Acasă Blog Pagina 1125

FOTO: Tânăr de 21 de ani prins pe Șoseaua Alba Iulia cu 150 de km/oră

Un tânăr de 21 de ani a fost amendat cu peste 4.000 de lei și nu mai are dreptul de a conduce autoturisme în următoarele 4 luni.

Miercuri seara, în jurul orei 23.00, pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii conducerii vehiculelor cu viteză peste limita legală, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din județul Dolj care conducea un autoturism cu viteza de 150 de km/h.

Astfel, tânărul a depășit cu mai mult de 70 de km/h viteza maximă admisă pe tronsonul de drum în cauză.

„În baza celor constatate, polițiștii l-au sancționat contravențional pe conducătorul auto cu amendă în valoare de 4.050 de lei și au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 120 de zile.

De asemenea, menționăm faptul că dovada înlocuitoare a permisului este fără drept de circulație”, a precizat Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Săptămâna viitoare începe Campania Antifumat 2025 în Sibiu

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu va demara o nouă ediție a Campaniei Antifumat, tema din anul 2025 fiind „Sănătate pentru comunitate. Respir, deci exist”.

Campania Antifumat 2025 se va derula în perioada 20 mai – 5 iunie, pentru a marca Ziua Mondială fără Tutun, aniversată anual în data de 31 mai și include acțiuni precum consiliere antifumat pentru elevii sibieni, spirometrii gratuite efectuate în locații publice, o conferință la care vor participa medici sibieni, destinată publicului larg, precum și tradiționala acțiune „Mere contra țigări”, desfășurată pe pietonala Nicolae Bălcescu, împreună cu Asociația Crucea Roșie Sibiu, în cadrul căreia fumătorii vor fi provocați să își doneze țigările, în schimbul acestora primind mere.

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu are inițiativa acestei acțiuni de conștientizare a populației cu privire la consecințele devastatoare pe care fumatul le are asupra sănătății, în condițiile în care majoritatea afecțiunilor pulmonare ale pacienților noștri au drept cauză consumul de tutun.

De altfel, s-a demonstrat că 90% din decesele prin cancer pulmonar sunt provocate de fumat. Din acest motiv, pentru spital reprezintă o prioritate și prevenția, componenta de educare a populației, nu doar tratarea bolnavilor.

Partenerii Campaniei Antifumat 2025 sunt Asociația Crucea Roșie Sibiu, Mitropolia Ardealului, Facultatea de Medicină din Universității Lucian Blaga Sibiu, C.N.M. ASTRA, participanții Olimpiadei „Meșteșuguri Artistice Tradiționale” urmând a beneficia de consiliere antifumat din partea echipei medicale a Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, precum și Carrefour Sibiu, compania care va dona zeci de kilograme de mere ce vor fi distribuite fumătorilor, în cadrul acțiunii „Mere contra țigări”.

„Am ajuns, iată, la cea de-a opta ediție a campaniei antifumat și, ca în fiecare an, dorim să venim în sprijinul populației cu acțiuni cât mai variate, pentru a atrage atenția cu privire la pericolele pe care consumul de tutun le are asupra sănătății.

Fiind un spital de penumoftiziologie, ne aflăm în prima linie atunci când oamenii se confruntă cu afecțiuni pulmonare provocate de fumat și ne dorim să îi putem ajuta înainte de a fi prea târziu.

Medicii pneumologi sunt cei mai în măsură să evalueze impactul devastator pe care țigările îl au asupra organismului uman, distrugând calitatea vieții fumătorilor prin numeroasele probleme de ordin medical pe care le provoacă.

Sperăm, așadar, să fie și această campanie o rază de lumină în efortul comun pe care îl facem cu privire la menținerea sănătății la nivelul comunității sibiene„, a declarat Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Reguli în secțiile de votare. Fotografierea buletinului de vot, interzisă. Mesajul BEC

Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot la alegerile prezidenţiale este interzisă, iar alegătorul care, din motive temeinice, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabină, în scopul de a-l ajuta, un însoţitor ales de el.

Biroul Electoral Central a luat o serie de măsuri pentru exercitarea dreptului de vot pe data de 18 mai, în condiţii de legalitate, egalitate şi integritate.

Potrivit BEC, candidaţii, membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi oricare alegător au dreptul să conteste identitatea persoanei care se prezintă la vot, prin orice mijloc de comunicare.

În acest caz, identitatea se stabileşte de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare prin oricare mijloace legale.

”Verificările se vor derula cu tact şi respect faţă de persoana a cărei identitate este contestată, urmărind evitarea situaţiilor inconfortabile sau alte comportamente nepotrivite”, arată BEC.

În cazul în care contestaţia este întemeiată, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va opri de la votare pe alegătorul contestat, va consemna faptul într-un proces-verbal şi va sesiza această situaţie autorităţilor publice competente prin predarea procesului-verbal personalului care asigură paza secţiei de votare din ţară sau personalului misiunii diplomatice sau oficiului consular competente teritorial, în cazul secţiilor de votare din străinătate.

Incidentul se va anunţa pe cale ierarhică de către reprezentanţii autorităţilor publice care au primit procesul-verbal.

Alegătorul care se prezintă la secţia de votare şi, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabină, în scopul de a-l ajuta, un însoţitor ales de el.

Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate/observatorilor, al membrilor biroului electoral al secţiei de votare sau al candidaţilor.

Prin motiv temeinic care împiedică alegătorul să voteze singur se înţelege situaţia obiectivă sau condiţia medicală care îl pune pe alegător în imposibilitatea de a parcurge singur, în cabina de votare, activitatea de răsfoire a buletinului de vot şi de aplicare a ştampilei cu menţiunea ”VOTAT” pe competitorul electoral pe care doreşte să îl aleagă.

Motivul temeinic trebuie să poată fi constatat cu uşurinţă de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare cu propriile simţuri sau din analiza unor înscrisuri doveditoare pe care le prezintă alegătorul, fără a fi necesare verificări suplimentare, menţionează BEC.

Invocarea neştiinţei de carte, a analfabetismului, a necunoaşterii legii sau a necunoaşterii limbii române nu constituie motiv temeinic care împiedică alegătorul să voteze singur.

Totodată, în situaţia în care alegătorul, din motive bine întemeiate, constatate de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate semna în lista electorală, preşedintele face o menţiune în lista electorală, confirmată prin semnătura sa şi a unui alt membru al biroului electoral.

Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă.

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii.

Atribuţiile sale, în această privinţă, se întind şi în afara localului de vot, în sediul secţiei de votare, în curtea acestuia, în intrările în curte, în jurul sediului secţiei de votare, precum şi pe străzi şi în pieţe publice până la o distanţă de 500 metri.

Pentru menţinerea ordinii, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va avea la dispoziţie mijloacele de ordine necesare, asigurate de primar şi de prefect, împreună cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne.

În afară de membrii biroului electoral al secţiei, de personalul tehnic auxiliar al acestuia, de personalul tehnic desemnat să asigure remedierea deranjamentelor sistemelor informatice şi de comunicaţii utilizate în procesul electoral, de candidaţi şi de delegaţii şi de observatorii acreditaţi, nicio altă persoană nu poate staţiona în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decât timpul necesar pentru votare.

La toate operaţiunile efectuate de birourile electorale ale secţiilor de votare pot asista, în afara membrilor acestora, a operatorilor de calculator şi a personalului de pază, candidaţii, persoanele acreditate în condiţiile legii, reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente, membrii birourilor electorale superioare şi ai Biroului Electoral Central.

Pe durata votării se interzice membrilor birourilor electorale şi persoanelor acreditate să poarte ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală.

Sunt interzise comercializarea şi/sau consumul de alcool în jurul sediului secţiei din ţară, pe durata votării, până la o distanţă de 500 metri.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

VIDEO: Noua creșă din Mediaș va fi structură a Grădiniței cu program prelungit „Pinocchio”

Joi a fost semnat la sediul Primăriei Municipiului Mediaș Contractul de administrare încheiat între Municipiul Mediaș și Grădinița cu program prelungit „Pinocchio” pentru darea în administrare a imobilului construcție creșă, împreună cu dotările acestuia și a terenului aferent de pe strada Blajului nr. 4A.

Astfel, creșa va deveni structură a grădiniței și va fi administrată de această unitate de învățământ.

Creșa a fost inaugurată în luna martie 2025, în prezența ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Atilla.

Construcția are o suprafață de 3000 metri pătrați și va cuprinde 4 grupe, cu o capacitate totală de 40 de locuri, 3 nuclee funcționale (zona destinată copiilor, zona administrativă și zona spațiilor tehnico – gospodărești), dormitoare, camere de joacă, vestiare, grupuri sanitare, spații pentru luat masa, cabinet medical și spații cu funcțiuni auxiliare.

Acest obiectiv de investiții a fost realizat în cadrul proiectului „Construire, echipare și operaționalizare creșă mică din municipiul Mediaș“. Finanțarea construcției a fost asigurată de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.” – S.A. – Programul Național de Redresare și Reziliență, Subprogramul „Unități și instituții de învățământ de stat“, iar racordarea la rețelele de utilități a fost asigurată din bugetul local al municipiului Mediaș.

„Dacă în luna martie a acestui an, în prezența d-lui ministru al Dezvoltării am făcut recepția creșei din cartierul Vitrometan, astăzi am dat în administrare această creșă Grădiniței „Pinocchio”.

De astăzi înainte, medieșenii care au copii și care doresc să îi ducă la această creșă, pot să se intereseze și să ia legătura cu doamna director Manciu de la Grădinița „Pinocchio”, a declarat primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Schimbare totală în preferințele românilor. Cine conduce cursa prezidențială

Nicușor Dan ar conduce cursa pentru alegerile prezidențiale programate duminică, 18 mai, având un avans de 4 procente în fața lui George Simion.

Acestea sunt datele unui sondaj de opinie prezentat joi, 15 mai, de către institutul de sondare a opiniei publice IRSOP.

Conform sondajului, Nicușor Dan ar urma să fie votat de 52% dintre români, în timp ce George Simion ar avea 48%, în condițiile în care sunt calculate opţiunile persoanelor cu probabilitate că vor merge la vot, iar prezenţa este estimată la peste 60%.

51% din respondenți susțin că ar prefera o conducere a României în tandemul Nicușor Dan – Ilie Bolojan, în timp ce 42% ar prefera echipa George Simion – președinte, Călin Georgescu – prim-ministru.

Pentru acest sondaj IRSOP a intervievat telefonic 951 persoane în intervalul 10-13 mai 2025.

Eşantionul este reprezentativ pentru populaţia din România în vârstă de peste 18 ani. Toleranţa de eşantionare este +/-3,2% la un nivel de încredere de 95%.

Sondajul reprezintă un serviciu de informare publică finanţat integral de IRSOP.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Centrul de Consiliere pentru Agresori din Sibiu, la un telefon distanță pentru victimele violenței domestice

DGASPC Sibiu își reafirmă disponibilitatea de a veni în ajutorul victimelor violenței domestice, prin centrul său de consiliere și specialiștii Direcției.

La nivelul DGASPC Sibiu, în cadrul Serviciului Intervenție în Situații de Abuz, Neglijare, Trafic, Migrație, Repatriere și Violență Domestică funcționează Compartimentul Violență Domestică.                            

Prin intermediul acestui compartiment se realizează: evaluarea inițială și detaliată a cazurilor de violență domestică; consilierea, îndrumarea și informarea beneficiarilor; admiterea în cadrul serviciilor sociale destinate victimelor violenței domestice, aflate în structura instituției, cu locație secretă.

Scopul serviciului social Centrul de consiliere pentru agresori (CCA) este de a preveni și combate violența domestică, prin furnizarea și facilitarea accesului agresorilor victimelor violenței domestice la servicii de consiliere psihologică, consiliere socială, orientare vocațională, reabilitare și reinserție socio-profesională, precum și servicii de consiliere și mediere familială, pe bază de opțiune voluntară sau, după caz, potrivit măsurilor dispuse de către instanța judecătorească ori în baza documentelor de referire întocmite de către managerul de caz.

Servicii sociale oferite de DGASPC Sibiu

Conform prevederilor Legii 217/2003, pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, republicată, la nivelul DGASPC Sibiu, victimele violenței domestice pot beneficia de următoarele servicii sociale:

  • găzduire pe o perioadă determinată în cadrul Centrului de Primire în Regim de Urgență pentru Victimele Violenței Domestice „Sf. Ana’’ (găzduire pe o perioadă de 60 de zile), perioadă în care victima beneficiază de: consiliere psihologică și suport emoțional, consiliere socială, asistență medicală, juridică, hrană, consiliere și orientare vocațională, protecție împotriva agresorului, reintegrare familială și comunitară, inserție/reinserție socială.
  • găzduire în cadrul Locuinței Protejate „Victoria’’ pe o perioadă determinată (max 1 an), unde victima beneficiază de următoarele servicii: găzduire, consiliere psihologică, consiliere și orientare vocațională, supraveghere, reinserție socială.
  • consiliere pentru agresor în cadrul Centrului de Consiliere pentru Agresori, aflat în Municipiul Sibiu, strada Mitropoliei, numărul 2, județ Sibiu, care oferă următoarele servicii: consiliere psihologică, consiliere socială, orientare vocațională, reabilitare și reinserție socio-profesională, precum și servicii de consiliere și mediere familială pe bază de opțiune voluntară sau după caz, potrivit măsurilor dispuse de către instanța judecătorească/serviciul de probațiune.

Accesul la toate aceste servicii este GRATUIT!

Cazurile de violență pot fi sesizate:

  • în scris, la sediul DGASPC Sibiu, strada Mitropoliei, numărul 2 Sibiu / prin email la adresa [email protected],
  • telefonic la numerele de telefon: centrala 0269/232066 tasta 2, Compartiment Violență Domestică: 0269/215177

De ce să suni la Centrul de consiliere pentru agresori (CCA)

Centrul de consiliere pentru agresori oferă serviciile de reabilitare care includ consiliere psihologică, precum şi alte tipuri de servicii/programe:

– Programe individuale de educaţie şi consiliere pentru reducerea comportamentului violent şi de control asupra membrilor familiei;

– Programe individuale de educaţie şi consiliere pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă prosocială: controlul furiei, rezolvare de conflicte, rezolvare de probleme, comunicare non-violentă;

– Programe de dezvoltare a abilităţilor parentale conţinând cel puţin drepturile copilului, relaţionarea şi comunicarea cu copilul/copii biologici sau şi partenerului de viaţă.

– Programele de reabilitare, precum şi documentele de monitorizare.

Sibienilor aflați în astfel de situații li se asigură accesul pe o perioadă determinată, la servicii de consiliere psihologică, consiliere socială, orientare vocațională, reabilitare și reinserție socio-profesională, la servicii de consiliere și mediere familială, precum și facilitarea accesului la alte servicii, în mod gratuit!

Cum te poți programa

Pentru programare, sunteți așteptați la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu – Centrul de Consiliere pentru Agresori, Str. Mitropoliei, nr. 2 Sibiu sau la telefon 0773/918846 e-mail – [email protected]

Persoane de contact: Coordonator Centru, Liliana Seprodi – asistent social, psiholog Mădălina Pițigoi.

Ce e violența în familie și care sunt formele ei

Conceptul de „violență în familie” este amplu și cuprinde violența domestică (înțeleasă ca violență ce apare între parteneri, fie ei soți sau concubini), dar și violența asupra copiilor sau altor rude.
Potrivit legislației în vigoare, violența domestică se manifestă sub următoarele forme:
– Violența verbală – limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare;
– Violența psihologică – impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică, în orice mod și prin orice mijloace, prin amenințare verbală sau în orice altă modalitate, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie;
– Violența fizică – vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, ștrangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate;
– Violența sexuală – agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărțuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreținerii unor relații sexuale forțate;
– Violența economică – interzicerea activității profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existență primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acțiunea de sustragere intenționată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi și dispune de bunurile comune, refuzul de a susține familia, impunerea de munci grele și nocive în detrimentul sănătății;
– Violența socială – impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni, interzicerea frecventării instituției de învățământ sau a locului de muncă, interzicerea/limitarea realizării profesionale;
– Violența spirituală – subestimarea sau diminuarea importanței satisfacerii necesităților moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspirațiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale.

Ordinul de protecție

În România violența în familie este pedepsită prin lege, victimele pot beneficia de ORDINUL DE PROTECȚIE PROVIZORIU, care se emite de îndată de polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, care iau cunoștință de săvârșirea unui act de violență, iar din evaluarea situației de fapt rezultă că există risc iminent, care pune în pericol viața, integritatea fizică ori libertatea victimei.
Acesta se emite pe o durată de 5 zile, cu posibilitate de prelungire de către instanțele judecătorești.

Ordinul de protecție poate conține mai multe măsuri cum ar fi:
– agresorul este evacuat din locuință pe o perioadă de maxim 6 luni;
– are interdicția de a se apropia de victimă și de copii;
– este obligat la consiliere pentru controlul agresivității etc
Începe prin a cere ajutor!
– Sunați la: SNUAU 112, la numărul unic național 119 destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului aflat în structura DGASPC Sibiu.
– Obțineți un certificat medico-legal pentru a putea dovedi violența. Acesta este eliberat de către medicul legist.
– Depuneți la Judecătorie cererea pentru emiterea ordinului de protecție. Pentru a fi judecată de urgență, cererea trebuie completată cât mai amănunțit iar la dosar depuneți și alte dovezi: certificat medico-legal, procese verbale ale Poliției/sesizare;
– Apelați la un serviciu specializat care vă poate îndruma atât la obținerea ordinului de protecție cât și cu privire la obținerea altor drepturi.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Se introduc rațiile în Ungaria. Clienții vor putea cumpăra maximul 5 articole din fiecare produs

Unul din cele mai mari lanțuri farmaceutice din Ungaria a anunțat că începând de luni va raționaliza unele produse.

Acest lucru înseamnă că oamenii vor putea să cumpere maximum cinci articole din fiecare produs.

Este vorba despre produse de îngrijire, cum ar fi antiperspirante, deodorante, hârtia igienică, șervețele umede și chiar scutece.

Premierul ungar, Viktor Orban, a decis să plafoneze adaosul comercial pentru o serie de alte 30 de produse de igienă și farmaceutice, asta după ce a făcut același lucru și în cazul alimentelor de bază.

În acest context, reacția comercianților nu a întârziat să apară.

Analiștii din Ungaria susțin că acest lucru se întâmplă în contextul în care deja guvernul de la Budapesta a rescris de mai multe ori bugetul pentru 2025 și a depus chiar și bugetul pentru 2026, informează Antena 3 CNN.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Doliu în teatrul din România. „Sunt în stare de șoc”

Actriţa Cristina Deleanu a murit, a anunţat, joi, realizatoarea de televiziune Marina Almăşan pe pagina de Facebook.

„Doamne! Sunt în stare de şoc! Cel mai vechi şi fidel colaborator al meu de la TVR, actorul Eugen Cristea, prieten de suflet cum puţini am, tocmai a primit cea mai cruntă veste: minunata sa soţie, Cristina Deleanu, nu mai este!”, a scris Marina Almășan pe Facebook.

Mi-a fost la rându-mi bună prietenă, cei doi – familia lor frumoasă – făcând parte din ‘universul meu’, fiindu-mi alături în nenumărate întâmplări ale vieţii, şi personale, dar şi publice.

Dincolo de actriţă talentată, Cristina a fost un om de o rară delicateţe sufletească, de o cultură desăvârşită şi, mai mult decât atât, un ‘om al cetăţii’, frământat de tot ceea ce se întâmplă în jurul său.

Condeiul său strălucit mi-a furnizat, în nenumărate rânduri, pentru revista online pe care o conduc, analize de o rară profunzime ale lucrurilor strâmbe din această ţară. Vocea Cristinei a tăcut astăzi pentru totdeauna.

Familia pe care am admirat-o mereu pentru iubirea şi respectul ce-i stăteau la bază, iată, s-a împărţit: jumătate a rămas pe Pământ, urmând să plângă jumătatea plecată spre Cer…

Să-i fie linişte şi frumos Cristinei acolo, în noua Lume spre care a pornit şi să reuşească dragul meu Eugen să treacă peste această cumplită despărţire. Sunt alături de tine, prieten drag!”, a scris Marina Almăşan.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

„Turul 2 Înapoi” episodul 2: Un magistrat a decis să judece suspendarea deciziei CCR de anulare a alegerilor din 2024

Un magistrat de la Curtea de Apel Ploiești ignoră decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție și a hotărât că va judeca o solicitare de anulare a hotărârii Curții Constituționale a României din 6 decembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile prezidențiale.

Potrivit portalului instanțelor de judecată, dosarul de la Curtea de Apel Ploiești are ca obiect „anulare act administrativ”, iar pârâtă este chiar Curtea Constituțională a României.

Judecătorul din Ploiești a decis, marți, că această instanță este competentă material, teritorial și funcțional să soluționeze cauza și a încuviințat proba cu înscrisuri.

Termenul de judecată a fost stabilit pentru data de 27 mai, urmând să fie citată ca parte în proces inclusiv Curtea Constituțională. La sfârșitul lunii aprilie, un alt magistrat tot de la Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere similară.

Înalta Curte de Casație și Justiție a casat atunci sentința și a respins ca inadmisibile cererile de suspendare a hotărârii Curții Constituționale prin care au fost anulate alegerile prezidențiale organizate la finalul anului trecut.

Într-un comunicat remis presei, reprezentanții Curții de Apel Ploiești au precizat că pe rolul acestei instanțe, la secția de contencios administrativ, au fost înregistrate nu mai puțin de 11 dosare similare. Cele mai multe au fost respinse ca inadmisibile.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Investiție importantă la Școala Gimnazială I.L. Caragiale din Sibiu

În anul 2022, Primăria Sibiu a extins spațiul Școlii I.L. Caragiale (strada V. Alecsandri) cu un corp nou de clădire.

Pentru modernizarea corpului vechi, Primăria Sibiu a contractat acum elaborarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor de eficientizare energetică.

Primarul Astrid Fodor a semnat acest contract pentru investiția în valoare de 8 milioane de lei. Fondurile sunt asigurate din finanțarea europeană nerambursabilă obținută de Primăria Sibiu în cadrul Programului Regiunea Centru.

În primele 3 luni ale contractului se va realiza proiectul tehnic. Ulterior, în termen de 12 luni de la emiterea ordinului de începere, se vor realiza lucrările.

Este vorba despre:

-Consolidarea seismică, astfel încât clădirea să fie mai sigură din acest punct de vedere,

-Montarea de panouri solare fotovoltaice pentru producția de energie din surse regenerabile

–Modernizarea instalației de producere a energiei termice și dotarea centralei termice cu pompe de căldură aer-apă

-Realizarea unui sistem de ventilație cu recuperatoare de căldură

-Instalarea unui sistem de management si control a utilităților din clădire – Building Management System

-Izolarea termică a fațadei și a planșeelor

-Înlocuirea tâmplăriei existente cu una eficientă energetic

–Reabilitarea sistemului de iluminat prin înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele LED, cu consum redus de energie;

-Înlocuirea instalațiilor sanitare și de canalizare

-Refacerea finisajelor interioare după realizarea lucrărilor și a trotuarelor din jurul clădirii

-Modernizarea rampei pentru accesul persoanelor cu dizabilități, dotarea clădirii cu un elevator electric și crearea unui grup sanitar dedicat acestor persoane

-Asigurarea conformării clădirii reabilitate la cerințele ISU.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

VIDEO: Anamaria Gavrilă, președintele POT, vrea să fie ministru al Fondurilor Europene

Anamaria Gavrilă, președintele POT, se gândește deja la funcția de ministru al Fondurilor Europene într-un viitor Guvern suveranist.

Gavrilă se autopropune la Ministerul Fondurilor Europene potrivit unui mesaj video postat pe pagina sa de Facebook.

Miercuri seara, Călin Georgescu a transmis mesaje de premier, într-un interviu pentru Marius Tucă, iar Victor Ponta a anunțat că este gata să facă parte dintr-un guvern susținut de PSD și AUR.

„Ce înseamnă POT la guvernare pentru fondurile europene?

Înseamnă acces rapid, digitalizat și fără birocrație absurdă. În niciun caz nu vom opri fondurile europene, ci vom ajuta accesul la capital.

Eu sunt Anamaria Gavrilă, președintele Partidului Oamenilor Tineri – POT. Am construit nu un start-up, ci mai multe – chiar știu ce înseamnă digitalizarea unui proces complex; am lucrat cu investiții internaționale, știu cât de greu este să accesezi capital într-o piață unde sistemul mai mult te încurcă decât te ajută.

Cu POT la guvernare, fondurile europene vor merge acolo unde este nevoie. Pentru toată lumea, nu doar pentru prietenii politicienilor.

Vom susține accesarea fondurilor europene și mai mult, ne vom asigura că antreprenorii primesc banii la timp, fără blocaje. Vom simplifica procesul, vom reduce birocrația și vom digitaliza complet sistemul.

POT a fost primul partid din România care și-a depus candidaturile 100% digital, fără dosar cu șină. Noi nu doar vorbim digitalizare, o facem să se întâmple.

POT este parte dintr-o mișcare hotărâtă să construiască o Românie funcțională”, a scris Anamaria Gavrilă pe Facebook.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Acuzații extrem de grave. „Sistemul pregătește un film pentru adulți cu un actor gay care seamănă cu George Simion”

Anca Alexandrescu, jurnalist la Realitatea TV, a declarat miercuri seara că se pregătește o campanie de discreditare a lui George Simion.

Anca Alexandrescu a spus că persoane din anturajul lui Nicușor Dan, sprijinite de „sistem”, pregătesc o campanie de discreditare împotriva liderului AUR, George Simion.

Jurnalista spune că ar fi fost realizat recent un filmuleț cu un actor de filme pentru adulți care ar semăna fizic cu George Simion. Scopul ar fi, susține ea, să se inducă ideea că politicianul ar fi membru al comunității LGBTQ.

„Pentru că n-au reușit să-i găsească nimic lui George Simion, vă anunț în premieră, în această seară, că lebăda neagră pe care o pregătesc cei din spatele lui Nicușor Dan, sistemul cu tot ce are el mai urât, este un filmuleț pe care l-au filmat săptămâna trecută cu un actor de filme pentru adulți, care seamănă fizic cu George Simion, pentru a sugera că Simion este membru al comunității LGBTQ.

Probabil că îl vor da publicității ori în această seară, ori mâine. Atât ați putut? Până aici a ajuns disperarea voastră? Rușine să vă fie!”, a spus Anca Alexandrescu.

Potrivit Mediafax, până la acest moment, acuzațiile nu au fost confirmate din alte surse independente. Reprezentanții lui Nicușor Dan nu au oferit, deocamdată, un punct de vedere oficial.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.