Acasă Blog Pagina 1210

Vreme caldă și foarte caldă în următoarele 4 săptămâni

ANM a anunțat, marți, că ultima săptămână din luna martie aduce temperaturi mai mari decât normalul perioadei.

Săptămâna 24.03.2025 – 31.03.2025

Temperatura medie a aerului va avea valori cu mult mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, cu precădere în estul, sud-estul și centrul teritoriului.

Regimul pluviometric va fi excedentar în majoritatea regiunilor, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 31.03.2025 – 07.04.2025

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru acest interval în cea mai mare parte a țării, excepție făcând vestul teritoriului, unde vor fi în jurul celor normale.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi în general apropiate de cele normale în regiunile vestice, în timp ce în restul teritoriului regimul pluviometric va fi excedentar.

Săptămâna 07.04.2025 – 14.04.2025

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval în toată țara.

Săptămâna 14.04.2025 – 21.04.2025

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval.

Regimul pluviometric va avea o tendință ușor excedentară în cea mai mare parte a țării.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Drumuri și Poduri SA investește în nordul județului. Stație nouă de asfalt la Șeica Mare

Societatea Drumuri și Poduri SA Sibiu a inaugurat, astăzi, stația de asfalt din localitatea Șeica Mare. Noua stație, care a costat 1,6 milioane euro, achiziția fiind făcută prin licitație publică, are o eficiență sporită, adică randament crescut și consumuri reduse. Estimarea producției pe 2025 este între  10.000 și 30.000 tone mixtură. La eveniment a fost prezent și președintele Consiliului Județean, Daniela Cîmpean.

Stația de asfalt de la Șeica Mare – asfalt proaspăt realizat #produsînsibiu

„În 2025 estimăm că investițiile vor atinge aproximativ 500.000 euro”

„Instalarea noii Stații de mixturi si emulsii a început în luna mai 2024, imediat după dezasamblarea vechiului echipament. Acesta din urmă, vândut prin licitație, a fost in functiune timp de 14 ani si a produs peste 352.000 de tone de mixturi. Actuala stație, care a fost achiziționată prin procedura publicã pe SEAP și a costat 1,6 milioane euro, este un ansamblu modular și oferă avantaje considerabile de productivitate.

În plus, este mult mai prietenoasă cu mediul înconjurător. Modernizarea Drumuri si Poduri SA a început acum câțiva ani. Punerea în funcțiune a acestui echipament reprezintă o etapă importantă și vine în completarea achizițiilor de utilaje pe care le realizăm anual. Bunăoară, în 2025 estimăm că investițiile vor atinge aproximativ 500.000 euro. Avem convingerea că atât investițiile de până acum, cât si cele care vor urma nu doar vor consolida poziția Societății de Drumuri în domeniul său de activitate, ci vor contribui la transformarea sa într-un jucător semnificativ în industrie.

Mihai Lisan – directorul DP Sibiu

Sunt deja ani de când societatea este guvernată de reguli corporatiste stricte, de principii precum eficiență, corectitudine și transparentă. Și nu doar compania, ca entitate juridică și acționarul său unic și-au asumat toate acestea, ci și salariații. Toți sunt conștienți de aceste realități și de răspunderile pe care le au în contextul acestor realități”, a afirmat Mihai Lisan, directorul general al Drumuri si Poduri SA Sibiu, societate aflată în subordinea Consiliului Județean Sibiu.

„Marile proiecte impun utilaje și echipamente corespunzătoare”

„Modernizarea Drumuri si Poduri SA Sibiu face parte din strategia Consiliului Județean de îmbunătățire continuă a conectivității între comunitățile locale. Suntem convinși că numai o companie modernă poate întreține și administra drumuri moderne. Marile proiecte ale anilor trecuți, cei peste 168 de kilometri de drumuri care au fost complet modernizați, 28 de poduri nou construite sau reabilitate și cei 650 de kilometri de drumuri pe care s-a intervenit cu reparații, impun utilaje și echipamente corespunzătoare. În plus, investițiile noastre nu se opresc, ci vor face ca alți și alți kilometri să atingă nivelul așteptărilor sibienilor”, a declarat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.

Daniela Câmpean – președinta Consiliului Județean Sibiu

Cantitățile estimate pentru acest an sunt între 10 și 30.000 tone

În 2024, au intrat în dotarea Drumuri si Poduri SA utilaje si echipamente, altele decât stația de asfalt, în valoare de peste 622.000 euro, adică, în total, o valoare care depășește 2,2 milioane euro.
Stația de la Șeica Mare a produs primele cantități de mixturi în a două jumătate a anului trecut, o parte în timpul testelor și reglajelor. Producția va fi reluată în 2025, de îndată ce temperaturile o vor permite, iar cantitățile estimate pentru acest an sunt între 10 și 30.000 tone.

Echipa de la stația de asfalt Șeica Mare

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Au început înscrierile la „Crosul Copiilor Sibiu – Primăvara 2025” – 13 aprilie

0

Sportul este esențial pentru copii, pentru că activitățile individuale și cele de echipă le oferă acestora șansa de a se concentra pe atingerea unor obiective, de a se pregăti într-un mediu sănătos, de a înțelege mai bine cine sunt și ce vor să facă. De aceea, o astfel de activitate este o parte importantă a dezvoltării acestora.

În acest context, părinții joacă un rol cheie în direcționarea celor mici în viață, iar implicarea lor în a crea oportunități copiilor lor de a participa la diferite competiții, concursuri sportive, devine o misiune complexă.

Asociația Pregătire Fizică și Sport vine în întâmpinarea unui astfel de exercițiu de responsabilitate. Prin urmare duminică, 13 aprilie, aceasta organizează „Crosul Copiilor Sibiu – Primăvara 2025” pentru toți copiii din județ.

Festivitatea de deschidere va avea loc începând cu ora 9:40, la punctul de start/finish Parcul Subarini (Aleea M, Eminescu intrarea dinspre Hotel Parc).

Cine poate participa

Sunt așteptați la linia de start copiii cu vârsta între 5 și 14 ani, cărora li se promite o experiență specială, cu multă voie bună și provocări atractive. Distanță parcursă în alergare va fi între 300 și 1000 de metri, iar durata de 10 minute per categorie.

Taxa de înscriere: de 30 de lei.

Cronometrajul va fi electronic iar copiii vor primi din partea organizatorilor numere de concurs. Timpul se poate vedea în timp real imediat după ce tinerii sportivi trec linia de FINISH

LINK pentru înscrieri https://sportcopiisibiu.ro/competitii.php

Premii

Se vor premia locurile I, II și III, la fiecare categorie de vârstă (10 podiumuri), după toate probele.

Locul I: Diplomă, medalie și tricou;

Locul II: Diplomă, medalie și tricou;

Locul III: Diplomă, medalie și tricou;

Se acordă diplomă pentru cel mai mic/a participant/a, fete și băieți.

Tombolă

După premiere, oricare dintre participanți se poate înscrie la tombolă, unde se vor oferi 15 premii:

  •  1 bicicletă (Premiul cel mare, oferit de Expres Autoservice);
  • 2 trotinete (2 premii oferite de Expres Autoservice);
  • 6 bilete intrare gratuită family pentru 6 persoane, în parcul de distracții Povestea Calendarului, Porumbacu de Sus (premii oferite de Povestea Calendarului);
  • 6 înscrieri gratuite pentru o lună la programele de pregătire fizică pentru copii, desfășurate la Stadionul Municipal Sibiu (premii oferite de ACS Pregătire Fizică și Sport).

„Crosul Copiilor Sibiu – Primăvara 2025” e mai mult decât un concurs de alergare. În fond, e șansa unei experiențe pe care cei mici cu siguranță nu o vor uita, iar comunitatea sibiană confirmă, încă o data, că deține resorturile pentru un viitor sănătos.

LINK pentru înscrieri https://sportcopiisibiu.ro/competitii.php

Sibiu 100% susține sportul în general și sportul juvenil în special. Urmăriți materialele noastre pe ziarul digital sibiu100.ro/sport și în ziarul tipărit și distrbuit în 35.000 exemplare pe săptămână.

Colegiul Național Octavian Goga Sibiu pune accent pe AI

20 de licee din țară, între care și Colegiul Național Octavian Goga din Sibiu, devin hub-uri AI, iar elevii din toată țara sunt invitați să participe la Concursul Național 3DUTECH 2025.

Profesorii și elevii dintr-o rețea de 20 de licee din țară fac primii pași în utilizarea Inteligenței Artificiale prin certificarea internațională ECDL și toți elevii și profesorii din România pasionați de noi tehnologii se pot înscrie gratuit la competiția națională de noi tehnologii.

3DUTECH – Modelează Viitorul!

Campania națională 3DUTECH – Modelează Viitorul!, susținută de ECDL Romania și AOAR (Asociația Oamenilor de Afaceri din România), continuă în 2025 cu o ediție dedicată Inteligenței Artificiale.

3DUTECH (EDUTECH) – Modelează Viitorul! este o inițiativă amplă și reprezintă o platformă ideală pentru tinerii pasionați de noile tehnologii și competențele digitale relevante. Programul vizează să ofere tinerilor o experiență educativă și interactivă. Scopul său principal este să le stimuleze gândirea critică, să le încurajeze creativitatea și să le dezvolte abilitățile necesare realității actuale dominate de tehnologie.

Anul acesta, 50 de profesori de liceu și peste 400 de liceeni sunt formați și certificați la standard internațional ECDL în Inteligență artificială până la finalul acestui an școlar, iar un nou Concurs național de tehnologii digitale inovatoare îi provoacă pe toți elevii pasionați de tehnologii digitale ca AI, 3d printing și robotică să se înscrie gratuit până pe 20 aprilie.
Susținut de către ECDL Romania și de AOAR (Asociația Oamenilor de Afaceri din România), 3DUTECH reprezintă un demers esențial către un sistem educațional care încurajează inovația, explorarea și adaptabilitatea, pregătind tinerii pentru provocările și oportunitățile viitorului digital.

Activare hub-uri de inteligență artificială în licee și certificare internațională ECDL AI pentru profesori și elevi

Ediția a VII-a a selectat 20 de licee din toată țara pentru activarea acestora ca hub-uri AI în rețeaua națională 3DUTECH. Astfel, 50 de profesori din aceste licee au intrat gratuit într-un program ECDL intensiv și complet de introducere și utilizare a inteligenței artificiale, aceștia urmând să implice cel puțin 400 de liceeni în program, cu toții, profesori și elevi având oportunitatea de obține certificarea internațională ECDL Insights AI.
Școlile participante vor fi susținute în accesarea și integrarea unor aplicații AI relevante pentru educație, care transformă procesul de pedagogie digitală, cu scopul de a transforma procesul de predare și de a aduce tehnologia mai aproape de elevi și profesori.

Hub-uri 3DUTECH AI Empowered 2025:

Liceul Tehnologic de Construcții și Protecția Mediului – Arad
Colegiul Național ‘Andrei Mureșanu’ – Bistrița
Colegiul Național ‘Andrei Șaguna’ – Brașov
Colegiul Național ‘Spiru Haret’ – București
Colegiul Național ‘Elena Cuza’ – București
Colegiul Național ‘B. P. Hașdeu’ – Buzău
Colegiul Național Unitarian ‘Janos Zsigmond’ – Cluj – Napoca
Colegiul Național ”Mihai Eminescu” – Constanța
Colegiul Național ‘Carol I’ – Craiova
Colegiul Național Decebal – Deva
Colegiul Național ‘Gheorghe Țițeica’- Drobeta-Turnu Severin
Colegiul Economic Administrativ – Iași
Liceul Teoretic ‘N.Bălcescu’ – Medgidia
Colegiul Național de Informatică – Piatra Neamț
Colegiul Național ‘Zinca Golescu’ – Pitești
Colegiul Național ‘Ion Luca Caragiale’ – Ploiești
Colegiul Național ‘Ioan Slavici’ – Satu Mare
Colegiul Național ”Octavian Goga” – Sibiu
Liceul Teoretic ‘Ion Heliade Rădulescu’ – Târgoviște
Colegiul Național Bănățean – Timișoara

Concurs național ‘AI For Good – noi tehnologii pentru un viitor mai bun

Elevii din toată țara sunt provocați să creeze proiecte inovatoare – sisteme inteligente (robot, dronă, dispozitiv, etc) bazate pe inteligență artificială care să răspundă la probleme reale, identificate chair de ei, din domenii precum educație, dezvoltare durabilă sau situații de urgență. Tema acestei ediții este ‘ AI For Good – noi tehnologii pentru un viitor mai bun’. ot participa echipe formate exclusiv din elevi sau din elevi coordonați de profesori. Participarea este gratuită. Înscrieri echipe până pe 20 Aprilie.
Concursul este inclus în Calendarul Ministerului Educației și vizează toți elevii și profesorii din învățământul preuniversitar din România, indiferent de specializare, județ sau tipul școlii.

Calendar Concurs Național 3DUTECH:

Înscriere echipe până pe 20 aprilie 2025 pe email [email protected]
înscriere proiecte până pe 09 mai 2025 pe email [email protected]
 preselecție 12 – 16 mai 2025
finală 19 – 23 mai 2025
premiere 26 – 30 mai 2025

Cele mai creative proiecte care combină AI, imprimarea 3D și robotica vor fi premiate, iar participanții vor avea ocazia să își prezinte ideile în cadrul unui eveniment inspirațional național. Detalii și regulament complet: www.3dutech.ro

Opțional național pentru liceu

3DUTECH este o inițiativă cu impact național. Obiectivul este de a crea o bază solidă de competențe și know-how teoretic și practic pentru tineri, în vederea unei mai bune pregătiri pentru noua piață a muncii. În plus, se contribuie și la un proces real de transformare tehnologică în școlile din România și la susținerea meseriilor viitorului. Opțional național pentru liceu și Tehnician imprimare 3D, o nouă meserie adăugată în COR. La inițiativa 3DUTECH a fost aprobat un opțional național pentru liceu de către Ministerul Educației, iar profesorii pot obține credite profesionale transferabile pentru certificarea ECDL 3D Printing.

Totodată, s-a introdus meseria de ‘tehnician imprimare 3D’ în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR). Prin acest program se urmărește o actualizare a calificărilor, ținând astfel pasul cu realitățile din piața muncii, profund influențată de transformările tehnologice.

62 de hub-uri 3D

Până în prezent, 3DUTECH a reușit să activeze 62 de hub-uri 3D printing și robotică în licee din toate județele din România și să dezvolte o rețea de sute de profesori specializați în 3D printing și robotics, care au pregătit la rândul lor peste o mie de tineri, având oportunitatea să se certifice internațional în aceste domenii.

AI este următorul domeniu care va completa portofoliul 3DUTECH al ediției curente cu 20 de hub-uri AI Empowered, consolidând poziția 3DUTECH ca platformă educațională de referință pentru pregătirea tinerilor în domenii emergente, informează orgaizatorii.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Buna Vestire: O zi de bucurie și rugăciune pentru credincioși

0

Buna Vestire, numită popular Blagoveștenie, este o sărbătoare creștină marcată la 25 martie, care amintește de momentul vestit de Arhanghelul Gavriil Sfintei Fecioare Maria: nașterea Fiului lui Dumnezeu.

Buna Vestire este cea mai veche sărbătoare dedicată Maicii Domnului, atestată documentar. Inițial, data celebrării a variat: unii o marcau în ajunul Bobotezei (5 ianuarie), în timp ce în Spania, Galia și Milano era sărbătorită pe 18 decembrie.

Papa Leon al II-lea (681-683) a introdus sărbătoarea la Roma, unde a fost cunoscută inițial ca „sărbătoarea așteptării Nașterii Domnului”. Până în secolul XI, data de 25 martie s-a generalizat în lumea catolică, în timp ce la armeni rămâne stabilită pe 7 aprilie. În Răsărit, data de 25 martie s-a impus din prima jumătate a secolului V, odată cu fixarea Nașterii Domnului pe 25 decembrie.

Buna Vestire este singura sărbătoare celebrată în Postul Paștelui pentru care Biserica Ortodoxă permite consumul de pește, indiferent de ziua în care cade.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Campionatul Național de Baschet în Fotoliu Rulant revine cu etapa a 3-a

0

Sala Transilvania din Sibiu va găzdui, în acest weekend, Campionatul Național de Baschet în Fotoliu Rulant – Etapa a 3-a, Sezon 2024-2025.

Evenimentul reunește 7 echipe de elită, oferind un spectacol sportiv impresionant, plin de energie și determinare.

Competiția se desfășoară între 28 și 30 martie, iar intrarea este liberă! Fanii sportului sunt invitați să umple tribunele și să susțină sportivii care demonstrează că baschetul nu are limite.

Programul meciurilor:

Vineri, 28 martie
15:00 | SOR Satu Mare – AJ Ilfov Motivation
21:15 | CS Comunitar Sibiu – CS Temerarii Arad

Sâmbătă, 29 martie
10:00 | Academia Phoenix Galați – CS Temerarii Arad
12:00 | CS Salvia 2000 Cluj – SOR Satu Mare
14:00 | AJ Ilfov Motivation – CS Temerarii Arad
16:00 | CSU Brașov – SOR Satu Mare
18:00 | CS Salvia 2000 Cluj – Academia Phoenix Galați
20:00 | CS Comunitar Sibiu – SOR Satu Mare

Duminică, 30 martie
08:00 | SOR Satu Mare – Academia Phoenix Galați
10:00 | AJ Ilfov Motivation – CS Salvia 2000 Cluj
12:00 | SOR Satu Mare – CS Temerarii Arad
14:00 | CS Salvia 2000 Cluj – CS Comunitar Sibiu

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: 4 secții de votare pentru locuitorii din Cartierul Arhitecților pentru alegerile prezidențiale

Locuitorii din Cartierul Arhitecților vor avea la dispoziție 4 secții de votare pentru alegerile prezidențiale din luna mai.

Anunțul a fost făcut de preprezentanții Primăriei Cisnădie pe Facebook.

„Vă anunțăm cu mare bucurie că, la alegerile prezidențiale din acest an, locuitorii din Cartierul Arhitecților vor avea posibilitatea de a vota în proximitatea locuințelor lor!

Autoritatea Electorală Permanentă a autorizat funcționarea a patru secții de votare în Cartier, facilitând astfel accesul la procesul electoral.

Cele 4 secții din Cartierul Arhitecților vor funcționa în următoarele locații:

  1. Grădinița cu program prelungit Sf. Nicolae Cisnădie, Str. George Matei Cantacuzino, nr. 40 – 1 secție
  2. Societatea KEMO MANAGEMENT SRL, Str. Grigore Ionescu, nr. 2B – 1 secție
  3. Grădinița cu program normal ERI Cisnădie, Str. Haralamb Georgescu, nr. 6A, – 2 secții

Dorim să mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit în identificarea și punerea la dispoziție a spațiilor necesare pentru organizarea acestor secții, reprezentanților societății KEMO MANAGEMENT, ai Grădiniței cu program prelungit Sf. Nicolae Cisnădie și celor ai Grădinței cu program normal ERI CISNĂDIE.

În curând, vom comunica detaliile privind arondarea cetățenilor la fiecare secție de votare, pentru a asigura un proces electoral clar și eficient”, a transmis Primăria Cisnădie pe Facebook.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Romgaz și OMV Petrom au început forajul în proiectul Neptun Deep din largul Mării Negre

Romgaz Mediaș și OMV Petrom anunţă începerea forajului pentru dezvoltarea şi exploatarea zăcămintelor de gaze naturale Pelican Sud şi Domino din perimetrul Neptun Deep, situat la 160 de km în largul Mării Negre.

OMV Petrom şi Romgaz investesc împreună până la 4 miliarde de euro pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep.

”OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei şi Romgaz, cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România, anunţă începerea forajului pentru dezvoltarea şi exploatarea zăcămintelor de gaze naturale Pelican Sud şi Domino din perimetrul Neptun Deep, situat la 160 de km în largul Mării Negre.

Proiectul avansează conform planului, cu prima producţie estimată pentru 2027”, anunţă OMV Petrom.

Potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja, forajul a început duminică, 23 martie 2025, la ora 13.00. Burduja susține că, de acolo, în 2027 sau poate chiar mai curând, va fi scos gaz pentru România și pentru întreaga regiune.

„Nu sunt vorbe mari. Este un moment istoric. La Ministerul Energiei știm foarte bine câte obstacole a întâmpinat acest proiect în ultimele luni.

Obstacole fabricate cu rea-credință. Am văzut cum unii s-au trezit peste noapte arheologi, invocând la sute sau mii de metri adâncime, doar ca să blocheze un proiect strategic pentru România și Europa.

Să fie foarte clar: nu ne luptăm cu societatea civilă, ci cu cei care folosesc ecologia ca pretext pentru a ține România în genunchi”, a scris pe Facebook Sebastian Burduja.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Performanță remarcabilă la Campionatul Național de Karate: 5 copii, 5 medalii pentru CS Haiboku Sibiu

0

Sportivii Clubului CS Haiboku Sibiu, coordonați de Roxana Bonta, au obținut rezultate excelente la Campionatul Național de Karate desfășurat în acest weekend la Cheile Grădiștei.

Cei 5 copii înscriși în competiție au adus acasă 4 medalii de aur și una de bronz, demonstrând talent și determinare în fața celor 56 de cluburi participante.

🏆 Rezultatele sportivilor CS Haiboku Sibiu:
🥇 Victoria Bonta – 2 medalii de aur la kumite 10 ani, +140 cm și kata 10 ani, 8-7 kyu, 🥉 medalie de bronz la kihon 10 ani, -7 kyu
🥇 Anastasia Vinersar – medalie de aur la kihon 10 ani, 8 kyu
🥇 Echipa de kumite rotativ (Victoria Bonta, Anastasia Vinersar și Sara Oprean) – medalie de aur la categoria 9-10 ani

CS Haiboku Sibiu s-a clasat pe locul 18 în clasamentul general al competiției.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Licitație reluată pentru 320 de locuri de mormânt în Cimitirul Municipal Sibiu

Serviciul Public Administrarea Cimitirului Municipal Sibiu organizează o nouă licitație publică pentru concesionarea a 320 de locuri de mormânt, situate la intrarea principală a cimitirului dinspre Calea Dumbrăvii.

Locurile scoase la concesionare sunt dispuse astfel:
🔹 142 loturi – la intrarea dinspre Calea Dumbrăvii, partea stângă (zonele S1, S2), fiecare având două locuri de mormânt alăturate
🔹 36 loturi – la intrarea principală, partea dreaptă (zona K118), fiecare având un singur loc de mormânt

Perioada de concesionare este de 25 de ani, cu posibilitatea de prelungire, însă subconcesionarea, închirierea sau donația locurilor sunt interzise.

Prețurile de pornire:
✔️ 12.000 lei pentru un lot cu două locuri de mormânt
✔️ 6.000 lei pentru un lot cu un singur loc de mormânt

Cine poate participa?
Licitația este destinată exclusiv persoanelor fizice cu domiciliul în Municipiul Sibiu (nu se acceptă reședința), care îndeplinesc următoarele condiții:
– Au achitat garanția de participare
– Au depus oferta și toate documentele necesare în termenul stabilit
– Nu au datorii la bugetul de stat sau local

Termene limită:
– Solicitarea de clarificări – până joi, 27 martie, ora 12:00
– Depunerea ofertelor – până vineri, 4 aprilie, ora 12:00

Taxe de participare:
– 300 lei – cost documentație licitație
– 400 lei – taxă de participare
– 1000 lei – garanție (recuperabilă conform legii)

Informații suplimentare:
🔹 La sediul Cimitirului Municipal Sibiu
🔹 Telefon: 0269.252.208, interior 104 sau 101

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: „Mascații” ridică protestatarii violenți care au făcut scandal la BEC în 9 martie

Mai multe percheziții sunt în desfășurare, marți dimineață, în București și alte două județe, în urma violențelor de la Biroul Electoral Central din 9 martie.

Până la acest moment, în urma celor 13 percheziții din București, Ilfov și Dâmbovița făcute de polițiștii din capitală și procurori, 9 persoane au fost ridicate de polițiști și vor fi duse la audieri.

În acest dosar se fac cercetări pentru distrugere, tulburarea liniștii publice și ultraj.

Susținătorii lui Călin Georgescu au protestat pe 9 martie, la scurt timp după ce candidatura acestuia la prezidențiale a fost respinsă.

Protestatarii au aruncat cu tot felul de obiecte în jandarmi, au distrus localuri și au răsturnat mașina unui post TV.

Violențe au izbucnit în centrul vechi, după ce BEC a anunțat respingerea candidaturii lui Călin Georgescu.

Inițial, mulțimea de protestatari a fost pașnică, până la momentul când au apărut conflictele cu jandarmii.

Persoane din rândul protestatarilor au smuls pietre din pavaj și au început să arunce în forțele de ordine.

La momentele când mulțimea a început să forțeze cordoanele, jandarmii au folosit tunurile cu gaze lacrimogene.

Violențele au escaladat, iar unii dintre protestatari au aruncat cu scaune de la terasele din zonă, mobilier stradal, obiecte găsite în cale și au răsturnat și o mașină a unui post de televiziune.

SURSĂ FOTO: Știrile PRO TV

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Centrul Chinologic Sibiu își deschide astăzi larg porțile

Centrul Chinologic Sibiu organizează astăzi, 25 martie, în intervalul orar 10-14, „Ziua porților deschise”.

„Vă așteptăm cu drag să descoperiți universul fascinant al câinilor de serviciu și activitatea specialiștilor noștri! Veți avea ocazia să asistați la demonstrații spectaculoase, să interacționați cu echipele canine și să aflați mai multe despre pregătirea acestor parteneri de nădejde”, au transmis reprezentanții instituției.

Despre Centrul Chinologic Sibiu

Centrul Chinologic de la Sibiu este singura unitate de profil din România. De aici e asigurat bazinul canin pentru toate structurile descentralizate ale Ministerului de Interne care operează în activitatea lor cu câini: ICPR (Inspectoratul General al Poliției Române), IGSU (Inspectoratul General pentru Situații de Urgență), Poliția de Frontieră Română etc.

Centrul Chinologic funcționează în Sibiu de peste 70 de ani, cu o activitate constantă și ca parte integrantă a rețelei de învățământ din cadrul Ministerului Administrație și Internelor, subordonată Inspectoratului General al Poliție Române. Câinii de aici sunt dresați și antrenați ca salvatori de vieți omenești, fiind prezenți mereu la calamități, cutremure, inundații, avalanșe, în situațiile în care ei rămân ultima speranță a celor care sunt agățați de un dram de noroc și supraviețuire. Tot ei sunt cei care dau de urma victimelor unor atrocități omenești (crime, atentate) sau de făptașii unora din cele mai oribile drame.

Totodată, au devenit spaima traficanților de droguri și a celor care au devenit tot mai abili în a șterge urmele altor fărădelegi.

Urmărește Sibiu 100% în Google News