17.9 C
Sibiu
sâmbătă, iulie 27, 2024

Un tânăr drogat, fără permis, a furat o mașină și nu a oprit la semnalele polițiștilor. A fost blocat în Poplaca

Publicitate

Cele mai citite

Un tânăr aflat sub influența substanțelor psihoactive a furat o mașină, a condus-o deși nu are permis și nu a oprit la semnalele polițiștilor.

Marți dimineața în jurul orei 2, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au efectuat semnalul regulamentar de oprire adresat unu ișofer care circula pe strada Valea Aurie spre Calea Poplăcii.

Șoferul și-a continuat deplasarea pe Calea Poplăcii și Drumul Județean 106R, urmărit de echipajul rutier până pe strada Dealului din localitatea Poplaca, unde polițiștii au reușit oprirea autoturismului.

La volan a fost identificat un localnic în vârstă de 25 de ani, iar din verificările efectuate a rezultat că tânărul nu are permis de conducere.

Publicitate

„De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, persoana în cauză fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În ceea ce privește autoturismul condus, polițiștii au constatat că tânărul l-ar fi sustras în aceeași noapte din fața unui imobil din Poplaca.

În cauză, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența substanțelor psihoactive, respectiv furt”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Marius Măldărășanu despre o posibilă demitere: Asta e soarta antrenorului, nu am ce face

FC Hermannstadt a făcut un pas greșit pe teren propriu, vineri seara, 1-1 cu nou promovata Unirea Slobozia.A fost...

Știri pe același subiect