Acasă Blog Pagina 1314

Legume proaspete de la Gospodarul Tomiță. Produs în Sibiu la Săcădate

La treizeci de kilometri de Sibiu, în satul pitoresc Săcădate, îl găsim pe ”Gospodarul Tomiță”. Pe numele din buletin, Toma Florin Stănilă, acesta aduce legume proaspete și de calitate pe mesele locuitorilor județului nostru. Campania Produs în Sibiu a poposit și în gospodăria acestuia.

Gospodarul Tomiță s-a apucat de agricultură acum doisprezece ani. Mânat mai mult de o nevoie personală. Problemele de sănătate pe care le avea l-au făcut să își schimbe alimentația. ”Datorită acestora m-am apucat. Ca să mănânc eu sănătos, în primul rând. Apoi, m-am gândit și la restul oamenilor. Ce mănânc eu, mănâncă toată lumea”, ne spune sibianul, despre cum a început să își dezvolte mica afacere.

Toma Stănilă, într-unul dintre solarii

Prima dată a cultivat legume în grădina de 10 ari, de lângă casă. Are acolo trei solarii. Acum cinci ani, a cumpărat încă un lot, de patru ori mai mare. Când l-a luat, era un teren viran, în paragină, la marginea satului. Îl cultivă integral, atât neacoperit cât și în solarul construit aici.

”Totul este cultivat cu legume și pomi. Aproape tot sortimentul de legume: roșii, ardei, vinete, țelină. Am avut și pepeni, ceapă, rădăcinoase: păstârnac, morcovi, pătrunjel. Fasole am pus acum a doua oară, după ce am scos ceapa, fasole oloagă. Am și varză pentru toamnă, sfeclă roșie”, ne spune plin de mândrie Gospodarul Tomiță. Cel mai mult îi place să cultive roșii și țelină. Roșii, vinete și rădăcinoase cultivă doar soiuri românești. Ardeiul kapia este cel numit ”ureche de elefant”, originar din Serbia. Și gogoșarii sunt un soi adaptat la clima din zona noastră.

Câștigi în funcție de cât muncești!”

Toma Stănilă este autodidact. A învățat pe parcurs cum să facă agricultură: ”La început făceam după ureche. Apoi am început să citesc, să văd. Au apărut bolile, dăunătorii, a trebuit să învăț. Acum vrem să trecem pe o tehnologie, electrocultură se numește. De la anul, cine va veni aici va putea să o vadă. Tehnologia asta ajută la creșterea plantelor și este mult mai sănătoasă. Pentru noi, pentru plante. Nu se mai folosesc chimicale. Nu se folosesc îngrășăminte, pesticide, insecticide, nu mai este nevoie de nimic”.

De la sfârșitul lui ianuarie și până în decembrie este mereu ocupat. Prima dată cu răsadurile, pe care le produce în solariile de lângă casă, pentru toată Țara Oltului și Țara Făgărașului. Apoi, e ocupat cu producția legumelor. Vinde până în decembrie. Producția pe care nu o vinde, o conservă, face bulion, pastă de roșii, pentru iarnă. ”Te înveți. Vara cu mult, iarna cu puțin. Trebuie vara să aduni, să ai și pe timp de iarnă, când vin lunile ”moarte”. Câștigi în funcție de cât muncești.”

Cine cumpără de la mine, nu există să nu vină și a doua oară”

Din toate vorbele sale se simte pasiunea pentru ceea ce face. Pentru munca pământului, pentru cultivarea legumelor gustoase și proaspete. ”Satisfacția mea, știi care e? Cine cumpără de la mine, nu există să nu vină și a doua oară. Eu nu produc cantități, eu produc un gust deosebit și calitate. Aici e diferența între mine și alți producători. Nu bag chimicale ca să crească. Am băgat 12 remorci de gunoi de capră, în doi ani. Am sistem de irigare, prin picurare, fără el, cu seceta asta, nu ar fi fost cum.”

Din ce muncește, pentru Gospodarul Tomiță este mai greu cu vânzarea produselor. Vinde la poartă, în Săcădate și zilnic la piață, în Avrig. De puțină vreme, merge duminica și vinde în piața din Tălmaciu, până dă frigul. Primăvara și toamna, participă la târgul de la Bradu, Produse și tradiții în Țara Oltului. Particip și acolo. Are și cumpărători fideli pensiuni sau restaurante.

Pentru anul viitor are în plan să aducă oamenii la Săcădate. Să cumpere direct de la terenul din marginea satului. Vrea să amenajeze aici un fel de parc, cu bănci, fântâni arteziene, să facă și o terasă. Să construiască un chioșc la poartă, pentru vânzare.

Gospodarul Tomiță ar limita accesul comercianților în piețe

Deși lucrează de la șapte dimineața până seara târziu, găsește timp să gândească și la scară mai mare. Ne spune că a făcut chiar un Plan de redresare a agriculturii, i-ar plăcea să fie pus în practică. ”Trebuie scoase toate aprozarele, toți comercianții din piețe, aici să rămână doar producătorii. Nu contează că sunt trei în Avrig sau zece – douăzeci în Sibiu, vin și din alte județe. Piața se va umple. Cum s-a făcut la Piața Transilvania trebuia făcută Piața Cibin. Trebuia să rămână sută la sută pentru producători. Aceasta este soluția.

Trebuie făcute verificări pe teren, văzut dacă există capacitatea de producție și fizic. Dacă eu am două rânduri de legume în grădină, cum să vând sute de kilograme în piață? Nu merge așa.”

În piața din Avrig

Gospodar ”cu pereche” de câțiva ani

Toma Stănilă a fost unul dintre protagoniștii emisiunii ”Gospodar fără pereche”. Ce i-a adus apariția la TV? Răspunde zâmbind: ”Nevasta. M-am însurat.” L-am întrebat și dacă asta e de bine. E categoric: ”Sigur că da!”
Nu și-a găsit jumătatea în emisiune, dar norocul i-a surâs un an mai târziu. Din 2020 o are alături pe Nicoleta, din Orăștie. Împreună cultivă și vând legumele. Îi mai ajută fiica de 16 ani. Când este nevoie, apelează și la socri.

Unde puteți găsi de vânzare legume produse de Gospodarul Tomiță:

  • La poarta casei din Săcădate, numărul 110;
  • De luni până sâmbătă, în piața din Avrig;
  • Duminica, în piața din Tălmaciu;
  • Îi puteți contacta și pe grupul creat pe Facebook, Legume Proaspete La Tomiță.
Legume proaspete de la Gospodarul Tomiță

Legume proaspete cultivate la noi în județ găsiți și la alți mici producători: Maria Gherman și Paraschiva Cazan din Sibiu, Gheorghe Albean din Porumbacu de Jos, Andrei Boteanu din Șura Mică, Ion Buică și Agroferma Nache din Veștem. Unii dintre aceștia vin și în Piața volantă de la Sala Transilvania. Puteți comanda produse locale și de pe site-ul FoodHub Sibiu.

Parteneri mereu implicați în comunitate

Parteneri implicați în comunitate, susținători ai campaniei Produs în Sibiu: RomgazThimmIFMHendricksonRegnologyGLSEuchnerTeatrul Radu StancaSuper MamaCineGoldOduCrucea Roșie SibiuFritzmeierwenglorWienerbergerFeleaculRetrasibAmzaAstra Film CinemaBoromir, Prima Shopping City, Kromberg & SchubertBilstein, TV Sibiu, SOMASimpa2D SolutionsTeatrul GongSomarestMuzeul Național BrukenthalTursibMuzeul AstraCity FMPiața VolantăApă Canal SibiuAeroportul Internațional Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Omul de afaceri Cosmin Vîlcu, noul președinte al Patronatului Societăților din Construcții (PSC) Sibiu. Organizație regională în sudul Transilvaniei

Antreprenorul din domeniul construcțiilor Cosmin Vîlcu, administratorul uneia dintre cele mai importante societăți în domeniu din județ, a fost ales în fruntea filialei Sibiu al Patronatului Societăților din Construcții (PSC), eveniment desfășurat, recent, la Sibiu. Trebuie menționat că filiala locală s-a constituit în această primăvară, fiind o organizație reprezentativă pentru firmele sibiene ce activează în această zonă a economiei locale sibiene. În bord-ul de conducere sunt incluși manageri sau reprezentanți ai câtorva dintre cele mai importante firme sibiene.

Noua strucutură are următoarea formă de conducere:

președinte: Cosmin Vîlcu, administratorul CONLAN,

vicepreședinți: Cristian Pășcuțiu – TOTAL NSA AG CONSULTING SRL,

Mihai Balaban – UNIMAT – Grup CON-A INVESTMENT HOLDING SRL,

Victor Leția – BALTUR SIB SRL,

Alexandru Priporeanu – PRO HART GROUP,

Cornel Constantin Rabă – SOLID CONSTRUCT,

Bogdan Luca – DAN-CON SRL,

Alina Cornelia Țărean – RSBAURO SRL,

Constantin Gheorghe Novac – MGM CONSTRUCȚII GENERALE.

Reprezentativitatea noii filiale PSC are caracter regional și acoperă administrativ județele Alba, Mureș și Sibiu. Obiectivele și acțiunile sale economice vizează tot ceea ce înseamnă domeniul industriei construcțiilor, inclusiv proiecte finanțate în interesul comunității sau certificări în zone cu accent concret cum sunt antreprenorial, formare profesională și investiții.

De altfel, unul dintre obiectivele imediate este readucerea Liceului Tehnologic de Construcții și de Arhitectură Carol I în prim-planul învățământului sibian și chiar la nivel de regiune pentru județele mai sus menționate. Acestea în condițiile în care liceul sibian poate pregăti viitoarele generații de specialiști în domeniul construcțiilor, instituția de învățământ având o tradiție bogată de-a lungul timpului. Din păcate, în ultimul timp, liceul a făcut obiectul unor discuții privind reorganizarea sa sau chiar comasarea cu Liceul de Artă din Sibiu.

Obiectivele PSC

  • promovarea şi apărarea drepturilor şi intereselor economice, sociale, financiare, juridice şi culturale ale membrilor, în relaţiile acestora cu autorităţile publice centrale şi locale, cu sindicatele sau cu alte organizaţii non-guvernamentale care au responsabilităţi delegate sau asumate în oricare din domeniile de interes pentru membrii Patronatului, precum şi în relaţiile cu alte organe şi organisme din ţară şi din străinătate;
  • dezvoltarea şi promovarea culturii antreprenoriale; impulsionarea, prin mijloace specifice, a procesului de constituire şi dezvoltare a societăţilor comerciale, cu capital privat autohton şi/sau cu participarea investitorilor străini;
  • derularea de programe de învăţământ dintre cele clasificate conform codificării naţionale: alte forme de învățământ n.c.a. (CAEN 8559) şi activităţi de servicii suport pentru învăţământ (CAEN 8560); realizarea de schimburi de experienţă şi informaţii între membrii săi şi cu organisme de profil din ţară şi străinătate.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

RAPORTOR LOCAL. Recalcularea pensiilor și prostia guvernanților

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a transmis, miercuri, că au fost retrase o parte dintre deciziile de recalculare în procesul de transmitere la domiciliul beneficiarilor. Veste excelentă pentru pensionari: pensiile mai mici de 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate. Toți pensionarii vor primi pensiile majorate după recalculare fără întârzieri, a anunțat ministrul Finanțelor Marcel Boloș. Livrarea pensiilor recalculate se va face timp de două săptămâni, în intervalul 2-15 septembrie, pentru persoanele care primesc pensia prin poștă. Acestea sunt ultimele noutăți transmise de guvernanți.

Primul ministru Marcel Ciolacu și miniștrii săi, liberali și social-democrați, i-au adus pe pensionari în pragul de a-i lăsa nervii în această săptămână, inclusiv pe cei sibieni. Scandalul recalculării pensiilor i-a pus într-o situație mai mult decât dificilă pe o parte însemnată dintre pensionarii țării, adică pe cei care în trecut au participat activ la tot ceea ce s-a construit și consolidat în România, în ultimii 50 de ani, și poate chiar s-a stricat. În loc de mulțumire, aceștia înjură acum guvernanți după modul în care le-a recalculat pensiile. Și au dreptate. Unii au primit pensii mărite, cu un procent de nu le-a venit să creadă, alții au pensiile blocate la cuantumul de dinainte sau creșterea a fost nesemnificativă, în timp ce altora pensia a scăzut foarte mult, noroc că nu se aplica măsura retroactiv și vor rămâne cu pensia în plată cea veche.

Așadar, pensionarii au trecut de la agonie la extaz și înapoi, guvernanții uitând că sunt persoane în vârstă, cu multe probleme de sănătate. Mai mult, această joacă a miniștrilor le-au afectat psihicul pensionarilor, distrugându-le moral câștigat în prealabil când politicieni au anunțat începerea recalculării pensiilor, și poate le-a agrava starea de sănătate. În plus, rivalitatea politică dintre PSD și PNL a fost din nou una penibilă și jenantă, asemenea unor oamenii fără minte și de parcă nu ar avea printre părinți și bunici pensionari. Oare pentru câți părinți și bunici de miniștri s-a greșit recalcularea pensiilor și pentru câți a fost suspendată emiterea noilor decizii de recalculare a pensiilor?

Dar nu am auzit niciun ministru să recunoască o astfel de situație sau dacă au existat nereguli, au vorbite între ei ca și colegi de guvernare. Incredibil, după atâtea recalculări de pensii, de după 2000, guvernanții continuă să facă gafe monumentale, de parcă nu tot aceleași două partide mari au girat acest proces guvernamental. C(i)olac peste pupăză, aceste recalculări au loc în cel mai important an politic de după 1989, presărat și cu câteva momente în care Marcel Ciolacu și-a lansat candidatura la Președinție. La fel Elena Lasconi, în timp ce Nicolae Ciucă încă bâjbâie pe câmpul bătăliei prezidențiale. O enormitate mai mare nici că se putea…

Au fost recalculări peste recalculări, însă sistemul a dat chix de fiecare dată, împărțind pensionarii în două: cei mulțumiți (dar nici aceștia nu sunt foarte siguri că nu cumva meritau mai mult) și cei total nemulțumiți. Primirea deciziilor de recalculare este ultimul pas înainte primirea pensiilor. Până acum, de când a fost stabilită data limită pentru recalcularea dosarelor, pensionarii s-au aflat în plină goană, pentru a mai aduce acte la dosare, care să justifice majorarea pensiei. Toată vara, unii au stat la cozi la societăți care administrează arhivele fostelor societăți din perioada comunistă și cea post-decembristă, cu costuri și pierderi de timp.

Cine a avut noroc și relații s-a descurcat, cu greu, cine nu, corect și cinstit, a mai pierdut o dată bătălia cu statul român în această speță. Și nu mai știm dacă vor avea curaj pentru următoarea priponire a sistemului public de pensii. Multă alergătură, în bătaia de joc a autorităților și în folosul unor protejați privați ai statului. Însă va veni și momentul în care toți pensionarii vor primi toate taloanele de pensii pe luna septembrie și atunci fiecare pensionar își va afla noua pensie. Atunci, nervii pensionarilor vor fi puși din nou la grea încercare sau, din contră, se vor potoli, în cel mai fericit caz. 

În toată această situație și pentru a nu mai avea dubiu, cea mai bună soluție este instanța, acolo unde pensionarii să conteste modul de recalculare a pensiilor. Soluția instanței pare să fie chiar mai bună pentru cei care au ieșit de curând la pensie. Vorba lui Șoșoacă: „Atacați decizia în instanță, ca să știți de la prima pensie dacă statul a respectat legea”. Totuși, există și o veste bună: pensiile sub 3.000 de lei nu vor fi impozitate. Dar și aici am asistat la un circ politic între PSD și PNL, pe principiul „cine este mai deștept și cine se mișcă mai repede”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ: A fost semnalată prezența unui urs în Porumbacu de Sus. Localnicii au primit mesaj RO-ALERT

Locuitorii din Porumbacu de Sus au fost alertați prin mesaj RO-ALERT despre prezența unui urs în localitatea, vineri seara.

„În această seară, pe numărul unic de urgență 112 a fost semnalată prezența unui urs pe raza localității Porumbacu de Sus.

La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD pentru a asigura măsurile din competențele ISU Sibiu.

De asemenea a fost transmis mesaj RO-ALRT pentru locuitorii de pe raza localității cu privire la prezența animalului în localitate”; a spus purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, sublocotenent Andreea Ștefan.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Un sibian a câștigat aproape 90.000 de lei la Loto 5/40

0

Un sibian a câștigat peste 88.000 de lei la extragerea Loto 5/40 de joi, a anunțat Loteria Română prin intermediul unui comunicat de presă.

La tragerea Noroc, la categoria a II-a, s-a înregistrat un câștig în valoare de 178.646,04 lei.

Biletul norocos a fost jucat pe platforma Loteriei Române bilete.loto.ro.

La tragerea Joker, la categoria a III-a, s-a înregistrat un câștig în valoare de 95.795,32 lei.

Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Marghita, Județul Bihor.

La tragerea Loto 5/40, la categoria a II-a, s-a înregistrat un câștig în valoare de 88.426 de lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Caz de infectare cu virusul West Nile în Mediaș

Un caz de infectare cu virusul West Nile a fost confirmat în municipiul Mediaș, a anunțat, vineri, Centrul de Transfuzie sanguină Sibiu.

„Având în vedere apariția unui caz confirmat de infecție cu virusul West Nile în Mediaș, cei care locuiesc în cartierul Vitrometan vor fi excluși de la donare pe o perioada de 28 zile începând din 2 septembrie”, a anunțat Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu pe Facebook.

Până la ora redactării știrii, Direcția de Sănătate Publică Sibiu nu a transmis nicio informare.

Virusul West Nile se transmise în special prin înțepăturile de țânțari infectați.

Acest virus poate cauza o boală neurologică fatală la oameni, deși 80% dintre persoanele infectate nu au niciun fel de simptome, precizează Societatea Română de Microbiologie.

Nu există vaccin sau tratament antiviral specific pentru infecția cu virusul West Nile.

Virusul este răspândit în Africa, Europa, Orientul Mijlociu, America de Nord și Asia de Vest.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Polițiștii și jandarmii sibieni, prezenți în toate punctele „fierbinți” ale județului

La sfârșit de săptămână, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, împreună cu jandarmii sibieni, vor fi prezenți în zonele ”fierbinți” ale județului în scopul îndeplinirii misiunii de protejare a vieții și bunurilor persoanelor.

Polițiștii sibieni vă reamintesc să fiți prudenți când interacționați cu persoane necunoscute și să vă supravegheați atent lucrurile, îndeosebi portofelul, telefonul sau alte dispozitive electronice atunci când vă aflați în spații publice aglomerate.

Nu lăsați bunuri de valoare în mașinile parcate.

Nu permiteți accesul în curte și în casă persoanelor necunoscute care solicită donații pentru diverse cauze umanitare sau care cer doar un pahar cu apă, oricât de inuman știm că sună.

Acestea pot fi pretexte prin care să vi se distragă atenția în timp ce infractorii sustrag bunuri din locuință.

„Atenție la consumul de alcool, multe fapte săvârșite cu violență fiind generate pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice!

Siguranța traficului rutier este o componentă esențială a activităților desfășurate de către polițiști în zilele care urmează.

Respectați regimul legal de viteză impus pe tronsonul de drum, semnalizați din timp și asigurați-vă foarte bine înainte de a schimba direcția de deplasare, păstrați distanța de siguranță față de cel care circulă în față și acordați atenție sporită pietonilor, bicicliștilor, utilizatorilor de trotinete și motocicliștilor.

Atragem atenția asupra oboselii la volan, care, îndeosebi în condiții meteo dificile, de la caniculă la ploi, vizibilitate scăzută, poate avea consecințe din cele mai grave.

Persoanele trecute de o anumită vârstă, dar și cei mai tineri, care desfășoară activități intense, prezintă un risc ridicat de a adormi în timpul conducerii autovehiculelor, iar consecințele pot fi dezastruoase!

Dacă vă regăsiți în această categorie de conducători auto, insistăm să nu vă urcați la volan!

Nu în ultimul rând, informați-vă în timp util despre eventuale restricții de trafic impuse pe tronsonul de drum pe care intenționați să circulați.

În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea unei fapte care aduce prejudicii vieții sau bunurilor unei persoane, sunaţi la numărul unic pentru situații de urgență 112!

Forțele de ordine vor asigura o reacție rapidă în cazul semnalării unei situații de urgență, conform competenței”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Bibliotecarii din toată țara se întâlnesc la Sibiu

„Biblioteca – de la tradiţional la inteligenţa artificială” este tema aleasă anul acesta pentru Conferința Națională a Asociației Bibliotecarilor din România (ABR). Evenimentul e găzduit de Biblioteca Universității „Lucian Blaga”, în perioada 3-5 septembrie. Deschiderea oficială a celei de a 34-a ediție a evenimentului va avea loc miercuri, 4 septembrie, ora 9.00, în Aula Magna a ULBS.

„Conferința se bucură de participarea unor nume prestigioase din domeniu, reprezentanți ai asociațiilor de bibliotecari internaționale și ai instituțiilor de profil din țară. Lucrările acesteia se vor desfășura în cadrul unor diviziuni și secțiuni specializate: achiziții și dezvoltarea colecțiilor, catalogare, clasificare, indexare, cultura informației, statistică și evaluare, educație și formare profesională, periodice ș.a.

În contextul transformărilor digitale actuale, această manifestare ştiinţifică îşi propune să ofere participanţilor un cadru de întâlnire pentru a dezbate probleme comune și a identifica soluţii, evidenţiind, în egală măsură, realizările profesiei şi evoluţia domeniului”, au transmis organizatorii.

Conferința ABR se desfășoară în fiecare an în alt oraș din țară, fiind a treia ediție găzduită de Sibiu, după conferințele din 2011 și 2018. La ultima conferință desfășurată în orașul nostru tema întâlnirii a fost „Bibliotecile – patrimoniul cultural şi digital al viitorului”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Întrerupere temporară a serviciului de distribuție a gazelor naturale în Dârlos și Valea Lungă

Delgaz Grid va suspenda temporar serviciul de distribuție a gazelor naturale luni, 2 septembrie 2024, în localitățile Dârlos și Valea Lungă, județul Sibiu.

Suspendarea va avea loc între orele 09:00 și 14:00, pentru efectuarea unor lucrări esențiale la sistemul de distribuție.

Ce trebuie să facă consumatorii

  • Închiderea focurilor: Consumatorii sunt rugați să oprească toate sursele de ardere a gazului înainte de întreruperea alimentării.
  • Supravegherea după reluare: După repornirea distribuției, se recomandă să monitorizeze modul de ardere a gazului timp de 30 de minute pentru a se asigura că nu există probleme.

Măsuri de siguranță

Dacă observați miros de gaz, contactați imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid:

  • 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă)
  • 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie)

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Tursib anunță tombola „Validează și câștigă 2024”

Tursib lansează tombola „Validează și Câștigă 2024”, o oportunitate pentru toți călătorii care utilizează abonamentele Tursib de 30 de zile nominale.

Această campanie se desfășoară între 1 septembrie și 30 noiembrie 2024.

Ce premii sunt oferite? 

Trei trotinete electrice; 

Zece rucsaci de picnic; 

Douăzeci de termosuri digitale. 

Pot participa toate persoanele care dețin un abonament Tursib de 30 de zile nominal și care validează titlul de călătorie de cel puțin 180 de ori în perioada campaniei. Participanții pot avea următoarele tipuri de abonamente:

  • Abonament urban nominal 30 zile
  • Abonament donatori de sânge
  • Abonament studenți
  • Abonament studenți orfani
  • Abonament elevi
  • Abonament pensionari
  • Abonament eroi
  • Abonament Păltiniș nominal 30 zile

Abonamentele pot fi pe carduri Tursib din plastic sau sub formă de cod QR din aplicația mobilă SibiuBus.

Excluderi

Nu pot participa:

  • Clienții care validează alte tipuri de titluri de călătorie decât cele menționate.
  • Clienții cu un număr de validări sub 180.
  • Angajații Tursib.

Niveluri de calificare

Participarea la tombolă se face automat în funcție de numărul de validări:

  • Nivel aur: Minim 361 de validări – înscriere pentru trotinetă electrică.
  • Nivel argint: Între 271 și 360 de validări – înscriere pentru rucsac de picnic.
  • Nivel bronz: Între 180 și 270 de validări – înscriere pentru termos.

Detalii suplimentare

  • Înscrierea: Se face automat în funcție de numărul de validări.
  • Extragerea câștigătorilor: Va avea loc electronic pe 3 Decembrie 2024.
  • Publicarea câștigătorilor: Lista va fi disponibilă pe www.tursib.ro și pe pagina de Facebook pe 4 Decembrie 2024.
  • Anunțarea câștigătorilor: Se va face telefonic între orele 08:00 – 15:00 pentru cei care au datele actualizate.
  • Înmanarea premiilor: Va avea loc pe 5-6 Decembrie 2024.

Actualizarea datelor de contact poate fi făcută prin trimiterea numărului de telefon la [email protected] sau direct pe portalul Tursib.

Regulamentul complet este disponibil pe www.tursib.ro și la sediul Tursib, în departamentul Marketing.

„Anuarul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989″, prezentat la Biblioteca ASTRA

Biblioteca Județeană ASTRA din Sibiu a găzduit joi, 29 august, ora 17:00, la Biblioteca Județeană Astra din Sibiu, un eveniment organizat de Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, în cadrul căruia a fost lansat volumul „Anuarul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989″.

Evenimentul a inclus și expoziția foto „Revoluția Română din Decembrie 1989″.

Publicație de specialitate, anuarul este indexat în cataloage internaționale și cuprinde studii și recenzii ale Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989.

Constantin Hlihor, Cristian Dumitrescu, Dan Vătăman, Gheorghe Hlihor, între autori

Volumul include o serie de studii, ale unor atenți observatori ai Revoluției. Iată câteva repere de lectură:

  • „Revoluția Română: Premise interne și context internațional” – Prof. univ. dr. Gheorghe ONIȘORU 
  • „Revoluția Română. Adevărul între rigoare academică, partizanat politic și meandrele justiției”  – Prof. univ. dr. Constantin Hlihor
  • „Revoluție, teroare și dezinformare. Cluj-Napoca – Decembrie 1989” – Dr. Constantin CORNEANU
  • „Contextul și desfășurarea Revoluției Române din Decembrie 1989 la Craiova: „Știm ce-a fost la Timișoara” – Dr. Cristian Dumitrescu
  • „Izbucnirea și desfășurarea Revoluției Române din Decembrie 1989 la Constanța” – Prof.univ.dr. Dan Vătăman

Despre Institutul Revoluției Române

Potrivit Legii nr. 556 din 7 decembrie 2004, Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 are ca obiect de activitate analiza științifică a premiselor, desfășurării și efectelor – în plan politic, economic și social – ale Revoluției Române din Decembrie 1989, în scopul realizării unei imagini documentate, obiective și cuprinzătoare asupra acestui eveniment cardinal din istoria contemporană a țării noastre.

Despre Anuarul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989

Pentru realizarea acestui obiect de activitate, Anuarul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 are ca scop valorificarea și diseminarea rezultatelor dobândite în activitatea de cercetare științifică cu privire la aspectele esențiale ale Revoluției Române din Decembrie 1989 și ale evenimentelor care au contribuit la desăvârșirea idealurilor acesteia.

Anuarul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 are statut de publicație cu acces deschis, oferind tuturor celor interesați posibilitatea de a consulta textele integrale ale articolelor științifice sub licenţa Creative Commons Attribution 4.0 International License.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Unde ieșim în weekend

Evenimente de weekend în Sibiu: 31 august – 1 septembrie 2024:

Târgul olarilor 2024

  • Locație: Piața Mare, Sibiu
  • Data: 31 August – 1 Septembrie 2024, 08:00 – 22:00
  • Descriere: Târgul Olarilor ajunge la cea de-a 58-a ediție. Peste 100 de olari din diverse centre de olărit din țară își vor expune lucrările în Piața Mare.

Târgul comunităților rurale – Comuna Racovița

  • Locație: Muzeul ASTRA, Sibiu
  • Data: 31 August 2024, 11:00 – 17:00
  • Descriere: Muzeul ASTRA găzduiește un eveniment care aduce în prim-plan tradițiile și obiceiurile comunității din comuna Racovița. Vizitatorii pot explora cultura locală prin expoziții, demonstrații de meșteșuguri și preparate tradiționale.

Drumeție cu bălăceală pentru cei mici spre lacurile Ocna Sibiului

  • Nivel: Ușor
  • Data: 31 August 2024
  • Ghid: Nicoleta Ocneriu
  • Timp: 5-6 ore
  • Descriere: O drumeție plăcută și accesibilă pentru întreaga familie, cu un traseu care duce spre pitoreștile lacuri Ocna Sibiului.

Drumeție pentru educație montană: Muchia Buteanului

  • Nivel: Mediu
  • Data: 31 August 2024
  • Ghid: Catri Naicu
  • Timp: 7 ore

Expoziție de artă: „Feminitate” de Țâmpău Diana

  • Locație: Orașul Artiștilor, Piața Mică, Sibiu
  • Data: 31 August – 14 Septembrie 2024, 13:00
  • Descriere: O expoziție dedicată feminității, unde artista Diana Țâmpău explorează simbolistica acesteia prin intermediul a șase tablouri delicate. Intrarea este liberă, iar expoziția se desfășoară într-un cadru pitoresc din Piața Mică.

Laudate Dominum – Concert de muzică clasică

  • Locație: Biserica Romano-Catolică a Ursulinelor, Sibiu
  • Data: 31 August 2024, 17:00 – 18:30
  • Descriere: Un concert de muzică sacră organizat în cadrul unui masterclass de canto clasic. Cursanții vor interpreta lucrări de Mozart, Händel, Bach și alți mari compozitori. Intrarea este gratuită.

Festivalul gastronomic al romilor, ediția a VIII-a

  • Locație: Str. Rampa Ștefan cel Mare, Sibiu
  • Data: 31 August – 1 Septembrie 2024, 17:00 – 22:00
  • Descriere: Un festival dedicat culturii și bucătăriei rome, unde vizitatorii pot savura preparate tradiționale și se pot bucura de muzică și dansuri specifice.

Liga elitelor U16 și U15

  • Locație: Teren Pietricica, Sibiu
  • Data: 1 Septembrie 2024, U16 la 12:00 – 13:45, U15 la 14:00 – 15:30

Culori de septembrie la Sibiel – Atelier de pictură în aer liber

  • Locație: Sibiel, Sibiu
  • Data: 1 Septembrie 2024, 15:00 – 19:00
  • Descriere: Un atelier de pictură organizat în natură, unde participanții vor explora frumusețea satului Sibiel și a împrejurimilor prin artă. Atelierul este deschis tuturor, iar participarea este gratuită.

Gala Tinerilor Interpreți – Concert de muzică clasică

  • Locație: Sala Oglinzilor, Forumul Democrat al Germanilor din România, Sibiu
  • Data: 1 Septembrie 2024, 18:00 – 20:00

Maria Marica, Benjamin Kruithof & Alexandra Segal – Concursul internațional George Enescu

  • Locație: Sala Thalia, Sibiu
  • Data: 1 Septembrie 2024, 19:00 – 21:00
  • Descriere: Recital extraordinar susținut de câștigătorii Concursului Internațional George Enescu 2022. Biletele sunt disponibile pe IaBilet, cu prețuri începând de la 40 lei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News