O nouă sărbătoare legală și ZI LIBERĂ în România

Cele mai citite

Deputatul PNL Alexandru Muraru, liderul organizației PNL Iași, a anunțat depunerea unui proiect legislativ prin care data de 10 Mai, Ziua Independenței Naționale a României, să fie declarată sărbătoare legală nelucrătoare. Inițiativa este susținută împreună cu deputatul Gigel Știrbu.

Potrivit lui Muraru, proiectul propune modificarea Legii nr. 189/2021 și a articolului 139 din Codul Muncii, astfel încât românii să poată marca în mod real unul dintre cele mai importante momente din istoria statului român modern.

„10 Mai nu este doar o simplă dată din calendar, ci momentul care simbolizează nașterea României suverane, moderne și europene.

În majoritatea statelor din Uniunea Europeană și din lumea democratică, Ziua Independenței este celebrată printr-o sărbătoare legală, oferindu-le cetățenilor timpul necesar pentru a reflecta asupra istoriei naționale, pentru a participa la evenimente publice și pentru a petrece timp alături de familie.

Publicitate

Este inadmisibil ca România să trateze independența națională ca pe o zi obișnuită de lucru”, a declarat Alexandru Muraru.

Deputatul liberal consideră că adoptarea acestei legi reprezintă atât „o datorie de onoare”, cât și „o reparație morală” față de identitatea națională a României.

„Din cele 17 zile libere existente în prezent, puține pot avea semnificația și amplitudinea istorică a zilei de 10 Mai.

Această dată trebuie să fie zi liberă pentru toți românii, astfel încât fiecare să poată înțelege și celebra valoarea istorică și simbolică a momentului, nu doar oficialii prezenți la ceremonii”, a mai afirmat Muraru.

Inițiatorii proiectului au subliniat și dimensiunea istorică a demersului, arătând că sărbătoarea de 10 Mai a fost eliminată în perioada comunistă și înlocuită cu celebrarea datei de 23 August.

„Regimul comunist ilegitim și criminal a interzis această sărbătoare și a încercat să șteargă din memoria colectivă rolul Monarhiei Constituționale și al celor care au construit România modernă.

Readucerea zilei de 10 Mai ca zi liberă înseamnă eliminarea definitivă a unei urme a cenzurii comuniste”, a transmis deputatul PNL.

Proiectul legislativ urmează să intre în dezbaterea Parlamentului, iar prima Cameră sesizată este Senatul României.

La data de 10 mai 1877, moțiunea votată de Adunarea Deputaților și Senat a fost promulgată de domnitorul Carol I, moment care a consfințit oficial apariția statului român independent.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Sânge creat în laborator din celule reprogramate: descoperirea care poate schimba medicina viitorului

Sângele produs în laborator ar putea deveni, în viitor, o alternativă la donatorii clasici? Cercetătorii de la Murdoch Children’s...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect