Acasă Blog Pagina 1056

ULTIMA ORĂ: 6 persoane implicate într-un accident pe DN 14, în Axente Sever

Șase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs în localitatea Axente Sever, pe Drumul Național 14.

„Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un autoturism pe DN 14, spre Mediaș, un localnic în vârstă de 20 de ani nu a păstrat distanta de siguranță și a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Cisnădie.

În urma accidentului, 2 minori în vârstă de 10 si 14 ani, pasageri în autoturismul condus de către bărbatul de 45 de ani, fost răniți”, explică Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

„În accident au fost implicate două autoturisme și șase persoane.

În urma evaluării medicale doar două persoane au avut nevoie de asistență medicală: este vorba de doi minori în vârstă de 10 și 14 ani.

Echipajul SMURD a preluat un băiat în vârstă de 10 ani care a suferit un traumatism toracic.

Echipajul SAJ a preluat o fată în vârstă de 14 ani. Ambii au fost transportați la CPU Luther conștienți„, a spus Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

„Echipajele SAJ și ISU au asistat medical 6 persoane implicate în accident.

Patru persoane au refuzat transportul la spital după evaluarea medicală, iar doi minori au fost transportați la CPU Luther.

O fată de 14 ani a fost transportată la spital de către echipajul SAJ, ea suferind un traumatism abdominal.

Echipajul ISU a transportat la CPU Luther un minor de 10 ani”, a precizat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Ambulanței Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Motociclistă rănită în Sibiu. Femeia a încercat să evite o mașină care nu a acordat prioritate

O motociclistă a fost rănită, miercuri, într-un accident produs pe strada Maramureșului din municipiul Sibiu.

Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un autoturism pe o stradă adiacentă, un sibian în vârstă de 72 de ani a pătruns pe strada Maramureșului fără a acorda prioritate de trecere, determinând-o pe o sibiancă de 33 de ani, care conducea o motocicletă pe strada Maramureșului, să efectueze manevre de evitare a coliziunii, în urma cărora a căzut de pe motocicletă.

În urma accidentului, femeia a fost rănită.

Un echipaj SMURD a intervenit la acest eveniment rutier.

Femeia a suferit multiple escoriații și contuzii, primind asistență medicală la fața locului, iar ulterior a fost transportată la UPU Sibiu, conștientă.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Starea de sănătate a lui Ion Iliescu s-a agravat

Starea de sănătate a lui Ion Iliescu s-a agravat. Fostul președinte prezintă “dificultăți respiratorii importante” și a fost supus unei proceduri chirurgicale.

Intervenția a avut loc în această dimineață, pentru “asigurarea permeabilității căilor respiratorii superioare”.

Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. Agrippa Ionescu” a transmis că starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu s-a înrăutățit.

“Ca urmare a progresiei bolii de bază, starea generală a pacientului s-a agravat, cu dificultăți respiratorii importante“, a precizat instituția.

“Echipa medicală multidisciplinară a stabilit în această dimineață oportunitatea efectuării unei proceduri chirurgicale de asigurare a permeabilității căilor respiratorii superioare.

Intervenția a decurs fără incidente, iar pacientul rămâne internat în secția de terapie intensivă, unde primește îngrijirile medicale necesare“, se mai arată în comunicat.

Ion Iliescu a fost diagnosticat cu cancer pulmonar, în urmă cu câteva zile. Fostul președinte a fost internat în spital, la terapie intensivă, după ce s-a simțit rău.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ALERTĂ TRAFIC: Se lucrează pe A1, Transfăgărășan și mai multe drumuri naționale din județul Sibiu

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a anunțat intervențiile la drumurile naționale și pe A1, în județul Sibiu.

Pe autostrada A1, pe Varianta de Ocolire Sibiu, se așterne covor asfaltic, iar traficul se desfășoară pe o bandă din 2;

Pe DN1, în zona localității Cristian, se repară partea carosabilă, traficul fiind dirijat de piloți.

Tot pe DN1 în zona localității Șelimbăr, se lucrează la refacerea marcajelor rutiere traficul fiind dirijat de piloți.

Pe DN7C – Transfăgărășan, între Bâlea Lac și Bâlea Cascadă, se repară partea carosabilă, traficul fiind dirijat de piloți.

Pe DN14, în zona localității Slimnic, se intervine la repararea părții carosabile, traficul fiind dirijat de piloți.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Înscrieri în clasa pregătitoare în județul Sibiu. Au rămas neocupate 1.300 de locuri

Marți, 17 iunie 2025 s-a finalizat a doua etapă de înscriere a elevilor din județul Sibiu în clasa pregătitoare.

Pentru această etapă ISJ Sibiu a afișat ca fiind libere un număr de 1.392 locuri în cele 196 unități de învățământ, cu nivel primar, din județul Sibiu.

În această etapă s-au înscris 92 elevi, rămânând neocupate 1.300 de locuri.

Tip de învățământLimba de predareNr. locuri libere după etapa INr. elevi înscrișiNr. locuri neocupate
TradiționalRomână1182791103
TradiționalGermană43340
TradiționalMaghiară11011
Alternative educaționaleRomână202
SpecialRomână28028
PrivatRomână1041094
PrivatGermană22022

Pentru anul școlar 2025-2026 au fost solicitate, de către unitățile de învățământ din județul Sibiu, un număr de 5339 de locuri (269,4 clase) pentru clasa Pregătitoare, după cele două etape de înscriere fiind ocupate 4.039 de locuri (183,6 clase).

„În municipiul Sibiu au mai rămas locuri neocupate (predare în limba română) la: Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu (5 locuri), Liceul Tehnologic de Arhitectură și Construcții „Carol I” Sibiu (11 locuri), Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Sibiu/Școala Gimnazială Nr. 11 Sibiu (12 locuri), Școala Gimnazială „Nr. 10 Sibiu (203 locuri), Școala Gimnazială Nr. 13 Sibiu/Școala Gimnazială Nr. 12 Sibiu (1 loc), Școala Gimnazială Nr. 2 Sibiu (9 locuri), Școala Gimnazială Nr. 23 Sibiu (19 locuri), Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu (113 locuri), Școala Gimnazială Nr. 8 Sibiu (20 locuri).

Situația centralizată poate fi văzută aici: https://drive.google.com/file/d/1Sc4HnhzJQ0IYg4OlY44EbZOw3UccufoK/view

În perioada 1-2 septembrie ISJ Sibiu va centraliza și soluționa cererile părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la o unitate de învățământ și va soluționa oricare alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului”, a transmis Inspectoratul Școlar Județean Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

O Tabără de Speranță: Un bilet spre cultura și Viitor pentru copiii din Dumbrăveni

Într-o lume în care copiii din mediul rural sau vulnerabil adesea trăiesc în cercuri închise și rutine grele, o inițiativă de suflet se ivește cu puterea de a schimba destine și de a oferi speranță. Este vorba despre Tabăra „Un bilet spre cultură”, un proiect dedicat copiilor de la Centrul de zi din Dumbrăveni, care ajunge anul acesta la a doua ediție.

O experiență care schimbă vieți

Bucuria de la FITS

Pentru mulți copii, vacanța reprezintă singura șansă de a vedea și descoperi lumea dincolo de limitele cotidianului. În timp ce alții pot merge în tabere de limba germană, de șah sau de schi, acești copii trebuie să se mulțumească adesea cu jocurile din curtea școlii sau cu timpul petrecut acasă, la centru. Anul acesta, însă, îi invităm să pășească într-o experiență total diferită – o aventură culturală în inima Sibiului, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).

De la rutina greu de suportat la experiențe memorabile

Provocarea noastră este să le oferim acestor copii mai mult decât o escapadă de weekend. Să le oferim o șansă reală de a cunoaște arta, cultura și frumusețea orașelor mari, în speranța că vor descoperi că lumea este mult mai vastă și mai frumoasă decât cred ei. Anul trecut a fost o experiență de neuitat: au intrat pentru prima dată într-un teatru adevărat, au stat în efervescența orașului, iar poveștile lor de vacanță au fost pline de zâmbete și emoții.

În vizită la muzeu

Cum poți susține această cauză nobilă

”Deși proiectul nostru are deja un entuziasm contagios și sprijin verbal din partea autorităților, bugetul nu acoperă întregul cost al acestei tabere speciale. De aceea, apelăm la generozitatea comunității pentru a ne ajuta să continuăm această inițiativă de suflet.

Asociația Diakoniewerk

Toți cei care vor să fie parte din această schimbare pot face o donație, accesând linkul AICI pentru plăți cu cardul, aflat mai jos, este rugămintea organizatorilor de tabere de bine.”

Fiecare contribuție contează! Cu sprijinul vostru, acești copii vor avea ocazia să vadă spectacole, să descopere arta, să înțeleagă că sunt parte a unei societăți mai largi și mai vibrantă.

Vă mulțumim!

La biserică

Împreună, putem face ca vara lor să fie specială, plină de învățare și bucurie. Vă invităm să fiți alături de ei în această misiune de a le oferi celor mici un bilet spre cultură și speranță. Pentru că, în final, fiecare copil merită să viseze și să aibă acces la experiențe care să le modeleze viitorul.

Pentru mai multe detalii și sprijin, nu ezitați să contactați organizatorii

Vă mulțumim că faceți loc, în vara voastră, și pentru vara lor!

ULTIMA ORĂ: Astăzi va fi anunțat numele premierului României. Care va fi propunerea

Liderii partidelor pro-europene (PSD, PNL, USR, UDMR) au ajuns la un acord politic pe noua formulă de guvernare.

Potrivit unor surse, președintele României a acceptat varianta rocadei la Palatul Victoria, propuse de PSD.

Astfel, Ilie Bolojan urmează să preia șefia executivului în prima parte a mandatului, iar pe la finalul anului 2026 sau în prima parte a lui 2027, Palatul Victoria ar urma să fie preluat de un premier social-democrat, spun surse politice.

La discuții au fost avansate și nume de posibili viitori miniștri, dar și ponderea ministerelor în noul Guvern. Astfel, s-a ales varianta unei distribuții a ministerelor proporțională cu ponderea din Parlament.

PSD ar urma să primească 6 ministere, PNL 4, USR 4 ministere și UDMR 2:

Ministerele vizate de PSD: Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Ministerul Justiției, Ministerul Agriculturii și unul dintre Ministerele Energiei sau Fondurilor Europene.

Ministere vizate de PNL: Ministerul Educației, Ministerul Finanțelor, Ministerul de Interne și unul dintre Ministerul Energiei sau Ministerul Fondurilor Europene.

Ministere vizate de USR: Cei de la USR vor fi puternic influențați de către președintele Nicușor Dan, pentru că vor primi Ministerul de Externe și Ministerul Apărării, care în mod tradițional aparțin președintelui. Pe lângă acestea, USR va primi Ministerul Economiei și Ministerul Mediului.

Ministere vizate de UDMR: Ministerul Culturii și Ministerul Dezvoltării.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Tot mai mulți sibieni se prezintă la UPU după ce au fost mușcați de căpușe

Aproape 350 de sibieni s-au prezentat la Urgența Spitalului Județean în acest an după ce au fost mușcați de căpușe.

În iunie, la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a fost depășit deja numărul total de mușcături raportate în întreaga lună mai în unitatea medicală.

Anul acesta, până în prezent, 344 de persoane s-au prezentat la Serviciul UPU al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, după mușcături de căpușe.

Cele mai multe cazuri au fost raportate în lunile mai – 133 – și iunie (parțial) – 138.

În total, în 2024, au fost înregistrați 597 de pacienți care s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe cu această problemă.

„Prin mușcătură, unele căpușe pot transmite boli grave. Cele mai cunoscute afecțiuni transmise prin înțepătura de căpușă sunt babesioza (o boală asemănătoare gripei, cu febră, frisoane, dureri musculare), boala Lyme și encefalita de căpușă, se arată într-o informare remisă de către Direcția de Sănătate Publică a Județui Sibiu.

Boala Lyme are trei faze de manifestare. Primul stadiu este cel apărut imediat după infectare și durează până la 3 săptămâni timp în care pe piele poate apărea o pată roșie, la nivelul mușcăturii, cu senzație localizată de arsură și simptome specifice unei infecții.

Cel de-al doilea stadiu al bolii debutează de obicei la câteva săptămâni de la infectare și se manifestă prin simptome specifice răcelii la care se adaugă tusea seacă, starile de confuzie, tulburările de memorie, de somn și afectarea organelor.

Ultimul stadiu al bolii se instalează la câteva luni, poate chiar un an de la infectare și se caracterizează prin afectarea severă a organelor și afectare neurologică.

Netratată boala poate duce la consecințe grave iar în cazuri rare până la deces.

Encefalita dată de înțepătura de căpușă este o boală infecțioasă care are două faze de manifestare.

În primă instanță apar febra, oboseala, durerile de cap sau musculare iar în faza secundă apare afectarea sistemului neurologic, prin inflamarea membranei care învelește creierul( meningită) sau chiar a creierului(encefalită).

Netratată, aceasta poate produce leziuni ireversibile.

Prin specificul său, Sibiul este un mediu propice pentru înmulțirea populațiilor de căpușe și trebuie menționat faptul că, dincolo de eforturile autorităților de a ține fenomenul sub control, este nevoie și de precauție și prevenție din partea sibienilor.

În timpul ieșirilor în natură se recomandă ocolirea zonelor cu vegetație abundentă, mai ales dacă suntem însoțiți de animalele de companie.

Și aplicarea substanțelor repelente, atât la om cât și în cazul prietenilor necuvântători reprezintă o măsură eficientă de protecție.

La fel de importantă este și prezentarea la medic în situația în care se constată mușcătura de căpușă.

În unele cazuri, doctorul poate prescrie antibiotice pentru prevenirea complicațiilor”, a spus, recent, Horațiu Cojocaru, director executiv al DSP Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO: Rezultate excepționale. Aur și argint pentru elevii români la Olimpiada Europeană de Fizică

Elevii români au câștigat două medalii de aur și trei de argint la Olimpiada Europeană de Fizică, care s-a desfășurat în capitala Bulgariei, Sofia.

Premiile obținute de olimpicii români:

Felix Tudose, medalie de aur și cel mai bun rezultat la proba experimentală, poziția a doua în clasamentul general

Ionuț Stan, medalie de aur

Mendel Mendelsohn, medalie de argint

Bogdan Ciocârlan, medalie de argint

Andrei Vila, medalie de argint

Toți sunt elevi la Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București.

La această ediție a Olimpiadei Europene, lotul României i-a avut lideri pe conf. univ. dr. Sebastian Popescu de la Facultatea de Fizică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, dl. lect. univ. dr. Virgil V. Băran, de la Facultatea de Fizică a Universității din București, și dna. prof. dr. Delia Davidescu, de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București.

„Competiția se află la a 9-a ediție și s-a desfășurat în perioada 13-17 iunie 2025 la Sofia, în Bulgaria.

La această ediție au participat elevi din 40 țări, atât din țări europene (28), cât și din alte zone geografice ale lumii (12).

România a participat cu o echipă completă (5 elevi, 1 lider și 2 observatori), iar rezultatele obținute de elevii români au fost de excepție, plasând din nou România în vârful clasamentului internațional”, au transmis reprezentanții Ministerului Educației.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

„Joc și creație de Sânziene” la Dumbrăveni, în 29 iunie

Asociația „Mâini mici suflete mari” organizează în 29 iunie, la Bistroteca Baum din Dumbrăveni, o zi dedicată copiilor și tradițiilor.

Evenimentul, intitulat „Joc și creație de Sânziene” se va desfășura între orele 16 și 20.

Organizatorii vor prezenta tehnicile olăritului, picturii, țesutului, dar și ateliere de flori, brățări, jocuri, teatru și șezătoare cu cântece

„De asemenea, va fi organizat un atelier de gogoși în cadrul căruia copiii vor frământa, modela și găti cu zâmbetul pe buze meșteșuguri, joacă, artă și voie bună într-un eveniment dedicat dezvoltării prin creativitate și cultură.

Va avea loc și un program artistic susținut de Grupul vocal al Casei de Cultură Dumbrăveni, alături de doamna Luminița Dejan și va fi prezentată piesa de teatru „Prințesa și Porcarul” de Dumitru Solomon, interpretată de Trupa Thalia din Sighișoara.

Evenimentul oferă copiilor din comunitate acces gratuit la activități educative și creative, contribuind la dezvoltarea lor personală prin joc, meșteșug și tradiție”, au transmis organizatorii.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO: Profesorii de la „Nicolae Teclu” Copșa Mică au învățat despre utilizarea AI în procesul educațional

Profesorii Liceului Tehnologic „Nicole Teclu” din Copșa Mică au participat la un proiect Erasmus+ în capitala Turciei.

Este vorba despre un proiect în cadrul căruia s-a discutat despre foosirea Inteligenției Artificiale în cadrul procesului educațional.

„Recent, doamnele prof. înv. preșc. Borțan Adela și Lungu Raluca, din cadrul Liceului Tehnologic Nicolae Teclu Copșa Mică, au finalizat cu succes cursul: „Instrumente Educaționale Digitale și Utilizarea AI în Educație”,din cadrul proiectului Erasmus+ cu numărul 2024-1-RO01-KA121-SCH-000223810, care a avut loc în Turcia, Antalya.

Acest program de formare a fost o ocazie excelentă de a se familiariza cu inovațiile din domeniul educației digitale și de a înțelege potențialul transformator al inteligenței artificiale în sala de clasă.

Au dobândit competențe practice esențiale pentru a integra tehnologia modernă în procesul de predare-învățare, adaptându-l la nevoile elevilor din secolul XXI.

Doamnele profesor sunt nerăbdătoare să implementeze cele învățate pentru a moderniza abordările didactice și a oferi o educație adaptată provocărilor viitorului”, au transmis reprezentanții Liceului Tehnologic „Nicolae Teclu Copșa Mică”.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ/FOTO: Hală de 400 de metri pătrați distrusă de un incendiu, în Mediaș

UPDATE: „După mai bine de 3 ore de luptă cu flăcările, pompierii au stins incendiul care a afectat o hală dezafectată pe o suprafață totală de aproximativ 400 de metri pătrați.

Din fericire incendiul nu s-a extins la casele învecinate și nici nu au fost victime.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost focul deschis în spații deschise”, a transmis Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Pompierii Detașamentului Mediaș intervin de urgență, marți noaptea, pe strada Theodor Aman din municipiul Mediaș, pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la acoperișul unei hale dezafectate, pe o suprafață de aproximativ 300 de de metri pătrați.

Pompierii intervin cu patru autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD.

„Din primele informații nu sunt victime însă există pericol de propagare la vecinătăți.

Pompierii acționează pentru limitarea extinderii și stingerea incendiului”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ștefan

Vom reveni cu detalii.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.