9.1 C
Sibiu
marți, martie 5, 2024

Peste 45.000 de morți, cel mai recent bilanț al cutremurelor în Turcia și Siria

Cele mai citite

Peste 45.000 de oameni au murit în Turcia şi Siria, conform celor mai recente bilanţuri după cutremurele din 6 februarie, informează agenţia Reuters.

Autorităţile turce au înregistrat până acum 39. 672 de morţi, iar sirienii nu au mai actualizat de câteva zile ultima numărătoare a victimelor, ajunsă la peste 5800; numerele vor creşte probabil, deoarece numai în Turcia seismele au distrus circa 264.000 de apartamente şi sunt încă mulţi locatari daţi dispăruţi.

La 11 zile după cutremur, vineri au fost scoşi de sub dărâmături încă trei supravieţuitori.

La moschei din întreaga lume s-au ţinut vineri rugăciuni pentru morţii din cele două ţări, dintre care mulţi nu au avut parte de ritualurile funerare din cauza amplorii dezastrului.

Multe echipe internaţionale de salvatori au plecat deja din regiunile afectate de seisme. Intervenţiile cu forţe locale continuau însă şi sâmbătă, în speranţa de a mai găsi supravieţuitori, în ciuda şanselor foarte mici. Potrivit experţilor, cei mai mulţi supravieţuitori sunt găsiţi în primele 24 de ore după un cutremur.

Brigada de pompieri din Istanbul a anunţat că în Turcia cel mai mult a rezistat sub ruine un bărbat în vârstă de peste 40 de ani, Hakan Yasinoglu, scos la lumină în provincia Hatay la 278 de ore după cutremure – unul de magnitudine 7,8 şi încă unul aproape la fel de puternic după nouă ore. Ceva mai devreme, fuseseră salvaţi Osman Halebiye (14 ani) şi Mustafa Avci (34 de ani) din oraşul Antakya.

Pentru Avci s-a reuşit, în timp ce era transportat spre spital, organizarea unei convorbiri video cu părinţii, care i l-au arătat pe fiul său nou-născut.

„Îmi pierdusem orice speranţă. Este un adevărat miracol. Mi-au adus înapoi fiul. Am văzut ruinele şi am crezut că nimeni nu poate fi salvat viu de acolo”, a spus tatăl bărbatului. Ceva mai târziu, Avci a fost vizitat la spital, în Mersin, de soţie şi de fiica sa.

În Siria, deja afectată de peste un deceniu de război civil, cele mai mari distrugeri şi cei mai mulţi morţi sunt în nord-vest, în regiunea controlată de insurgenţii împotriva regimului de la Damasc.

Conflictul a îngreunat eforturile de a ajuta victimele. Vineri noaptea au avut loc primele lupte între rebeli şi forţele guvernamentale după seisme; armata a bombardat periferia oraşului Atareb. (AGERPRES)

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Indemnizația de șomaj a crescut de la 1 martie. S-au majorat și celelalte stimulente pentru ocuparea forței de muncă

Baza de calcul a indemnizaţiei de şomaj şi a altor măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect