27.3 C
Sibiu
vineri, august 12, 2022

Persoanele între 18 și 35 de ani pot participa la un program de pregătire militară de bază

Cele mai citite
banner
banner
banner
banner

Cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, vor putea solicita, pe timp de pace, participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni, se arată într-un proiect de modificare a Legii privind pregătirea populaţiei pentru apărare publicat, marţi, de MApN.

Potrivit unui comunicat, Ministerul Apărării Naţionale a publicat, marţi, în procedură de transparenţă legislativă, forma iniţială a unui proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare. Soluţiile legislative propuse asigură coerenţa şi corelarea conţinutului legii cu prevederile actelor normative în domeniul apărării şi securităţii naţionale nou intrate în vigoare, menţionează sursa citată.

banner

„Una dintre cele mai importante prevederi este adăugarea unei noi categorii de personal, militar voluntar în termen, în structurile Ministerului Apărării Naţionale, precum şi crearea cadrului legal privind participarea la programul de pregătire militară de bază a acestora.

Astfel, pe timp de pace, cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, vor putea solicita Ministerului Apărării Naţionale participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni, în calitate de militar voluntar în termen”, arată MApN.

Prin introducerea acestui concept, spune MApN, se are în vedere creşterea cantităţii şi calităţii rezervei de mobilizare, care s-a diminuat progresiv ca urmare a suspendării, începând cu 1 ianuarie 2007, a serviciului militar obligatoriu pe timp de pace. Ca urmare, cetăţenii români care vor executa, după adoptarea actului normativ, serviciul militar în calitate de militar voluntar în termen pot reprezenta o sursă importantă pentru completarea rezervei de mobilizare a Armatei României.

„Conform propunerii legislative, pe timpul derulării programului de pregătire militară de bază, militarii voluntari în termen vor beneficia gratuit de cazare, drepturi de echipare şi de hrană, asistenţă medicală şi medicamente, precum şi de indemnizaţie lunară, similare militarilor în termen cu gradul de soldat, şi se vor supune prevederilor legilor şi regulamentelor militare.

La finalizarea programului de pregătire, aceştia vor primi o indemnizaţie reprezentând trei câştiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anului pentru care se face plata, urmând ca centrele militare să îi ia evidenţă şi să îi introducă în rezerva operaţională”, se mai arată în comunicat. (AGERPRES)

FOTO: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
- Produs în Sibiu- campaniespot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Piața imobiliară a crescut, iar prețul mediu de vânzare a locuințelor a trecut de pragul de 100.000 de euro

Locuințele din România au continuat să se scumpească în 2022, ajungând la niveluri ale prețurilor fără precedent, ca urmare...
spot_img

Știri pe același subiect