Acasă Blog Pagina 1221

ULTIMA ORĂ/PROIECT: Șoferii ar putea scăpa de obligația de a avea asupra lor permisul de conducere

Șoferii care nu au asupra lor permisul de conducere nu vor mai risca sancționarea când sunt opriți de polițiști în trafic.

Este un proiect de lege pus în dezbaterea Parlamentului, iar pentru a vedea dacă șoferii dețin un permis valabil, polițiștii vor verifica baza de date a Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI).

Proiectul legislativ aflat în dezbaterea senatorilor vizează modificarea Codului rutier. Mai exact, conducătorii de vehicule ar putea scăpa de obligația de a deține asupra lor permisul de conducere atunci când sunt în trafic.

Practic, se propune modificarea listei actelor pe care conducătorii de vehicule trebuie să le prezinte polițiștilor când sunt opriți de aceștia.

Astfel, după ce proiectul va ajunge să se aplice, participanţii la trafic vor fi “obligaţi ca, la cererea poliţistului rutier, să înmâneze acestuia orice act de identitate dintre cele prevăzute de art. 12 alin. (3) din OUG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum şi alte documente prevăzute de lege”.

În esență, Codul rutier nu va mai obliga conducătorii de vehicule să aibă asupra lor permisul de conducere, polițiștii urmând să verifice dacă aceștia dețin un permis valabil în baza de date a DGPCI, scrie www.avocatnet.ro.

“Dovada existenţei şi valabilităţii permisului de conducere, în cazul controalelor efectuate de autorităţile abilitate, se face prin interogarea bazei de date din cadrul Direcţiei Generale Permise de Conducere şi înmatriculări şi structurile regionale aferente”, scrie, de fapt, în viitoare lege.

Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie adoptat în Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Ceață densă pe șoselele din Sibiu

Județul Sibiu se află sub avertizare de ceață densă, miercuri dimineața, șoferii fiind sfătuiți să circule cu atenție.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la această oră se circulă în condiții de ceață, care scade vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, pe alocuri chiar sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Sălaj și Sibiu.

Conducătorilor auto le este recomandat să reducă viteza în condiții de vizibilitate scăzută, mărind distanța de siguranță dintre autovehicule, să folosească sistemele de iluminare și dezaburire, să evite depășirile riscante și să circule cu multă atenție, asigurându-se foarte bine înainte de fiecare manevră.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Atenționare de călătorie în Ungaria

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Ungaria că, în conformitate cu decizia Ministerului ungar al Construcţiilor şi Transportului (MCT), circulaţia camioanelor de mare tonaj (peste 7,5 tone) va fi restricţionată miercuri, în intervalul orar 6,00 – 22,00.

Mai multe informaţii referitoare la restricţiile de circulaţie impuse camioanelor de mare tonaj pot fi consultate la: https://www.utinform.hu/en/static/kamionstop?d=0, arată MAE.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice a României la Budapesta: +3613847689, Consulatului General al României la Szeged: +3662424431 şi Consulatului General al României la Gyula: +3666464579, +3666477147, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefoanele de permanenţă ale Ambasadei României în Ungaria +36305356912, Consulatului General al României la Szeged +36306777980 şi Consulatului General al României la Gyula +36306357181.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet: https://budapesta.mae.ro, https://szeged.mae.ro, https://gyula.mae.ro, respectiv https://www.mae.ro.

De asemenea, pentru o informare corectă referitoare la timpii de aşteptare din punctele de trecere a frontierei româno-ungare, cetăţenii români pot accesa pagina ”Trafic on-line” a Poliţiei de Frontieră române la adresa https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Biciclist accidentat de o conducătoare auto, în Sibiu

Un biciclist în vârstă de 44 de ani a fost rănit, marți după amiaza, într-un accident rutier produs pe strada Cristian, în municipiul Sibiu.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dimitrie Cantemir, o sibiancă în vârstă de 21 de ani a pătruns în intersecția cu strada Cristian fără să acorde prioritate și a acroșat un biciclist care circula pe această stradă, spre Șoseaua Alba Iulia.

Biciclistul, în vârstă de 44 de ani, din județul Cluj, a fost rănit în urma evenimentului.

Acesta a primit asistență medicală din partea unui echipaj SMURD.

Bărbatul a suferit un traumatism la mână și a fost transportat la UPU Sibiu, conștient.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

CJ Sibiu prelungește cu un an înțelegerea cu Asociația „Sfântul Casian” din Mediaș, pentru copiii autiști  

Aleșii județeni, reuniți astăzi în ședință extraordinară la Consiliul Județean, au aprobat o hotărâre privind încheierea unui nou act adițional, nr. 2, la Contractul de asociere în vederea înființării și funcționării unui serviciu social pentru copii cu tulburări din spectrul autist, în zona de nord a județului Sibiu.

Începând cu anul 2018 a luat ființă Asociația „Sfântul Casian” Mediaș, sens în care, în anul 2019 a fost adoptată Hotărârea Consiliului Județean Sibiu nr. 198/26.09.2019 prin care a fost încheiat Contractul de asociere între CJ Sibiu, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu și Primăria Municipiul Mediaș în vederea înființării și funcționării unui serviciu social pentru copii cu tulburări din spectrul autist, în zona de nord a județului Sibiu.

Înființarea acestei Asociații a venit ca urmare a necesității dezvoltării rețelei de servicii sociale în parteneriat cu societatea civilă și unitățile administrativ teritoriale, în vederea asigurării accesului facil la servicii de calitate care să răspundă nevoii de servicii sociale identificate. Contractul de asociere încheiat era valabil până în 1.11.2024.

Despre asociație

Asociația a fost înființată la inițiativa unui grup de 5 părinți ai căror copii au fost diagnosticați cu autism având misiunea de a recupera prin terapie cât mai mulți copii cu diagnostic din spectrul autist. Pentru realizarea acestui deziderat, Asociația „Sfântul Casian” Mediaș a înființat un serviciu social numit „Centru de zi pentru copii cu tulburări de spectru autist”, unde copiii primesc terapia necesară pentru recuperare, cu ajutorul unor terapeuți specializați.

Scopul serviciului social „Centru de zi pentru copii cu tulburări de spectru autist” este de a îmbunătăți calitatea vieții copiilor diagnosticați cu autism sau cu tulburări din spectrul autist, prin asigurarea pe timpul zilei a unor activități de educație, abilitare-reabilitare, recreere-socializare, dezvoltarea deprinderilor de viață independentă, cât și a unor activități de sprijin, atât pentru ei cât și pentru familiile acestora. Obiectivele propuse de Asociație pe parcursul anului 2024 au constat în recuperarea beneficiarilor prin terapie și au cuprins: ergoterapie, terapie de învățare, kinetoterapie, terapie de integrare senzorială, școala părinților, mediere și consiliere socială, consiliere educațională, activități de sprijin, toate acestea ducând la apariția unor rezultate favorabile pentru toți beneficiarii Centrului.

Asociația oferă atât servicii pentru beneficiari (un număr de 8 servicii) cât și pentru familiile acestora (un număr de 4 servicii), dispunând de un număr de 7 săli de terapie. În momentul de față în centru sunt înscriși un număr de 27 beneficiari cu vârste cuprinse între 3 și 13 ani, toți fiind diagnosticați cu autism sau TSA, astfel: 11 beneficiari din Mediaș; 13 beneficiari din județul Sibiu; 2 beneficiari din Mureș; 1 beneficiar din Alba Iulia.

Totodată, pe lista de așteptare se află un număr de 20 de copii care nu au beneficiat de nicio terapie în cadrul Asociației. Obiectul Contractului de asociere de mai sus îl constituie înființarea și funcționarea unui serviciu social pentru copii cu tulburări din spectrul autist, în zona de nord a județului Sibiu, în municipiul Mediaș iar printre obligațiile ce revin Județului Sibiu, prin Consiliul Județean Sibiu în baza acestui parteneriat se numără: participă cu spațiul necesar desfășurării activității specifice serviciului social care face obiectul contractului, respectiv etajul imobilului, situat în Mediaș, strada 1 Decembrie 1918, nr. 23, bun imobil aflat în proprietate publică a Județului Sibiu și în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu; asigură cheltuielile cu utilitățile aferente spațiului, prin bugetul de venituri și cheltuieli al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu și asigură bugetarea cheltuielilor cu salarizarea pentru doi specialiști (logoped și psihopedagog), care își vor desfășura activitatea în cadrul serviciului social nou înființat, care face obiectul contractului. Posturile vor fi cuprinse în organigrama și statul de funcții al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu.

Solicitare prelungire parteneriat

Prin adresa nr. 408 din 10.09.2024, înregistrată la Consiliul Județean Sibiu, Asociaţia „Sfântul Casian” Mediaș a solicitat Consiliului Judeţean Sibiu prelungirea parteneriatului existent încheiat între Asociaţie şi Consiliul Judeţean Sibiu, motivat de expirarea duratei Actului adițional nr. 1 la Contractul de asociere, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Sibiu nr. 198/26.09.2019, la data de 01.11.2024.

Asociaţia „Sfântul Casian” Mediaș s-a dovedit a fi un partener de nădejde al Consiliului Județean Sibiu, fiecare obligație asumată în baza Contractului de asociere încheiat fiind respectată; – faptul că, numărul mare de copii diagnosticați cu autism în zona de nord a județului Sibiu face să fie imperios necesar ca acest centru să își continue activitatea, deoarece este singurul centru din zona de nord a județului Sibiu. Oprirea ședințelor de terapie ar face ca acești beneficiari să intre în regres. Astfel, CJ Sibiu consideră oportună prelungirea duratei acestui parteneriat prin act adițional pentru un an de zile, respectiv pentru perioada 1.11.2024 – 1.11.2025.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Au crescut tarifele pentru cursele neregulate de pe aeroportul sibian

Consilierii județeni au aprobat, astăzi, în ședință extraordinară, un proiect de hotărâre privind aprobarea tarifelor aeroportuare pentru curse regulate și a condițiilor asociate tarifelor aeroportuare în ceea ce privește zborurile neregulate aplicate de Aeroportul Internațional Sibiu RA. Practic, prin acest act se majorează tarifele aeroportului sibian pentru unele servicii, iar pentru alte se diminuează.

Solicitare privind aprobarea condițiilor asociate tarifelor aeroportuare în ceea ce privește zborurile neregulate

Prin adresa Aeroportului Internațional Sibiu RA nr. 222/10.10.2024 înregistrată la Consiliul Județean Sibiu sub nr. 23141/14.10.2024, conducerea executivă a întreprinderii publice solicită adoptarea unui act administrativ privind aprobarea condițiilor asociate tarifelor aeroportuare în ceea ce privește zborurile neregulate, în vederea demarării procedurii de publicare în AIP (Publicația de Informare Aeronautică).

Prin Hotărârea Consiliului Județean Sibiu nr. 76/2016 au fost aprobate tarifele aplicate de Aeroportul Internațional Sibiu, fără a se face o diferențiere între tarifele aplicate pentru cursele regulate sau cele neregulate, aceste tarife fiind aplicate și aplicabile și la data prezentei cu respectarea prevederilor Politicii Comerciale aprobate prin Hotărârea Consiliului Județean Sibiu nr. 289/2023 ce reglementează unele scheme de stimulare pentru rute noi, redeschiderea rutelor suspendate, creștere volum trafic pasageri și deschidere rute sezoniere.

Zborurile neregulate sunt definite ca acele zboruri care nu operează conform unui program prestabilit şi nu fac parte dintr-un program comercial regulat. Acestea includ zboruri charter ocazionale, zboruri organizate pe bază ad-hoc, precum şi zborurile regulate care nu au Aeroportul Internaţional Sibiu ca destinaţie iniţială, dar utilizează infrastructura AIS, din cauza problemelor tehnice, condiţiilor meteorologice sau altor motive apărute pe aeroportul de destinaţie iniţial.

Modificările vizează tarifele de aterizare, tariful de iluminare, cel de staționare, cel de servicii pentru pasageri, în plus fiind stabilite și reducerile care se vor aplica în viitor.

Noile tarife

Tariful de aterizare de 6,30 euro/tonă va fi majorat astfel:

Aeronave cu o capacitate sub 30 tone (MTOW): creștere de 150%.
Aeronave cu capacitate cuprinsă între 31 și 59 tone: plus 120%.
Aeronave cu capacitate de depășește 60 tone: plus 90%

Pentru companiile aeriene care efectuează zboruri neregulate tariful de pasager se suplimentează între 100% și 300%, în funcție de pasager îmbarcat. Totodată a fost stabilit și nivelul reducerilor în funcție de  numărul de aterizări efectuate de către un operator aerian în decurs de o lună.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Sala Transilvania, aur pentru firmele din mediul privat

Interes crescut pentru Proiectul tehnic de eficientizare energetică al Sălii Transilvania: 76 de firme s-au asociat și au depus 23 de oferte. Termenul de depunere a expirat pe data de 16 octombrie ac, documentațiile urmând a fi evaluate de către o comisie a Consiliului Județean Sibiu.

În urma licitației va fi desemnată compania sau asocierea de firme care va realiza Proiectul Tehnic, va obține Autorizația de construire, precum și toate avizele aferente lucrării, valoarea contractului fiind estimată la 645.000 lei, fără TVA.

Până la finalul lunii decembrie, toate cele 23 de oferte vor fi analizate, iar câștigătorul invitat să semneze contractul de proiectare.

Pentru eficientizarea energetică a Sălii Transilvania, Consiliul Județean Sibiu a semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru un contract de finanțate în valoare de 62,19 milioane lei, cu TVA, majoritatea sumei fiind alocată din surse europene nerambursabile, prin Programul Regiunea Centru 2021 – 2027.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

IPJ Sibiu despre intervenția de duminică: Misiunea s-a desfășurat cu respectarea procedurilor. Urmărirea autoturismului nu a fost una agresivă

IPJ Sibiu a organizat, marți, o conferință de presă pentru a prezenta pe larg modul de intervenție în cazul incidentului petrecut duminică, 20 octombrie.

Este vorba despre autoturismul furat din Făgăraș de un tânăr drogat și fără permis, care a fost oprit în județul Sibiu.

Conducerea IPJ Sibiu a transmis că misiunea s-a desfășurat cu respectarea procedurilor specifice de lucru aplicabile în astfel de situații.

De asemenea, polițiștii sibieni mai spun că urmărirea autoturismului în cauză nu a fost una agresivă.

„În urma analizei efectuate cu privire la circumstanțele desfășurării misiunii din data de 20 octombrie, pe DN 1, au fost constatate următoarele aspecte:

La data în cauză, în jurul orei 11.00, Centrul Operațional din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu a fost informat de către polițiști din cadrul I.P.J. Brașov despre faptul că există indicii cu privire la deplasarea, pe raza județului Sibiu, a unui autoturism reclamat ca sustras în aceeași dimineață, de pe raza municipiului Făgăraș.

Din informațiile primite s-a concluzionat că autoturismul în cauză s-ar deplasa pe DN 1, pe direcția Brașov – Veștem, fără a fi indicate date cu privire la persoana aflată la volanul autoturismului.

La ora 11.02, un echipaj de poliție rutieră a fost direcționat pe Hula Bradului, la km. 294+300 m, unde a fost identificată o zonă pentru eventuala oprire a autoturismului în cauză.

La ora 11.07, autoturismul a fost observat de către polițiști, constatându-se că la volan se află un tânăr, aflat singur în mașină.

Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, fără ca șoferul să se conformeze și au pornit în urmărirea acestuia.

În aceste condiții, au fost anunțate rapid echipajele aflate pe traseul de deplasare al autoturismului, iar la o distanță de 2 kilmetri, respectiv la km. 296+200m, în apropierea sensului giratoriu din zona PC Veștem, polițiștii rutieri au încercat să oprească forțat autoturismul prin folosirea dispozitivului Spike.

Din păcate, din cauza configurației drumului, dispozitivul a fost ocolit, șoferul continuându-și deplasarea spre municipiul Sibiu, urmărit de către polițiști.

La km. 303+100m, în zona sensului giratoriu din intersecția DN 1 cu DJ 106D, Cisnădie, șoferul a intrat în coliziune ușoară cu un autoturism condus regulamentar, continuându-și deplasarea spre municipiul Sibiu.

Urmărirea a continuat spre municipiul Sibiu, unde s-a dispus organizarea unui alt dispozitiv, format din polițiști ai Biroului Rutier Sibiu și ai Secției 1 Poliție Urbană Sibiu, respectiv 4 polițiști.

Primii ajunși în zona de acces în municipiul Sibiu, respectiv în apropierea intersecției DN1 cu strada Mihai Viteazu din localitatea Șelimbăr, au fost reprezentanții Biroului Rutier.

Aceștia, pentru a evita formarea unor coloane în staționare la pătrunderea în intersecție și ocolirea echipajului de poliție prin stația de carburant din imediata apropiere, s-au deplasat la o distanță de aproximativ 100 m după intersecție, spre Brașov și au trecut cu dispozitivul de oprire forțată “SPIKE” în mănă, peste separatorul de sensuri din beton, pentru a se poziționa în zona din spatele coloanei, după accesul în stația de carburant.

Astfel, în jurul orei 11.18, la foarte scurt timp după sosirea primului echipaj, au ajuns și polițiștii de la Secția 1 Poliție Urbană Șelimbăr, care au poziționat autospeciala de poliție pe breteaua de acces în intersecția sens giratoriu, pentru a evita posibilitatea de coliziune, în traiect perpendicular, și a degaja circulația pe direcția de deplasare a autoturismului urmărit.

Imediat după ce polițiștii au coborât din autospecială și în timp ce polițiștii Biroului Rutier se deplasau printre autovehiculele aflate pe benzile 1 și 2 ale sensului de mers pentru a se poziționa, autoturismul urmărit a ajuns în zonă, unde, din cauza vitezei și, așa cum avea să se constate ulterior, din cauza lipsei de experiență în conducere și conducerii sub influența substanțelor psihoactive, în încercarea de a pătrunde printre cele două șiruri de autovehicule oprite în coloana formată în așteptare pentru a intra în intersecție, conducătorul auto a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu trei autoturisme, un al patrulea autoturism fiind avariat de bucăți metalice rezultate din coliziunea celorlalte autovehicule.

După impact, autoturismul urmărit a mai rulat aproximativ 200m, spre intersecția sens giratoriu, unde șoferul a oprit, a abandonat autoturismul și a părăsit în fugă locul accidentului, în direcția localității Șelimbăr.

Acesta a fost prins în foarte scurt timp, pe o stradă din apropiere, din localitatea Șelimbăr, după care a fost condus la sediul Serviciului Rutier Sibiu pentru lămurirea situației și aplicarea măsurilor legale conform competenței.

În acest context, referindu-ne strict la modul de acțiune al polițiștilor, facem următoarele precizări:

Misiunea s-a desfășurat cu respectarea procedurilor specifice de lucru aplicabile în astfel de situații, în acțiunile derulate fiind implicați polițiști din cadrul Serviciului Rutier Sibiu, al Biroului Rutier Sibiu, precum și polițiști din cadrul Secției de Poliție Urbană Sibiu.

Vorbim despre o misiune contracronometru, derulată pe o distanță de aproximativ 10 kilometri, într-un timp foarte scurt, aproximativ 10 – 11 minute de la reperarea autoturismului pe Hula Bradului până la accidentul produs la intrarea în municipiul Sibiu.

Considerăm important de menționat faptul că urmărirea autoturismului în cauză nu a fost una agresivă, obiectivul prioritar al polițiștilor fiind acela de a elimina sau minimiza consecințele unor eventuale evenimente neprevăzute care ar fi putut avea consecințe dezastruoase pentru participanții la trafic.

Totodată, așa cum am precizat și în alte rânduri, zona în care s-a produs accidentul rutier este una cu valori de trafic deosebit de ridicate, în orice moment al zilei, toate eforturile polițiștilor implicați în această misiune îndreptându-se spre protejarea integrității persoanelor, mai ales în condițiile în care, comportamentul în trafic al șoferului a generat suspiciuni că s-ar putea afla sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

De altfel, rezultatele analizelor de laborator efectuate au confirmat prezența în organismul șoferului a unei substanțe psihoactive.

Acest aspect, coroborat cu lipsa de experiență în conducere și imposibilitatea anticipării consecințelor faptelor sale au dus, din păcate, la producerea accidentului rutier, eveniment ale cărui urmări au fost reduse ca grad de pericol la adresa vieții tuturor participanților la trafic”, se arată în comunicatul IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Biciclist accidentat pe strada Nicolae Iorga. Un șofer nu a acordat prioritate

Un biciclist a fost rănit, marți după amiaza, într-un accident produs pe strada Nicolae Iorga din municipiul Sibiu.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicolae Iorga spre Bulevardul Mihai Viteazu, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Șelimbăr, în intersecția cu strada Luptei, a virat la stânga fără să acorde prioritate și a acroșat un biciclist, sibian, în vârstă de 28 de ani, care circula din sens opus.

Biciclistul a fost rănit în urma impactului.

Un echipaj al Ambulanței Sibiu i-a acordat asistență medicală biciclistului.

În urma accidentului acesta a suferit suferit un traumatism cranio cerebral acut și escoriații la nivelul mâinilor și picioarelor.

După acordarea primului ajutor tânărul a fost transportat la UPU Sibiu în stare stabilă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Locuitorii unui bloc din Sibiu au rămas fără gaze naturale. Ce s-a întâmplat

Delgaz Grid a fost nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii din Sibiu, pe strada Ion Agârbiceanu, nr. 11, sc. A, B, C, D, în data de 22 octombrie, începând cu ora 12:30, ca urmare a unui incident survenit la rețeaua de distribuție gaze naturale.

„Echipele companiei lucrează în vederea remedierii situației, reluarea treptată a alimentării cu gaze naturale fiind estimată a se realiza pe parcursul zilei de 22 octombrie începând cu ora 15:30, în funcție de prezența la domiciliu a consumatorilor afectați, măsura fiind necesară pentru efectuarea operațiunilor în condiții de siguranță.

Reamintim consumatorilor noștri principalele măsuri de siguranță ce trebuie luate în cazul în care simt miros de gaz în interiorul imobilelor: să stingă toate focurile; să deschida imediat toate ușile și ferestrele; să nu manevreze aparate electronice; să nu aprindă lumina; să nu verifice cu flacără instalațile cu gaze naturale; să părăsească încăperea și să sune imediat la dispeceratul de urgență Delgaz Grid, tel. 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului pentru toate celelalte rețele de telefonie) și 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă)”; a transmis Delgaz Grid.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO/VIDEO: Au început lucrările de reabilitare pe strada Merilor din Mediaș

Municipalitatea medieșeană a demarat recent lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere pe strada Merilor, din cartierul Gura Câmpului.

Investiția se realizează în urma finalizării intervențiilor operatorului Apa Târnavei Mari la rețeaua de apă și canalizare menajeră, desfășurate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Reabilitarea străzii Merilor a început cu amenajarea locurilor de parcare, a trotuarului și a sistemului rutier și continuă cu turnarea covorului asfaltic pe întreaga suprafață a drumului, urmând să fie realizate apoi marcajele rutiere corespunzătoare și montate indicatoarele de circulație.

Strada Merilor este inclusă în programul de „Lucrări de întreținere a drumurilor publice în municipiul Mediaș“, semnat de către administrația publică locală în anul 2023.

„Strada Merilor este o altă stradă din municipiul Mediaș asupra căreia nu s-a intervenit de mai bine de 50 de ani.

După modernizarea rețelelor de apă și de canalizare menajeră, venim acum cu etapa cea mai așteptată, și anume refacerea trotuarelor, amenajarea unor noi locuri de parcare și, nu în ultimul rând, cea de turnare a covorului asfaltic.

Astfel de lucrări vom avea și în perioada următoare pe străzi din municipiul Mediaș”, spune primarul Gheorghe Roman.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO/VIDEO: „Ștafeta Veteranilor” a ajuns din nou la Mediaș

Marți, 22 octombrie 2024, municipiul Mediaș a găzduit evenimentul sportiv și caritabil intitulat ,,Ștafeta Veteranilor“.

Acesta este un proiect derulat sub egida Invictus România, iar cea de-a XI-a ediție a manifestării s-a desfășurat pentru al treilea an consecutiv în municipiul Mediaș, fiind dedicată valorilor naționale, memoriei veteranilor de război și militarilor răniți în teatrele de operații militare.

Participanții au fost întâmpinați în Piața Corneliu Coposu de către primarul Gheorghe Roman, care le-a adresat un cuvânt de bun venit celor prezenți, în cadrul unui scurt ceremonial de primire a ștafetei și a startului în etapa de maraton cuprinsă între Mediaș și Târgu Mureș.

Participanții vor poposi la monumentele din localitățile aflate între aceste municipii, și anume Dârlos, Curciu, Băgaciu, Gănești, Mica, Cerghid.

La nivel național, evenimentul presupune purtarea în alergare a trei ștafete, pe trei trasee diferite, denumite după culorile Drapelului Național – albastru, galben și roșu, iar municipiul Mediaș este inclus în traseul galben, care a avut ca punct de plecare, în data de 15 octombrie, orașul Giurgiu.

Ștafeta se încheie în municipiul Carei, ultima localitate eliberată de pe teritoriul actual al României, la data de 25 octombrie 1944, iar cele trei trasee însumează peste 3.500 de kilometri.

„Ne bucurăm că cea de-a XI-a ediție a Ștafetei Invictus a trecut și prin orașul Sighișoara și avem astăzi ocazia să predăm această ștafetă de pe traseul Sighișoara – Mediaș colegilor din Ștafeta Invictus Mediaș.

Ideea de bază, așa cum spune unul dintre sloganurile Invictus, este că eroii nu mai au nevoi, eroii ne mai au pe noi.

Suntem aici să aducem un omagiu eroilor neamului, din cele mai vechi timpuri, până la reîntregirea României de astăzi, să aducem un omagiu eroilor care au fost și prin această inițiativă dorim să fie implicată cât mai multă lume și să putem aduce prezența acestor eroi în amintirea tuturor persoanelor din această țară minunată”, a transmis Dragoș Schuller, locțiitor comandant.

Urmărește Sibiu 100% în Google News