După ce a pierdut la Înalta Curte de Casație și Justiție tentativa de a scăpa de arestul preventiv, Horațiu Potra a primit o decizie favorabilă într-un alt dosar.
Tribunalul Sibiu a hotărât ridicarea sechestrului instituit asupra unor bunuri și sume impresionante, printre care milioane de euro, 12 imobile și 29 de kilograme de aur, potrivit informațiilor publicate de Cotidianul.
Conform soluției pronunțate de instanță, judecătorii au decis anularea tuturor măsurilor asigurătorii aplicate în cauză.
„Desființează dispoziţiile de instituire şi de menţinere a măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor menţionate în acestea”, se arată în motivarea instanței.
Decizia Tribunalului Sibiu privește atât bunurile imobile, cât și sumele de bani puse anterior sub sechestru în cadrul anchetei.
Avocatul lui Horațiu Potra, Șerban Moga, a comentat hotărârea într-o intervenție la Realitatea Plus și a susținut că măsurile impuse în dosar au fost nelegale.
„O soluție curajoasă a Tribunalului Sibiu. Au fost desființate sechestre aplicate ilegal de peste 40 de milioane de lei pe un prejudiciu inventat”, a declarat avocatul.
Hotărârea vine după mai multe luni de procese și contestații formulate de apărare.
În paralel, dosarul în care sunt implicați Horațiu Potra și Călin Georgescu se apropie de o nouă etapă procedurală.
Cei doi urmează să afle în această lună dacă instanța decide începerea judecății pe fond.
Tot miercuri, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv contestația formulată de Horațiu Potra împotriva măsurii arestului preventiv dispuse de Curtea de Apel București.
„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Potra Horaţiu împotriva încheierii din 27 aprilie 2026 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, în dosarul nr. 6008/2/2025/a3.
Obligă contestatorul – inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, se precizează în decizia ICCJ.
Hotărârea instanței supreme este definitivă.
Anterior, pe 27 aprilie, Curtea de Apel București stabilise că măsura arestării preventive dispusă împotriva lui Horațiu Potra este legală și temeinică, menținând arestul preventiv pentru încă cel mult 30 de zile, până la o nouă verificare a măsurii.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




