Romgaz Mediaș a anunțat că este interesat de achiziția Combinatului chimic Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din România.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, înaintea ședinței de Guvern, că susține această inițiativă, subliniind că este „cea mai bună soluție pentru agricultorii români”, scrie Hotnews.
„Este o analiză complexă, în sensul în care nu ne uităm la un singur combinat, ci la toată piața de îngrășăminte din România.
Suntem într-o etapă incipientă și vom apela la un consultant care să nu ajute să realizăm un studiu de piață”, a declarat Răzvan Popescu, directorul general al Romgaz, în cadrul conferinței ZF Power Summit.
Combinatul Azomureș este cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din România și, totodată, cel mai mare consumator de gaze, utilizând 10% din consumul național când funcționează la capacitate maximă.
Combinatul a fost închis la finele anului 2021, din cauza prețului prea mare al gazelor, care este materie primă în procesul de producție a îngrășămintelor.
Azomureș s-a redeschis în vara anului 2023, dar de atunci a funcționat cu întreruperi.
Patronul clubului de fotbal FCSB, Gigi Becali, deputat AUR, a anunțat că va candida la funcția de președinte al României.
Gigi Becali a spus că nu are susținerea partidului, însă nici nu se va retrage din această formațiune politică deoarece nu i-a cerut nimeni acest lucru.
„De-aia și candidez și de-aia sunt împotriva lui. De ce? Eu am o datorie sfântă.
Dacă văd un lup în piele de oaie sau proroc mincinos, să atenționez oamenii, pentru că mi-a dat Dumnezeu darul ăsta.
N-am văzut pe nimeni, niciodată, ca să conteste facerea. Nimeni, niciodată. Adică geneza.
Astea sunt înregistrate și le șoptește nevasta lui. Adică, omul ăsta, părerea mea, că el are demoni. El vorbește de iubire, la un moment dat că ce iubire, că iubirea nu-i veșnică, că ce, că trandafirul se ofilește. Îi șoptește nevasta lui.
E o nebunie. O să vedeți că el nu va ajunge președintele României”, a spus Gigi Becali.
Numărul copiilor născuți în Japonia a scăzut drastic în 2024, ajungând la doar 720.988 de nașteri, conform unui raport publicat joi de Ministerul Sănătății de la Tokyo, citat de Reuters.
Acesta este cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată, marcând al optulea an consecutiv de declin al natalității.
În ciuda eforturilor guvernului fostului premier Fumio Kishida de a încuraja creșterea populației, numărul nașterilor a scăzut cu 5% comparativ cu 2023. În același timp, Japonia a înregistrat un număr record de decese – 1,62 milioane, ceea ce înseamnă că pentru fiecare copil născut s-au produs mai mult de două decese.
Coreea de Sud dă semne de revenire, Japonia rămâne în declin
În timp ce Japonia continuă să se confrunte cu scăderea natalității, Coreea de Sud, țară care se confruntă cu o criză demografică similară, a înregistrat o creștere a ratei natalității în 2024 pentru prima dată în ultimii nouă ani. Această îmbunătățire este pusă pe seama unor măsuri guvernamentale care încurajează căsătoria, sprijinirea părinților și facilitarea accesului la locuințe.
În Japonia, una dintre principalele cauze ale declinului natalității este scăderea numărului de căsătorii, fenomen început în timpul pandemiei de COVID-19. Deși în 2024 s-a înregistrat o ușoară creștere de 2,2% a numărului de căsătorii (499.999 în total), acest avans vine după scăderi semnificative, precum cea de 12,7% în 2020.
Guvernul a aprobat introducerea a 22 de molecule în lista medicamentelor compensate, dintre care 16 sunt complet noi, iar 6 vor avea indicații extinse față de utilizările actuale. Hotărârea a primit aviz favorabil din partea Consiliului Economic și Social (CES) în cadrul ședinței din 19 februarie.
Molecule destinate unor afecțiuni grave
Noile medicamente vizează tratamentul unor boli severe, precum:
🔹 Miastenia gravis 🔹 Boli endocrine și metabolice 🔹 Boala cronică de rinichi 🔹 Boala cronică inflamatorie intestinală 🔹 Dermatita atopică 🔹 Boli pulmonare cronice
De asemenea, 11 dintre aceste molecule sunt destinate pacienților din Programul Național de Oncologie.
Impact bugetar și etape de implementare
Conform documentului CES, introducerea acestor medicamente are implicații asupra bugetului Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). Șase dintre molecule vor avea un impact financiar negativ, în timp ce pentru altele nu se anticipează costuri suplimentare, deoarece sunt deja rambursate prin alte mecanisme.
Medicamentele vor deveni disponibile pacienților în două etape: – 1 martie 2025 – 1 aprilie 2025
Babesioza este o boală parazitară transmisă de căpușe, afectând în principal câinii, dar și pisicile sunt predispuse la boli transmise de acești vectori.
Această afecțiune a fost, în general, asociată cu sezonul cald; însă, din cauza schimbărilor climatice, cazurile de babesioză apar din ce în ce mai frecvent și în timpul iernii sau toamnei.
Am stat de vorbă cu Alina Martin Popovici, medic veterinar în cadrul unui spital veterinar din Sibiu. Aceasta ne-a explicat mai multe despre babesioză: „Babesioza este o boală parazitara grava transmisă prin muscatura de căpușe, care nediagnosticata la timp poate duce la complicatii severe si uneori chiar si la moartea animalului. În general, era considerată a fi transmisă primăvara și vara, însă, din cauza încălzirii globale, nu mai putem fi siguri că această boală apare doar în sezonul cald. În cadrul spitalului nostru, am întâlnit cazuri atât toamna cat si iarna”.
Majoritatea cazurilor de babesioză sunt cauzate de nimfele de căpușă, care sunt foarte mici și greu de observat. Acestea devin vizibile aproximativ la două zile după ce încep hrănirea pe animal. Căpușele care transmit babesioza aparțin familiei Ixodes, Dermacentor si Rhipicephalus. Alte modalitati de transmitere a babesiozei sunt: transfuzii de sânge, transplacentare (transmitere verticală de la mamă la făt). Boala nu se transmite de la câine la om, de la câine la pisică, nici de la un câine la altul (cu excepția transfuziilor cu sânge infestat).
„Cea mai buna metoda de prevenție este, desigur, deparazitarea externă administrată pe tot parcursul anului și nu doar în sezonul cald. Cel mai indicat ar fi să se folosească produse pe bază de izoxazoline, sub formă de comprimate, care se administrează lunar sau o dată la trei luni, în funcție de produsul ales. Pentru a ne asigura că animalele noastre de companie sunt protejate și de alți ectoparaziți, precum țânțari, păduchi și purici, ideal ar fi să folosim minim două metode de protecție, cum ar fi zgarda și o pipetă spot-on sau zgarda și un comprimat”, adaugă Alina.
„Babesioza sau piroplasmoza afectează în special câinii, indiferent de rasă, sex sau vârstă. De asemenea, pisicile pot fi predispuse la boli transmise de căpușe, deși cazurile sunt extrem de rare. Mulți proprietari cred că, dacă animalul lor nu petrece mult timp afară, riscul de îmbolnăvire este minim. Totuși, căpușele se pot atașa de haine sau încălțăminte și pot fi aduse neobservate în locuință, mai ales după plimbările în spații verzi.
La fel este cazul câinilor care nu părăsesc curtea. Căpușele sunt foarte ușoare și pot fi aduse de vânt în curte, determinând îmbolnăvirea. Nici stropirea curții cu produse insecticide nu oferă o protecție suficientă împotriva acestui risc. Trecerea prin boală nu conferă o imunitate ulterioară.
De aceea subliniem importanța efectuării deparazitării externe pe tot parcursul anului. Perioada de incubație a Babesiozei este de aproximativ două săptămâni, iar in formele acute de boală semnele clinice observate sunt lipsa apetitului, apatia, febra +/-,anemia, icterul și hemoglobinuria sau bilirubinuria (urina închisă la culoare, prezența sângelui /bilirubinei în urină) ”, specifică medicul veterinar.
Este important de precizat faptul că babesioza canină și cea umană sunt determinate de specii diferite de paraziți, ambii transmiși prin mușcătura de căpușe. Prezentul articol se referă la babesioza canină.
Severitatea simptomelor poate varia în funcție de specia de Babesia implicată, precum și de vârsta și starea generală de sănătate a animalului afectat.
„Complicațiile care pot apărea în cazul babesiozei depind de cât de târziu este adus câinele la medic. Cele mai grave dintre acestea se reflectă la nivelul rinichilor și ficatului, pe lângă anemia hemolitică atât din cauza parazitului, cât și din cauza tratamentului. De aceea este recomandat ca tratamentul administrat să se facă în regim de internare pentru a permite medicului o monitorizare cât mai atentă a companionului. Este esențial ca proprietarii să fie atenți la primele simptome ale bolii și să solicite ajutor veterinar cât mai curând posibil pentru a preveni complicațiile severe. În unele cazuri, a fost necesară internarea animalului pentru o perioadă mai lungă de timp, iar altele au necesitat hemotransfuzie”, transmite medicul.
Pentru prevenirea babesiozei, cea mai eficientă metodă este realizarea deparazitării externe și administrarea de comprimate antiparazitare. În Sibiu, numărul cazurilor de babesioză este în creștere, iar acest fenomen este influențat de încălzirea globală, care contribuie la extinderea ariei de răspândire a căpușelor și o perioadă mai lungă de activitate a acestora, pe parcursul anului.
Analizele de laborator pentru diagnosticul babesiozei includ mai multe metode esențiale. Prima metodă este frotiul de sânge, care implică examinarea la microscop a unei probe de sânge pentru a detecta prezența parazitului Babesia în interiorul globulelor roșii. Este important de menționat că identificarea parazitului poate fi dificilă, în special în stadiile incipiente ale infecției, când acesta este mai puțin vizibil.
Metodele complementare de diagnostic sunt reprezentate de efectuarea unei hemoleucograme complete, unde se poate decela anemia și trombocitopenia, alături de un examen biochimic, cu focus asupra funcției renale și hepatice.
În plus, testele moleculare pot fi utilizate pentru a identifica agentul infecțios, oferind o metodă precisă de diagnosticare a babesiozei. Aceste analize sunt esențiale pentru stabilirea unui diagnostic corect și inițierea unui tratament adecvat, mai ales când se suspicionează coinfecția cu alți paraziți vectoriali (ex. viermele cardiac – Dirofilaria, Anaplasma, Ehrlichia etc.).
Prevenirea este întotdeauna cea mai bună metodă de apărare împotriva bolilor, iar babesioza nu face excepție. Singura metodă eficientă de prevenție este deparazitarea externă corespunzătoare. Întrucât tratamentul specific acestei boli este unul agresiv și prognosticul este, în general, unul rezervat, este de preferat să nu ajungem să tratăm această boală.
Măsurile de prevenție suplimentare recomandate pentru a evita infectarea cu babesioză includ:
Evitarea expunerii la căpușe: Aceste insecte se găsesc cel mai frecvent în zone cu vegetație abundentă, cum ar fi pădurile, zonele cu iarbă înaltă și tufișurile. Dacă locuiți sau petreceți timp în astfel de zone, este bine să rămâneți pe potecile bine amenajate și să evitați contactul cu vegetația deasă.
Îndepărtarea corectă și rapidă a căpușelor: Dacă găsiți o căpușă pe corpul câinelui, este esențial să o eliminați cât mai curând posibil. Folosiți o pensetă cu vârf ascuțit pentru a apuca căpușa cât mai aproape de piele și trageți drept în sus. După eliminarea căpușei, dezinfectați zona mușcăturii cu alcool.
Dacă întâmpinați dificultăți, adresați-vă medicului veterinar.
Dacă găsiți căpușe pe câinele dumneavoastră, cel mai sigur este să programați o consultație la medic, chiar înainte de a apărea simptomele specifice.
Miercuri, polițiștii Secției de Poliție Urbană Sibiu au reținut un sibian, în vârstă de 48 de ani, cercetat penal pentru înșelăciune în formă continuată (4 acte materiale).
Bărbatul este bănuit că, în cursul lunii februarie, prin intermediul aplicațiilor de mesagerie on-line, folosind nume false, ar fi abordat mai multe persoane, oferindu-le spre închiriere un apartament în municipiul Sibiu și încasând astfel diverse sume de bani cu titlu de garanție sau avans.
După încheierea contractelor și încasarea sumelor de bani, bărbatul nu mai putea fi contactat de către victime.
Prejudiciul creat este de 7.750 de lei.
„În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Urbană Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a explicat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Realitatea Plus a primit amendă maximă de la CNA pentru dezinformări în numeroase emisiuni ale postului.
Vizate sunt mai multe emisiuni difuzate în luna decembrie în care Georgescu a fost numit „Preşedintele ales”. Forul a decis amendarea cu 200.000 de lei a televiziunii, sancţiunea maximă în bani.
Din monitorizările CNA, sintagma „Preşedintele ales” a fost folosită de zeci de ori în mai multe emisiuni difuzate în perioada 17 – 30 decembrie 2024.
„În legătură cu referirea la Călin Georgescu ca preşedintele ales, nu cred că ar putea cineva susţine că publicul ar fi fost indus în eroare de postul Realitatea prin folosirea sintagmei preşedinte ales cu referire la domnul Călin Georgescu, în condiţiile în care e de notorietate că întreg procesul electoral a fost anulat prin hotărârea CCR.
Chiar postul a oferit explicaţii în legătură cu anularea acestor alegeri prezidenţiale, iar acest lucru demonstrează, cred eu, că postul a acţionat cu bună credinţă. Deci publicul telespectator a fost informat.
Nu se susţine teza că referirea la Călin Georgescu drept preşedintele ales ar avea natura să dezinformeze publicul telespectator, făcându-l cumva să creadă că domnul Călin Georgescu ar fi Preşedintele României.
Sintagma, din punctul meu de vedere, este o licenţă jurnalistică, dacă o pot numi aşa, care se potriveşte destul de bine contextului. Eu cred că nu a fost o dezinformare.”
Dorina Rusu membru CNA, a spus la rândul său că acesta „Este dezinformare”.
„Acest personaj a fost numit preşedintele ales de cel puţin 100 de ori în această perioadă. Dacă ţi se spune de dimineaţă până seara că el este preşedintele ales, ce se gândeşte omul simplu?”, a spus Dorina Rusu, membru CNA.
Sancţiunea a fost propusă de Mircea Toma, membru CNA, şi a primit votul a nouă dintre cei 11 membri ai CNA. Georgică Severin, membru CNA, a făcut şi el o propunere de sancţionare, de 20.000 de lei, iar un alt membru, Lucian Dindirică, membru CNA a votat împotriva ambelor propuneri, scrie Pagina de Media.
Parchetul General precizează că are competențe pentru a instrumenta dosarul în care este implicat și Călin Georgescu, deoarece în dosar este implicat și un magistrat.
“În cadrul dosarului care face obiectul comunicatului de presă menționat anterior, se efectuează cercetări și în raport de sprijinirea activităților infracționale de către o persoană care are calitatea de magistrat.
Potrivit prevederilor Legii nr. 49/2022, în asemenea situații, competența de soluționare aparține exclusiv Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție in raport de toate infracțiunile ce fac obiectul cercetărilor” se arată în comunicat.
„Totodată, menționăm că, în raport de infracțiunile aflate în competența de soluționare prevăzută de lege pentru unitățile de parchet ierarhic inferioare, cauzele instrumentate de acestea au fost preluate, în baza art. 325 Cod de procedură penală, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție in vederea efectuării urmăririi penale.
Prin urmare, PÎCCJ are competența materială, teritorială și după calitatea persoanei, în raport de toate infracțiunile ce fac obiectul cercetărilor”, a transmis Parchetul General.
Eugen Sechila, nul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Călin Georgescu, a fost oprit, miercuri, la București, pe aeroport, de autorități, și dus la audieri, cu mandat, în fața procurorilor Parchetului General.
Sechila intenționa să se îmbarce spre Oradea, arată surse Antena 3 CNN.
„Eugen Sechila, aghiotantul lui Georgescu, este un fost membru al Legiunii Străine, organizator de tabere paramilitare, membru în asociația „Gogu Puiu”.
Este căsătorit cu Elena Sechila (fosta Puiu), nepoata legionarului Gogu Puiu si președinta asociației cu același nume.
Legăturile lui Călin Georgescu cu Eugen Sechila sunt inclusiv financiare.
Potrivit declarației de avere depusă de Georgescu, soția sa, Cristela Georgescu, primește bani de la aceeași adresă unde oamenii erau îndemnați pe rețelele sociale să trimită semnăturile centralizate de Sechila.
În urmă cu patru ani, într-un interviu acordat chiar soției lui Sechila, Călin Georgescu aducea elogii mișcării legionare”, scrie Antena 3.
Parchetul General a anunțat, miercuri, după 4 ore de audieri, punerea în mișcare a acțiunii penale față de Călin Georgescu.
Acesta este cercetat pentru instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale și promovarea ideilor fasciste și legionare.
Călin Georgescu a primit, de asemenea, mai multe interdicții. Printre acestea se numără interdicția de a lua legătura cu cei din dosar.
De asemenea, Călin Georgescu nu are voie să părăsească ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare şi nu are voie să posteze pe reţelele de socializare conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.
-Instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale
-Comunicarea de informații false
-Fals în declarații în formă continuată, privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațiile de avere
-Iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup
-Promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe
-Iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.
instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, prev. de art.47 C.p rap. la art.32 C.p. rap. la art.397 alin.2 C.p.
comunicarea de informații false, prev. de art.404 C.p.
fals în declarații în formă continuată, prev. de art.326 alin. 1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațile de avere)
iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prev. de art. 3 alin.1 din O.U.G. 31/2002
promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din O.U.G. 31/2002
iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, prev. de art. 6 alin.1 din Legea 157/2018.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a transmis Parchetul General.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu recrutează candidați pentru a participa la concursul de admitere în unitățile de învățământ postliceal ale Jandarmeriei Române. În această sesiune au fost scoase la concurs 700 de locuri la Școlile Militare de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani, respectiv „Petru Rareș” Fălticeni.
Cererea-tip de înscriere, prevăzută ca anexă la anunțul postat pe site-ul instituției, precum și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare, se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmit, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail [email protected], în raport de domiciliul/reședința înscrise în cartea de identitate a candidatului, până la data de 12 martie 2025, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
Ce trebuie să îndeplinească cei care doresc să se înscrie la admitere
Pentru a participa la concursurile de admitere la instituțiile de învățământ ale Jandarmeriei Române, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții şi criterii specifice:
a) să aibă cetățenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exercițiu;
d) să fie apți din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniți sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
f) să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător principiilor şi cerințelor de conduită admise şi practicate în societate;
h) să nu aibă antecedente penale, cu excepția situației când a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni;
j) să nu fi fost destituiți dintr-o funcție publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfășurat activități de poliție politică, astfel cum sunt definite prin lege;
l) să aibă vârsta de până la 27 de ani împliniți în anul participării la concurs;
m) să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe faţă şi/sau gât, precum şi în alte zone ale capului;
n) să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale prezente pe întreg corpul care să reprezinte sau să semnifice simboluri, mesaje, sloganuri sau reprezentări de natură să incite la violenţă, ură sau discriminare ori să aibă conotații politice, fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe;
o) să fi obținut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puțin 9,00, cu excepția candidaților care au absolvit instituții de învățământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
p) să nu fi fost exmatriculați pentru abateri disciplinare dintr-o instituție de învăţământ;
q) să deţină sau să obţină până la absolvire permis de conducere categoria B.
Muzeul Național Brukenthal găzduiește duminică, 2 martie, ora 12:00, în cadrul Muzeului de Istorie Naturală, expoziția de fotografie intitulată „Cum respiră pământul”. Lucrările îi aparțin regizorului Dan Mihalcea, iar vernisajul va fi curatoriat de Bogdan Runcan.
„Cum respiră pământul” este un demers artistic itinerant care are trei obiective: scoate în evidență o lucrare artistică contemporană, pune în valoare o parte a patrimoniului natural al României și atrage atenția asupra contaminării mediului cu materiale care pot să influențeze în mod negativ funcția naturală a ecosistemelor. Expoziția este alcătuită din 20 de fotografii, 84/60 centimetri, pe care regizorul Dan Mihalcea le-a realizat la Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mici din județul Buzău din România.
„Intenționat nu am pus niciun semn de punctuație la finalul titlului pentru ca fiecare privitor să îl pună pe cel care simte că se potrivește cel mai bine din punctului lui de vedere. Poate să fie semnul întrebării, poate să fie semnul exclamării, poate să rămână fără, sau poate să fie cu virgulă după primul cuvânt și, la fel, pot să fie din nou două posibilități cu semnele de punctuație aduse în discuție. Fiecare variantă are altă semnificație pe care privitorul o poate descoperi”, a spus autorul.
Despre autor
Dan Mihalcea este regizor de film și televiziune, director de imagine și artist fotograf. Este originar din Râmnicu Vâlcea și în prezent locuiește în București. A absolvit cursurile Facultății de Arte din cadrul Universității ,,Hyperion” din București în specializarea Regie de Film și Televiziune.
A obținut titlul de Master în domeniul Cinematografie și Media, programul de studii Dramaturgie Cinematografică. Scenaristică de Film și Televiziune, la aceeași facultate. A finalizat studiile doctorale în domeniul Cinematografie și Media la Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Din 1995 până în prezent, regizorul Dan Mihalcea a lucrat în diferite programe artistice și pe mai multe poziții în sistemul TV și în afara lui: regizor artistic, regizor de montaj, director de imagine, operator de imagine, realizator de film documentar, fotograf pentru produs, catalog și eveniment.
Este laureat la festivaluri internaționale și naționale de film documentar care se desfășoară în România. El este autorul lucrărilor care fac obiectul expoziției itinerante de fotografie religioasă ,,Canonicon” care a fost vernisată în 12 orașe din România în perioada 2012-2014 în galerii de artă, în muzee de artă și de istorie, în biblioteci județene și centre de cultură. În București expoziția a fost vernisată la Institutul Cultural Român în 2014.
Intinerariul expoziției
Expoziția ,,Cum respiră pământul” a fost vernisată în România în perioada aprilie 2023 – decembrie 2024 în fiecare lună în alt mare oraș din România în instituții prestigioase de cultură. Din ianuarie 2025 este vernisată și în afara granițelor României. Itinerarul expoziției a fost și este stabilit în acest moment după cum urmează:
– aprilie 2023 în București la Galeria Calderon Art Studio – Centrul Cultural Mihai Eminescu
– mai 2023 în Târgoviște la Muzeul de Istorie
– iunie 2023 în Ploiești la Muzeul de Artă Ion Ionescu-Quintus
– iulie 2023 în Pitești la Biblioteca Județeană Argeș Dinicu Golescu
– august 2023 în Târgu Jiu la Muzeul Național Constantin Brâncuși
– septembrie 2023 în Gura Humorului la Casa de Cultură – Festivalul Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie Toamnă la Voroneț
– octombrie 2023 în Iași la Palatul Culturii – Muzeul Științei și Tehnicii Ștefan Procopiu
– noiembrie 2023 în Brașov la Galeria 9 – Asociația Culturală Epithet și Asociația Culturală Artessentia
– decembrie 2023 în Târgu Mureș la Bastionul Tăbăcarilor din Cetatea Medievală – Centrul de Cultură și Artă
– ianuarie 2024 în Râmnicu Vâlcea la Galeria de Artă Cozia – Uniunea Artiștilor Plastici
– februarie 2024 în Cluj-Napoca la Muzeul de Artă
– martie 2024 în Reșița la Muzeul Banatului Montan
– aprilie 2024 în Vaslui la Muzeul Județean Ștefan cel Mare
– mai 2024 în Bacău la Complexul Muzeal de Științele Naturii Ion Borcea
– iunie 2024 în Focșani la Galeriile de Artă
– iulie 2024 în Alexandria la Muzeul Județean Teleorman
– august 2024 în Giurgiu la Muzeul Județean Teohari Antonescu
– septembrie 2024 în Brăila la Muzeul Brăilei Carol I
– octombrie 2024 în Buzău la Muzeul Județean
– noiembrie 2024 în Deva la Muzeul Civilizației Dacice și Romane
– decembrie 2024 în Craiova la Muzeul Olteniei
– ianuarie 2025 în Chișinău la Muzeul Național de Istorie a Moldovei
– februarie 2025 în Cahul la Universitatea de Stat Bogdan Petriceicu Hașdeu
– martie 2025 în Sibiu la Muzeul Național Brukenthal
– aprilie 2025 în Ankara la Galeria Divan Çukurhan prin Ambasada României din Turcia
– aprilie 2025 în Madrid la Institutul Cultural Român
– mai 2025 în Beijing la Institutul Cultural Român
– iunie 2025 în Bruxelles la Institutul Cultural Român
– iulie 2025 în Ruse la Muzeul Regional de Istorie
– octombrie 2025 în Roma la Institutul Cultural Român
– noiembrie 2025 în Viena la Institutul Cultural Român.
Expoziția este deschisă publicului până la data de 30 martie 2025.