Portret de medic

„Fiecare pacient ne predă câte o lecție”

Prof. dr. Dan Georgian Bratu — 27 de ani de chirurgie, șef de secție, cadru universitar și președinte al Colegiului Medicilor Județean Sibiu — vorbește despre vocație, sacrificiu, criza din sistemul medical și locul inteligenței artificiale în sala de operație.

Interviu realizat de Lucian Vlad · Sibiu, 2026

Există medici care operează. Și există medici care, în același timp, țin în mână și destinul unei profesii. Prof. dr. Dan Bratu face parte din a doua categorie — fără să fi renunțat la prima.

La 27 de ani de la prima intervenție cu bisturiul, conduce Secția de Chirurgie 2 a Spitalului Clinic Județean Sibiu, predă studenților de la Universitatea Lucian Blaga și prezidează Colegiul Medicilor Sibiu. E genul de om care ajunge la spital la 7:40 dimineața și pleacă seara, după contravizită — și care, între timp, se gândește la ce lasă în urmă.

Interviul de față a început ca o conversație despre vocație și a ajuns, inevitabil, la marile fisuri ale sistemului medical românesc: lipsa chirurgilor tineri, banii care nu ajung la pacientul de rând, inteligența artificială care bate la ușa sălii de operație și o generație de medici care gândește radical diferit față de cea care i-a format. Dan Bratu nu ocolește niciuna dintre aceste teme — și nici pe cea mai personală: prețul pe care l-a plătit acasă pentru tot ce a clădit la spital.

Vocație și formare

Există un moment precis în care ați ales medicina?

Nu aș fi 100% sincer dacă aș spune că medicina a fost singura cale. Mama a fost asistentă la oftalmologie, în Sibiu, și am crescut oarecum în spital — m-am familiarizat de mic cu acel mediu. Determinant a fost însă un prieten mai mare, student la Craiova, care mi-a arătat un model de viață care mi-a plăcut. Mi-am zis: dau și eu la medicină. Am ales Târgu Mureș. Chirurgia mi-am dorit-o de la intrarea în facultate — mă consideram un om cu abilități de manualitate și voiam să fac ceva concret, palpabil.

De ce chirurgie, dintre toate specializările?

Chirurgia era, pe vremea mea, topul topurilor — se alegea prima. Astăzi, din păcate, s-a inversat: chirurgia generală, neurochirurgia, chirurgia toracică se aleg ultimele, de oameni care nu și-au dorit niciodată să le facă. E o criză reală. Motivele sunt legate de statutul medicului în societate și de factori financiari. Un chirurg sacrifică enorm de mult timp — pentru a învăța să operezi, pentru gărzi, pentru disponibilitate permanentă. Tânărul medic își pune întrebarea: de ce să risc, să mă expun unor reclamații, să renunț la timp liber, dacă alte specialități oferă un salariu comparabil fără aceste costuri?

Meserie și caracter

Se spune că disciplina din sala de operație modelează omul în afara ei. Cum trăiți această relație?

Încerc să fiu ordonat, să țin ordine în plagă, în cabinet — soția mă mai corectează când mai greșesc în viața de zi cu zi. Dar rezultatul chirurgical nu depinde numai de disciplină. E un amalgam complex: factori care țin de pacient, de medic, de capacitatea sistemului la momentul respectiv. Chirurgia te obligă la o anumită conștiinciozitate, dar nu te transformă mecanic într-un om perfect ordonat pretutindeni.

Cum păstrați empatia vie după mii de intervenții?

De fiecare dată intru cu sufletul în intervenție. Asta e cheia. Am avut și cazuri extreme — paciente cu cancer care au decedat, în ciuda a tot ce am putut face. Iar familia a înțeles și mi-a mulțumit public. Pentru că a văzut că am luptat. Empatia nu înseamnă că rezultatul e mereu bun; înseamnă că nu operezi niciodată indiferent.

„Nu trebuie să vindem iluzii pacientului. Trebuie să-i arătăm, la modul optimist, ce putem face — și să-l plimbăm prin niște procente, ca să înțeleagă.” Prof. dr. Dan Bratu

Sistem și provocări

Din postura de președinte al Colegiului Medicilor, care este cea mai mare problemă a sistemului azi?

Lucrurile nu se îndreaptă într-o direcție bună pentru pacient. Sumele vehiculate în medicină sunt mari — și tocmai de aceea există entități care pun ochii pe ele. Schimbările sunt rapide, slab structurate și nu produc o asistență mai bună la firul ierbii. Pacientul de rând, cel care nu-și permite sistemul privat, are astăzi o adresabilitate mai scăzută decât acum câțiva ani. Sumele cresc, dar nu se reflectă în sănătatea reală a populației.

Se poate combina funcția administrativă cu actul chirurgical?

Nu totdeauna armonios. Un chirurg de valoare, pentru a fi cu adevărat chirurg, trebuie să opereze mult. O funcție administrativă consumă timp. Dar și invers: nu poți conduce o secție sau un colegiu dacă nu ai în spate o experiență serioasă în specialitate. Am ajuns la situații hilare — și periculoase — când nu a existat această bază. Deci: baza solidă în profesie este obligatorie, dar după aceea trebuie să alegi cu luciditate.

Progres medical și inovație

Care este inovația care v-a surprins cel mai mult în 27 de ani de chirurgie?

Progresul în oncologie. La începuturile carierei mele, o gastrectomie totală pentru cancer gastric era extrem de dificilă, o făceau doar câțiva, iar supraviețuirea de un-doi ani era considerată un succes. Astăzi, prin chimioterapie și terapii adjuvante, am pacienți în viață la 20 de ani de la operație, pe care îi întâlnesc pe stradă. Îți crește inima. Dar nu înseamnă că am vindecat cancerul — înseamnă că lupta s-a prelungit și uneori o câștigăm.

Cum vedeți integrarea inteligenței artificiale în sala de operație?

Pe termen scurt, sunt convins că va ajuta — în radiologie deja e importantă, iar în chirurgia robotică participă deja. Atâta vreme cât e ținută sub control de minți echilibrate, efectele pot fi benefice. Un avantaj concret: AI poate reduce variabilitatea manualității umane, care depinde de forma chirurgului din ziua respectivă. Pe termen lung nu știu. Pot exista și surprize neplăcute. Viitorul va decide.

Există o barieră etică pe care medicina nu ar trebui să o treacă în colaborare cu AI?

Sunt convins că există. Dar chirurgul poate doar să o intuiască, nu să o traseze cu precizie. E datoria celor care implementează aceste programe — și care înțeleg capacitatea de autodezvoltare a AI — să știe până unde putem merge.

„Rolul chirurgului în viitor va fi altul decât azi. Introducând AI și modulând anumite mișcări, putem scădea dezavantajele manualității variabile — dar nu știu dacă are numai avantaje.” Prof. dr. Dan Bratu

Familie și generații

Ce sacrificii a cerut cariera în viața de familie?

Am avut copiii mai târziu — am fost ocupați cu doctorate, stagii, rezidențiate. Acum plătesc această alegere în sensul că mi-ar fi plăcut să fiu mai tânăr, să mă pot implica mai activ în activitățile lor. Îl duc la baschet, dar nu mai pot juca baschet cu el. Lucrul acesta îl regret. A fost un trend de generație — mulți colegi au împins acel moment prea tare. Nu e de recomandat. Lucrurile se pot face în paralel dacă ești suficient de focusat. Noi nu am reușit întotdeauna.

Ce ați învățat de la studenți și de la copiii dumneavoastră despre lumea de azi?

Generația tânără gândește altfel — nu mai bine, nu mai rău, ci altfel. Au informația la îndemână, în timp real, și asta le modelează gândirea. La început m-a speriat; acum încerc să mă adaptez la modul lor de a procesa lumea. Problema e că informația rapidă, nedigerată, poate deveni ca un drog. Am pacienți ai căror aparținători îmi spun că știu ei ce trebuia să fac — de la inteligența artificială. Societatea trebuie să educe spre discernământ, nu spre acces brut la date.

Bilanț

Ce lecție v-a predat un pacient pe care nu ați găsit-o în niciun tratat?

Că familia poate mulțumi unui medic chiar și atunci când pacientul a murit. Dacă înțelege că medicul a luptat cu toată forța, recunoașterea vine — chiar și în absența victoriei. Asta m-a învățat că relația cu pacientul și familia lui e tot atât de importantă ca tehnica.

Ce mesaj ați lăsa generației de medici care vine?

Să facă lucrurile mai bine decât noi. Noi n-am reușit întotdeauna — ne-a permis sau nu situația istorică, am făcut uneori prea multe compromisuri. Cei care vin să facă cât mai puține compromisuri și să le facă mai bine decât noi.

Ce vă aduce liniștea la sfârșitul unei zile pline?

Faptul că ajung acasă sănătos, că îi văd pe copii bucuroși și că pot să fac în continuare meseria pentru care simt pasiune. Asta e suficient.

Concluziile noastre

1. Criza chirurgilor nu este conjuncturală, ci structurală. Lipsa sporurilor și expunerea la risc profesional alungă tinerii din specialitățile chirurgicale — o problemă de politică sanitară, nu de vocație.

2. Banii din sistem cresc, dar nu ajung la pacientul de rând. Finanțarea medicală este captată de interese înainte de a se reflecta în calitatea actului medical la nivelul spitalului public.

3. Progresul oncologic este cel mai spectaculos câștig al ultimelor decenii — dar supraviețuirea nu înseamnă vindecare, iar comunicarea onestă cu pacientul rămâne esențială.

4. Inteligența artificială va intra în sala de operație — e inevitabil și, în mare parte, benefic. Dar limitele etice trebuie trasate de cei care înțeleg puterea de autodezvoltare a sistemelor AI.

5. Generația tânără de medici gândește diferit și merită adaptare, nu judecată. Riscul nu e lipsa lor de valoare, ci accesul necritic la informație — o problemă de educație mai largă decât medicina.

6. Cariera medicală de elită a venit cu un cost personal real: familia și copiii au așteptat. Dr. Bratu nu o neagă și nu o romantizează — e un avertisment implicit pentru generațiile care urmează.

Medicină & Comunitate · Serie editorială

Oamenii din spatele sistemului

Această rubrică aduce în față vocile celor care lucrează zi de zi în sănătatea județului — chirurgi, medici de familie, rezidenți, manageri de spital. Nu statistici, nu comunicate. Oameni și povești reale. Fiți cu ochii pe ziarul online www.sibiu100.ro

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI