Un incident tragic s-a petrecut luni dimineață la Grădina Zoologică Pitești, din Pădurea Trivale.
Un angajat al instituției, în vârstă de 46 de ani, a fost atacat și ucis de un tigru, după ce a intrat în cușca acestuia fără să respecte protocolul de siguranță.
„Astăzi, la ora 09:00, a avut loc un incident tragic. Un angajat al Grădinii Zoologice Pitești a fost atacat de un tigru în timpul desfășurării activităților zilnice. Din primele informații, se pare că a intrat în cușca tigrului fără a respecta protocoalele specifice. Ușa dintre cușcă și țarc a fost lăsată deschisă, ceea ce a permis animalului să atace”, a declarat Cristina Munteanu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Pitești.
Bărbatul lucra la Grădina Zoologică din 2015 și avea o experiență de peste opt ani în domeniu. Incidentul este primul de acest fel din ultimii 50 de ani la instituția din Pădurea Trivale.
„Este o anchetă în desfășurare, atât internă, cât și din partea procuraturii și medicinei legale, pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului. Este vital să se ia măsuri care să prevină astfel de tragedii în viitor”, a adăugat Cristina Munteanu.
Nu mai puțin de 17 zile libere vor avea românii anul viitor, 13 fiind în cursul săptămânii, iar alte 4 în weekenduri.
În luna ianuarie 2025, românii vor beneficia de cinci zile libere legale.
Va fi liber pe 1 și 2 ianuarie, pentru Anul Nou, iar pe 6 și 7 ianuarie, vor sărbători Boboteaza și Sfântul Ion, care pică luni și marți, oferind astfel o minivacanță prelungită.
Ultima zi liberă din ianuarie va fi pe 24 ianuarie, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române.
Conform unui proiect de Hotărâre de Guvern, există posibilitatea ca 3 ianuarie să fie declarat și zi liberă suplimentară pentru angajații din sectorul public, prelungind astfel vacanța până pe 8 ianuarie.
În 2025 Sărbătoarea Paștelui va fi pe 20 aprilie. Angajații vor beneficia de zile libere de la Vinerea Mare, pe 18 aprilie, până pe 21 aprilie, a doua zi de Paște, ceea ce le va permite o minivacanță de patru zile.
De asemenea, pentru Rusalii, prima zi liberă va fi pe 8 iunie (duminică), iar a doua zi, 9 iunie (luni), va fi și ea liberă, oferind încă o oportunitate de minivacanță.
Comparativ cu acest an, 2025 adaugă două zile libere noi în ianuarie, prin includerea Bobotezei și a Sfântului Ion în calendarul zilelor libere legale.
În plus, Guvernul intenționează să stabilească zile libere suplimentare pentru bugetari, precum 3 ianuarie și 2 mai, care vor contribui la prelungirea vacanțelor de Anul Nou și de Ziua Muncii.
O nouă boală misterioasă, denumită X, afectează Republica Democrată Congo, iar UE urmărește cu atenție efectele acesteia.
Până în acest moment niciun caz nu a fost raportat în Europa.
Republica Democratică Congo (RDC) este în „alertă maximă” după detectarea unei boli misterioase care a provocat deja zeci de decese în puţin peste o lună, potrivit ultimelor estimări, a declarat ministrul Sănătăţii.
Fenomenul, descris de autorităţile sanitare drept „un eveniment de sănătate publică necunoscut”, este deocamdată localizat în zona Panzi, la aproximativ 700 de kilometri de Kinshasa. Primele cazuri au fost detectate la sfârşitul lunii octombrie.
Conform primelor date disponibile, boala misterioasă afectează în mod special copiii, 40% dintre cazuri fiind înregistrate la copii sub cinci ani.
Simptomele sunt similare cu cele ale unei gripe – febră, tuse şi dureri de cap. Congo a fost deja lovită puternic în ultimele luni de virusul mpox, cu peste 1.000 de decese.
Una dintre cele mai sărace ţări de pe planetă, Congo a înregistrat recent o uşoară scădere a numărului de cazuri ale acestei boli, cunoscută anterior sub numele de „variola maimuţei”.
Fostul manager al Institutului Marius Nasta din Bucureşti, Beatrice Mahler, atrage atenţia asupra pericolului reprezentat de Boala X, pe care lumea medicală internaţională o priveşte „cu mare atenţie”.
Potrivit medicului, s-au înregistrat în lume deja 71 de decese dintr-un număr total mai mic de 500 de cazuri.
„Nu este un joc şi nici o glumă, este o boală pe care lumea medicală internaţională o priveşte cu mare atenţie.
Până acum ştim că se transmite prin aer. Simptomele seamănă în primele zile cu gripa. Adică: febră, dureri de cap, tuse, dificultăţi de respiraţie.
Ulterior apare anemia severă, care necesită transfuzii de sânge. Până în prezent sunt declarate 71 de decese dintr-un număr total mai mic de 500 de cazuri.
Congo, căci acolo a apărut boala X, a cerut ajutor internaţional pentru pacienţi, dar şi pentru a identifica cine produce boala”, a scris, marţi seară, pe Facebook, Beatrice Mahler.
Medicul mai afirmă cu nu doreşte să inducă panică, dar crede că oamenii din România trebuie protejaţi.
„Haosul zilelor actuale nu înseamnă protecţie. Dar poate asta se doreşte: HAOS.
Poate nu se consideră important ca spitalele să fie pregătite pentru situaţii dificile. M-am întrebat dacă strategia Ministerul Sănătăţii – România este cea de a atenţiona populaţia….am căutat… nu am găsit nimic.
Domnul Ministru Prof. Dr. Alexandru Rafila are alte priorităţi, sigur nu sănătatea publică”, a mai scris Mahler.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) dezbate, astăzi, contestaţia formulată de partidul AUR împotriva hotărârii Curţii Constituţionale privind anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale.
În sesizarea depusă la Înalta Curte, preşedintele AUR, George Simion, arată că decizia luată de judecătorii constituţionali în data de 6 decembrie este „un precedent extrem de periculos, întrucât încalcă articolul 2 din Constituţie, care prevede că „suveranitatea naţională aparţine poporului român şi se exercită prin reprezentanţii săi aleşi”, repetabilă ori de câte ori puterea se vrea stabilă la putere, deci ne-înlocuibilă prin alegeri, iar pe de altă parte, este o motivaţie foarte serioasă pentru ca poporul să îşi piardă încrederea în democraţie, alegeri şi statul de drept”.
De asemenea, liderul AUR menţionează că aceiaşi judecători de la CCR au decis, pe 2 decembrie, validarea primului tur al alegerilor prezidenţiale.
„Decizia CCR a anulat în totalitate procesul electoral. Nu doar turul I de scrutin a fost anulat, ci întregul proces electoral.
Trebuie acum ca totul să fie luat de la capăt – minus, foarte probabil, candidaţii care vor fi invalidaţi pe parcurs pe motiv de note informative de la serviciile secrete.
Nu există niciun motiv în acest moment, raţional sau emoţional, să credem că acest precedent nu va fi devenit un tipar de acţiune statală în viitoarele alegeri.
A veghea asupra procesului electoral nu înseamnă a-l anula, ci a nu permite ca evenimente sau fapte administrative ori electorale să îl împiedice sau să îl deturneze de la parcursul normal.
Această atribuţie de a veghea se exercită în timpul, iar nu după alegeri”, se mai arată în contestaţia depusă la ICCJ.
Cardurile pentru alimente (tichetele sociale) vor fi încărcate, începând de joi, 12 decembrie, cu suma de 250 de lei, iar de acest sprijin vor beneficia aproximativ 2,6 milioane de români, a anunţat marţi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Până la finalul anului, 2,6 milioane de beneficiari vor primi această nouă tranşă pentru alimente, foarte utilă în perioada sărbătorilor”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Beneficiarii acestui sprijin sunt: persoanele cu dizabilităţi (copii şi adulţi) încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei; familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, cu venituri lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 lei; familiile monoparentale, cu venituri lunare realizate pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 lei; familiile şi persoanele singure care beneficiază de ajutor de incluziune, în conformitate cu prevederile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune; pensionarii sistemului public de pensii, ai caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi speciale, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei; persoanele fără adăpost, conform legislaţiei în vigoare.
UPDATE: „Starea de pericol a fost îndepărtată, locatarii evacuați s-au întors în imobile, traficul s-a reluat.
În ceea ce privește evenimentul rutier s-a constatat că, în timp ce conducea un autoturism, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Roșia, pe fondul vitezei neadaptate în curbă la stânga, a pierdut controlul direcției de mers, intrând în coliziune cu un imobil și conducta de gaz.
Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat negativ”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Mai mulți locuitori de pe strada Abatorului au fost evacuați, marți seara, din cauza unor scurgeri de gaze.
Un autoturism a lovit și rupt o țeavă de gaz din zonă.
În zonă sunt prezenți pompierii, polițiștii și reprezentanți ai societății de gaze naturale.
Traficul rutier este blocat total.
„Municipiul Sibiu, strada Abatorului, trafic blocat total din cauza scurgerilor de gaz care se produc după ce un autoturism a lovit și a rupt o conductă de gaz.
Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
Mai multe persoane sunt evacuate din imobilele aflate în proximitatea locului producerii evenimentului.
Personal specializat intervine pentru remedierea defecțiunilor conductei.
Vă recomandăm să urmați întocmai indicațiile polițiștilor și pompierilor aflați în zonă”, a transmis Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
„Pompierii sibieni intervin în aceste momente pe strada Abatorului din municipiul Sibiu pentru a asigura măsuri de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență, întrucât în urma unui accident rutier, o țeavă de gaz a fost ruptă, iar în zonă sunt scurgeri de gaze.
Din fericire nu sunt victime.
Preventiv a fost stabilit un perimetru de siguranță și au fost evacuați mai mulți locatari din imediata apropiere a incidentului.
Pe 14 și 15 decembrie, Șura Culturală din Gușterița vă invită la un eveniment de suflet: Bazarul de Crăciun.
În intervalul 10:00 – 20:00, vizitatorii vor putea descoperi produse handmade, gustări de sezon și activități creative, toate organizate pentru a sprijini programul de afterschool „Șura dă Aripi”.
Proiectul „Șura dă Aripi” a fost inițiat în 2022 de preotul Alexandru Ioniță, un om care a văzut potențialul copiilor din comunitatea sa și a decis să acționeze: „Am început cu 15 copii, toți din familii pe care le cunoșteam deja. Din păcate, mulți dintre ei provin din medii unde educația și oportunitățile lipsesc. Ne-am dat seama că putem face mai mult pentru ei, dar și că trebuie să le oferim un cadru stabil în care să crească”.
Întreținerea programului este o provocare financiară constantă. Costurile lunare depășesc 10.000 lei, iar finanțarea vine din donații și sponsorizări.
„Din păcate, nu avem un sprijin constant. Reușim să ne descurcăm cu ajutorul fondurilor strânse la Maratonul Internațional Sibiu și prin bazarurile organizate în Sură, dar e greu să planificăm pe termen lung. Visul nostru este să îi vedem pe acești copii terminând clasa a opta, continuându-și studiile și având încredere că pot reuși. Credem că toate aceste experiențe bune îi vor forma și îi vor motiva să meargă mai departe, chiar și după ce nu vor mai veni zilnic la Șură”, explică părintele Alexandru.
De luni până vineri, după școală, copiii ajung la Șură pentru patru ore pline de activități. Ziua începe cu o masă caldă, gătită chiar acolo, și continuă cu sprijin pentru teme, activități creative și jocuri educative.
Marinela Ignat, pedagogul care coordonează activitățile, povestește cu entuziasm despre schimbările pe care le-a observat la copii: „Când am început, acești copii nu aveau răbdare să stea la masă mai mult de 10-15 minute. Acum joacă șah. Nu voiau să deseneze, iar acum cer aproape zilnic acuarele. Acest progres nu se vede imediat, dar este o dovadă a impactului pe care îl are acest mediu sigur și prietenos asupra lor.”
Un moment memorabil pentru Marinela a fost ieșirea cu copiii la un spectacol muzical la Sala Thalia: „Au fost uimiți și fascinați de tot ce au văzut pe scenă. Încă își amintesc cu drag acel moment, mai ales că, la final, am făcut poze cu actorii. Aceste experiențe le deschid mintea și le lărgesc orizonturile”.
Un alt exemplu este Toma Morariu, antrenorul de fotbal care a creat o legătură specială cu băieții de la after-school. „Relația lor cu Moro a crescut atât de frumos încât acum copiii au propria echipă de fotbal, Tiki Taka Gușterița, înscrisă în campionatul județean,” adaugă părintele Alexandru.
Bazarul de Crăciun, o invitație de a contribui la șlefuirea viitorului celor 23 de copii
Organizatorii au pregătit cadouri lucrate cu migală și măiestrie de către o mână de doamne inimoase care se întâlnesc în fiecare vineri de la ora 18, la Șezătoarea Șurii Culturale, dar și lucruri handmade, făcute cu drag de arizani sibieni. De asemenea în cadrul programului bazarului veți putea participa și la ateliere creative pentru mic și pentru mare, sau să vă bucurați alături de prieteni și de familie de gustări de sezon și un ceai cald.
Fondurile colectate cu prilejul bazarului vor fi utilizate în totalitate pentru desfășurarea programului de afterschool „Șura dă Aripi”.
Românii din Diaspora au început o acțiune bizară pe rețeaua TikTok: se filmează când își taie buletinele sau pașapoartele.
Decizia CCR, care a lăsat o mare parte a populației dezamăgită și frustrată, a generat un val de reacții.
Mulți români consideră că această măsură le-a „furat” dreptul de a-și exprima voința în cadrul alegerilor, iar distrugerea documentelor de identitate a devenit un simbol al protestului împotriva unei situații percepute ca fiind injuste.
„Ne-ați luat ultima speranță de a fi român”, spune un tânăr în timp ce taie furios cartea de identitate cu o foarfecă. Apoi, arată pașaportul la cameră, pe care îl face bucăți.
Clipurile de pe TikTok în care românii apar distrugându-și buletinul de identitate sau pașaportul au deja câteva sute de mii de vizualizări și câteva mii de comentarii.
Sunt comentatori care spun că este o idee bună și că vor recurge și ei, poate, la această formă de protest, în timp ce alții spun că bătaia de cap pentru refacerea documentelor ar fi prea mare.
„Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că azi, 10 decembrie 2024, începând cu ora 16:16, linia curentă Loamneș – Ocna Sibiului (închisă permanent) a fost redeschisă pentru circulația trenurilor de călători.
Menționăm faptul că, reparațiile la suprastructura feroviară care s-au executat pe linia simplă Ocna Sibiului – Loamneș, sunt incluse în programul de lucrări de tip QUICK WINS – SRCF Brașov, cu finanțare asigurată din fonduri nerambursabile PNRR”, a transmis CFR Călători.
Acest lucru s-a întâmplat puțină vreme, navetiștii fiind nevoiți fie să apeleze la trenurile unui operator privat cu transbordare în Loamneș, fie să se descurce fiecare pe con propriu.
Un bărbat din Păuca, beat la volan, a lovit un autoturism parcat, iar acum are dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
Luni după amiaza, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Păuca, un localnic în vârstă de 54 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a acroșat un autoturism parcat.
Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.
„Testarea șoferului cu dispozitivul etilometru a indicat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului, în vederea aplicării măsurilor legale în consecință”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Horațiu Potra a scăpat de arestul preventiv, el urmând să fie cercetat sub control judiciar, au anunțat surse judiciare.
Horațiu Potra a primit control judiciar pentru următoarele 60 de zile.
Horațiu Potra a fost pus sub control judiciar de Curtea de Apel Ploiești. El a fost astfel eliberat, după ce ordonanța de reținere pentru 24 de ore a expirat.
Dus astăzi la noi audieri, Horațiu Potra nu a dat declarații în orele pe care le-a petrecut în faţa anchetatorilor, prevalându-se de dreptul la tăcere.
Surse judiciare au precizat pentru Agerpres că sub control judiciar a fost pus şi cel de-al doilea inculpat reţinut în acest dosar, Andrei Florin Lup, un tânăr de 22 de ani care se afla la volanul autoturismului Mercedes cu care Potra se îndrepta spre Bucureşti atunci când a fost prins pe raza judeţului Prahova.
Decizia Judecătoriei Ploieşti nu este definitivă.
Procurorii şi poliţiştii din Prahova au efectuat, luni, mai multe percheziţii în Ilfov, Sibiu şi Bucureşti, în dosarul în care a fost inculpat Horaţiu Potra.
Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, descinderile au avut într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică, la locuinţele deţinute de Potra, dar şi în alte spaţii „în care se presupune că au existat întâlniri între acesta şi alte persoane bănuite de implicare în săvârşirea acestor infracţiuni”.
„În urma cercetărilor s-a stabilit că, în noaptea de 7/8 decembrie, inculpaţii P.H. şi L.A.F. şi alte persoane se deplasau spre Municipiul Bucureşti, având asupra lor arme albe (macete, săbii, pumnale), arme de foc, precum şi importante sume de bani (aproximativ 18.000 USD şi 25.000 de lei), laptopuri, medii de stocare şi o dronă profesională, cu privire la care se presupune că urmau a fi folosite pentru instigarea unor persoane în comiterea de infracţiuni în cadrul unor întruniri publice neautorizate şi recompensarea acestora”, se arată în comunicat.
Conform aceloraşi surse, în urma percheziţiilor au fost ridicate sume în valoare totală de circa două milioane de euro.
Concursul Naţional de Lectură „Bătălia Cărților” și-a desemnat câștigătorii ediției din acest an, care au fost premiați luni, 9 decembrie, la sediul Bibliotecii Municipale „Stephan Ludwig Roth“ Mediaș.
Anul acesta, în etapa finală din municipiul Mediaș s-au calificat 19 cititori, care au lecturat cele 10 cărți propuse și au completat fișele de lectură cu propriile impresii despre cartea citită.
Finala concursului privind susținerea cărții preferate a avut loc la Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth“, iar fișele de lectură ale participanților au fost evaluate de juriul format din profesorii Daniela Aparaschiței, Adela Boieșan și Cristina Szikszai care, ulterior, au acordat premii la fiecare categorie a concursului.
Premiul pentru „Cartea Anului“ a fost acordat pentru Hannah Gold, Levi Pinfold „Balena dispărută” (categoria 11 – 13 ani), Ruth Gruener „Ieșirea din ascunzătoare” (categoría 14 – 18 ani) și Irene Vallejo „Infinitul într-o trestie” (categoria adulți).
„Ca în fiecare an, Bătălia Cărților ajunge la final. Ne revedem iarăși, la începutul lunii decembrie, în prag de sărbători, ne bucurăm și ne încântăm sufletul cu prezentările și prezența dumneavoastră, distinși seniori, dragi adolescenți și copii.
Ca de fiecare dată, plecăm de aici cu sufeltul mai îmbelșugat, mai plin de bucurie și de fgaptul că ne-am revăzut.
Felicit din nou toți participanții pentru dorința și perseverența de a participa la acest concurs, fără de care un ne-am vedea an de an și nu am reuși să ducem mai departe această tradiție frumoasă.
Și anul acesta am avut o provocare interesantă, și anume cărți din mai multe sfere, cu tematici variate, cu niveluri de dificultate ridicate sau mai puțin ridicate.
Cu toate acestea, mă bucur să fim într-un număr atât de numeros la final și să asistăm la prezentările interesante legate de cartea preferată a fiecăruia.
Sunt convinsă că, dacă am fi avut un auditoriu mai bogat, ați fi reușit să convingeți auditoriul să citească aceste cărți.
Mi-a rămas un lucru important în minte, și anume că mai ales pentru cărțile care vi s-au părut mai dificile sau nu v-au plăcut, ați reușit să găsiți argumente și ați venit cu idei frumoase, care vă vor ajuta mai departe să vă susțineți opinia, ați știut să spuneți de ce nu v-a plăcut o anumită temă, ce titlu ați pune unei opere, și ați argumentat foarte frumos ce anume v-a plăcut la aceste cărți“, a transmis profesorul Daniela Aparaschiței, membru al juriului „Bătălia Cărților“.