Acasă Blog Pagina 1131

Alocațiile copiilor vor fi majorate de la 1 ianuarie 2025

De la 1 ianuarie, alocațiile copiilor vor fi majorate cu 10,4%, în baza legii în vigoare de anul trecut, potrivit căreia acestea se indexează anual, din oficiu, cu rata medie a inflației.

Fondurile necesare provin din bugetul Ministerului Muncii, iar plățile sunt gestionate de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială.

De la 1 ianuarie, alocațiile vor crește de la 719 lei la 794 de lei pentru copiii sub doi ani sau cu dizabilități și de la 292 de lei la 323 de lei pentru copiii care au peste doi ani.

Alocațiile pentru copii au fost indexate și în ianuarie anul acesta, cu 13,8%.

Potrivit autorităților, în luna august a acestui an s-au plătit alocații de stat pentru copii în valoare de 1,17 miliarde de lei pentru peste 3.478.300 de beneficiari, cei mai mulți din București – peste 358.000 și din județele Iași, Suceava, Constanța, Bacău și Cluj.

Alocație de stat primesc și tinerii de peste 18 ani care sunt elevi de liceu sau școală profesională, până la terminarea studiilor, precum și majorii cu handicap care urmează cursurile unei instituții de învățământ preuniversitar, până la vârsta de 26 de ani.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Elevii de clasa a XII-a vor fi obligați să semneze în fals din 16 decembrie

Elevii de clasa a XII-a vor fi obligați să semneze un fals, începând din 16 decembrie, în cererea de înscriere pentru susținerea probelor orale de la examenului național de Bacalaureat 2025.

Edupedu.ro scrie că liceenii vor fi practic obligați că sunt absolvenți, deși ei încă nu au acest statut, pentru că situația lor școlară nu este încheiată.

Elevii de clasa a XII-a vor declara, în cererea de înscriere pentru susținerea probelor orale de la examenului național de Bacalaureat 2025, că sunt absolvenți, deși ei încă nu au acest statut, pentru că situația lor școlară nu este încheiată.

Edupedu.ro a scris că Ministerul Educației a trimis, către inspectoratele școlare, cererea-tip de înscriere și cererile pentru echivalarea probelor digitale și lingvistice.

În perioada 16-20 decembrie, elevii de clasa a XII-a se pot înscrie pentru susținerea probelor orale ale examenului național de Bacalaureat 2025, potrivit calendarului oficial.

Printre altele, cerere-tip cuprinde următoarele câmpuri pe care elevii de au de completat:

Subsemnatul(a);

absolvent(ă);

promoția;

forma de învățământ;

filiera;

profilul;

specializarea/calificarea;

Aici este întregul material de pe Edupedu.ro.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Tânăr din Gura Râului prins beat la volan pe Bulevardul Mihai Viteazu din Sibiu

Mai mulți conducători auto au fost prinși băuți la volan la sfârșitul săptămânii trecute pe șoselele din județul Sibiu.

În Avrig, a fost oprit în trafic un localnic în vârstă de 49 de ani, aflat la volanul unui autoturism condus pe strada Mihai Viteazu.

Întrucât testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,51 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto a fost însoțit la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

În municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Nicolae Teclu de către un sibian în vârstă de 53 de ani.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat că permisul de conducere al bărbatului este suspendat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală.

Pentru aceeași faptă este cercetat și un bărbat din Cisnădie, în vârstă de 35 de ani, depistat conducând un autoturism la data de 8 decembrie, în jurul orei 18.30, pe strada Abatorului din Cisnădie.

În Sibiu, polițiștii rutieri au oprit un autoturism condus pe Calea Șurii Mari de către un sibian în vârstă de 42 de ani.

Polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de vehicule, în cauză fiind deschis un dosar penal care vizează comiterea infracțiunii de conducere fără permis.

Tot în Sibiu, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe Bulevardul Mihai Viteazu de către un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Gura Râului.

Testarea șoferului cu aparatul etilometru a indicat o valoare de 1,02 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.

În weekend, polițiștii sibieni au continuat acțiunile pe linia creșterii gradului de siguranță în trafic, ocazie cu care au fost constatate 11 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 23 de permise de conducere, au fost retrase 46 de certificate de înmatriculare și au fost aplicate 640 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 150.000 de lei.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

OFICIAL: Austria nu se va opune intrării României și Bulgariei în Schengen

Austria a anunţat luni că renunţă la opoziţia faţă de aderarea deplină a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o aşteptare îndelungată, transmit AFP şi Reuters.

”Putem trece la următorul pas la Consiliul (Justiţie şi Afaceri Interne al) UE”, a afirmat ministrul de interne austriac Gerhard Karner, citat într-un comunicat al ministerului său. Reuniunea Consiliului JAI va avea loc la Bruxelles în această săptămână, pe 12 şi 13 decembrie.

„După ‘Schengen aerian’, ‘Schengen terestru’ este acum deschis României şi Bulgariei”, a declarat Karner, adăugând că cererile Austriei privind combaterea imigraţiei ilegale au dus la o scădere a numărului de migranţi interceptaţi în apropierea graniţei Austriei cu Ungaria, cea mai frecventă rută de intrare în ţară, relatează Reuters.

Fără acest veto, această reducere masivă a trecerilor ilegale ale frontierei nu ar fi avut loc”, a spus el, citând 70.000 de interceptări anul trecut până în octombrie şi 4.000 în aceeaşi perioadă a acestui an.

Nu ne vom folosi dreptul de veto”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne de la Viena.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Zeci de localități din județul Sibiu sub avertizare de ceață

Zeci de localități din județul Sibiu se află, marți dimineața, sub avertizare Cod Galben de ceață până la ora 10.

Este vorba despre localitățile Sibiu, Mediaș, Cisnădie, Avrig, Agnita, Dumbrăveni, Tălmaciu, Săliște, Rășinari, Copșa Mică, Șeica Mare, Șelimbăr, Roșia, Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului, Axente Sever, Bazna, Slimnic, Gura Râului, Racovița, Loamneș, Porumbacu de Jos, Orlat, Laslea, Dârlos, Cristian, Șura Mare, Turnu Roșu, Arpașu de Jos, Târnava, Moșna, Biertan, Brateiu, Sadu, Micăsasa, Păuca, Blăjel, Nocrich, Iacobeni, Bârghiș, Alma, Vurpăr, Șura Mică, Hoghilag, Boița, Valea Viilor, Tilișca, Șeica Mică, Alțina, Poplaca, Apoldu de Jos, Ațel, Brădeni, Chirpăr, Merghindeal, Cârțișoara, Cârța, Mihăileni, Ludoș, Bruiu și Marpod.

Se va semnala ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau chiciurei.

Șoferilor le este recomandat să circule cu mare prudență, cu viteză adaptată condițiilor de trafic și de drum, să evite efectuarea de manevre riscante, în condiții de vizibilitate diminuată, asigurându-se foarte bine înainte de schimbarea direcției, să folosească în mod corespunzător luminile din dotarea autovehiculelor.

Măriți distanța de siguranță între autovehicule și folosiți cu precădere frâna de motor pentru reducerea vitezei dacă rulați pe un carosabil umed sau alunecos, pentru a evita deraparea.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Studenții de la Comunicare și Relații Publice organizează un eveniment caritabil pentru copiii din Turnu Roșu

0

Studenții anului III de la Comunicare și Relații Publice din cadrul departamentului de Asistență Socială, Jurnalism, Relații Publice și Sociologie organizează un eveniment caritabil pentru a sprijini copiii din Centrul de Plasament Turnu Roșu.

Evenimentul, intitulat „Magia Crăciunului în Inima Facultății”, va avea loc pe 10 decembrie 2024, de la ora 11:00, la sediul facultății de pe Strada Brutarilor, nr. 3.

„În spiritul sărbătorilor de iarnă, ne dorim să creăm o atmosferă caldă și primitoare, unde comunitatea se poate reuni pentru a aduce bucurie și speranță copiilor care au nevoie de sprijin. Evenimentul va include activități interactive, precum un atelier handmade, o tombolă cu premii captivante, prăjituri delicioase precum și sucuri sau cafea. Nu va lipsi photo booth-ul tematic de Crăciun, unde veți putea captura amintiri speciale alături de Moș Crăciun, care va fi de asemenea prezent. Tot în cadrul evenimentului, vă veți putea bucura de un concert live de colinde”, se arată în comunicatul de presă.

Participanții se vor bucura de:

  • Ateliere handmade pentru crearea unor decorațiuni unice.
  • Tombolă cu premii atractive.
  • Delicii de sezon, inclusiv prăjituri, sucuri și cafea.
  • Photo booth tematic, alături de Moș Crăciun.
  • Un concert live de colinde, pentru o atmosferă festivă autentică.

„Prin acest eveniment ne dorim să aducem spiritul sărbătorilor mai aproape de studenți. Experiențele anterioare din facultate ne-au arătat cât de mult impact poate avea o inițiativă bine organizată, iar acum, ne propunem să continuăm această tradiție de a aduce bucurie și sprijin acolo unde este nevoie. Obiectivul nostru este să ajutăm copiii de la Turnu Roșu, dar și să aducem comunitatea mai aproape, implicând cât mai mulți oameni dispuși să susțină această cauză Îi așteptăm cu drag pe toți sibienii” a declarat David Alexandru, student al anului III la Comunicare și Relații Publice.

FOTO: Victorie mare pentru FC Hermannstadt, 1-0 cu Oțelul Galați

0

FC Hermannstadt a câștigat 3 puncte extrem de importante, luni seara, pe teren propriu, după 1-0 cu Oțelul Galați.

Gălăţenii au avut prima oportunitate a partidei. În minutul 5, Alexandru Pop i-a pasat excelent lui Cisotti, dar italianul a ratat șutul.

În minutul 11 a venit rândul sibienilor să aibă o ocazie importantă. Chițu a pătruns cu mingea în careu, dar a fost deposedat în ultimul moment.

10 minute mai târziu, acelați Chițu a ratat o nouă ocazie importantă pentru sibieni. Șutul său la colțul scurt s-a dus peste poartă.

Golul sibienilor a venit în minutul 26. Aurelian Chițu a trecut pe lângă Cisse, a pătruns în careu și față în față cu Popescu i-a pasat lui Dragoș Iancu, iar atacantul a marcat cu poarta goală.

În prelungirile partidei, sibienii au ratat o lovitură de la 11 metri după ce Neguț a fost faultat de Stefanovici în careu. Murgia a șutat de la punctul cu var, dar nu a reușit să înscrie.

Repriza a doua a început cu o mare ocazie a celor de la FC Hermannstadt. În minutul 47, Dragoș Iancu a trimis mingea în bară cu capul din centrul careului.

Patru minute mai târziu, oaspeții au avut o oportunitate importantă. Juric a trimis periculos din afara careului, dar Căbuz a fost la post și a respins.

În minutul 66, Balaure a șutat din afara careului, dar mingea s-a dus doar în plasa laterală.

Gălățenii au replicat în minutul 77, când Djuric nu a reușit să ajungă la o centrare în careu, iar Căbuz a reținut la timp balonul.

Tot gălățenii au avut o ocazie importantă în minutul 89 prin Stefanovic, care a trimis cu capul peste poartă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu are noi campioni la taekwondo

În perioada 6-8 decembrie, sportivii din cadrul lotului Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, antrenați de Horațiu Ionescu și coordonați de plt. adj. Alin Giușcă, au participat la etapa finală pe Ministerul Apărării Naționale a Campionatului militar de Taekwondo.

Competiția, organizată de Serviciul Educație Fizică Militară din cadrul Statului Major al Apărării și desfășurată la Baza Aeriană Boboc / Școala de Instruire Interarme a Forțelor Aeriene, a reunit cinci loturi de sportivi aparținând academiilor militare și școlilor de maiștri militari și subofițeri, hotărâți să își demonstreze nivelul ridicat de pregătire fizică și tehnică.

În urma desfăşurării concursului, la individual, locul I a fost obţinut de sd. Andrei Nicolae (categoria 68-74 kg), sd. plt. adj. Gabriel Chiaburu (categoria 74-80 kg), sd. cap. Mihai Budiu (categoria 80-87 kg) și sd.sg. Răzvan Andrei Baciu (categoria +87 kg).

Pe locul II s-au clasat sd. sg. maj. Elisa Secăreanu (categoria 49-53 kg), sd. Bianca Clețoc (categoria 53-57 kg), sd. Ștefan Cristian Sandu (categoria 58-63 kg), iar pe locul III sd. Ivana-Maria Mangra (categoria 57-62 kg) și sd. cap. Alexia-Ștefania Moroianu (categoria 62-70 kg).

Pe echipe, lotul masculin s-a clasat pe locul I și cel feminin pe locul II, iar în clasamentul general, sportivii noștri s-au clasat, şi de această dată, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, transmit reprezentanții instituției.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Un militar, împreună cu partenera lui, a câștigat locul I la concursul internațional de dans „Transilvania CUP”

Ștefan Ionescu, membru al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, alături de partenera sa, Lara Mihăilescu, au reușit să obțină, la concursul internațional ,,Transilvania CUP”, desfășurat la Cluj, în cadrul festivalului de dans ,,Transilvania Salsa Fest”, locul I la categoria Bachata Couple Gold, după ce au învins actualii campioni naționali.

Din bocanci, în pantofi

„Ștefan știe cum să îmbine disciplina și spiritul de echipă caracteristice mediului militar cu expresivitatea, energia și ritmul specifice dansului. Mai mult decât atât, a reușit să transforme acest hobby într-o performanță de nivel înalt. Tranziția de la bocanci la pantofii de dans simbolizează călătoria personală a studentului nostru care, dincolo de rigorile vieții militare, găsește această modalitate creativă de a-și exprima latura sensibilă și potențialul artistic”, a transmis Alexandra Trefaș, şefa Compartimentului de Informare şi Relaţii Publice AFT.

Muncă înainte de toate

„Experiența a fost una inedită, iar rezultatul obținut reprezintă o recunoaștere a eforturilor și muncii depuse, a dedicării și învățării continue. Este foarte important să practicăm un sport sau să avem un hobby care presupune mișcare, atât pentru condiția fizică, cât și pentru echilibrul nostru mental”, a spus Ștefan.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

„The power of many” 2024: împreună pentru un viitor mai bun, în 12 decembrie la Symphony by the Lake

0

„The power of many” 2024, unul din cele mai mari evenimente dedicate comunității locale de business, organizat de BNI Sibiu, aduce împreună șase echipe de antreprenori, șase ONG-uri și sute de participanți într-un eveniment unic, ce va avea loc joi, 12 decembrie, la Symphony by the Lake.

Anul acesta, evenimentul marchează a treia ediție, consolidându-și poziția ca un reper al colaborării și al impactului comunitar.

Cu peste 300 de participanți, „The power of many” 2024 subliniază importanța solidarității, având ca scop sprijinirea proiectelor locale și construirea unui viitor mai bun.

BNI Sibiu, parte a celei mai mari organizații de networking din lume, continuă să demonstreze că puterea unei comunități unite poate genera schimbări majore în societate.

Un moment special al evenimentului va fi jurizarea proiectelor susținute de echipele BNI, realizată de un juriu format din personalități marcante precum Cristina Bâtlan, co-fondator Musette, Bogdan Deneș (STRABAG), și Ștefan Vâju (Transylvania Executive Hub), Dr. Dumitriu Dan Orga (Președinte Lions Brukenthal Sibiu) și Simona Monenciu, Carrefour România.

Acești lideri vor oferi feedback valoros, recunoscând munca și impactul echipelor în comunitate.

„The power of many” nu este doar un eveniment, ci o oportunitate de a arăta că împreună putem face imposibilul posibil. Este o celebrare a colaborării, a muncii în echipă și a impactului pe care îl putem avea asupra comunității locale.

Fiecare ediție ne-a învățat o lecție valoroasă despre solidaritate și suntem mândri să continuăm această tradiție”, a declarat Ana Lupu, Director Executiv BNI Sibiu,

Solidaritatea poate schimba destine

Evenimentul „The power of many” din acest an aduce în prim-plan o serie de momente esențiale menite să sublinieze importanța colaborării și a implicării în comunitate.

Șase echipe BNI susțin șase ONG-uri locale în demersurile lor de a aduce schimbări pozitive în societate, proiectele lor fiind prezentate și evaluate în cadrul evenimentului.

Printre ONG-urile sprijinite se numără Asociația SUS Inima, Fundația Polisano, Asociația Dialog pentru Educație, Asociația Sovoire de Roza și Asociația Copil Unicat, fiecare având un impact semnificativ în domeniul său de activitate.

Cu peste 300 de antreprenori și lideri locali prezenți, evenimentul oferă un cadru ideal pentru networking și dezvoltarea de parteneriate valoroase, consolidând relațiile existente și deschizând noi oportunități de colaborare.

Este un prilej unic de a aduce la un loc comunități de afaceri, lideri și organizații care împărtășesc aceeași viziune: construirea unui viitor mai bun prin solidaritate.

Un moment central al serii este jurizarea proiectelor, realizată de un juriu format din personalități remarcabile, recunoscute pentru expertiza și contribuția lor în dezvoltarea comunităților.

Printre membrii juriului se numără Cristina Bâtlan, co-fondator Musette, Bogdan Deneș, Project Manager STRABAG, Ștefan Vâju, Director Transylvania Executive Hub, Dr. Dumitriu Dan Orga (Președinte Lions Brukenthal Sibiu) și Simona Monenciu, Carrefour România.

Aceștia nu doar că vor recunoaște și recompensa munca echipelor, ci vor oferi și feedback valoros, consolidând învățăminte despre leadership, gândire strategică și colaborare eficientă.

Anul acesta, „The power of many” 2024 promite să fie cea mai emoționantă și ambițioasă ediție de până acum.

Cu șase echipe BNI mobilizate și șase ONG-uri locale implicate, evenimentul subliniază importanța incluziunii și colaborării ca motor al schimbării pozitive.

În plus, anul acesta, proiectului s-au alăturat și comunități importante de business precum Rotary Club, Clubul Economic Cisnădie, JCI, RBL, Lions Brukenthal și Transylvania Executive Hub, amplificând și mai mult impactul evenimentului.

Edițiile trecute: de la inspirație la acțiune

„The power of many” este un proiect început în 2022, inspirat de participarea unei echipe BNI Sibiu la competiția „Diplomație și bun gust”, un proiect Rotary Club.

De atunci, „The power of many” a crescut, susținând ONG-uri locale și mobilizând comunități întregi. În 2023, echipele participante au avut un impact semnificativ: salvarea unei vieți printr-o operație pe cord, promovarea reciclării și sprijinirea copiilor din centrele de plasament.

Un mesaj pentru viitor: „Împreună putem face imposibilul posibil”

„The power of many” este mai mult decât un eveniment, este o punte între comunități. Inspirat de modelul Rotary, ediția din acest an reunește companii mari și mici, organizații diverse și antreprenori, cu scopul de a crea un viitor mai bun.

Evenimentul este deschis publicului larg iar accesul este gratuit. Cei care doresc să participe sunt invitați să se înscrie la acest link.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Școala Auxila Mediaș participă la Colecta Națională pentru Alimente

În perioada 13, 14 și 15 decembrie 2024 se desfășoară în România Colecta Națională pentru Alimente, organizată de către Banca pentru Alimente din România împreună cu partenerii săi.

Școala Postliceală Auxila Mediaș se află la a doua colectă, iar acum voluntarii se vor afla la două magazine din zona centrală a Municipiului Mediaș și anume Lidl și Penny.

Concret, cei care doresc să doneze alimente persoanelor din medii vulnerabile, care nu au ce pune pe masa de Crăciun, pot cumpăra alimente neperisabile de la cele două magazine, iar voluntarii le vor prelua și în săptămâna următoare le vor dona celor care au cea mai mare nevoie.

„Credem că doar împreună reușim să aducem un strop de bucurie celor care acum, înainte de Crăciun, au nevoie de noi.

Fac mențiunea că astfel de activități de voluntariat desfășurăm pe întreaga perioadă a anului, iar voluntarii implicați sunt elevi și profesori ai școlii noastre”, explică Viorel Pasc, directorul Școlii Postliceale Auxila Mediaș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Muzeul ASTRA invită publicul să danseze împreună în cadrul workshop-urilor de dans

0

Muzeul ASTRA din Sibiu va organiza în luna decembrie workshop-uri de dans, în cadrul expoziției „Dansul – patrimoniul intangibil european în mișcare”, ce își propune să valorifice tradițiile și cultura prin dans.

Evenimentele vor avea loc pe 10 și 18 decembrie 2024, în Pavilionul Muzeal Multicultural, Sala Atelier, din Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului.

10 decembrie 2024

Interval orar: 14.00 – 16.00

Locație: Pavilionul Muzeal Multicultural, Sala Atelier (S 2), poarta 1, din Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului.

Grupul folcloric Popularii a luat ființă în anul 2019 fiind inițiat de câțiva pasionați de folclor din cadrul Muzeului ASTRA, având drept coordonator pe Dorina Tarcea, membră a Ansamblului Veteranii Junii Sibiului. Cu seriozitate și profesionalism, multă pasiune și drag de tradiții, colegii noștri vă invită să descoperiți și să dansați împreună cu ei Jiana, Hațegana și Hora.

18 decembrie 2024

Interval orar: 15.00 – 17.00

Locație: Pavilionul Muzeal Multicultural, Sala Atelier (S 2), poarta 1, din Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului.

Trupa de dansuri tradiționale săsești a Forumului German din Sibiu aduce în prim-plan elemente culturale autentice – dansuri, cântece, port și ritualuri specifice sașilor din Transilvania, ilustrând bogăția și diversitatea patrimoniului cultural material și imaterial. Prin energia și pasiunea tinerilor dansatori, tradiția săsească prinde viață, continuând să inspire generații și să demonstreze că moștenirea culturală este vie și dinamică.

„Vă invităm alături de Sebastian Arion – referent cultural la Forumul German din Sibiu și coordonatorul pentru tineret al grupului de lucru al minorităților germane din cadrul Uniunii federale a naționalităților europene, să descoperim și să dansăm împreună Hettlinger, Kreuzpolka, Americans și alte dansuri tradiționale germane. Workshop-urile de dans sunt organizate în contextul derulării proiectului Dance as Intangible Cultural Heritage: New models of facilitating participatory dance events (Dance as ICH), cofinanțat prin Uniunea Europeană, în cadrul Programului Europa Creativă”, a declarat dr.Karla Roșca, șef secție Expoziții Pavilionare Muzeul ASTRA.

Urmărește Sibiu 100% în Google News