Cel mai mult m-a impresionat săptămâna aceasta un polițist român cu funcție, care, în seara răzmeriței ungurești de la Tg. Mureș, mințea în direct la televizor că ceea ce vedem noi pe ecrane e „defluarea” unei mulțimi care se întoarce pașnic de la o comemorare. Ca la meci – încerca să ne facă să pricepem, pe noi, proștii, într-o limbă română violentată, domnul care reprezenta autoritatea Statului Român în teritoriu. Mai întâi am crezut că omul se află în mulțime și că se teme pentru pielea lui, că-i e frică de unguri, căci numai cine nu cunoaște limba nu știe ce se zbiară de regulă la adresa românilor cu astfel de ocazii. Iar cine o cunoaște degeaba traduce, pentru că oricum auzi că ceea ce auzi nu este adevărat, ci o greșeală de traducere. O mare milă creștinească de tot românul – ce altceva poți simți când în sfârșit îți pică fisa că reprezentantului autorității nu-i era frică DE, ci frică să nu-i supere PE unguri!!!
Batjocorit, scuipat, jignit la el acasă, românul e răstignit – democratic – de un sfert de veac, în jur de 15 martie, cam odată cu Hristos. Ba i se mai înfige și sulița în coastă, să se vadă de mai mișcă, dacă n-a murit. Iar când binevoitorii îl coboară de pe cruce, să se aștepte la ce e mai rău, căci ia Golgota de la capăt, în spinare cu tagma jefuitorilor, din ce în ce mai grea.
Dar suntem oare singuri în această „lucrare”? Fiecare neam creștinesc pare să aibă la poarta cetății câte un berbece.
El lovește unde războiul se poartă cu mănăstiri și biserici, iar creștinii – care nu sunt uciși – pleacă în bejenie, ca în Siria. Căci cine ce poate avea – între alte grozăvii – cu un sat vechi de 5.ooo de ani, singurul din lume în care se vorbea limba Mântuitorului și care intrase de mult în patrimoniul de valori al omenirii? A fost ras de cei ce poartă o convenabilă etichetă în războiul manipulărilor – terorismul. El lovește unde revoluțiile sunt șablonarde și duc la sfărâmarea națiunilor în srl-uri de zece milioane de locuitori. Și asta la granița României! El lovește unde sunt de înstrăinat teritorii istorice din țările popoarelor rezistente la atacul la identitate. Iar neamurile sunt exilate în lumea virtuală. Ce comod! Le poți umbla prin case fără să bage de seamă.
Și deși nimic din toate acestea nu scapă românului, căci e dăruit de bunul Dumnezeu cu istețime, tot nu vrea să pice pe soluție. Stă toată seara la acvariu, cu ochii în gura peștișorului de aur, și nici nu bagă de seamă că nu-i cel din basme, dintr-o bucată, un peștișor de cuvânt. Ăsta-i o rudă modificată genetic de tatăl minciunii.
