Acasă Blog Pagina 1264

Sportul – prioritate națională. Nu și în județ, unde autoritățile se implică doar în teorie

Necesitatea elaborării unei strategii județene pentru dezvoltarea sportului la nivelul județului Sibiu a fost tema prezentată de Nicoleta Sonia David, director executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Sibiu, în ultima ședință a Colegiului Prefectural.

Existența unei strategii județene pentru sport lipsește cu desăvârșire și nicio instituție în domeniu nu se implică direct, aruncând vina de la una la alta. Iar acest lucru s-a văzut clar la jocurile Olimpice din acest an, unde județul Sibiu a dat doar doi sportivi în delegația Team România. Iar la sporturile de iarnă, suntem aproape inexistenți. Practic, acest bilanț nefericit ar trebui să constituie momentul zero al sportului sibian, iar autoritățile locale trebuie să se implice. Dacă nu, reprezentanții acestor instituții publice cu atribuții în domeniu, în special directorii, să plece. Pentru că avem de-a face cu funcționari publici bine plătiți, în timp ce sportivii sibieni sunt lăsați de izbeliște. Așadar, aviz celor în culpă! 

În 2007 Comisia Europeană adoptă Cartea Albă privind Sportul care definește noile interese ale instituțiilor europene în domeniul sportului, în special ale CE: „Această inițiativă marchează momentul în care Comisia abordează pentru prima dată într-un mod cuprinzător aspectele legate de sport. Obiectivul său general este de a da rolului pe care sportul îl are în Europa o orientare strategică, de a încuraja dezbaterile pe tema unor probleme specifice acestuia, de a îmbunătăți gradul de vizibilitate a domeniului sportiv în cadrul politicilor elaborate la nivelul UE şi de a sensibiliza opinia publică cu privire la necesităţile şi aspectele specifice acestui sector. Iniţiativa are drept scop de a ilustra aspecte importante precum punerea în aplicare a legislaţiei UE în domeniul sportiv și își propune, de asemenea, să stabilească în continuare noi acțiuni legate de domeniul sportului la nivelul UE.”

Această carte albă a fost una dintre principalele contribuții ale Comisiei Europene la tema sportului și a rolului acestuia în viața de zi cu zi a cetățenilor Uniunii Europene. Aceasta a recunoscut impactul pe care sportul îl poate avea asupra altor politici ale UE și a deschis viitoare perspective ale implicării mai puternice a UE în sfera sportului, respectând în același timp legislația UE, principiul subsidiarității și independența organizațiilor sportive.

Sportul este tratat din perspectiva a trei dimensiuni care se păstrează și azi în politica europeană: „Rolul social al sportului”, adică ce reprezintă sportul ca fenomen social; „Dimensiunea economică a sportului”, adică contribuția sportului la creșterea economică și la crearea de locuri de muncă în UE și Organizarea sportului”, adică rolul organizațiilor și al organismelor publice, private, economice și sportive în guvernarea sportului.

Comisia Europeană prin intermediul Directoratului General pentru Educație și Cultură DGEC a realizat o analiză asupra strategiilor naționale pentru sport, la nivelul statelor membre UE23 pentru a înțelege modul în care statele membre își definesc și implementează strategiile naționale de sport.

Teorie bună, practica ne omoară

În plus, ne credem europeni în sport, însă județul Sibiu este falimentat în sport, exceptând fotbalul și baschetul. Instituțiile de sport sibiene par însă create doar pentru a toca banul public și fondurile venite de la sibieni din taxe și impozite. 

La nivelul județului, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu aplică și respectă prevederile art.20 din Legea 69/2000 referitoare la atribuțiile direcțiilor. „Pentru dinamizarea sportului la nivelul județului Sibiu se impune o colaborare foarte bună între Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu și structurile sportive, și în mod deosebit cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu pentru promovarea practicării activității sportive la nivel școlar în Asociații Sportive Școlare – ca structuri sportive fără personalitate juridică constituite în unitățile școlare de pe raza județului Sibiu. Autoritățile administrației publice locale au un rol semnificativ în susținerea și dezvoltarea sportului la nivelul județului Sibiu”, se arată în hârtiile instituțiilor.

Legea 69/2000, legea educației fizice și sportului – referitor la necesitatea implicării administraților publice în susținerea și dezvoltarea sportului prevede următoarele aspecte:

  • art.3, alin (1) – autoritățile administrației publice, unitățile și instituțiile de invățămant, precum și organismele neguvernamentale de profil au obligația să sprijine sportul pentru toți și sportul de performanță și să asigure condiții organizatorice și materiale de practicare a educației fizice și sportului în comunitatea locală;
  • alin (2) – autoritățiile administrațiilor publice au obligația să asigure cu prioritate copiilor de vârste preșcolare, tinerilor și persoanelor în vârstă, condiții pentru practicarea exercițiului fizic în vederea integrării sociale
  • alin (3) – autoritățile administraților publice au obligația să asigure condiții pentru practicarea educației fizice și sportului de către persoanele cu handicap fizic, senzorial, psihic și mixt în scopul dezvoltării personalității lor și integrării în societate.

Administrația publică locală este implicată în fenomenul sportiv în toate formele de practicare a sportului. Activitățile sportive se desfășoară în cadrul programelor sportive naționale de utilitate publică respectiv Programul „Promovarea sportului de performanță” și Programul „Sportul pentru toți”.

Scopul programului „Promovarea sportului de performanță” constă în valorificarea aptitudinilor individuale într-un sistem organizat de selecție, pregătire și competiție, care să asigure autodepășirea continuă, realizarea de recorduri naționale și internaționale precum și obținerea victoriei.

Scopul programului „Sportul pentru toți” constă în menținerea unei bune stări de sănătate și consolidarea socializării cetățenilor prin crearea unui cadrul social și organizatoric favorabil.

Dispută București – Local, de ochii lumii. Sportivii și antrenorii tot fără sprijin financiar

Față de baza sportivă materială, administrația publică locală are o implicare semnificativă în sensul că are obligația să includă în planurile de urbanism și amenajare rurală suprafețe de teren pentru construirea de baze sportive destinate educației fizice și sportului comunitar (art.81, alin.1 din Legea 69/2000).

Autoritățile publice locale pot contribui la întreținerea, modernizarea și dezvoltarea bazei materiale pentru activitatea sportivă (art.81 alin.2 din Legea 69/2000).

„Având în vedere cele menționate mai sus atât din punct de vedere al activităților din cadrul Programelor sportive de utilitate publică cat si față de baza sportivă materială, se impune menținerea și dezvoltarea relațiilor de colaborare între DJST Sibiu și administrația publică locală”, sună frumos colaborarea pe hârtie.

Art.20 lit.c) din Legea 69/2000 menționează atribuțiile DJST-urilor în relația cu administrația publică locală, în sensul: „Colaborează cu consiliile locale în scopul utilizării eficiente a sumelor acordate de la bugetele locale pentru activitatea sportivă de performanță în teritoriu.

Referitor la colaborarea DJST cu administrația publică locală față de bazele sportive, art.20 lit.d) din Legea 69/2000 prevede:

– DJST elaborează și duce la îndeplinire, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale, planurile de construire și de îmbunătățire a bazelor și instalațiilor sportive în vederea dezvoltării sportului în general și a sportului de performanță în teritoriu, finanțează unele programe speciale pentru sportivi, secții sau echipe de pe raza administrativ teritorială;

– un rol deosebit de important îi revine administrației publice locale în finanțarea activităților sportive la nivelul județului Sibiu pentru acțiunile sportive desfășurate în programele de utilitate publică – respectiv programul „Promovarea Sportului de Performanță” și programul „Sportul pentru toti”.

Teorie pură, nici nu vrem să ne gândim ce performanțe vor premia autoritățile județene la final de 2024

Conform măsurilor prevăzute în Programul de Guvernare, la nivel județean, în anul 2024 DJST Sibiu a avut și are ca obiective:

– Măsura din Programul de Guvernare: Dezvoltarea și promovarea sportului pentru toți

În cadrul programului „Sportul pentru toţi” (P2), DJST a sprijinit şi organizat competiţii proprii sau în parteneriat cu structuri sportive şi alte instituţii cu atribuţii în domeniu pentru încurajarea practicării activităţilor fizice şi sportive, în mod continuu, de cât mai mulți cetăţeni și pentru depistarea elementelor capabile de a continua o carieră sportivă. Număr activitati propuse si realizate  – 36

– Măsura din Programul de Guvernare: Promovarea de programe la nivel național pentru creșterea bazei de selecție pentru sportul de performanță și a numărului de legitimați.

– Crearea posibilităţilor de depistare, selecţie a noilor talente cu reale posibilităţi de practicare a sportului la nivelul structurilor sportive care activează pe raza judeţului. DJST Sibiu organizează acțiuni de selecție la nivelul județului în colaborare cu ISJ Sibiu și Asociațiile județene pe ramura de sport  și  structuri sportive. Nr. acțiuni de selecție propuse și realizate : 8.

– Consilierea de specialitate și avizarea constituirii asociațiilor sportive fără personalitate juridică constituite 2024 trim 1, 2, 3 – 5 asociații sportive.

– Organizarea „Săptămânii Europene a Sportului (S.E.S.) eveniment care are loc în perioada 23-30 septembrie, care își propune promovarea sportului pentru toți la nivel european. Acest proiect este o inițiativă a Comisiei europene menită să promoveze sportul și activitatea fizică în întreaga Europă sub moto-ul #Be Active.

Având în vedere cele expuse, precum și complexitatea activității sportive ca fenomen social, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu susține elaborarea unei strategii pentru dezvoltarea sportului la nivel județean, în strânsă colaborare cu autoritățile locale, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și alte structuri cu atribuții în domeniu pe următoarele paliere:

– sport școlar

– sport de performanță amator (campionate județene, competiții de nivel județean ) și profesionist

– sportul pentru toți

– sportul pentru persoane cu dizabilități

„Elaborarea unei astfel de strategii e necesară pentru organizarea activității sportive la nivel local și județean și implicit realizarea obiectivelor pentru reprezentarea intereselor sportului sibian pe plan local, național și internațional”, susține conducerea DJST Sibiu. 

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

EDITORIAL. Filarmonica și Primăria

Două evenimente buclucașe au marcat burgul lui Hermann în săptămâna ce tocmai tinde să se încheie.

Unul se referă la reîncadrarea în pajiștea muncii Filarmonicii sibiene a instrumentistului Fernandez Samodaiev Makcim. Nu se poate să nu vă amintiți de împământenitele greve ale Sindicatului nemulțumiților angajați ai Filarmonicii (devenite deja brand local), de șarjele emoționale și revoluționare ale taberelor implicate. No, despre aia e vorba! Disputa, dusă în justiție, la Tribunalul Sibiu, între Makcim Fernandez Samodaiev și conducerea Filarmonicii Sibiu, s-a finalizat cu decizia instanței de a-l reangaja, în funcția deținută anterior, pe artistul răzvrătit, la instituția care tocmai îl concediase.

Mai mult, pentru că postul său nu mai era vacant, a fost nevoie să fie trecută prin Consiliul Județean o hotărâre prin care Filarmonica să transforme un post de instrumentist debutant într-unul de instrumentist gradul 1 A, pentru a îndeplini doleanța instanței. Ceea ce e de remarcat însă e coincidenta reangajării lui Makcim Fernandez Samodaiev cu blegirea acțiunilor Sindicatului, despre care chiar ne întrebam îngrijorați de curând în Redacție dacă nu cumva i s-o fi întâmplat, Doamne ferește, ceva! Nu tu comunicate beligerante, nu tu greve în fața Consiliului Județean, ba nici măcar niscaiva tentative, colea, de spectacol boicotat! Vorba nostalgică a poetului: „Pușca și cureaua lata, / Ce Sindicat aveam odată!” Și ce Filarmonică, bună de plata!

Cealaltă minunăție de situație e legată de vrerea schimbării, de către Primăria Sibiu, a numelui străzii Spartacus în Dr. Carl Wolff. Cu surle și tastaturi, Primăria anunța ceva vreme în urmă un megaproiect, prin care se va face joncțiunea între denumiri. Ceea ce nu e chiar o practică activă a municipalității.

Cu puțin înainte de ședința Consiliului Local în care trebuia să se aprobe această inițiativă absolut necesară (!) pentru comunitatea sibiană, primarul Astrid Fodor trimite o „înștiințare”, prin care zice următoarele: „Am luat act de nemulțumirea cetățenilor de pe str. Spartacus cu privire la schimbarea denumirii acesteia în str. Dr. Carl Wolff. În acest context, am purtat discuții cu președintele Asociației Dr. Carl Wolff Sibiu și al Asociației Carl Wolff, Clubul economic al oamenilor de afaceri transilvăneni în Germania, domnul Reinhold J. Sauer, persoana care a transmis propunerea de a denumi o stradă din Sibiu cu numele acestei mari personalități sibiene, și am convenit ca această denumire să fie acordată unei străzi noi care se va crea în Sibiu”.

Auziți minune! Primăria Sibiu chiar a catadicsit să ia în seamă doleanțele cetățenilor și să întoarcă de la înaintare un proiect! Adicătelea, gladiatorii străzii Spartacus s-au răsculat pe orânduire, și-au exprimat nemulțumirile și au dovedit Primăria! Un precedent la auzul căruia nu mi-a venit să cred urechilor! Adicătelea, Primăria chiar dialoghează cu cetățenii! Că despre presă, nici că poate fi vorba. Cei mai bătrâni din media abia dacă își amintesc, în tinerețile lor, cum că Primarul în funcție ar fi organizat cândva parcă o conferință de presă, în care au avut chiar șansa de a adresa o întrebare în folosul cetățenilor!

De aceea, la auzul veștii victoriei spartacusinilor, nu am contenit să mă minunez, să îmi fac cruce cu ambele mâini (și cea ortodoxă, și cea catolică). Ba, mai mult, de atâta emoție am accesat chiar și Budha din dotare, că doar nu m-oi zgârci taman acum la a-mi exprima trăirile, când e vorba de o asemenea schimbare. Mi-am dat cu reveneală, evident, dar încă nu reușesc să mă dezmeticesc întru totul.

Și cum o nenorocire (două, mă rog) nu vine niciodată singură, a mai rămas și Iohannis fără o casă! Bașca, și cu o datorie de un sfert de milion de euro. A luat-o lumea razna cu totul! Vorbăria altui poet, Coșbuc de astă dată: „Nu cerceta aceste legi, / Că ești nebun de le-nțelegi!”

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Jobenele Alb-Roșii, cei mai dedicați suporteri ai FC Hermannstadt

Să fii suporter al unei echipe de fotbal este mai mult decât un simplu rol. Este un stil de viață. Am văzut și la meciurile Naționalei din acest an de la Campionatul European 2024 din Germania, cum fotbalul unește oamenii și,, mai mult decât atât, cum îi face să creadă împreună în valori comune.

Există mai multe tipuri de suporteri. Cei care sunt alături de echipă doar la victorii, adică public de rezultat; cei care sunt alături de aceasta din fața televizorului, cei care sunt pe stadion (adică fideli) și mai e o categorie aparte: galeriile de fotbal. Acestea sunt formate din spuma suporterilor, oamenii care trăiesc fiecare meci odată cu jucătorii.

În Sibiu avem astfel de oameni! „Jobenele Alb-Roșii” este asociația de suporteri ai echipei FC Hermannstadt, care nu lipsește de la niciun meci al echipei preferate, fie în plan local, fie în deplasare. De altfel, sunt cam singurii care fac deplasări cu echipa în România.

Ca să stau de vorbă cu „Jobenele” și să simt atmosfera creată de adevărații suporteri, am mers, înainte de un meci a lui FC Hermannstadt, în locul unde am aflat că se strâng aceștia.

„Rolul nostru este să antrenăm tribuna a doua”

Mă apropii de stadion. Se simte atmosfera de dinaintea partidei. Se aude muzică și un crainic ce rostește ceva. Intru la terasa unde știu că își dau întâlnire „Jobenele” și îi văd așezați la o masă, toți îmbrăcați în roșu-alb, cu fularele și cu jobenele la purtător. Veselia e în toi. Îi văd prinși în niște discuții destinse, numai râsete și voie bună. Pe masă sunt sticle de suc și bere fără alcool. Mi-am zis că e normal, în condițiile în care înainte de meci localelor din zonă le este interzis să vândă alcool. Ca să aflu mai târziu că băieții nu asociază fotbalul cu berea, majoritatea dintre aceștia nefiind consumatori de licori bahice.

Intru în vorbă cu ei, mă prezint, moment în care unul dintre ei se ridică și îmi oferă scaunul său. Mă uit în jur, mă așez, îi mulțumesc și încep să discut cu suporterii. Imediat intru și eu în veselia lor. Întreb ceva și aproape că nu știu de unde vine răspunsul.

Cei cu care stau de vorbă sunt Valentin Petre, Ionel Roman, Doru Simtion, Dima Florin și alți colegi de-ai lor mai înflăcărați. Unii dintre  ei sunt membri fondatori ai asociației. Râd, se completează unul pe celălalt, se distrag de la conversație, e o vibrație extraordinară. Se simte căldura din ochii și glasurile lor. Pentru că nu pot identifica o singură persoană ca interlocutor, îi voi numi generic „Jobenele”.

„Undeva prin 2015-2016, conducerea clubului  Hermannstadt a comandat aceste jobene pe care le purtăm noi acum. Primii care au achiziționat aceste accesorii de cap am fost noi, jobenarii. Iar anul trecut am creat o asociație pe care am denumit-o Jobenele Alb-Roșii, suporterii echipei FC Hermannstadt. O mare parte dintre noi sunt pensionari sau oameni maturi. Rolul nostru este să fim în tribuna a doua, unde se află de obicei patru-cinci mii de spectatori, să o antrenăm în susținerea echipei, și să fim prezenți peste tot unde joacă echipa sibiană”, spun suporterii.

Lozinca definitorie pentru Jobene

„Cât vom fi pe-acest pământ,

Cu echipa FC Hermannstadt trăim în gând,

Peste tot o să ne deplasăm cu ea,

N-o lăsăm nicicând, nici dacă situația-i grea.”

Aceasta este principala lozincă a echipei de suporteri. Deodată, unul dintre aceștia începe să strige: „Oooo, hai, Sibiu! Ooo, hai, Sibiu!” Toată galeria este într-un glas.

Suporterii lui Hermannstadt, prieteni cu toate galeriile din țară

Toată lumea e numai un zâmbet. „Suntem suporteri adevărați, plimbați prin fotbal, de la primele echipe ale Sibiului și până în prezent. Suntem în jur de 40 de membri înscriși în asociație. Încercăm să fim alături de echipă și în deplasare, mai tot timpul. Dacă nu putem fi mulți, măcar să fim câțiva, cinci, patru, zece, măcar unul, tot e reprezentativ. Toată recuzita o luăm din bani personali, plus deplasările și biletele.

Dar pentru pasiune ce nu face omul? Cel mai tânăr dintre noi este toboșarul, care este în clasa a V-a. Avem membri de peste tot care vin la meciurile lui Hermannstadt: din America, Franța. Plus că suntem prieteni cu toate galeriile cu care am jucat. Pe unde mergem, lumea vrea să facă poze cu noi. Noi suntem un brand. La Constanța, înainte de partida cu Farul, echipa lui Gheorghe Hagi, cineva ne-a plimbat prin oraș să ni-l prezinte, ne-a adus slană, pălincă, de toate. Un meci memorabil pe care îl putem menționa a fost când am bătut la Cluj cu 2-1.

Atunci a împlinit 100 de ani clubul Universitatea și voiau să promoveze în acel an; noi am avut baraj cu ei și i-am bătut. Eram 200 de sibieni contra 25.000 de clujeni pe Cluj Arena! Noi nu suntem scandalagii ca alte galerii, nu aruncăm cu petarde, fumigene. Încercăm să ne facem remarcați prin lucrurile frumoase pe care le facem: prin bannere, cum a fost cel cu mesajul „Jobenele alături de Mădărășanu”, prin lozinci și, desigur, prin vestimentația noastră”, mărturisesc jobenele.

Se mai aude odată sloganul „Oooo, hai, Sibiu! Ooo, hai, Sibiu!”, dar de data acesta e cel de final, pentru că se anunță începerea meciului. Fug și eu la stadion după aceștia. Se anunță un meci memorabil pentru echipa sibiană…

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ: Restricții de circulație timp de aproape o lună de zile pe Valea Oltului

Circulația pe Valea Oltului se închide, în reprize de câte 15 minute, începând de luni, 30 septembrie, și până pe 25 octombrie.

Noaptea, duminica și în fiecare după-amiază de vineri se va circula fără restricții.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în perioada 30.09.2024 – 25.10.2024, pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, sectoarele kilometrice 198+200 – 207+000, 216+000 – 219+000, 224+000 – 227+300 și 228+000 – 233+200, traficul rutier va fi închis pe o distanță de aproximativ 300 de metri, în reprize de maximum 15 minute, care vor alterna cu intervale de deschidere a circulației, pentru realizarea intervențiilor de rânguire versanți, dislocarea blocurilor de rocă și îndepărtarea vegetației.

Ulterior, pentru alte activități necesare lucrărilor, se vor institui restricții de trafic alternativ, pe câte un sens de circulație, cu semafor și piloți de trafic.

Nu vor fi instituite restricții noaptea, iar lucrările se vor executa conform următorului program:

– luni-joi, între orele 07:00 – 16:00;

– vineri, între orele 07:00 – 14:00;

– sâmbătă, între orele 07:00 – 18:00.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO/VIDEO: Razie de proporții în Mediaș. Mascații și jandarmii au verificat sute de localnici

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în municipiul Mediaș, polițiștii au desfășurat o razie în zonele importante ale orașului.

La acțiune au participat polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, dar și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi.

Principalul obiectiv al acțiunii îl constituie creșterea gradului de siguranță stradală prin prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență, a infracțiunilor contra patrimoniului, a infracțiunilor economice, dar și a încălcării normelor rutiere, cu accent pe conducerea sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.

Acțiunea face parte dintr-o serie de măsuri continue aplicate la nivelul Poliției Române pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și descurajarea oricăror activități de natură infracțională.

Au fost legitimate 470 de persoane și au fost verificate 150 de autovehicule.

În urma controalelor efectuate de către polițiști și jandarmi, a fost constatată o infracțiune la regimul economic și au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale.

Pe strada Luncii din municipiul Mediaș, polițiștii au identificat o autoutilitară parcată, al cărei proprietar, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din județul Vâlcea, oferea spre vânzare articole de vestimentaţie contrafăcute (echipamente sportive, pantaloni, tricouri), ce purtau o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor bunuri în valoare de 1.500 de lei.

Pentru neregulile constatate la regimul rutier, polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.610 lei, au reținut un permis de conducere și au retras două certificate de înmatriculare.

Peste 130 de conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest sau de depistare a substanțelor psihoactive.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Pr. Constantin Necula: „Fiți milostivi, precum Tatăl vostru milostiv este!” (Luca 6.31-36)

În Duminica aceasta gustăm din cuvintele rostite de Domnul Iisus mulțimii ce-L urma. Intuiția duhovnicească a Părinților ne așază cuvintele acestei Evanghelii (Luca 6.31-36) îndată după textul care ne-a povestit, în duminica trecută, cum Domnul îi cere lui Simon să depărteze corabia de țărm pentru a vorbi oamenilor și pentru a le binevesti Evanghelia milei și a dreptății.

E posibil ca astfel de cuvinte să fi fost cele care l-au convertit pe Simon, pe pescarii ce aveau să-i fie Apostoli? Sunt cuvintele vieții veșnice. Deci este posibil să fi convertit generații și generații de oameni. E parte din Predica de pe Munte din care noi reținem Fericirile și rugăciunea Tatăl Nostru. Dar ea este mult mai amplă, dovedind cât de mult prețuia Domnul inteligența mântuitoare a poporului în care Își aflase „cetățenia” pământeană.

„Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”

Priviți la aceste cinci versete cum sunt construite. Parte pozitivă – „faceți aceasta” și parte interogativă – „și dacă nu faceți precum Vă spun, cum dovediți că sunteți ai Evangheliei?” Altfel spus, nu ne prezintă două Evanghelii: una pentru puternici și una pentru slabi, una pentru înaintați în credință și o alta pentru „începători”.

Ne vădește în cuvintele Sale – ca întotdeauna –  că ne știe foarte bine ca fire umană.  Regulile de aur pe care ni le pune la îndemână în aceste cuvinte s-au transformat, deseori și în multe longitudini geografice, în ecouri ale înțelepciunii populare. Căci Domnul spune: „Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea” (Luca 6.31), iar poporul reține: „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!” Un soi de formulare în negativ a cererii dumnezeiescului Învățător.

Dintre cele care ne cere Domnul să le plinim, toate vizează împlinirea umanului prin urmarea propunerii de îndumnezeire la care ne cheamă El. Ultima cerere a Sa din acest scurt „decalog” ne dovedește că nu efortul personal de a face bine, de a iubi pe vrăjmaș ori de a ajuta financiar fără a aștepta întoarcerea împrumutului ne fac oameni. Acestea toate șlefuiesc la statura noastră de a fi milostiv precum Tatăl Ceresc.

Adânca pătimire prin care Tatăl Se leagă cu noi: Mila!

Scriam în săptămânile trecute – în perioada cinstirii Sfintei cruci – că măsura fiecărui om este dată de măsura împlinirii Crucii. Pare că axa care leagă cerul de pământ prin Cruce e mila, capacitatea de a împlini sfințenia prin urmarea Tatălui. Puțini chemați la aceasta și mai puțin împlinitori. Căci nu vorbim nici de donații și nici de voluntariat, nici măcar de milostenie. Ci de adânca pătimire prin care Tatăl Se leagă cu noi: Mila! Capacitatea de a jertfi tot pentru a scoate omenirea din moarte și păcat. Din înțepenirea în întunericul iadului. Tatăl știe. Căci pe Fiul Său Unul Născut a dat…

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ: Scandal uriaș în Cașolț. 4 persoane transportate la spital, printre victime fiind o fetiță de 11 ani

Trei echipaje ale Ambulanței Sibiu au intervenit, sâmbătă seara, în Cașolț, pentru acordarea primului ajutor victimelor unui scandal.

Sâmbătă seara, în jurul orei 18.28, prin apel 112, polițiștii au fost solicitați să intervină pe raza localității Cașolț, pentru aplanarea unui conflict între mai multe persoane.

La locul incidentului au intervenit polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr care, din primele cercetări efectuate, au constatat că, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, în timpul unei petreceri care avea loc în curtea unui imobil din Cașolț, între mai multe persoane a izbucnit un conflict spontan, după ce un localnic ar fi pătruns neinvitat în curte.

„Mai mulți bărbați s-au agresat fizic, iar o poartă și un autoturism au fost avariate în timpul conflictului.

4 persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, printre care și o minoră, care s-a speriat din cauza agresiunii.

În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu, respectiv distrugere.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii stări de fapt, în vederea aplicării măsurilor legale în consecință”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

„SAJ SIBIU a intervenit cu trei echipaje de tip B în localitatea Casolț,unde în urma unei agresiuni, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Doi tineri de 20 de ani și un bărbat de 53 de ani au suferit traumatisme craniene și de membre apoi au fost transportați la UPU Sibiu.

O fetiță de 11 ani cu atac de panică a fost transportata la Compartimentul Primire Urgențe Luther în stare stabilă”, spune Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu.

FOTO: Arhivă

ALERTĂ ISU Sibiu: Ploi abundente în județul Sibiu. 50-70 l/mp și izolat de peste 80 l/mp.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod portocaliu valabilă în intervalul 29 septembrie ora 8- 30 septembrie ora 20 în județului Sibiu.

Se preconizează că vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente.

În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50-70 l/mp și izolat de peste 80 l/mp.

Pentru optimizarea acțiunilor de răspuns la posibilele situații de urgență care ar putea apărea în contextul fenomenelor meteorologice prognozate, la nivelul ISU Sibiu va fi activată Grupa Operativă pe durata avertizărilor meteo și au fost înștiințate Comitetele Locale pentru Situații de Urgență în vederea activării Centrelor de Permanență.

„Atragem atenția populației să manifeste prudență și prevenție în toate acțiunile și activitățile desfășurate și să respecte următoarele măsuri preventive:

În cazul creșterii debitelor pe râuri sau pârâuri, sfătuim cetățenii să nu traverseze cursurile de apă și să se mențină la distanță de maluri.

De asemenea, locuitorii din zonele vizate trebuie să ia măsuri preventive, cum ar fi curățarea șanțurilor și a rigolelor pentru a facilita scurgerea apelor pluviale.

În cazul vântului puternic, evitați trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate.

Conducătorilor auto le recomandăm să evite deplasările în zonele afectate de inundații sau vizate de avertizări meteo.

De asemenea, să se intereseze din timp asupra stării vremii atunci când intenționează să plece la drum.

Intră pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență “FII pregătit” și consultă ghidurile aflate la rubrica Fenomene Meteo Extreme”, a transmis ISU Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Aproape 4.000 de metri cubi de lemne au fost confiscați de Garda Forestieră în județ

Ultimul raport de activitate al Gărzii Forestiere Brașov la nivelul județului Sibiu, în speță, pentru anul 2023, a fost dezbătut ședința Colegiului Prefectural. Informarea a fost prezentată de Petrică Sava, consilier superior în cadrul Serviciului Gărzii Forestiere Județene Sibiu.

Astfel, fondul forestier arondat județului Sibiu constă în 23 de Ocoale Silvice, dintre care 17 ocoale silvice cu sediul în raza de competență a Serviciului Gărzii Forestiere județene Sibiu (8 ocoale silvice de stat și 9 ocoale silvice de regim) și 6 ocoale silvice cu sediul în afara razei de competență a Serviciului Gărzii Forestiere județene Sibiu (3 ocoale silvice de stat și 3 ocoale silvice de regim).  

Fapte cu caracter infracțional

Activitatea Direcției de Control al Regimului Silvic și Cinegetic a vizat, în principal, tăierile ilegale de arbori:13 mc, cu o valoare a pagubei de 6000 lei, 7 fapte cu caracter infracțional constatate și 19 sancțiuni aplicate. Totodată, controlul executării lucrărilor de exploatarea a vizat 23 de acțiuni de exploatare executate, soldate cu18 sancțiuni aplicate.

Un alt obiectiv al Gărzii Forestiere l-a reprezentat controlul circulației materialelor lemnoase, spațiile de prelucrare, depozitare și comercializare. Astfel, au fost realizate 69 de controale executate, 51 sancțiuni au fost aplicate, iar 389 mc material lemnos a fost confiscat fizic.

Garda Forestieră Brașov este o instituție publică în subordinea Gărzii Forestiere Naționale, cu atribuții în implementarea și controlul aplicării regimului silvic și cinegetic în fondul forestier național și în controlul aplicării normelor privind proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase.

Garda Forestieră Brașov își desfășoară activitatea pe raza județelor Brașov, Sibiu, Mureș, Harghita și Covasna. Conform actelor normative, Garda Forestieră Brașov exercită, pe raza de competență, în domeniul silviculturii și în domeniul cinegetic, funcțiile corespunzătoare celor atribuite autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, respectiv funcțiile de implementare, de avizare, de reprezentare, de monitorizare, inspecție și control.

Garda Forestieră realizează misiunea sa prin

– monitorizarea respectării legii, analizând permanent bazele de date standardizate;

– organizarea și efectuarea controalelor pentru a asigura respectarea regimului silvic, a regimului cinegetic, a legislației referitoare la trasabilitatea materialelor lemnoase și a

instrucțiunilor privind recoltarea produselor nelemnoase;

– aplicarea operativă a măsurilor legale;

– conștientizarea publicului;

– colectarea și furnizarea de informații pentru îmbunătățirea cadrului normativ specific;

– emiterea avizelor și autorizațiilor, în condițiile legii. 

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Recomandări de la IPJ Sibiu: Atenție la gradul de risc ridicat de producere a fenomenului de acvaplanare

Având în vedere prognoza meteo, care anunță instabilitate atmosferică accentuată, ploi torențiale și vijelii în cursul acestor zile, polițiștii sibieni atrag atenția șoferilor, dar și pietonilor cu privire la necesitatea adoptării unei conduite preventive în trafic, în scopul reducerii riscului implicării în evenimente rutiere cu consecințe grave.

Dacă vă aflați la volan, păstrați în mers o distanţă de siguranţă mai mare faţă de vehiculele dinainte, nu acţionați brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi utilizați cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos.

Adaptați permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.

Dacă partea carosabilă este udă sau chiar acoperită cu peliculă de apă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

Atenție la gradul de risc ridicat de producere a fenomenului de acvaplanare.

Folosiți luminile de întâlnire indiferent de categoria de drum pe care circulați sau distanța pe care o parcurgeți, mai ales în condiţii de vizibilitate redusă generată de precipitații.

Asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!

Nu conduceți dacă ați consumat alcool sau dacă sunteți foarte obosiți! Oboseala la volan este la fel de nocivă ca și conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

În astfel de condiții, crește considerabil riscul de a adormi în timp ce conduceți sau de a avea reacții întârziate în situații extreme.

În condiţiile unui trafic aglomerat, pot apărea blocaje temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile.

Nu parcați mașinile în preajma copacilor, a clădirilor în stare precară sau sub cablurile de înaltă tensiune!

Pietonilor le reamintim necesitatea de a se asigura înainte de a traversa partea carosabilă, să traverseze doar la culoarea verde a semaforului care le este destinat și să nu pătrundă pe carosabil decât după ce au observat că șoferii au oprit pentru a le acorda prioritate.

Purtați haine deschise la culoare și cu elemente reflectorizante, pentru a fi reperați mai ușor și mai repede de către șoferi.

Celor care circulă pe două roți le transmitem să se deplaseze atent, îndeosebi pe sectoarele de drum în curbă și în intersecții.

Fiți prudenți și dați dovadă de responsabilitate! În trafic și nu numai!”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!

Mai e puţin şi numărul parlamentarilor în România ajunge la 6oo. Cu 100 mai puţini decât în Germania. Numai că nemţii sunt vreo 83 de milioane. În timp ce populaţia României e un mare mister. De ce? Pentru că la noi se umblă cu minciuna! În tabelul european cu ţările uniunii, populaţia fiecăreia şi numărul de parlamentari, figurăm cu o populaţie de 22 de milioane.

Minciunăăă! Poate pe vremea lui Ceauşescu?! În prezent, cifra „electorală” e de 19 milioane. Convenabil, dar tot minciună! O ţinem langa cu cifra asta, de parcă la noi n-a murit nimeni şi nu s-a născut nimeni de un sfert de veac încoace. Când vine vorba de diaspora, tot politrucul are gura plină de cifra de 6 milioane. Convenabilă la măsluirea voturilor, dar ilogică.

Aceşti 6 milioane de români au plecat din cei 22 de milioane din ’89. Şi atunci 22 minus 6 sunt 16 milioane. Deci nu se pupă. Ori minţi la populaţie, ori la diaspora. Au trecut peste noi trei-patru recensământuri de atunci şi nimeni nu cunoaşte adevărul. Deci, mister!

Şi de ce la noi se lucrează cu minciuna? Simplu: din lipsă de caracter şi pentru interese personale. Ai ajuns în fruntea bucatelor, în parlament sau mai sus, apăi pune-te pe înfulecat, fârtate! Cui să-i pese de soarta Ţării când propriul burdihan e muuult mai important. Şi mai aproape!!! Las că spinarea de român poate duce 1 parlamentar la puţin peste 3o de mii de oameni. De-ar fi numai unul! Dar duci în spate şi tot nemşugul lui, amantlâcurile lui, obligaţiile lui… şi uite aşa se mai strâng vreo 50 de tăietori de frunze la câini de fiecare parlamentar pe spinarea românului. Şi uite aşa, grosso modo, „parlamentul” nost’ e de cam 30 000,  deci cam 6oo de oameni muncesc să trăiască tot în lux şi-ntr-o petrecere câte un trăgător din ăsta de lozul cel mare.

La case mai mari e cam aşa: 1 parlamentar la 74 000 de oameni în Spania (46 de milioane), 1 la 60 000 în Italia (6o de milioane), 1 la 71 000 în Franţa (66 de milioane), 1 la 117 000 în Germania (83 de milioane)…

Ca la noi, la nimenea! Deci, de ce s-or bate toţi ca chiorii pe ciolanul românesc? Acum aţi înţeles? Cât costă ca un parlamentar să zacă un an de zile în parlament pe banii contribuabilului, n-am putut afla, cu toată predilecţia mea pentru rebus. Căci aici nu intră numai salariul, ci şi fond de forfetare, fond de secretare, fond de maşinuţe, fond de cadouţe. N-ai de unde afla, cum nu s-a putut afla cât a costat ţara turismul prezidenţial.

D’aia, fraţi români, sloganul electoral în România anului 2 024 este sloganul lui Lăpuşneanu (pentru cei care au făcut liceul înainte de loviluţie): „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…” – răspunsul dat de Lăpuşneanu boierilor, care îi ceruseră să se întoarcă de unde a venit pentru că nu este dorit de popor. Nu seamănă cu nimeni dintre cei care nu se dau plecaţi din jilţurile politice?

Vai de noi, dacă la vremuri noi, tot… ei!

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Peste 200 de antreprenori s-au reunit ieri la „Transylvania meets Business People”, evenimentul de business al anului

Sibiu, 27 septembrie 2024 – Peste 200 de antreprenori și profesioniști din diverse domenii de business au fost prezenți ieri la evenimentul „Transylvania meets Business People”, de la hotel Ramada din Sibiu, într-o atmosferă efervescentă, dedicată schimbului de idei și networking-ului de calitate. Evenimentul a fost un adevărat succes, oferind participanților o platformă complexă de învățare și dezvoltare, printr-o serie de paneluri tematice, keynote-uri inspiraționale și sesiuni paralele. Întreaga zi s-a încheiat într-o notă elegantă, cu o sesiune de Prosecco și cina VIP, unde participanții au avut ocazia să interacționeze într-un cadru informal și relaxant.

Suntem foarte încântați de succesul evenimentului de ieri și de energia fantastică pe care am simțit-o în sală. Comunitatea de business s-a reunit pentru a discuta despre cum putem să creștem, atât ca antreprenori, cât și ca oameni. A fost un spațiu de inspirație și colaborare, în care fiecare a plecat cu idei noi și o viziune mai clară asupra viitorului. Mă bucur că am reușit să generăm un context de evoluție și sunt convins că împreună vom continua să creștem și să ne susținem reciproc în drumul nostru profesional și personal”, a declarat Eugen Cojocaru, organizatorul evenimentului.

Speakerii de renume au adus valoare și inspirație participanților, oferind perspective unice și studii de caz relevante pentru provocările actuale ale mediului de afaceri. Cristian Onețiu a discutat despre cum să dezvolți o afacere durabilă și adaptabilă iar Ovidiu Oltean a prezentat strategii de dezvoltare personală și leadership, menite să inspire participanții să își depășească limitele. Marius Spiridon a evidențiat importanța mentalității orientate spre creștere și adaptare în contextul actual. Valentina Saygo a adus în discuție soluții eficiente pentru gestionarea finanțelor în contextul actual, iar Cosmin Răileanu a oferit insight-uri despre inovație  și Crina Ciocian și Adrian Dragomir au împărtășit experiențe valoroase din domeniu afacerilor, oferind soluții concrete pentru viitorul responsabil al afacerilor.

  • „De la Homo sapiens la Homo deus” – un panel care a analizat tranziția umană în era digitală și impactul tehnologiilor avansate asupra societății și afacerilor, avându-i ca speakeri pe Zoltan Veres, Mihaela Stroe, Andra Popoviciu și Adrian Răulea.
  •  „AI & Tehnologie & Marketing: Salturi cuantice în evoluția lumii” – discuții captivante despre rolul inteligenței artificiale și al tehnologiilor emergente în transformarea marketingului și a afacerilor globale, avându-i ca speakeri pe Liviu Sima, Eugen Cojocaru, Anabela Luca și Cătălin Zetu.
  • „Translația armoniei dintre oameni și natură, în business” – un panel dedicat sustenabilității și echilibrului dintre tehnologie, oameni și natură, în care au participat Ciprian Sipoș, Cristian Cismaru, Roxana Ursu și Claudiu Braicu.

„Transylvania meets Business People” a fost mai mult decât o simplă conferință. A fost un prilej de (r)evoluție a mentalității, unde fiecare participant a plecat cu o nouă viziune asupra afacerilor și un bagaj valoros de cunoștințe. De la sesiuni interactive și networking, până la paneluri provocatoare, evenimentul a fost un spațiu ideal pentru conectare și creștere.

Ediția din 2025 a evenimentului „Transylvania meets Business People” va avea loc pe 30 octombrie, continuând să reunească lideri și profesioniști din mediul de afaceri pentru a explora noi perspective și oportunități de creștere. Organizatorii au anunțat deschiderea înscrierilor, iar detalii suplimentare despre program și bilete vor fi disponibile pe website-ul oficial al evenimentului: https://transylvania.businesspeople.events/.

Pentru informații suplimentare, vizitați website-ul evenimentului sau aveți disponibil numărul de telefon 0745.154.804.