Mediașul devine capitala ciclismului: peste 540 de concurenți la „Medias Bike Marathon 2026”

Cele mai citite

Municipiul Mediaș găzduiește sâmbătă, 9 mai 2026, cea de-a noua ediție a competiției Medias Bike Marathon, eveniment devenit deja o tradiție pentru iubitorii ciclismului și sportului în aer liber din întreaga țară.

Competiția este organizată de Primăria Municipiului Mediaș, în parteneriat cu CSM Mediaș, ATE Dianthus Mediaș și Asociația Mediaș 750 de ani, cu sprijinul Asociației Colinele Transilvaniei și al comunității locale de cicliști.

Ediția din acest an are o importanță aparte, fiind inclusă în calendarul oficial al Federației Române de Ciclism și reprezentând etapa a II-a din Cupa României de MTB XCM. La această competiție pot participa exclusiv sportivii care dețin o licență UCI sau FRC valabilă pentru anul 2026. Traseele dedicate Cupei României vor avea lungimi de 80 și 100 de kilometri.

Organizatorii au pregătit opt trasee diferite, adaptate atât sportivilor experimentați, cât și amatorilor sau copiilor. Participanții vor putea concura pe trasee de 15, 18, 30, 35, 45, 60, 80 și 100 de kilometri.

Publicitate

Startul competiției va fi dat în funcție de categoria traseului. Curselele eBike vor începe la ora 9:00, traseele lungi la ora 9:30, traseele scurte la ora 10:00, iar competiția destinată copiilor, „Kids Race”, va începe la ora 12:00.

Și în acest an, copiii vor avea parte de propria competiție organizată într-un cadru sigur și adaptat vârstei lor. Câștigătorii vor fi recompensați pe categorii de vârstă, atât la feminin, cât și la masculin.

Interesul pentru ediția din acest an este unul ridicat, peste 540 de concurenți fiind deja înscriși la start.

De asemenea, în data de 9 mai, pentru a facilita desfășurarea concursului, recomandăm folosirea rutelor alternative sau circulația cu maximă prudență pe traseul de start și finiș: Str. Johannes Honterus – Str. Nicolae Titulescu – Str. După Zid – Str. Târnavei – Str. Ștefan Octavian Iosif – Str. Cloșca – Str. Avram Iancu – Str. Nicolae Filipescu – Str. Mărășești – Str. Gheorghe Lazăr – Str. Buzdului – Str. Lutăriei – Str. Plopului – Str. 9 Mai – Pasaj CFR – Str. Petru Maior – Str. Aurel Vlaicu – Intrarea Aviației – Str. Piloților – Str. Titu Maiorescu – Str. Johannes Honterus.

De asemenea, autoritățile recomandă șoferilor să utilizeze rute alternative și să circule cu atenție sporită în zona traseului de start și finiș, care va traversa mai multe străzi importante din municipiu.

Organizatorii îi invită pe medieșeni să participe la eveniment fie pentru a susține concurenții, fie pentru a se bucura de atmosfera unei competiții sportive care promovează mișcarea, stilul de viață activ și frumusețea peisajelor din zona Mediașului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Grecia vrea să introducă în Constituție reguli stricte pentru inteligența artificială: „AI trebuie să servească omul”

Grecia pregătește una dintre cele mai importante revizuiri constituționale din ultimii ani, iar printre modificările propuse se află și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect