Acasă Blog Pagina 1087

ULTIMA ORĂ/VIDEO: Sute de percheziții în țară. Luni a început „Operațiunea Jupiter”

Polițiștii și procurorii fac luni 202 percheziții domiciliare în țară și pun în aplicare 166 de mandate de aducere.

Perchezițiile se desfășoară în cadrul unei acțiuni de amploare pentru combaterea criminalității, arată un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În cadrul Operațiunii „Jupiter”, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), au avut loc 32 de acțiuni operative, în cadrul cărora au fost puse în aplicare 202 mandate de percheziție domiciliară și 166 de mandate de aducere.

Investigațiile privesc infracțiuni de delapidare, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală, contrabandă, bancrută frauduloasă, infracțiuni la regimul drepturilor de autor, furt, contrafacere, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, obținerea ilegală de fonduri, înșelăciune, precum și alte infracțiuni prevăzute de Codul fiscal.

Totodată, sunt vizate și fapte privind nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, precum și infracțiuni de braconaj. În sfera ordinii publice, cercetările vizează și pescuitul neautorizat, comis prin utilizarea unor unelte interzise.

„Operațiunea constituie un demers strategic complex al autorităților judiciare române, având ca obiectiv combaterea infracționalității.

Prin acțiuni operative de amploare, desfășurate simultan în toată țara, se urmărește destructurarea rețelelor implicate în comiterea de infracțiuni economico-financiare, recuperarea activelor sustrase prin mijloace frauduloase, aplicarea legii în mod ferm, inclusiv față de persoane aflate în funcții de răspundere”, se arată în comunicat.

FOTO: Arhivă

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Naționalistul Karol Nawrocki a câștigat alegerile din Polonia în fața pro-europeanului Rafal Trzaskowski

Naționalistul Karol Nawrocki a câștigat alegerile prezidențiale din Polonia în fața pro-europeanului Rafal Trzaskowski.

Karol Nawrocki a câștigat alegerile prezidențiale din Polonia, cu 50,89% – peste 10,6 milioane de voturi, învingându-l pe Rafał Trzaskowski cu un avans de aproximativ 370.000 de voturi.

A fost un tur 2 extrem de strâns în Polonia, peste 23 de milioane de polonezi fiind prezenți duminică la vot.

Candidatura lui Nawrocki a fost susținută de partidul populist de dreapta Lege și Justiție (PiS), care a condus Polonia până la victoria lui Tusk în alegerile parlamentare de la sfârșitul anului 2023.

Victoria lui Nawrocki – admirator al lui Trump – reprezintă o lovitură uriașă la adresa agendei de reformă a lui Donald Tusk.

Prin puterea de veto a Președintelui, Nawrocki va îngreuna adoptarea de către Guvern a oricăror reforme majore înainte de alegerile parlamentare din 2027, scrie Aleph News.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Unde a ajuns Donald Trump: crede că Joe Biden a fost executat în 2020 și înlocuit cu clone

Președintele SUA Donald Trump crede că Joe Biden e mort din anul 2020 și a fost înlocuit cu niște clone „fără suflet, fără minte”.

Donald Trump pare să fie convins de o teorie a conspirației pur și simplu ireală care susține că fostul președinte Joe Biden a fost de fapt executat în 2020 și a fost înlocuit de clone „fără suflet, fără minte”.

Fără să comenteze această teorie a conspirației, Trump a distribuit o postare pe Truth Social de la llijh, un utilizator puțin cunoscut cu mai puțin de 1.000 de urmăritori, arată publicația New York Post.

„Nu există niciun #JoeBiden – executat în 2020. #Biden clone duble & entități robotice fără suflet fără minte proiectate sunt ceea ce vedeți. >#Democrats dont know the difference”, se afirmă în postare.

Trump l-a întâlnit ultima dată pe Biden în persoană în urmă cu aproximativ cinci luni, în timpul Zilei Inaugurării, și a participa la dezbateri cu el atât în 2020, cât și în 2024.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Managerul Florin Neag anunţă investiţii de sute de mii de lei pentru copiii internaţi în Spitalul Clinic de Psihiatrie din Sibiu

Managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, juristul Florin Neag, a anunţat investiţii de sute de mii de lei în secţiile destinate pacienţilor copii.

Cifre de investiții pentru secțiile de copii

„Din partea noastră, a echipei Spitalului Clinic de Psihiatrie Dr. Gheorghe Preda din Sibiu, cu ocazia Zilei Copilului, vă dorim sănătate, bucurii și o copilărie senină. Copiii sunt sufletul prezentului și speranța viitorului – iar noi ne angajăm zi de zi, să fim alături de ei, cu grijă, încredere și sprijin. Şi pentru a materializa aceste angajamente pe care echipa spitalului le face, vreau să vă dau câteva cifre privind secţiile noastre de copii.

În ultimii trei ani s-au făcut dotări cu aparatură și paturi, finalizate în toate cele trei secții, în valoare de aproximativ 230.000 lei. În acest an este în curs de execuție și finalizare obiectivul de înlocuire a lifturilor actuale ale clădirii care deservesc secţiile de copii, o investiţie de aproximativ 385.000 lei. De asemenea, avem dotări cu aparatură pentru Secția de Recuperare Neuropsihomotorie, estimată la 520.000 lei. Tot în acest an, spitalul a obținut finanțarea şi pentru continuarea proiectului de înlocuire a paturilor spitalului, respectiv resursa pentru alte 54 de paturi noi cu mobilier și saltele noi, în valoare de aproximativ 385.000 lei. Din aceste paturi noi, cu siguranță o parte vor fi repartizate și în secțiile de copii”, a declarat managerul Florin Neag.

„Orice efort depus pentru actul medical prestat în spitalul nostru, merită depus”

Potrivit managerului Neag, la începutul anului viitor vor începe lucrările de modernizare şi eficientizare energetică a clădirii în care funcţionează secţiile pentru copii.

„Şi poate cea cea mai bună veste este cea legată de faptul că secțiile de copii ale Spitalului Clinic de Psihiatrie vor intra într-un proiect mare de modernizare şi eficientizare energetică a clădirii în care acestea funcționează, proiect la care se lucrează împreună cu echipa Consiliului Judeţean Sibiu, iar în urma parcurgerii etapelor, preconizăm în acest moment că începerea efectivă a lucrărilor la clădire să se deruleze începând cu primele luni ale anului viitor. Iată așadar că, atât prezentul, cât și viitorul copiilor pacienţi, din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Dr. Gheoghe Preda sună bine, astfel că orice efort depus pentru actul medical prestat în spitalul nostru, merită depus. Încă o dată, de 1 iunie, La mulți ani sănătoşi!”, a spus managerul Florin Neag.

Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu dedică pacienţilor copii, nu doar o zi a lor, ci toată luna iunie. Pe parcursul întregii luni, spitalul sibian va promova informaţii utile pentru pacienţi şi familiile lor, în mass-media, social-media şi pe canalul de YouTube.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii

Pentru orice jurnalist iresponsabil, harababura de după alegerile prezidenţiale din România este o mană cerească de frecat menta speculaţiilor fără informaţii, iar pentru aşa-zişii analişti angajaţi pe viaţă la diverse televiziuni aflate în slujba „patriei”, o licoare de făcut gargară perpetuă.

Ne-am îngustat orizontul la obsesiile financiare de premier ale noului preşedinte – taxe, impozite şi tva-uri care nu sunt treaba lui – şi la meschinele scenarii de alcătuire a noului guvern, care, fie vorba între noi, sunt practic imposibile. Numai o minuna dumnezeiască poate descâlci la ora asta şerpăria politică ce stă ghem pe spinarea românului.

Spuneam săptămâna trecută că un singur lucru este cert: România este acum feliată. Suntem două jumătăţi de măr, care nu se îmbină nicicum, pentru că sunt două soiuri diferite. Trebuie multă inteligenţă (politică) pentru a transforma această „rană” într-o cicatrice roz şi elastică, nedureroasă – cum mă sfătuia cândva un părinte drag inimii mele, venind vorba de răni sufleteşti. Ori la capitolul inteligenţă politică – la această oră – am mari rezerve.

Nu regăsesc în discursul nimănui o viziune politică! Se spune că oamenii de stat văd peste generaţii!!! Politicienii doar pe o legislatură. Iar politrucii – cum sunt ai noştri – doar până mâine-poimâine, când îşi văd sacii în căruţă. Va fi mare tămbălău la vârf şi de durată, până când se va găsi o soluţie cât de cât funcţională de guvernare. Dar poate că tocmai această bâlbâială ne poate salva de la catastrofa care se ridică la orizont precum norii de furtună.

Mai este cineva atent la ce se întâmplă în lume? Nicidecum! Promisiunea lui Trump, că va pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore de la investitura sa ca preşedinte al Statelor Unite, este de mult un fâss! Deunăzi a afirmat că „Putin a luat-o razna”, deci nu se mai înţeleg. Iar Putin merge tot înainte, ca pionierii, cu ofensiva sa pe teritoriul Ucrainei.

Situaţia va dura până ce conflictul se va aşeza, bine mersi, pe graniţa Rusia-NATO. Atunci va începe dansul! Cine merge cu NATO împotriva Rusiei va fi distrus de ruşi, cine va merge cu Rusia împotriva NATO va fi distrus de americani. E limpede că nu există câştigători într-un al treilea război mondial. Cum spunea Einstein, întrebat cândva cu ce arme se vor lupta popoarele în al treilea război mondial: „În al treilea război mondial, nu ştiu. Dar în al patrulea sigur cu pietre!!!” E răspunsul unui geniu.

Dar noi habar nu avem de ce se întâmplă în jurul nostru, şi nici nu avem cu cine să avem habar. Singura mea speranţă – pentru care mulţi mă vor înjura birjăreştre – este că vom fi atât de abulici, încât să-i lăsăm şi pe americani şi pe ruşi să treacă peste noi în ce direcţii vor, fără a opune rezistenţă.

Poate că vom fi înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii din prostie. Şi asta ne va salva. Doar aşa reuşesc să înţeleg vorba Sfântului Arsenie Boca: „Românii să vină acasă, că vor vrea să vină şi nu vor mai putea, căci în jurul României va ploua cu foc”. Când două puteri trăznind de orgoliu vor arunca în luptă milioane de vieţi, noi, românii, ar trebui să nu ne băgăm nasul unde nu ne fierbe oala, căci doctrina militară a României a fost dintotdeauna una de apărare !!!

Vedeţi altă soluţie de supravieţuire a neamului românesc?

Mai e una: „Răul lumii de astăzi este aşa de organizat, încât scăpare nu mai este… Numai Dumnezeu va fi scăparea” (Pr. Rafail Noica). Doar că pe asta, deocamdată, o ignorăm!

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ALERTĂ ALIMENTARĂ: Produs retras din toate magazinele Penny din cauza contaminării cu Salmonella

Mai multe loturi de amestec de seminţe pentru salate au retrase de producător din magazinele Penny din cauza contaminării cu Salmonella, anunţă ANSVSA.

Ca măsură de precauţie, pentru a asigura protecţia constantă a consumatorilor, S.C Yummy Snacks S.R.L recheamă şase loturi din produsul vândut sub denumirea ”PENNY AMESTEC DE SEMINŢE PENTRU SALATE 200G”.

”Salmonella spp. a fost detectată în materia primă susan şi în produsul finit. Prin urmare, nu poate fi exclus un risc pentru sănătate”, precizează ANSVSA.

Clienţii care au achiziţionat produsul din loturile vizate sunt rugaţi să nu îl consume.

Stocul produsului afectat a fost retras de la vânzare.

Produsele deja achiziţionate pot fi returnate în oricare magazin PENNY. Contravaloarea va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO: Darius Olaru s-a căsătorit. Imagini de la nunta din Mediaș

Sâmbătă, 31 mai, a fost o zi specială pentru medieșeanul Darius Olaru, căpitanul celor de la FCSB și campion al României.

Darius Olaru și Cristina Pădurean au ales să își unească destinele, iar petrecerea a avut loc la un local din Mediaș.

Nașul lor este Iulian Cristea, cel care în trecut a fost coleg de echipă cu mijlocașul naționalei la FCSB și Gaz Metan.

Cristina Pădurean este, din 2024, notar public. Soția lui Darius Olaru a absolvit Facultatea de Drept de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Ea îl însoțește pe căpitanul de la FCSB la multe meciuri și postează adesea fotografii de pe stadioane.

Fotbalistul s-a refăcut după accidentarea suferită la umăr și speră să își ajute echipa în preliminariile cupelor europene.

Obiectivul este unul clar: calificarea în faza principală din UEFA Champions League, însă drumul se anunță unul dificil.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Două catastrofe feroviare în Rusia. Zeci de răniți și morți

Un pod feroviar s-a prăbuşit în noaptea de sâmbătă spre duminică în momentul în care o locomotivă trecea peste el în regiunea Kursk din sud-vestul Rusiei, la scurt timp după un incident similar care a dus la moartea a şapte persoane şi rănirea altor 66 în regiunea învecinată Briansk, conform autorităţilor ruse.

Prăbuşirea a avut loc în districtul Jeleznogorsk, iar locomotiva a „căzut pe autostrada care trece pe sub pod” şi „a luat foc”, a declarat pe Telegram guvernatorul interimar al regiunii Kursk, Aleksandr Hinştein.

Prăbuşirea podului din regiunea rusă Briansk, care se învecinează cu Ucraina, se datorează unei „interferenţe ilegale în operaţiunea de transport”, potrivit unui comunicat al Căilor Ferate din Moscova. Acesta a precizat că circulaţia celorlalte trenuri nu a fost perturbată.

O porţiune a podului s-a prăbuşit şi a căzut peste un tren care trecea pe dedesubt, a raportat agenţia de ştiri rusă de stat TASS.

Guvernatorul Briansk, Aleksandr Bogomaz, a spus că printre răniţi se numără copii. Trei persoane, inclusiv unul dintre copii, se aflau într-o stare gravă, a scris el pe Telegram, adăugând că 44 de persoane au fost spitalizate.

Un jurnalist de la AFP a observat în centrul Moscovei ambulanţe parcate la gara Kiev, aşteptând sosirea pasagerilor răniţi.

Autorităţile ruse nu au făcut în acest stadiu nicio legătură cu conflictul din Ucraina, care nu a comentat oficial incidentul.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Coliziune frontală între două autoturisme. Șoferii au fost transportați la spital

Doi șoferi au fost răniți, duminică dimineața, într-un accident rutier produs pe Drumul Județean 106 D, în localitatea Săcel.

În timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 1, spre Săcel, un tânăr în vârstă de 27 de ani din Orlat, a virat la dreapta, pe Drumul Județean 106 D, nu a adaptat viteza și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus pe sensul opus de către un bărbat în vârstă de 47 de ani, din București.

În urma impactului conducătorii ambelor autoturisme au fost răniți.

Două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, au intervenit la acest accident rutier.

Bărbatul de 27 de ani a suferit un traumatism cranian, iar șoferul 47 de ani acuza dureri la nivelul umărului.

Ambele victime au fost transportate la UPU Sibiu, conștiente.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Trupa sibiană Revolter revoluționează „parte din proces”

În 4 aprilie, trupa Revolter și-a lansat al doilea său album, „Parte din proces”. Momentul marchează, de altfel, cei zece ani, ce urmează să îi împlinească în toamna acestui an. Ca să aflu mai multe despre evoluția trupei și despre experiența de lucru de un deceniu, am mers la sala acestora de repetiție.

Membrii formației actuale sunt: Haris Augustin Mureșan (tobe), Mark Fulop (chitară), Ștefan Marcu (chitară), Luca Alexandru Barbu ( chitară bass) și Dragoș Marian Rădulescu (voce).

O „joacă de copii”

Trupa Revolter a luat naștere în 2015, cu numele inițial de Revolver, pe când membri aveau între 9 și 11 ani, iar prima formulă a fost: Ștefan Marcu, Luca Barbu, Victor Delsuc și Haris Mureșan. Puțin mai târziu li s-a alăturat Dragoș Rădulescu. „Trupa a luat naștere acum mult timp. Țin minte…, era toamnă.

Nu-mi place să spun povestea aceasta, dar eram la cabană când părinții noștri s-au gândit că ar fi frumos să ne facem trupa noastră, pentru că fiecare dintre noi cântând la minim un instrument. Tot aceștia ne-au dat numele de Revolver, după albumul  celor de la The Beatles. Primul concert l-am avut la ziua de naștere a chitaristului Ștefi”, îmi spune Haris.

Însă primul spectacol cu adevărat pe care l-a avut Revolver a fost în aprilie, 2016, la Teatrul Gong, după ce a apărut „din întâmplare” Dragoș ca vocalist în componența formației. „Era o serbare de sfârșit de an. Vedeam doar copii îmbrăcați în ie și muzică clasică și populară. Eram la baie înainte să intrăm, când  Luca și Dragoș au venit să se schimbe din ie în tricoul murdar cu Metalica. Publicul a reacționat foarte bine. Era un val imens de ii care dădeau din cap. Am cântat două piese: Enter Sandman, de la Metalica și TNT, de la AC DC”, spune toboșarul.

Noile piese

La sfârșit de 2017, tinerii au  încetat să mai cânte coveruri. „Pare foarte mult timp, dar dacă stau acum să mă gândesc, au fost doar trei ani din aceștia zece în care am cântat coveruri. Și în plus, eram niște copii. Pe urmă, am încercat să scriem primele noastre piese, dar nu prea a mers. Așa că am intrat colaborare cu un studio din Vâlcea. Aceștia ne-au făcut cinci piese. A fost impulsul de care am avut nevoie. Am cântat ceva timp acele cântece, iar până am făcut primul album le-am și modificat.

Așa că albumul a constat din patru piese compuse de noi și patru de studio. Piesele au un mesaj revoltător, de acolo și numele albumului, «Revolter». Acestea ne-au dat și o direcție. Sunt versuri perfecte pentru adolescenți: prima iubire care nu a reușit, despre sistem… Acum nu ne mai identificăm cu acestea, ne-am maturizat. A fost o bătălie internă în noi, dacă e bine să cântăm sau nu piesele compuse de alții.

Acum sigur nu am mai face-o. Stilul nostru este modern metalcore, deocamdată, cu influențe și din alte stiluri. Niciodată nu am avut stilul nostru propriu-zis, ci o tocăniță imensă de stiluri. Dar suntem într-o continuă căutare”, îmi spune toboșarul.

Revolver, parte din proces

În 2021 Revolver își lansează primul album și automat încep să cânte mai mult. „Atunci când am început să cântăm mai mult am primit și mai multe recenzii după album. Astfel că trupa Revolver din România să nu fie confundată cu alte trupe cu același nume din alte țări, am decis să schimbăm numele acesteia.

În 2023 am schimbat numele trupei în Revolter și ca o trecere peste copilărie și ca semn că ne-am luat soarta în propriile noastre mâini. Pe acest principiu, am lansat și al doilea nostru album, intitulat «Parte din proces», care face parte din procesul vieții noastre ca trupă, și nu numai. Mesajele nu s-au schimbat din piesele de pe acest album, dar simțim fiecare dintre noi că am evoluat”, spune Haris.

O trupă tânără, dar oldschool

Toți membrii trupei Revolter scriu versuri, știu să cânte la mai multe instrumente și evoluează pe plan propriu. „Noi nu folosim inteligența artificială la crearea pieselor noatre, considerăm că suntem mai oldschool. Tocmai din acest fapt, noul nostru album este crud, nu foarte procesat. Cine ne-a lăsat să facem acest lucru, nu știu…, să lași niște copii de 19-20 de ani să creeze propriul lor album…”, spune râzând toboșarul trupei.

România se manelizează

Revolter a cântat și cântă în toată țara. A participat la majoritatea festivalurilor din Sibiu: la Artmania, Sibiusounds etc. „Încercăm să cântăm de patru ori pe an în Sibiu. Cea mai bună piață de muzică din România este în orașul nostru, sunt foarte multe trupe tinere care se înființează în fiecare an, plus foarte multe festivaluri care le susțin. Iar ca spectatori, din ce am observat, cam 10% dintre tinerii orașului nostru ascultă rock, iar restul preferă manelele.

Am observat că este o manelizare precoce, nu doar în Sibiu, ci în toată țara. Noi suntem o trupă tânără, ce cântă pentru tineri, iar un public tânăr se poate schimba de la un an la altul. Adică, dacă acum un tânăr ascultă rock, anul viitor poate asculta alt tip de muzică și vice-versa. Există o fluctuație a publicului”, mărturisesc membrii trupei.

Cine sunt Revolter

Rădulescu Dragoș Marian, 19 ani, voce. Urmează Liceul de Artă. A intrat în trupă prin intermediul bassistului Luca Barbu, cu care a fost coleg de clasă. „Eu la bază sunt percuționist. Întâmplarea a făcut să fiu vocalul acestei formații, deși am vrut să fiu toboșar. Așa că am luat responsabilitatea de a fi frontman.

Eu nu știam să cânt, nu mi-am pus niciodată problema să fac lecții de canto, dar le-am făcut obligat-forțat, împins de către băieți. Rolul vocalistului este să facă show. Pe public îl interesează doar să se simtă bine, iar dacă poți să îl faci să se simtă bine, cu energie, cu show, atunci l-ai câștigat. Ce să spun, am urlat de mic”, spune Dragoș.

Haris Augustin Mureșan, 20 de ani, tobe. Haris Augustin Mureșan este student la Cluj, la Conservator. „Sunt toboșar din tată în fiu, aș putea spune. Tatăl meu are o trupă cu care mai cântă coveruri de distracție. Eu am luat tobele mai în serios, acum. Rolul toboșarului este de a sta pe lângă muzicieni…. Glumesc…”. „Este cel mai important membru live”, spune Mark. „Toba este baza, am putea spune. Eu cânt că îmi place și nu știu să fac altceva. Am spart cinete cu zecile și bețe am rupt cu sutele. Am mereu cu mine o pereche de bețe în plus, cel puțin”, spune râzând Haris.

Mark Fulop, 17 ani, chitară. Mark Fulop este cel mai tânăr membru al formației și cântă la chitară, deși de multe ori voia să renunțe la muzică. „Am început cu chitara clasică, dar cântam muzică folk, m-a învățat bunica mea să cânt, ea și mama sunt învățătoare și mai cântau cu elevii.

Dar eu am mers spre rock, i-am văzut pe cei de la Metalica și voiam să fi ca aceștia. Apoi am început să bat la tobe, după care am vrut să continui pe fotografie. Am încercat multe, dar odată ce am intrat în trupă, am avut o motivație să continui cu să cânt la chitară”, spune Mark.

Ștefan Marcu, 19 ani, chitară. Ștefan Marcu este student la Radiologie, în Cluj. Și-a început cariera muzicală cu chitara clasică, încurajat de părinți și ușor-ușor s-a mutat către rock, odată ce a intrat în Revolter.

Luca Alexandru Barbu, 19 ani, chitară bass. Luca Barbu este elev la Liceul de Artă, basist din tată în fiu, dar în primul rând pianist. Știe să cânte la pian dinainte să vorbească, de la aproximativ trei ani. Pasiunea pentru bass a început de când a intrat în Revolter. A cântat și la bass, și la clape, pe scenă. „Luca este cel mai bun instrumentist dintre noi”, mărturisește Haris.

Se poate trăi din muzică

După „Parte din proces”, Revolter începe să lucreze la următorul album. Vor să facă din muzică o carieră: „Credem că putem trăi din muzică, timpurile noastre o permit. În plus, noi am legat multe prietenii datorită muzicii. Îi apreciem pe toți că ne-au ajutat, nu există o rivalitate între trupe, ne sprijinim unii pe alții”.

Sursă foto: Arhiva Revolter, by Anca Ilnițchi

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Cutremur produs duminică dimineața în România

Un cutremur cu magnitudinea 3,2 a avut loc duminică dimineața în județul Neamț, la adâncimea de 140 de kilometri.

Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul s-a produs la ora 4.04.

Cutremurul s-a produs în apropierea orașelor Piatra Neamț (19 km), Roman (41 km), Bacău (41 km), Suceava (98 km), Iași (99 km), Vaslui (99 km).

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Atenție la retragerile banilor de la bancomate. Un dispozitiv montat ilegal de hoți reține bancnotele

La un bancomat din București a fost descoperit un dispozitiv ilegal instalat pentru blocarea bancnotelor, au anunțat polițiștii.

Ancheta polițiștilor a scos la iveală o metodă ingenioasă prin care suspecții blocau bancnotele retrase de clienți, pentru a le recupera ulterior în mod fraudulos.

Un dispozitiv fraudulos a fost descoperit montat pe fanta de eliberare a bancnotelor unui bancomat din Sectorul 2 al Capitalei. Acesta era folosit pentru a bloca sume de bani retrase de clienți, care urmau să fie sustrase ulterior de autori.

Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a montat un dispozitiv fraudulos pe fanta de eliberare a bancnotelor unui bancomat din Sectorul 2 al Bucureștiului.

Scopul dispozitivului era de a bloca bancnotele eliberate în timpul retragerilor, astfel încât acestea să poată fi ulterior furate.

Polițiștii au făcut o percheziție la domiciliul suspectului și au identificat mai multe obiecte relevante pentru anchetă. Al doilea bărbat implicat, în vârstă de 44 de ani, a fost localizat și dus la audieri.

Pe 29 martie 2025, un bărbat a apelat numărul de urgență 112, semnalând faptul că a retras o sumă mai mică decât cea solicitată de la un bancomat situat în Sectorul 2.

În urma cercetărilor, polițiștii au constatat că un dispozitiv fraudulos montat în fanta bancomatului blocase parțial suma de bani retrasă. Concret, în loc de 1.600 de lei, clientul a primit doar 950 de lei.

Din datele adunate, anchetatorii au aflat că suspectul principal ar fi montat un dispozitiv fraudulos în dimineața zilei de 29 martie, în jurul orei 08.40.

Acesta avea fața acoperită și acționa într-o încăpere special amenajată a unei sucursale bancare. Bancomatul vizat elibera sumele cerute de clienți, însă o parte din bancnote rămânea blocată de dispozitivul aplicat. Suspectul era asistat de complicele său, care asigura zona și oferea sprijin logistic și moral.

Autoritățile au stabilit că bărbatul de 42 de ani ar mai fi încercat aceeași metodă și în alte locuri. Pe 24 mai, a montat un dispozitiv similar la un bancomat din Sectorul 3, dar nu a reușit să sustragă nicio sumă.

A doua zi, a revenit la un alt bancomat din Sectorul 2, de unde a reușit să fure 100 de lei, lăsând însă dispozitivul pe poziție. Acesta a cauzat ulterior probleme altor clienți, care nu au primit integral sumele solicitate.

În urma intervenției polițiștilor, 800 de lei au fost găsiți lipiți de banda adezivă a dispozitivului.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.