Şoferi băuţi, fără permis şi cu documente false pe şoselele din judeţ. Asta au descoperit poliţiştii în acest sfârşit de săptămână. Trei bărbaţi s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistaţi în trafic de oamenii legii. Unul dintre ei a fost şi reţinut după ce le-a arătat agenţilor de la circulaţie un permis fals iar un alt şofer fără permis s-a urcat şi băut la volanul unei maşini cu numere false.
La Slimnic, poliţiştii au depistat un localnic de 35 de ani la volanul unei maşini care avea montate plăcuţe cu numere provizorii diferite în faţă şi în spate. După ce l-au oprit, oamenii legii au constatat că numerele de înmatriculare erau false iar omul nu are nici permis de conducere şi era şi băut. Avea o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost transportat la spital pentru a i se recolta probe biologice de sânge. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru trei infracţiuni.
Un alt şofer le-a arătat poliţiştilor un permis de conducere fals. S-a întâmplat în Sibiu, bărbatul de 33 de ani a fost oprit pe Bulevardul Vaisle Milea iar permisul de conducere falsificat era străin. Acets şofer a fost fost reţinut pentru 24 de ore iar apoi magistraţii au decis ca acesta să fie cercetat penal sub control judiciar pentru 60 de zile.
Tot în Sibiu,pe strada Rennes, un tânăr de 27 de ani a fost prins băut la volan. Acesta avea o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost dus la spital pentru a i se recolta probe de sânge.




