Acasă Blog Pagina 1124

Sibiul în mișcare: restricții de trafic pentru Maratonul Internațional 2025

În weekendul 24–25 mai, Sibiul se transformă din nou în capitala națională a mișcării pentru bine. Maratonul Internațional Sibiu, cel mai mare eveniment sportiv de strângere de fonduri din România, aduce 10.475 de alergători pe traseele din oraș și din împrejurimi. 

Pentru buna desfășurare a evenimentului și siguranța participanților, organizatorii anunță o serie de restricții de trafic care vor afecta circulația rutieră în centrul orașului și pe mai multe drumuri județene, astfel:

Municipiul Sibiu:

  1. B-dul Bălcescu:
    • Închis sâmbătă 24 mai, între orele 07:00 – 14:00
    • Închis duminică 25 mai, între orele 09:00 – 13:15
  2. Str. Mitropoliei:
    • Închisă sâmbătă 24 mai, între orele 07:00 – 11:30
    • Eliberare parcări autoturisme, între intersecția cu Odobescu și Poștei, începând de vineri 23 mai ora 16:00, până sâmbătă 24 mai orele 11:30
  3. Str. Poștei:
    • Închisă sâmbătă 24 mai, între orele 07:00 – 11:30
    • Eliberare parcări autoturisme, începând de vineri 23 mai ora 16:00, până sâmbătă 24 mai orele 11:30
  4. Str. Centumvirilor:
    • Închisă sâmbătă 24 mai, între orele 07:00 – 11:30
    • Eliberare parcări autoturisme, între intersecția cu străzile Poștei și Konrad Hass, începând de vineri 23 mai ora 16:00, până sâmbătă 24 mai orele 11:30
  5. Str. Konrad Hass:
    • Închisă sâmbătă 24 mai, între orele 07:00 – 11:30
    • Eliberare parcări autoturisme, începând de vineri 23 mai ora 16:00, până sâmbătă 24 mai orele 11:30
  6. Str. Odobescu:
    • Închisă sâmbătă 24 mai, între orele 07:00 – 11:30
    • Eliberare parcări autoturisme, între teatrul Gong și str. Mitropoliei, începând de vineri 23 mai ora 16:00, până sâmbătă 24 mai orele 11:30
  7. P-ța Huet:
    • Închisă sâmbătă 24 mai, între orele 07:00 – 11:30
    • Închisă duminică 25 mai, între orele 09:00 – 13:15
  8. P-ța Mică:
    • Închisă sâmbătă 24 mai, între orele 07:00 – 11:30
    • Închisă duminică 25 mai, între orele 09:00 – 13:15
  9. Str. Ocnei, între intersecția cu 9 mai si  Piața Mică:
    • Închisă sâmbătă 24 mai, între orele 07:00 – 11:30
  10. Str. 9 Mai:
    • Închisă sâmbătă 24 mai, între orele 07:00 – 11:30
  11. Str. Constituției:
    • Prima bandă de mers, între intersecțiile cu străzile 9 Mai și Magheru, pe sensul de mers spre Spital, închisă sâmbătă 24 mai, între orele 07:00 – 11:30
  12. Str. Gheorghe Magheru:
    • Închisă sâmbătă 24 mai, între orele 07:00 – 11:30
    • Eliberare parcări autoturisme, începând de vineri 23 mai ora 16:00, până sâmbătă 24 mai orele 11:30
  13. Str. Filarmonicii:
    • Închisă sâmbătă 24 mai, între orele 07:00 – 11:30
  14. Str. Pompiliu Onofrei:
    • Închisă sâmbătă 24 mai, între orele 07:00 – 11:30
    • Eliberare parcări autoturisme, primele 5 locuri de parcare de la intersecția cu Coposu + cele paralele cu Coposu (de lângă coșurile de gunoi), începând de vineri 23 mai ora 16:00, până sâmbătă 24 mai orele 11:30
  15. B-dul Coposu:
    • Prima bandă de mers, între intersecțiile cu Pompiliu Onofrei și Turnul Filarmonicii, pe sensul de mers spre Teatrul Radu Stanca, închisă sâmbătă 24 mai, între orele 07:00 – 11:30
    • Parcarea de la Filarmonica VA FI ÎNCHISĂ ÎN ACEST INTERVAL
  16. Str. Cetății:
    • Închisă sâmbătă 24 mai, între orele 07:00 – 11:30
  17. Str. Tipografilor:
    • Închisă sâmbătă 24 mai, între orele 07:00 – 11:30
    • Eliberare parcări autoturisme, între gangul spre Filarmonică și intersecția cu Schiller (3 locuri de parcare pe partea stângă și 3 locuri de parcare pe partea dreaptă, cum se merge spre Papiu Ilarian), începând de vineri 23 mai ora 16:00, până sâmbătă 24 mai orele 11:30
  18. Străzile P-ța Schiller – Timotei Popovici – Papiu Ilarian – Arhivelor:
    • Închise sâmbătă 24 mai, între orele 07:00 – 11:30
  19. B-dul Victoriei:
    • Închisă sâmbătă 24 mai, între orele 07:00 și 14:15, pe sensul de mers între Bazinul Olimpia și strada Rennes și prima bandă de mers a mașinilor între strada Rennes și Casa Armatei
    • Închisă sâmbătă 25 mai între orele 07:00 și 10:00 pe sensul de mers între str. Martin Hochmeister și Bazinul Olimpia
    • Eliberare parcări autoturisme, între intersecția cu str. Rennes și Casa Armatei, pe sensul de mers spre Centru, începând de vineri 23 mai ora 16:00, până sâmbătă 24 mai orele 14:15
  20. Străzile Martin Hochmaister și Luarea Bastiliei:
    • Închise sâmbătă 24 mai, între orele 07:30 – 10:00
  21. Strada Aleea Călăreților:
    • Închisă sâmbătă 24 mai, între orele 07:00 – 13:45
    • Eliberare parcări autoturisme, începând de vineri 23 mai ora 16:00, până sâmbătă 24 mai orele 13:45
  22. Str. Valea Aurie:
    • Închisă sâmbătă 24 mai, între orele 08:00 – 13:45
  23. Străzile Timotei Popovici, str. Arhivelor și str. Papiu Ilarian (între intersecția cu Tipografilor și intersecția cu Timotei Popovici):
    • Închise duminică 25 mai, între orele 12:40 – 13:15

În afara Sibiului:

Este necesară închiderea traficului pe:

  • DJ 106A Sibiu – Rășinari, de la intersecția cu DJ 106D (drumul spre Cisnădioara) până în Rășinari și în Rășinari între orele 08:45 – 12:00
  • pe DJ 106D Rășinari – Poplaca între orele 08:45 – 12:30 și
  • pe DJ 106R Poplaca – Sibiu între orele 09:30 – 13:45.

Organizatorii Maratonului Internațional Sibiu mulțumesc sibienilor pentru înțelegerea și sprijinul acordat. Deși restricțiile de trafic pot crea temporar disconfort, acestea sunt esențiale pentru desfășurarea în siguranță a celui mai mare eveniment sportiv de strângere de fonduri din România. Maratonul reunește mii de oameni din întreaga țară și susține zeci de cauze care aduc un impact real în comunitatea sibiană. Este un efort colectiv, în care fiecare contribuție contează. Iar fără sprijinul locuitorilor orașului, acest eveniment nu ar fi posibil. 

Maratonul Internațional Sibiu, organizat de Fundația Comunitară Sibiu în parteneriat cu Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, este cel mai mare eveniment filantropic sportiv din România, acţiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Sportivă. MIS este mai mult decât un eveniment sportiv – este o platformă care adună oameni din toată lumea pentru a sprijini cauze importante și pentru a transforma Sibiul într-un centru al solidarității și al sportului pentru toți.

Ediția 2025 a evenimentului este posibilă datorită partenerului principal, MultiversX & xMoney și partenerilor de cursă: Continental, Joyson Safety Systems, Wenglor, GLS, Bilstein, IFM, Siemens, Playtopia, Colt, Scandia, SAM Transport, Agile Freaks, Algeco, Reasig, Rock FM și ODU.

Despre Maratonul Internațional Sibiu

La ediția din 2024 a Maratonului Internațional Sibiu au fost finanțate 51 de proiecte, pentru care s-au strâns 1.336.124 lei. Pentru aceste cauze s-au pus în mișcare 8.953 de alergători, adulți și copii, care au fost susținuți de 8.942 de susținători. De-a lungul edițiilor de până acum, prin intermediul maratonului s-au pus pe picioare 383 de proiecte diverse: construcția unui refugiu alpin, protejarea berzelor albe, cursuri de educație arhitecturală, muzicală sau chiar civică, renovarea și dotarea bibliotecilor și curților școlilor – inclusiv din mediul rural, amenajarea de săli polisenzoriale, repararea unei sinagogi, echipamente medicale pentru animale sălbatice rănite, prevenția bolilor neurodegenerative, sterilizarea câinilor și pisicilor fără stăpân, activități cu și pentru persoanele cu dizabilități, achiziția de echipamente medicale etc. pentru care din comunitate s-a strâns suma de 5.810.272 lei.

Maratonul Internațional Sibiu este cea mai mare mișcare prin care dăm viteză binelui, aducând anual alergători din întreaga țară și din străinătate. Evenimentul contribuie la consolidarea Sibiului ca un simbol al solidarității și al sportului pentru toți, dar și la realizarea viziunii Fundației Comunitare Sibiu: crearea unei comunități vibrante, în care fiecare se simte acasă și își găsește locul. Un loc unde diversitatea devine forța noastră iar spiritul de solidaritate ne face mai puternici. O comunitate vie, din care n-ai mai pleca.


Mai multe detalii pe www.maratonsibiu.ro.

Programul Muzeului Brukenthal de Ziua Internațională a Muzeelor

Ziua Internațională a Muzeelor, sărbătorită în data de 18 mai, este evenimentul în cadrul căruia instituțiile muzeale din întreaga lume își celebrează existența, la inițiativa Consiliului Internațional al Muzeelor (ICOM).

Din 1977, toate muzeele sunt invitate să participe la această zi pentru a-și pune în valoare rolul, organizând activități deosebite pentru public.

Muzeul Național Brukenthal va fi deschis în program normal:

Istorie si Naturale: 9-17

Palat: 10-18

Acces gratuit la Muzeul de Istorie – Casa Altemberger

Program de activități educative la Muzeul de Istorie Naturală:

Orele 11-12: Atelier de făcut aripi – dedicat copiilor cu vârsta între 4-7 ani (înscrieri/detalii: (telefon/WhatsApp: 0764276889)

Orele 15-16: Atelier de gravură în os: Oase, foc și meșteșug – dedicat copiilor cu vârsta peste 8 ani (înscrieri/detalii: telefon/WhatsApp: 0722489626).

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

RAPORTOR LOCAL. FC Hermannstadt, una dintre valorile reprezentative ale comunității sibiene

Trofeul Cupei României ocolește județul Sibiu. Avem 3 finale pierdute, dintre care două în ultimii 7 ani. Un palmares minor la nivel național în fotbalul românesc, dar pentru noi, sibienii, unul onorant, în condițiile în care încă nu am reușit să obținem un titlu major în istoria fotbalului românesc. FC Hermannstadt a avut un sezon excelent, care putea fi încununat cu un succes răsunător și anume câștigarea Cupei. Nu am fost campioni în Cupa Românei pe teren, însă cu siguranță în acest sezon de Cupa surprizelor, denumit generic de specialiști, am avut impactul cel mai mare. Suntem campionii României la capitolul întrecerea suporterilor.

Performanța realizată de antrenorul Marius Măldărășanu și fotbaliștii sibieni este una cu care ne putem mândri fără doar și poate. Sportul sibian dă semne că poate contribui la statornicia Sibiului în topul elitelor municipiilor din țară. Pe lângă mediul cultural, de afaceri, turism, tradiții și istorie, acum fotbalul sibian reprezintă o importantă carte de vizită pentru județul Sibiu.

Se spune că pentru România sportul este un adevărat ambasador în lume. Pentru Sibiu este o cale alternativă de a se promova și de a se face cunoscut și mai mult pe meridianele globului. De-a lungul timpului, sportul sibian a dat campioni europeni, mondiali și olimpici, însă în ultimul deceniu FC Hermannstadt a devenit echipa fanion a județului, care ne reprezintă mai mult decât onorabil la nivel național.

A jucat două finale de Cupă, în 2018 și 2025, și pentru trei sezoane a ținut aproape de granzii fotbalului românesc. Suntem pe un drum bun în ceea ce privește partea sportivă, dar suferim la capitolul financiar din cauza insolvenței care ne împiedică să visăm cu adevărat la cupele europene. Și suporterii echipei o știu prea bine și suferă.

Așa cum FC Barcelona este mai mult decât un club, potrivit propriului slogan, adică reprezintă pe toată lumea din regiunea Catalunia, așa și FC Hermannstadt poate deveni un reper important pentru sudul Transilvaniei, în speță regiunea CENTRU. Iar acest lucru este cel mai bine demonstrat de suporterii echipei, al căror slogan notoriu deja este: „Sibiu, Sibiu!”, în condițiile în care la meciuri aproape nimeni nu scandează „Hai, Hermannstadt!” Numele săsesc al echipei nu prea a prins la sibieni, cu toate că denumirea echipei ne îndreaptă spre trecutul săsesc al orașului.

Nu vreau să fac alte comentarii, dar este clar că și echipa Hermannstadt face parte din actuala comunitatea sibiană, iar când auzi „Sibiu, Sibiu!” ai impresia că înglobează toate valorile societății sibiene, indiferent de domeniul de activitate. Este o mică lecție de patriotism local, care promovează foarte bine Sibiul în lume și credem că este apreciat de cei care ne cunosc în țară.

Revenind la statutul de finalistă a Cupei trebuie să facem și o analiză de ce am ratat trofeul. În primul rând, este o evidentă diferență de valoare și de experiență între fotbaliștii celor două echipe ardelene. Am început meciul crispați, de aici și greșelile de la începutul celor două reprize. Este posibil ca antrenorul Măldărășanu să nu fi ales cea mai bună tactică, dar tot el este cel care ne-a dat speranță că putem câștiga trofeul.

În plus, este mare diferența între bugetele celor două cluburi, chiar dacă raportul economic dintre cele două județe, Sibiu și Cluj, nu este unul foarte mare. Aici diferența este făcută în special de patronii celor două cluburi. Nu cred că îl putem compara pe Neluțu Varga, la capitolul sume investite, cu Ștefan Băcilă și Caudiu Rotar.

În altă ordine de idei, după finală, echipa sibiană și suporterii acesteia au câștigat mult respect prin comportamentul civilizat. La fel și suporterii CFR. În ceea ce privește echipa, din păcate, CFR Cluj a făcut, în ultimele 30 de minute, adică din min. 75 și până în min. 105 (pentru că atât a durat partida cu tot cu prelungiri) un anti-joc lipsit de orice scrupule.

Păcat pentru o echipă mare a fotbalului românesc, așa cum este CFR – campioana Provinciei (a Ardealului), pentru că fotbaliștii mânați de antrenorul Dan Petrescu au arătat un comportament sportiv destul de josnic și nu cred că era chiar nevoie de așa ceva.

Au tras de timp cu nesimțire, au provocat spectatorii și au încercat să câștige jocul în final, fără onoare și demnitate. Dar și-au atins scopul și probabil nu au nicio remușcare privind comportamentul din finalul meciului. Îi înțelegem, dar nu putem să le acceptăm metodele. Le dorim mult succes în Supercupa României și UEFA Europa League. Noi revenim la lupta noastră din Superligă și sperăm să câștigăm play-out-ul. Și vom visa în continuare la marea performanță.      

Oricum, una peste alta, miercuri seara am asistat la o sărbătoare a fotbalului în Ardeal. Ne bucurăm că am fost parte din acest eveniment.

Cosmin PAL   

România a fost exclusă din programul Visa Waiver din cauza anulării alegerilor?

Anularea alegerilor la sfârșitul anului trecut ar putea fi unul dintre motivele eliminării României din programul Visa Waiver.

O notă internă a NSC, nepublicată anterior și obținută de reporterul Politico Daniel Lippman a arătat că în momentul eliminării programului Visa Waiver, administrația Trump a luat în considerare și un alt factor: nerespectarea de către România a ceea ce Casa Albă a considerat a fi norme democratice, după ce a anulat alegerile anul trecut.

Departamentul de Securitate Internă al SUA a anunțat că România a fost exclusă din programul Visa Waiver, în parte pentru a „asigura securitatea frontierelor și controlul imigrației”.

Dar o notă internă a NSC (Consiliul de Securitate Națională), nepublicată anterior și obținută de Politico, arată că administrația Trump a luat în considerare și un alt factor: nerespectarea de către România a ceea ce Casa Albă a considerat a fi normele democratice, după ce a anulat alegerile anul trecut.

Memorandumul care include un „rezumat al concluziilor” de la reuniunea comisiei de coordonare a politicilor NSC din 14 martie arată că au existat unele disensiuni interne cu privire la această măsură, scrie Politico.

Ambasada SUA la București a declarat că „eliminarea desemnării României ar putea duce la deteriorarea imaginii SUA”, conform documentului.

Dar comisia, prezidată de directorul senior al NSC pentru Europa și Eurasia, Andrew Peek, a declarat că este important să se asigure că România „susține procesul democratic și desfășoară alegeri libere, corecte și transparente”.

Purtătoarea de cuvânt a DHS, Tricia Mclaughlin, a declarat că este „recunoscătoare pentru parteneriatul strâns al României de-a lungul anilor pentru a spori cooperarea în domeniul securității” și că țara ar putea fi reconsiderată pentru program în viitor.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Susținătorii lui Nicușor Dan se întâlnesc azi în Piața Mare

Voluntarii campaniei electorale pentru susținerea lui Nicușor Dan și simpatizanții candidatului independent se întâlnesc astăzi, la ora 17:30, în Piața Mare din Sibiu, în apropierea statuii lui Gheorghe Lazăr.

„Evenimentul marchează sfârșitul unei campanii electorale în care voluntarii lui Nicușor Dan au dedicat sute de ore de muncă și au parcurs mii de kilometri în întreg județul, pentru a prezenta candidatul care i-a însuflețit in ultimele săptămâni.

Acțiunea este organizată ca un gest de mobilizare civică și susținere pentru un om politic care a demonstrat, de-a lungul carierei sale, un angajament autentic față de binele public și o viziune coerentă pentru România. Astfel, voluntarii din Sibiu doresc să transmită un mesaj clar: România are nevoie de un președinte integru iar acesta va fi Nicușor Dan!”, transmit organizatorii.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Sute de profesori și elevi din județul Sibiu vor participa la cursuri de prim ajutor

Aproximativ 750 de cadre didactice, personal din învățământ și elevi din întreg județul Sibiu vor învăța pe perioada anului școlar 2025/2026 să acorde prim ajutor premedical.

Prim Ajutor în Școli este un proiect pilot, inițiat de Crucea Roșie Filiala Sibiu încă din anul 2023, cu scopul de a contribui la educația civică și medicală a elevilor și profesorilor sibieni.

„În onoarea actului educațional, într-o perioadă de sărbătoare pentru Crucea Roșie, am lansat acest proiect dedicat binelui și salvării celor aflați în nevoie.

Așa alegem noi să ne implicăm, să rămânem aproape de mediul educational și să aducem alinare atunci când e mai greu.

Întotdeauna, voluntarii și angajații Crucii Roșii sunt acolo unde e nevoie de ei, cu demnitate și inima deschisă”, explică Raluca Morar, directorul Crucii Roșii Filiala Sibiu.

„În 2025, Crucea Roșie Filiala Sibiu a primit o finanțare de la Consiliul Județean pentru formarea a 420 de cadre didactice din întreg județul Sibiu.

În paralel, Crucea Roșie Română a finanțat proiectul Prim Ajutor în Școli pentru Municipiul Sibiu.

Astfel, vom reuși să ajungem, până la finalul acestui an școlar, să instruim 320 de liceeni din 17 unități de învățământ liceal din municipiu.

Putem spune cu mândrie, că la finalul proiectului, în fiecare grădimiță, școală primară, gimnazială sau liceu, vor exista profesori instruiți de noi în a acorda prim ajutor premedical, elevii fiind mai în siguranță ca niciodată”, a mai precizat Raluca Morar.

Toate detaliile și noutățile legate de evoluția celor două proiecte în școli pot fi urmărite pe noul site www.crucearosiesibiu.ro, lansat cu ocazia Zilei Internaționale a Crucii Roșii, celebrată în fiecare an pe data de 8 mai.

În România, Crucea Roșie numără 5.000 de voluntari, dintre care aproximativ 100 activează în cadrul filialei Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO: Partenera lui Nicușor Dan a prezentat certificatele de botez ale copiilor

Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan, a prezentat certificatele de botez ale celor doi copii pe care îi are cu acesta.

Aceasta a decis să pună astfel capăt tuturor speculațiilor, după ce s-a spus că cei doi micuți nu au fost botezați.

„Am fost mâhnită și sunt în continuare.

Au fost campanii, mai multe campanii pe care le-a avut Nicușor și niciodată familia nu a fost atacată și, într-adevăr, în această campanie au fost foarte multe atacuri la familie, iar în ceea ce privește copiii, că nu avem copiii botezați, chiar dacă am declarat în mai multe intervenții că avem copiii botezați, în continuare nu suntem crezuți și de aceea, astăzi, chiar dacă nu trebuie să dovedim nimic nimănui, dar dacă cuvântul nostru nu este suficient pentru pentru români, am venit cu cele două certificate de botez ale copiilor, pentru a dovedi că, într-adevăr, copiii sunt botezați, sunt creștini ortodocși, dar nu am făcut din asta marketing sau publicitate.

Întotdeauna am considerat că tot ce ține de credință este un lucru intim și respect credințele fiecăruia dintre dintre noi.

Și este trist că în momentul în care adevărul pe care îl spunem – și îl spunem cu onestitate – este acoperit de zgomot și de manipulare și e nevoie de astfel de dovezi”, a spus Mirabela Grădinaru pentru B1 TV.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

NU picați în plasa infractorilor. O femeie s-a trezit cu un credit de aproape 60.000 de lei

Fără să își dea seama ce face, o femeie din Deva s-a trezit cu un credit bancar după ce le-a permis unor necunoscuți să-i acceseze telefonul.

Persoane necunoscute i-au promis unei femei din Deva că va câștiga sume importante dacă va face, prin intermediul lor, investiții financiare în acțiuni la o societate comercială prestigioasă.

Femeia le-a furnizat persoanelor necunoscute date cu caracter personal, a instalat pe telefonul mobil aplicații de acces de la distanță, prin intermediul cărora acestea au luat un credit bancar și au accesat ilegal contul femeii.

Aceasta a anunțat poliția, care a reușit să recupereze peste 40.000 de lei din aproximativ 57.000 de lei, bani luați prin credit la distanță.

Cercetările continuă pentru identificarea autorilor.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Ultimul sondaj înaintea alegerilor de duminică. Finala „se joacă” până la ultimul vot

Nicușor Dan are un avans ușor în fața lui George Simion, arată datele unui sondaj de opinie realizat de institutul AtlasIntel pentru HotNews.

Cercetarea a fost realizată în perioada 13-15 mai.

Potrivit sondajului, Nicușor Dan este creditat cu 48,7% din totalul celor care au răspuns chestionarului, în timp ce candidatul AUR, George Simion, se află la 47,8%, diferența dintre cei doi fiind de 0.9%.

În același timp, 1,8% și-ar anula votul, iar 1,7% spun că nu știu.

Sondajul AtlasIntel a fost realizat pe un eșantion de 5.628 respondenți, prin metoda de recrutare digitală aleatorie (Atlas RDR).

Sondajul are o marjă de eroare ±1 puncte procentuale, are un nivel de încredere de 95% și include votul din diaspora.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Un băiat cu autism i-a scris lui George Simion. „Sunt foarte iubăreț și iubesc din suflet pe toți cei din jurul meu. Nu râd de alți copii, toți sunt prietenii mei”

Marian Grigor, un băiat de 12 ani cu autism din Sighetu Marmației, i-a adresat o scrisoare deschisă lui George Simion după ce acesta a declarat public despre contracandidatul său, Nicușor Dan, că este „autist, săracu’!”.

Mesajul copilului a fost publicat de tatăl său pe Facebook și s-a viralizat rapid.

„Mă numesc Grigor Marian, sunt din Sighetu-Marmației, am 12 ani și am autism! Îți spun câteva lucruri despre mine:
– Nu mint niciodată pentru că nu știu să mint!
– Sunt foarte iubăreț și iubesc din suflet pe toți cei din jurul meu!
– Împreună cu tati am făcut peste 20 de acțiuni de caritate!
– Din alocația mea donez lunar 2 euro către Bikers for Humanity România.
– Nu vorbesc urât și sunt foarte politicos!
– Mereu sunt punctual și nu am nicio absență la școală!
– Nu râd de alți copii, toți sunt prietenii mei!

Îmi pare rău că tu nu ai niciuna din aceste calități (că nu ai cum) și prin urmare l-am rugat pe tati să nu te voteze!”, este mesajul lui Marian.

Răspunsul lui Grigor vine după ce George Simion a rostit, în fața unei camere de filmat, o frază care a scandalizat comunitățile de părinți și organizațiile pentru drepturile persoanelor cu dizabilități.

„Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu’!”. Declarația a fost făcută joi, la Bruxelles, în cadrul unui schimb de replici cu o jurnalista Camelia Donțu de la Pro TV.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Clinica Arcada a devenit un centru de referință în diagnosticarea și tratarea afecțiunilor oculare

La Clinica Arcada din Sibiu, excelența medicală se construiește zi de zi prin dedicare, empatie și profesionalism. Sub coordonarea medicului primar oftalmolog Dr. Adrian Teodoru, manager al clinicii și cadru didactic universitar la Facultatea de Medicină din Sibiu, Clinica Arcada a devenit un centru de referință în diagnosticarea și tratarea afecțiunilor oculare, de la cele simple până la cazuri complexe, atât în rândul adulților cât și al copiilor.

Dr. Larisa Brehari, dr. Emilia Florea și dr. Andrada Feiereisz, au început pregătirea în Medicină și, ulterior, în Oftalmologie în cadrul Facultății de Medicină din Sibiu, iar astăzi au devenit specialiști apreciați în cadrul clinicii.

Dr. Adrian Teodoru, Medic primar oftalmolog, specialist în chirurgia cataractei

Dr. Teodoru consideră oftalmologia o profesie a preciziei și a responsabilității, în care fiecare intervenție poate schimba radical viața unui om. Cu peste 15 ani de experiență, s-a remarcat prin succesul în tratarea cazurilor dificile de cataractă.

„Ochiul este poarta prin care pătrunde lumina în viața noastră. Sănătatea oculară nu înseamnă doar o vedere clară, de aceasta depinde foarte mult și calitatea vieții. Fiecare pacient operat de cataractă care își recapătă vederea îmi reamintește de ce am ales această profesie.”

Dr. Larisa Brehari, Medic specialist oftalmolog, cu focus pe oftalmopediatrie

Dr. Larisa Brehari consideră ca afecțiunile oftalmologice la copii pot reprezenta o problemă serioasă legată de dezvoltarea normală a vederii. Astfel, oftalmologul trebuie să intervină devreme în viața micilor pacienți, acolo unde prevenția face diferența. Este apreciată pentru răbdarea, calmul și abordarea blândă în relația cu copiii.

„Privirea unui copil care vede pentru prima dată clar lumea este cel mai sincer gest de recunoștință. Sănătatea oculară a celor mici este esențială pentru dezvoltarea lor – fizică, emoțională și intelectuală.”

Dr. Emilia Florea, Medic specialist oftalmolog și asistent universitar la disciplina Oftalmologie a Facultății de Medicină

Dr. Emilia Florea, cu o activitate profesională complexă, îmbină practica clinică cu cercetarea și formarea academică, dedicându-se în mod constant excelenței în îngrijirea pacienților.

Abordează patologia oftalmologică cu rigoare și empatie, punând accent pe un diagnostic precis și un tratament personalizat, adaptat fiecărui pacient în parte. Este preocupată de evoluția continuă a domeniului, integrând în practica sa cele mai noi descoperiri științifice și tehnologice pentru a oferi soluții eficiente.

„Viziunea mea despre Oftalmologie este una profund umanistă: dincolo de acuratețea actului medical, contează relația cu pacientul, încrederea construită și impactul real asupra vieții acestuia.”

Dr. Andrada Feiereisz, Medic specialist oftalmolog

Pentru Dr. Andrada Feiereisz, Oftalmologia este o profesie nobilă care îmbină tehnologia avansată cu empatia și grija față de om. Imagistica în medicină a cunoscut o evoluție remarcabilă în ultimii ani. La Clinica Arcada pacienții au acces la aparatură oftalmologică de ultimă generație ceea ce permite diagnosticarea și tratarea unei game variate de afecțiuni.

„Fiecare pacient este o poveste unică. Să contribui la redarea vederii înseamnă, de fapt, să redai libertatea de a trăi viața cu demnitate și bucurie.”

Programări și informații de contact

Clinica Arcada vă stă la dispoziție pentru consultații, investigații și tratamente oftalmologice realizate cu echipamente moderne și o echipă multidisciplinară dedicată.

Adresa: Str. Bârsei, bl. 8, Sibiu

Telefon pentru programări: 0740095951

—————

Email: [email protected]

Website: www.clinica-arcada.ro

Patru tineri din Sibiu reținuți pentru furturi din magazinele din oraș

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut patru sibieni, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat în formă continuată și complicitate la furt calificat în formă continuată.

Este vorba despre 4 tineri care au furat mai multe bunuri din diferite magazine din Sibiu.

„În fapt, cei patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, sunt bănuiți că, în perioada februarie – aprilie 2025 ar fi sustras articole vestimentare și cosmetice din magazine de pe raza municipiul Sibiu.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de 6.000 de lei.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a celor patru persoane.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.