cu ocazia Zilei Victoriei.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat un decret prin care anunță că evenimentul militar din 9 mai 2026 se va putea desfășura fără intervenții armate din partea Kievului, într-o formulare interpretată drept o ironie directă la adresa Kremlinului și a lui Vladimir Putin.

Documentul oficial precizează că, pe durata ceremoniei, zona Pieței Roșii va fi exclusă temporar din lista obiectivelor vizate de armamentul ucrainean.

În decret sunt incluse inclusiv coordonatele exacte ale perimetrului care nu va putea fi ținta unor eventuale operațiuni militare.

Publicitate

Formularea utilizată de liderul de la Kiev, potrivit căreia Ucraina „permite organizarea unei parade la Moscova”, a fost percepută ca un mesaj simbolic și provocator transmis Kremlinului, sugerând că securitatea evenimentului depinde de decizia autorităților ucrainene.

Anunțul vine în contextul în care un armistițiu de trei zile intră în vigoare începând de astăzi, pe fondul tensiunilor continue dintre cele două state și al măsurilor sporite de securitate adoptate de Rusia înaintea paradei militare de Ziua Victoriei.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Ce nu scrie în niciun tratat — un chirurg sibian despre viață, bisturiu și limitele inteligenței artificiale

Portret de medic„Fiecare pacient ne predă câte o lecție"Prof. dr. Dan Georgian Bratu — 27 de ani de chirurgie,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect