Acasă Blog Pagina 1181

Decizie controversată: va fi desființată Agenția Națională pentru Locuințe (ANL)

Ministrul Dezvoltării a anunțat că va reduce 500 de posturi din instituție, urmând ca Agenția Națională pentru Locuințe să fie desființată.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat că ministerul pe care îl conduce va reduce peste 500 de posturi, inclusiv de conducere, iar două dintre instituţiile subordonate – Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) şi Institutul Naţional de Administraţie (INA) – vor fi desfiinţate.

Atribuţiile celor două instituții urmează să fie preluate de minister. El a explicat că astfel se va face o economie de 22,6 milioane de lei anual.

”Prin această măsură reducem personalul cu peste 16%, tăiem 512 posturi, din care 74 sunt ocupate, desfiinţăm inclusiv 21 de posturi de conducere şi reducem Consiliile de Administraţie cu două treimi”, a spus Cseke Attila.

El a arătat că, de la 966 de posturi, cât are în prezent Ministerul Dezvoltării, Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) şi Institutul Naţional de Administraţie (INA), două dintre cele şase instituţii publice aflate în subordinea ministerului, vor rămâne doar la 808 posturi.

În Consiliile de Administraţie ale ANL, CNI şi ANCPI sunt în total 27 de posturi, iar acest număr se va reduce la 10.

Sindicaliștii susțin că reorganizarea pe care a propus-o ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, nu are temei juridic sau financiar.

„Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației anunță, cu grabă suspectă, desființarea ANL.

Fără organizarea unei consultări reale, fără transparență, fără justificări sau analize corecte.

Acest demers nu ține cont de faptul că ANL NU este o povară bugetară”, precizează Federația Națională a Sindicatelor din Administrație prin intermediul unui comunicat de presă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Se închide circulația pe un tronson din A1. Valea Oltului, una dintre variante

De astăzi până joi s-a închis circulația pe un tronson din Autostrada A1, între ieșirea A 1 Bascov – nod rutier Băiculești.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în perioada 14.04.2025, ora 12:00 – 17.04.2025, ora 12:00, circulația rutieră va fi închisă pe ambele sensuri de mers ale Autostrăzii A 1 București – Râmnicu Vâlcea, pe tronsonul kilometric 120 – 134 (ieșire A 1 Bascov – nod rutier Băiculești), pentru efectuare testelor statice și dinamice ale structurilor.

Circulația rutieră se va desfășura pe traseul existent anterior deschiderii sectorului de autostradă, respectiv pe DN 7 pentru ruta Pitești – Sibiu (și retur), precum și pe DN 7 – DN 7C pentru ruta Pitești – Curtea de Argeș (și retur).

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Masă de aer cu particule de praf saharian deasupra României până vineri

O masă de aer încărcată cu particule de praf saharian va traverse România în perioada 14 – 18 aprilie, anunță ANM.

„În perioada 14 – 18 aprilie, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană către sud-estul Europei si implicit deasupra României.

Depunerile de praf vor putea fi observate în intervalele în care va ploua”, au transmis meteorologii.

Furtunile de praf se formează când vânturile puternice bat în Sahara în condiții de umiditate foarte redusă. Nisipul din deșert este alcătuit din numeroase particule diferite.

Unele sunt mari și grele, acestea fiind primele antrenate de vânt. Când ele cad din nou pe sol, dislocă alte bucăți de nisip agregat, care se răspândesc în particule ultrafine de praf.

Acestea sunt luate apoi de vânt și purtate pe distanțe mari, tocmai pentru că sunt atât de mici și ușoare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Weekend pe șoselele din Sibiu: 15 permise suspendate și aproape 400 de sancțiuni

În weekend, polițiștii rutieri au constatat 8 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 15 permise de conducere, dintre care 5 privind contravenții de conducere sub influența alcoolului, au retras 19 certificate de înmatriculare și au aplicat 373 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 185.000 de lei.

În Cisnădie, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Transilvaniei de către un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din localitatea Sadu.

În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,94 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

Cercetările sunt continuate de către Poliția Orașului Cisnădie, în vederea stabilirii situației de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

În Șelimbăr, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Prelungirea Mihai Viteazu de către un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din Arpașu de Jos.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,52 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, se continuă cercetările în vederea stabilirii situației d

e fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

În municipiul Mediaș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Mihai Eminescu, de către un localnic în vârstă de 20 de ani.

În urma verificărilor efectuate, a rezultat că autoturismul nu este înmatriculat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

În Scoreiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Porumbacu de Jos, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod.

Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că autoturismul este neînmatriculat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Prinși cu cherestea furată. 4 bărbați au dosare penale

La finele săptămânii trecute, pe strada Brateiului din municipiul Mediaș, polițiștii au depistat 4 bărbați în timp ce descărcau material lemnos dintr-o autoutilitară.

Este vorba despre un bărbat din județul Mureș, unul din județul Bistrița – Năsăud și doi bărbați din județul Sibiu.

În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că punctul de descărcare a celor peste 11 metri cubi de cherestea nu se regăsea în avizul de însoțire prezentat.

„În cauză, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase neînsoțite de avizul de însoțire a materialelor lemnoase sau fără proveniența legală.

Materialul lemnos a fost predat reprezentanților ocolului silvic competent în zonă, iar autoutilitara folosită la transport a fost indisponibilizată de către polițiștii medieșeni.

Cercetările în acest caz continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș„; a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Amenzi de zeci de mii de lei la un târg ilegal de animale în Agnita

Polițiștii au controlat, sâmbătă, expozițiile de animale neautorizate din județ, iar la Agnita au apărut surprizele.

În weekend, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Sibiu, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Agnita, în colaborare cu reprezentanții D.S.V.S.A. Sibiu, au continuat acțiunile specifice pe linia prevenirii și combaterii organizării de expoziții de cai fără avizele prevăzute de legislația în vigoare, respectiv fără aprobare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor.

În cadrul acțiunii derulate pe raza orașului Agnita, au fost legitimate 30 de persoane, au fost verificate 22 de autovehicule, au fost efectuate 22 de testări cu etilometrul, au fost controlați 10 deținători și 7 transportatori de animale și au fost verificate 17 cabaline.

Polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale, în valoare de 47.000 de lei, în urma constatării de nereguli privind fiscalizarea activităților comerciale.

Totodată, a fost confiscată suma de 3.770 de lei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Teren de (mini)fotbal la Rășinari

Dacă ești pasionat de fotbal și vrei sa ieși din aglomerația și gălăgia orașului acum ai la dispoziție locul ideal.

invitația primită de la proprietarii terenului de minifotbal

Cu munții în față și râul trecând pe la poartă, terenul oferă un gazon de ultimă generație și nocturnă pentru fotbal, la orice oră.


Vechea șură a fost transformată în vestiar, grup sanitar și un loc de relaxare în hamac în zilele toride de vară.
Locația este la 10 minute de oraș, la intrarea în Rășinari pe partea dreaptă.
Micii fotbaliști se vor putea antrena aici dar și să-și serbeze zilele de naștere.
Iubitorii de fotbal, de toate vârstele, sunt invitați la meciuri de luni pana duminică.
Ne propunem și organizarea de mici competiții.

Pentru fotbal, terenul se închiriază cu 180 lei/oră iar pentru evenimente și zile de naștere sunt tarife foarte atractive.

Pentru mai multe detalii și programări, puteți găsi datele de contact mai jos:

Rășinari, strada dr. Ilarie Mitrea nr. 3 C, lângă Montana Garden. Tel 0721636316.

Șapte materii noi pentru elevi. Se vor aplica din anul școlar 2025-2026

Daniel David, ministrul Educației, a semnat un ordin prin care aprobă noi materii opţionale pentru anul şcolar 2025–2026.

Printre acestea se numără „Educaţie Nutriţională”, „Armonie şi expresie corporală” şi „Aventura cunoaşterii Universului”. Ordinul a fost publicat pe 9 aprilie 2025 în Monitorul Oficial, dată de la care este în vigoare.

Potrivit Ordinului 3595/2025 al Ministerului Educaţiei, au fost aprobate şapte materii opţionale noi pentru elevii din clasele pregătitoare, primare şi gimnaziale.

Noile discipline sunt:

„Educaţie prin minibaschet” – pentru clasele a III-a şi a IV-a;

„Armonie şi expresie corporală” – pentru clasele a V-a până la a VIII-a;

„Viitorii olimpioni” – pentru clasa a IV-a;

„Muzică şi dans” – pentru clasele a V-a şi a VI-a;

„Minihandbal – mişcare, joc şi fair-play” – pentru clasele a III-a şi a IV-a;

„Educaţie nutriţională” – pentru clasa pregătitoare, clasa I şi a II-a;

„Aventura cunoaşterii Universului” – pentru clasele a V-a şi a VII-a.

De asemenea, ordinul stabileşte că Direcţia generală echitate şi performanţă în învăţământul preuniversitar, Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, inspectoratele şcolare şi şcolile trebuie să pună în aplicare aceste măsuri.

Programele şcolare menţionate se aplică începând cu anul şcolar 2025-2026.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Parcul Sub Arini a găzduit Crosul copiilor.

0

Duminică, 13 aprilie, Parcul Sub Arini a fost animat de sute de copii care au participat la Crosul Copiilor Primăvara 2025.

Din in cei 561 prezenti au fost 526 de participanti. Tot programul a fost respectat la minut, s-au facut premierile pt cele 5 categorii de varsta la fete si 5 categorii de varsta la baieti, cele 30 de premii la tombola au fost distribuite si-au gasit castigatorii,

declară organizatorii evenimentului

Pe fețele copiilor se vedea bucuria, vremea a fost perfectă, cea mai bună zi din ultimele 2 săptămâni, iar condițiile din parc au fost la nivelul așteptărilor. Pentru buna desfășurare a evenimentului, organizatorul a avut o echipă activă de voluntari care au fost permanent alături de micii alergători și i-au încurajat mai ceva ca la un concurs pentru atleții cu renume.


Rezultatele integrale sunt disponibile pe site-ul organizatorului www.sportcopiisibiu.ro/rezultate.php .
De asemenea, la secțiunea Foto-video galeriile cu imagini vor fi vizibile tot pe site, în cursul zilei de luni.

Poza de grup Sub Arini Crosul Copiilor PRimavara 2025

Organizatorii transmit mulțumiri tuturor participanților, parinților, bunicilor și tuturor instituțiilor și companiilor care au fost alături de acest eveniment care deschide activitatea sportivă din Parcul Sub Arini, din Sibiu.

Crosul Copiilor continuă cu ediția 2, Toamnă 2025, la începutul lunii octombrie, unde sperăm să bucurăm 1000 de copii.

Detalii despre categorii și premii puteți gări în articolul de mai jos

Sibiu 100% susține sportul în general și sportul juvenil în special. Urmăriți materialele noastre pe ziarul digital sibiu100.ro/sport și în ziarul tipărit și distrbuit în 35.000 exemplare pe săptămână.

DEZBATERE. Contextul politic European și relația cu SUA. Poziționarea României în acest aliniament (II)

Sibiu 100% continuă seria dezbaterilor „Punctul de intersecție”, organizate la sediul Redacției. De această data, tema propusă discuției a fost „Contextul politic European și relația cu SUA. Poziționarea României în acest aliniament”. Astăzi, vă prezentăm partea a doua (și ultima) a dezbaterii.

Invitați: sociologul Mihai Rusu (lect. univ. dr. în cadrul Facultății de Istorie și Filosofie, ULBS), avocatul Marius Vulcan și Raimar Wagner, director de Proiect pentru România și Moldova în cadrul Fundației Friedrich Naumann.

Printre subiectele abordate s-au numărat problema vizelor pentru America, poziționarea România și, în speță, a Sibiului în contextul european și cel mondial actual, ascensiunea curentului suveranist în țara noastră și cum se va schimba lumea geo-politică în următorii 20 de ani. Dezbaterea a fost moderată de redactorul Cosmin Pal.

Anularea alegerilor: o „cacofonie instituțională”

Cum va evolua societatea românească în ansamblu, indiferent de elitele culturale, politice sau economice? Ne putem adapta rapid la ceea ce se întâmplă și, mai ales, cum vom gestiona un bombardament informațional fără precedent la nivelul marilor actori mondiali?

Mihai Rusu: Permiteți-mi să fac o opinie separate, cum se practică în zona juridică, în ceea ce s-a întâmplat cu anularea alegerilor. Eu aș descrie această situație prin noțiunea de „cacofonie instituțională”, în sensul că nimeni nu e foarte clar în ceea ce s-a întâmplat acolo. Eu sunt perfect de acord că o democrație liberală, bazată pe un stat de drept, trebuie să se apere.

Democrația trebuie apărată prin mecanisme instituționale legale și inclusiv politice, prin valori și mecanisme juridice. Însă anularea alegerilor, din punctul meu de vedere, consultând probele care au fost făcute publice, nu este pe deplin justificată. Adică acele probe care arată o interferență a Rusiei în afacerile interne electorale ale României, pentru mine, ca cetățean, nu sunt convingătoare. Nu sunt convingătoare, pentru că sumele vehiculate acolo sunt relativ reduse, iar acea rețea de troli ce au contribuit la campania electorală a unui candidat nu mi se pare suficient de puternică încât să influențeze deznodământul unor alegeri.

În al doilea rând, dacă vorbim de interferența unui stat străin în afacerile intere ale unui al stat, în cazul de față al României, ar trebui să judecăm cu aceeași măsură interferența din partea lui Elon Musk în Germania, respectiv în România, interferență care e demonstrată, e cât se poate de explicită și e făcută pe o platformă de social media, care inclusiv în România este utilizată de milioane de utilizatori.

Deci, eu zic că trebuie tot așa, în spiritul unei democrații liberale, să aplicăm logica unei singure măsuri să condamnăm atât interferențele demonstrate sau mai puțin demonstrate dintr-o parte, cât și interferențele brutale, explicite, de netăgăduit, din altă parte, chiar dacă acea parte se întâmplă să fie partenerul strategic al țării noastre.

„Un derapaj de genul suveranist nu ne costă doar politic, ci și economic”

Marius Vulcan: De acord, când discutăm la nivel academic vizavi de procesul electoral. Aș mai zice că dacă ne-am afla în locul Portugaliei, adică la capătul de Vest al Europei, n-aș avea niciun fel de problemă să încercăm experimentul ăsta al democrației totale 100% aplicate și fără niciun fel de control al instituțiilor. Pentru că nu ar fi o problemă un derapaj într-o Românie în locul geografic al Portugaliei. N-ar fi un dezastru pentru nimeni, probabil că nici măcar pentru cetățeni. Suntem unde suntem, adică la marginea unor falii geo-politice și asta nu de ieri, suntem de câteva sute de ani în zonă.

În zona asta avem un experiment scăpat de sub mână. Acum ne costă pe noi și următoarele trei generații. Nu mai bine să încercăm să nu scăpăm din mână fragila democrație pe care o avem și pe care cei mai mulți dintre noi dorim să o ducem acolo, spre Europa? E foarte ușor derapajul. Până și Ungaria lui Orban este cumva apărată de România. Noi suntem exact acolo, la marginea orașului, undeva unde urlă lupii. Nu ne permitem să schimbăm situația decât într-un anumit fel.

Regulile jocului nostru, oricât par de interpretabile, dincolo de democrație sau pe lângă democrație, nu ne permit să ne jucăm cum joacă ceilalți și să experimentăm toate perioadele acestea în care putem să avem și o guvernare un pic mai extremistă. Noi nu ne permitem lucrul acesta pentru că suntem în zona asta, suntem sub directă amenințare. Mai spun o dată, nu cad bombe sau, de fapt, cad și bombe la noi. Dacă ne uităm la ce se întâmplă în Delta Dunării, cad inclusiv o bombe la noi. Dar un derapaj de genul suveranist nu ne costă doar politic, ci și economic. Ne costă partea de investiții, ne costă direct în viața pe care o avem fiecare dintre noi.

Asta pentru că scăderile acestea de rating economic și neîncredere în investițiile care se vor face în România costă, de fapt. Eu aș fi cel mai fericit să nu se anuleze niciodată niciun fel de alegeri, sub nicio formă, indiferent cât de solide sau de puțin solide sunt argumentele pentru anulare. Dacă facem experimentul acesta, trebuie să îl facem asumat, să știm unde ne putem duce cu un astfel de experiment.

„Poate acum o să fim mult mai atenți, mult mai circumspecți…”

Raimar Wagner: S-au mai anulat alegeri în istoria Europei, deci nu suntem chiar așa unici. Dar într-adevăr, la momentul anulării alegerilor motivarea a fost subțire de tot și nu s-a explicat publicului și votantului suficient aceste motive, de această lipsă de comunicare. O știm și știm și cine a fost de vină, că e din Sibiu. Dar aceste lucruri s-au întâmplat. Vorbind cu mulți juriști, consultându-i, aceștia spun că decizia a fost constituțională și în cadrul constitutional.

Motivarea a fost foarte subțire, dar decizia ce s-a luat a fost în spiritul Constituției, care exact de asta există, pentru aceste situații excepționale! Și am fost într-o situație excepțională. Suveraniști? Păi am avut un prim-ministru suveranist, care candidează iar, tot cu o platformă suveranistă, iar sub guvernarea lui s-a amânat interconectarea gazoductului cu Moldova cu 10 ani. Pentru că acum 10 ani trebuia să începem să forăm în Marea Neagră.

Am avut un experiment atunci, nu-l vedeam suveranist și nu simțeam că e. Da, acum cred că ne-am ascuțit simțurile și există o vorbă la noi: orice șut e un pas înainte. Și poate acum o să fim mult mai atenți, mult mai circumspecți…

„Societatea românească se află la un moment de bifurcație”

Mihai Rusu: Anularea alegerilor de către Curtea Constituțională a fost într-adevăr ceva fără precedent și o măsură de urgență și de excepționalitate care, din punctul meu de vedere, din nou, făcând opinie separată în raport cu juriștii, este o măsură para-constituțională. Adică e discutabil în măsura în care se încadrează și nu se încadrează în parametri de constituționalitate. Dar această măsură putea fi foarte ușor evitată dacă statul avea capacitatea juridică de a reglementa anumite declarații și de a le pedepsi conform legislației ordinare aflate în vigoare.

Nu trebuie să subliniem prea mult faptul că există o lege care pedepsește cultul personalității, a unor personalități care au săvârșit crime de război. Mă refer, în speță, la mareșalul Ion Antonescu, la cultul mișcărilor fasciste, la simboluri legionare și așa mai departe. Fapte pentru care candidatul Călin Georgescu se face responsabil. Deci candidatura lui putea să fie prevenită nu printr-o măsură paraconstituțională, în regim de excepționalitate juridică și prin simpla aplicare a unor legi ordinare la nivelul celei de bază, al dreptului penal. Și ultimul lucru pe care îl doresc să-l adaug este că această situație creează o criză care s-ar putea prelungi destul de mult.

Iar în această situație, aș spune că societatea românească se află la un moment de bifurcație, în care trebuie să alegem, ca societate, între două variante de societate, de model politic: suveranism sau democrație clasică. La acest moment, avem iliberalismul populist camumflat în retorica suveranistă, reprezentat de Georgescu, AUR, Șoșoacă și de toate aceste figuri ale extremei-drepte care, bineînțeles, profită de contextul global Trump-Mask pentru a capitaliza politic nemulțumirile populației autohtone.

Deci, un model de iliberalism politic inaugurat de decizia contestabilă sau discutabilă a Curții Constituționale, un model al post-democrației în care electoratul se simte trădat, electoratul se simte că regulile democrației electorale nu mai sunt aplicate, drept pentru care ei sunt lăsați în afara mecanismelor care stimează puterea.

Ce ar trebui să înțeleagă sibianul de rând din acest bombardament informațional, astfel încât să aibă la îndemână informațiile corecte? Credeți că disputa SUA-Uniunea Europeană va mai bloca vizele pentru America?

„Cred că sub administrația Trump nu se vor ridica vizele”

Marius Vulcan: Eu fac o evaluare a bazei de decizie, în administrație. Aș vrea și îmi doresc cu ardoare să existe niște strategii, niște gândiri, niște modele ce ar determina o anumită predictibilitate și o anumită posibilitate de a înțelege ceea ce fac oameni. Până la urmă și asta este o discuție, cât de mult afectează lipsa libertății de circulație fără viză în Statele Unite. Câți români ar fi plecat mâine în Statele Unite? 100.000, 500.000, 1.000.000, 5 milioane.

Cu alte cuvinte, efortul de a ridica aceste vize este justificat de o necesitate stringentă? Sibiul are un comandament NATO. Sibiu este un centru nevralgic al informației din punctul de vedere al strângerii armatei europene. Sibiul are deja o bază industrială care poate foarte ușor să participe sau să atragă fonduri, pot să vină să investească aici și chiar din Marea Britanie sau chiar din Norvegia, eu știu, poate chiar din Polonia. Asta înseamnă bunăstare pentru cetățenii din zona Sibiului, din județul Sibiu sau din regiunea Centru a României.

Raimar Wagner: La Sibiu ne trebuie o nouă viziune, coerentă, pe care în momentul acesta eu nu o văd, care să se adapteze la noua realitate geo-politică. Strategii de dezvoltare regionale exact cum gândește societatea Continental, care își „importă” între timp oameni din zona Făgăraș. Adică trebuie să gândim un pic în afara granițelor naturale ale orașului, să ne bucurăm că avem Schengen terestru.

Cred că asta este și cel mai important aici. Cred că sub administrația Trump nu se vor ridica vizele. Cred că nu trebuie să negociem pentru asta foarte mult. Trebuie să ne îndreptăm cu fața spre Europa, să ne gândim la unitatea și coeziunea europeană, pentru că în momentul acesta în viziunea administrației Trump România este doar un exemplu care este pus pe masă pentru a stârni zâzanie și disensiune în Europa.

„Cred că visul american este un concept perimat”

Mihai Rusu: Este o non-miză, cum s-a spus, sau are cel mai mult o miză simbolică pentru, nu știu, identitatea națională, pentru diplomația românească, pentru elita socio-economică, cultural-academică a României, care oricum dispunea de posibilitatea de a călători, de a face stagii de pregătire, de a întreține afaceri cu Statele Unite.

Nu cred că e o lovitură prea dură. Aceștia, în baza vizelor deja obținute, vor putea să întrețină exact aceleași tipuri de relații inclusiv de mobilitate cu Statele Unite. În al doilea rând, pentru românul să spunem neprivilegiat, cred că visul american este un concept perimat. S-a destrămat în bună măsură nu doar pentru omul potențial migrant din Estul Europei, pentru celebrul țăran polonez care ajunge la începutul anilor 1900 și își construiește o carieră de succes în America, dar inclusiv pentru America și pentru cel care beneficiază de cetățenie americană. America, în viziunea noastră, este o societate mult idealizată.

Noi ne raportăm imaginativ la o America pe care ne-o proiectăm după propriile noastre fantezii. S-ar putea ca America reală, America libertății absolute de expresie, care pe hârtie poate suna bine, în realitate să fie cu totul altceva.

CITEȘTE și: DEZBATERE. Contextul politic European și relația cu SUA. Poziționarea României în acest aliniament (I) – Sibiu 100

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Avertisment de ultimă oră de la Banca Națională a României

Banca Națională avertizează, luni dimineața, că au apărut noi tentative de fraudă care vor să păcălească românii.

Infractorii încearcă să-i păcălească pe români prin mesaje telefonice, SMS, servicii de mesagerie, pe reţele sociale sau site-uri fake.

Apar persoane care se prezintă drept reprezentanți ai BNR și urmăresc să creeze aparența unei comunicări oficiale, cu scopul de a câștiga încrederea victimei.

Datele personale sunt colectate, iar unele acţiuni pot duce chiar la tranzacţii financiare.

BNR insistă că nu solicită niciodată, prin e-mail, telefon, mesaje-text sau mesaje instant, date cu caracter personal sau alte informații confidențiale despre credite, carduri sau conturi bancare, nici realizarea unor transferuri de bani.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Rușii au bombardat un spital, un cartier și un bloc de locuințe

Luni dimineața rușii au bombardat spitalul din Odesa, un cartier din Harkov și un bloc de locuințe din Zaporijie.

Rusia a atacat în această dimineață numeroase orașe ucrainene, aparent vizând obiective civile, în ciuda criticilor venite din lumea întreagă, după atacul catastrofal de duminică dimineață, de la Sumî, unde au murit 34 de oameni, adunați pentru slujba de Florii.

La puțin după miezul nopții de duminică spre luni, rușii au lovit Odesa cu drone, avariind un spital și mai multe locuințe din jurul acestuia.

Primarul orașului a publicat imagini, precizând că acoperișul și una dintre sălile de operații au fost avariate, dar niciun pacient nu a fost rănit. Au fost distruse mai multe clădiri rezidențiale, un drum principal, mai multe mașini și o benzinărie.

La Zaporijie, o dronă rusească a lovit la baza unui bloc de locuințe de nouă etaje. Deși a provocat un incendiu violent, clădirea nu s-a prăbușit.

La Harkov, rușii au atacat un depozit de alimente, provocând un incendiu masiv, de peste o mie de metri pătrați, care s-a extins și la casele din vecinătate. La fel ca și în celelalte cazuri, este vorba de obiective civile, care deservesc populația, nu armata.

La ora 8, luni dimineață, mai multe regiuni din Ucraina încă erau sub alertă aeriană, armata detectând lansări de rachete balistice din regiunea rusă Kursk.

Urmărește Sibiu 100% în Google News