Suntem tot mai aproape de momentul Betleem, de amintirea liturgică și luminoasă a Nașterii Domnului Hristos. În acest context, Duminica aceasta poartă numele de Duminica Sfinților Strămoși după trup ai Domnului, iar textul Evangheliei Duminicii acesteia poartă, definitoriu, numele de Pilda celor poftiți la cină (Luca 14.16-24). Nu e simplă contextualizare a înțelesului Venirii Domnului Hristos, ci și exercițiul de educare a memoriei noastre, personale și colective. Este atragerea atenției asupra faptului că nu suntem accidente genetice, simplă răbufnire mesianică ori o încrengătură de oameni, ci suntem, fiecare în parte și în întreg, o istorie de sentimente și așteptări, de orizonturi culturale și sufletești deopotrivă. Că lumea este un complex dinamic de trăiri, de biruințe și înfrângeri, de rugăciuni și tăceri. Nu toate vinovate.
Un om oarecare face cină. Cină mare. Și cheamă pe mulți. La ceasul cinei, sluga anunță: Veniți, că iată toate sunt gata! Nu este identic textul acesta cu acela al nunții făcute de împărat fiului său (Matei 22. 2- 14). Aici Hristos vorbește numai de o cină și de cei de aproape. Un singur slujitor, o singură chemare, o singură cină. Refuzurile celor invitați seamănă însă: o țarină, cinci perechi de boi și o căsătorie. Lucruri care, desigur, nu se fac de azi pe mâine și care puteau fi oferite ca scuze unei neparticipări înainte de timpul cinei. Scuzele sunt credibile. Timpul acestor scuze este neatent ales.
Stăpânul, om oarecare, se mânie și trimite sluga să cheme din pieței și ulițe pe săraci, neputincioși, pe orbi și pe șchiopi. Slujitorul o face. Și tot mai este loc. Iar omul-stăpân ce făcuse cina atât de mare, încât pare că încape o lume întreagă trimite omul-slujitor să cheme pe toți, să-i silească să intre la cină. Ca să umple casa. Căci sensul era acela al bucuriei, nu al săturării. Sensul era al comuniunii nu al lăudării vreunor bucate. Și Domnul conchide prin glasul omului-stăpân: „Niciunul dintre bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea!” (Luca 14.24). Sensul, în lumina urcușului duhovnicesc ce-l străbatem, spre Betleem, e simplu.
Evanghelia se deschide către cei care nu refuză Cina la care sunt chemați și nici prietenia și nici apartenența la neamul stăpânului nu este salvatoare dacă nu este activată și trăită prin voință proprie. Este limpede oricui că Domnul are dreptate. A lucra la chemarea lui Dumnezeu nu ține nici de statut social și nici de geografia așezării într-un loc sau altul. Ci de disponibilitatea de a renunța la al tău pentru al Lui, de a răspunde „prezent” când te cheamă. Am înțeles de mult că pilda aceasta este despre cum să ne scuzăm credibil necredința ori despre cum să facem din preocupările noastre priorități majore ale refuzului lui Dumnezeu. Nu. În ciuda orgoliilor noastre de a ne crede cineva, nu suntem Dumnezeu. Iar când cineva refuză chemarea Lui e mai de plâns decât orbii, șchiopii ori neputincioșii, oricâte pământuri, perechi de boi ori soții ar purta în averea sa.
Nașterea lui Hristos ne aduce aminte că de chemat suntem chemați toți. Răspunsul ne aparține! Nu putem da vina pe El pentru neatenția noastră.
Îi vedem tot mai frecvent printre noi. Livrând mâncare, lucrând în construcții, în domeniul ospitalității sau oriunde altundeva unde li se oferă șansa unui trai mai bun. Vin de la peste 5.000 kilometri distanță (aeriană), într-o țară total străină, cu o cultură, religie, mentalitate total diferite, și încearcă să își facă aici un rost, pentru a putea să își ajute familiile rămase acasă. Nu de puține ori nimeresc pe mâna escrocilor de conjunctură, care prin tot felul de agenții dubioase îi lasă și fără bruma de bani agonisită sau împrumutată cu eforturi extreme, pentru a pleca în România.
E vorba de nepalezii norocoși, care au reușit să ajungă și să lucreze aici.
A venit în România, în primul rând, pentru a-și ajuta familia
Asmita Shrestha are 26 de ani și vine din Nepal. Lucrează, ca manichiuristă, la Salon Adela din Sibiu. Povestea ei începe de când a văzut pe facebook că există un loc de muncă disponibil aici. Și a căutat o agenție cu care ar putea veni în România. Nu știa nimic până atunci despre țara noastră. În afară de faptul că e un tărâm primitor, cu oameni de treabă, unde se câștigă mult mai bine decât acasă.
A trebuit să meargă în India la interviu. După care a susținut și un interviu on-line, cu partea română. Au fost cinci fete selectate pentru acest post, însă doar ea a reușit. Nu îmi spune ce sumă a fost necesar să plătească pentru a ajunge în România. „Costă foarte mult”, e tot ceea ce reușește să mărturisească. De cele mai multe ori, familiile se împrumută cu sume fabuloase, fac credite împovărătoare, numai pentru a oferi o viață mai bună copiilor lor. Care, la rândul lor, pot ajuta restul familiei rămasă acasă. Așa se face că anul trecut, în 1 octombrie, Asmita a ajuns la Sibiu. De atunci, lucrează la acest salon.
M-am întâlnit acum câteva seri cu ea, într-o scurtă pauză de lucru. Îmi povestește, foarte atentă la cuvinte și cu o nostalgie nedisimulată în fiecare amănunt ce ține de cei dragi lăsați acasă, câte ceva despre aventura ei de pe tărâmul românesc.
Părinții sunt în Nepal și lucrează în agricultură. Mai are un frate, care își dorește foarte mult să studieze în Japonia. „Nepal e o țară săracă, politicienii nu sunt cum trebuie și nu există viitor, spune Asmita. Salariul e foarte mic, insuficient să trăiești. Poți, cel mult, doar să supraviețuiești. De aceea am ales să vin în România. Însă pentru asta trebuie să ai noroc de o agenție bună. Să urmărești care e una reală. Să ai posibilitatea să pleci. Și să reușești, după interviu, să treci de selecție”.
„Pentru femei nu există siguranță în Nepal”
Cum s-a acomodat aici? „La început mi-a fost foarte greu cu limba, cu oamenii, dar acum m-am obișnuit. Cultura e total diferită. La fel și limba, mâncarea. Religia creștină e una total diferită”. A ajutat-o foarte mult faptul că a dat de oameni care au ajutat-o să se simtă în siguranță. Îi plac mult românii. „Pentru că sunt de ajutor, foarte politicoși, grijulii, foarte buni, mai ales cei mai în vârstă. Sunt mereu gata să te suporte, să te ajute. Mă simt foarte în siguranță aici. Pentru femei nu există siguranță în Nepal. Nu puteam să merg acolo singură pe stradă, mai ales seara”, spune ea.
Cât despre România, deși nu a fost în altă parte decât în Sibiu, crede că „e o țară frumoasă”, iar Sibiul, „asemănător ca așezare cu Nepal. M-am obișnuit aici. E un loc liniștitor. Munții, dealurile se aseamănă cu Nepalul și nu aș vrea să mă mut de aici. Singura diferență e că nu am familia cu mine. Iar din punct de vedere economic, politic, e mult mai bine în România”.
Asmita e de religie hindusă, o religie „total diferită, cu mai multe forme de Dumnezeu”, spune ea. Pe lângă religie, cele mai mari diferențe le constată în felul de a gândi și de a trăi al oamenilor de aici. Aceasta o face să fie foarte receptivă însă la orice ține de identitatea poporului în mijlocul căruia trăiește. A, și ceea ce încă nu a reușit să asimileze, ca specificație românească, e mâncarea. Când o întreb ce nu îi place aici, răspunsul vine ferm. Și o spune amuzată: „Mâncarea. Noi mereu în Nepal mâncăm foarte condimentat. Lumea aici mănâncă dulce, brânzeturi. Nu mă puteam obișnui. Dar după ce am găsit de unde să cumpăr condimente, mi-a fost mai ușor”.
350 de lei, un salariu considerat bun în Nepal
O întreb cât câștigă un om cu un loc de muncă obișnuit, în Nepal. „Salariul în Nepal, un salariu considerat bun, e cam 350 lei românești, pentru aceeași muncă, într-un salon. Cu un program de la 9-17”.
Când vorbește despre ai ei, părinții și fratele rămași acasă, se emoționează și cu greu își poate găsi cuvintele: „Îmi lipsesc mereu cei de acasă! Tot timpul! Țin legătura cu ei în fiecare zi. Și abia aștept să îi văd!” Doar că acasă se poate întoarce doar după doi ani de ședere în România. Adică, cel mai devreme, după încă un an de zile.
Care sunt planurile ei de viitor? „Să lucrez, să strângă bani, să ajut familia pentru un viitor mai bun”.
Asmita e o fată curajoasă, considerată norocoasă de mulți dintre conaționali, care a reușit să își atingă visul cu perseverența și priceperea ei. S-a făcut foarte repede plăcută între colegele ei de aici și apreciată pentru hărnicia de care dă dovadă zi de zi. O tânără frumoasă, venită dintr-o lume urâțită de vremuri, pentru a reda un zâmbet de optimism celor care au atâta nevoie de el.
Câți muncitori străini, din afara UE, lucrează în România. Și în Sibiu
Numărul cetățenilor străini din afara Uniunii Europene care au drept de angajare în România a ajuns la 84.218, înregistrând o creștere de aproximativ 10.000 de persoane într-un interval de timp mai mic de un an. Această situație se aliniază cu deciziile recent adoptate de Guvern, care a permis, în ultimii trei ani, contingente de muncitori străini de până la 100.000 de persoane anual.
Pentru anul 2024, Guvernul a stabilit un contingent de 100.000 de muncitori străini care pot fi admiși pe piața muncii din România, ajustând o propunere inițială de 140.000. Această modificare a fost influențată de raportările Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, ce a evidențiat faptul că contingentul din 2023 nu a fost complet epuizat, aproximativ 50% dintre muncitorii prevăzuți nefiind aduși efectiv în țară.
Un aspect îngrijorător este creșterea ratei de respingere a vizelor de lungă ședere pentru muncitorii străini, care a ajuns la aproape 30% în 2023, dublându-se față de anul anterior. Factorii care contribuie la refuzuri includ lipsa documentelor necesare, necunoașterea limbii engleze și suspiciuni legate de trafic de persoane sau posibile riscuri pentru securitate națională.
Conform datelor disponibile la finele lunii august, majoritatea muncitorilor străini erau din Nepal (20.636), Sri Lanka (16.115), India (8.306), Bangladesh (6.298) și Turcia (6.240).
În Sibiu, la 31 decembrie 2023, numărul persoanelor din afara Uniunii Europeane care lucrează în Sibiu a fost de 3.525. Pe primul loc, după țara de origine, s-au menținut persoanele din Nepal – 706, fiind urmați de cei din Sri Lanka (585) și din India (472). Totodată, Bangladesh se alătură acestui top, cu 337 de persoane.
UPDATE 2: Traficul rutier s-a reluat pe ambele sensuri pe Valea Oltului.
UPDATE: Traficul rutier este blocat pe DN7, la km. 247+400 m, între Boița și Lazaret, în urma unui accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme și un autotren.
„În urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au constatat faptul că, pe fondul unor cauze de urmează a fi stabilite, un șofer în vârstă de 44 de ani, din Constanța, care circula pe sensul de mers Vâlcea – Sibiu, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un ansamblu TIR condus de un cetățean străin, în vârstă de 23 de ani.
După impact, TIR-ul a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme: unul condus de un bărbat de 45 de ani și cel de-al doilea de un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Argeș.
Patru persoane au necesitat îngrijiri medicale, respectiv șoferul în vârstă de 44 de ani și soția acestuia în vârstă de 47 de ani, iar din mașina condusă de bărbatul de 45 de ani, soția (45 de ani) și fiul acestora (18 ani).
Traficul este în continuare blocat, iar polițiștii rutieri sunt la fața locului atât pentru continuarea cercetărilor la fața locului cat și pentru dirijarea ulterior redeschiderii, a traficului rutier.
Le recomandăm șoferilor să circule cu atenție în zonă”, explică Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Echipaje de la Ambulanța și ISU Sibiu au intervenit la acest eveniment rutier.
„Echipajul SAJ a acordat asistență medicală pentru două persoane, o femeie de 45 de ani cu traumatism de membru superior și un tânăr de 18 ani care a suferit un TCC acut închis ușor.
Ambii vot fi transportați la UPU Sibiu”, a declarat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Ambulanței Sibiu.
„Pompierii sibieni au intervenit de urgență pe DN7, în zona localității Boița, la un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme și un ansamblu TIR.
La fața locului au fost mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere cu apă și spumă, două echipaje SAJ.
doi bărbați în vârstă de aproximativ 18 și respectiv 45 de ani au fost transportați de către echipajele SAJ”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, sergent major Raluca Marcu.
o femeie în vârstă de aproximativ 47 de ani care a suferit un traumatism toracic a fost transpirată de către echipajul SMURD cu medic;
un bărbat în vârstă de aproximativ 44 de ani care a suferit un multiple traumatisme a fost transportat de către echipajul SMURD de tip B;
ȘTIRE INIȚIALĂ: Traficul rutier este blocat complet, sâmbătă seara, între Boița și Lazaret, pe Valea Oltului, din cauza unui accident rutier produs între 3 autoturisme și un ansamblu rutier.
Actorul Mircea Diaconu a murit la vârsta de 74 de ani, după o luptă grea cu un cancer de colon.
Anunțul a fost făcut de soția sa. Pe data de 24 decembrie, cunoscutul actor ar fi împlinit 75 de ani.
Trupul neînsuflețit al lui Mircea Diaconu va fi depus luni, între orele 12:00 și 16:00, la Teatrul Nottara, acolo unde apropiații vor putea veni să-și aducă un ultim omagiu, anunță observatornews.ro.
Înmormântarea va avea loc marți, la cimitirul din Săftica.
Mircea Diaconu, născut pe 24 decembrie 1949, în Vlădești, județul Argeș, a fost un simbol al teatrului și filmului românesc, având o carieră care s-a întins pe mai multe decenii.
De asemenea, a fost un nume cunoscut în politică, fiind ales senator și deputat, implicându-se în multiple proiecte pentru îmbunătățirea vieții culturale și sociale din România.
A jucat atât în piese de teatru pe scenele naționale, cât și în producții cinematografice celebre, precum „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Buletin de București”, „Asfalt Tango”, „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”, „Legături bolnăvicioase” sau „Filantropica”.
Județul Sibiu va da tonul în turismul românesc. Deocamdată, din postura de organizator al unuia dintre cele mai importante evenimente turistice în țara noastră.
Sibiul va găzdui Gala Destinația anului 2025, în data de 8 aprilie 2025, o competiţie care îşi propune promovarea destinaţiilor turistice din România. În baza unui parteneriat încheiat între Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România şi organizatorii competiţiei „Destinaţia Anului”, consiliile judeţene beneficiază de oportunitatea de a nominaliza, în mod gratuit, trei destinaţii. În perioada 1-25 martie 2025, finaliştii vor primi puncte din partea unui juriu, iar publicul este invitat să îşi susţină prin voturi destinaţiile favorite accesând www.destinatiaanului.ro. Câştigătorii competiţiei vor fi anunţaţi în cadrul Galei Destinaţia Anului 2025, care va avea loc pe 8 aprilie 2025, la Sibiu.
Nominalizările trebuie să ţină cont de cele şapte categorii, „Oraşe care inspiră”, „Staţiuni Balneo-Climaterice”, „Tărâmuri fermecate – zone geografice sau localităţi cu un bogat tezaur de natură, istorie şi tradiţie”, „Sate de poveste”, „Distracţie şi aventură”, „Cultură şi educaţie – Muzee, castele, obiective arhitecturale, saline, peşteri sau alte monumente ale naturii amenajate” şi „Cea mai bună Promovare”.
Destinaţiile calificate în etapa a doua vor fi evaluate pe baza unor criterii care vor da naştere unui clasament, iar la final se vor selecta maximum 10 finalişti per categorie.
Un val de îndemnuri la proteste în 21 și 22 decembrie a apărut pe TikTok, atunci când președintele Klaus Iohannis își termină cel de-al doilea mandat.
G4Media scrie că pe TikTok, unele mesaje instigă explicit la violență, spre exemplu la ”distrugerea, spargerea și incendierea sediilor PSD, PNL, USR, UDMR”, adică a partidelor care au anunțat că vor încerca să formeze un guvern de coaliție pro-europeană și să dea un candidat comun la alegerile prezidențiale care ar urma să aibă loc, probabil, în primăvară.
Multe dintre mesaje sunt exprimate împotriva deciziei Curții Constituționale de a prelungi pe termen nelimitat mandatul președintelui Klaus Iohannis.
Au apărut și alte mesaje care, dimpotrivă, cer oamenilor să nu iasă la proteste în 22 decembrie pentru că „Iohannis va avea motiv să-și prelungească mandatul” și mai ales pentru că ”Călin Georgescu va fi asociat cu violența”.
Sunt însă și explicații conspiraționiste, cum ar fi că ”Soroș va fi mai bogat cu 400 de miliarde de dolari și va finanța Ucraina” în război.
Alte mesaje îndeamnă la stat în casă în 22 decembrie pentru că ”vor fi infiltrați și vor trage în voi”.
UPDATE: Tânăra a fost depistată în municipiul Sibiu. Nu a fost victima niciunei infracțiuni, anunță IPJ Sibiu.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Poliţiştii sibieni caută o tânără în vârstă de 17 de ani, care a plecat într-o direcție necunoscută fără a mai reveni.
Vineri, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați de către o femeie din municipul Sibiu cu privire la faptul că fiica acesteia, Schuster Ariana Aysha, în vârstă de 17 ani, a plecat volunar de la domiciliul din Sibiu fără a mai reveni.
Semnalmente: 70 kg, înălțime aproximativ 160 cm, ochi albaștri, păr negru, lung, ten alb.
La data dispariției purta o bluză neagră, vestă alba, blungi negri, pantofi sport albi.
Semne particulare: un tatuaj la nivelul pieptului în forma unei coroane, un tatuaj la nivelul coastelor în forma unui băiat, un tatuaj la nivelul piciorului stâng ce simbolizează un tigru și un tatuaj la nivelul coapselor ce reprezintă doua funde.
Persoanele care pot oferi informaţii despre această tânără sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
Turiști și localnici se bucură de ani de zile de oferta de la Albota. Complexul Turistic de aici a evoluat, de la câteva bazine cu păstrăvi și o căbănuță de lemn, la multiplele facilități de astăzi. Carmangeria Albota se află în incinta complexului, în Arpașu de Sus. De cincisprezece ani, aici se produc delicioși cârnați de casă după rețete și metode tradiționale.
Zona de la poalele Făgărașilor este extrem de ofertantă, încadrată de un peisaj montan spectaculos, ce atrage turiști din țară și străinătate. Pentru că cei de la Albota au dorit să pună pe masa clienților produse de casă, în jurul restaurantului s-a dezvoltat o gospodărie din ce în ce mai mare. De la carne, mezeluri și brânzeturi, la conserve de legume sau pâine de casă, produc alimente proaspete, în ton cu sloganul lor, „De la fermă, la farfurie!”
De șase ani, cel care se ocupă de carmangerie este Sergiu Bica. Tânărul inginer tehnolog este de lângă Făgăraș, a studiat la Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului din Sibiu. Este pasionat de ceea ce face și ne spune care este secretul produselor de aici. „Unul dintre motivele pentru care cârnații sunt mai buni decât ceea ce face orice fabrică este că la noi tot procesul durează mai mult. În funcție de sortiment, de la două la șase zile durează afumarea, cu rumeguș de fag. Nu grăbim procesul natural”.
Alt motiv pentru care tehnologul poate garanta calitatea produselor este materia primă. Carnea pentru cârnați este de la animalele din fermele proprii. Folosesc carne de vită, porc și oaie. Carnea se tranșează la Cârțișoara. Unde este abatorul sunt și ferma de vaci și cea de porci. Cea de oi este la Arpașu de Jos. În funcție de rețetă, carnea este tăiată, tocată și amestecată cu sare, piper, usturoi sau alte condimente, precum ienibaharul și nucșoara.
Sergiu Bica, inginer tehnolog
Din sortimentele afumate, la Albota se produc cârnați de oaie, cârnați tip Csabai (cu specific unguresc), cârnați săsești, integral de porc, cârnați de porc cu foarte puțină vită și cârnați de vită/porc sau mixt, în care procentul de carne de vită este de 60 – 65%. Mai fac și cârnați de grătar, simpli sau picanți, aceștia sunt foarte puțin afumați, maxim două ore.
Provocarea mezelarului: „Ce e cel mai greu și cel mai greu e să rămâi slab. Asta nu ne iese la niciunul”
L-am întrebat pe Sergiu Bica ce i se pare greu la ceea ce face. „Dacă nu îți place e greu, dacă îți place e ușor. Ce e cel mai greu și cel mai greu e să rămâi slab. Asta nu ne iese niciunuia.” Râde amuzat și continuă. „Dacă ai un pic de coerență în ceea ce faci, dacă îți faci un pic munca să îți fie mai ușoară, nu e greu. Dacă ești într-o firmă în care nu există prognoză, poate te aglomerezi, la noi sunt organizate lucrurile. Mie îmi place ce fac, e simplu.”
În camera de zvântat, de deasupra râului, mezelurile se usucă natural, la aer.
Ne spune și că au avut noroc că au avut magazinul online din 2019, înainte de pandemie. „Când a început pandemia, s-a triplat munca, nu am simțit pandemia, am avut de lucru mai mult ca înainte. Sezon mai aglomerat era vara și în perioada Crăciunului. Am reglat munca astfel ca în perioadele cu cerere mai scăzută să facem mezelurile crud-uscate, cu timp de maturare mai îndelungat, de până la trei luni.” Datorită magazinului online, produsele Albota au ajuns pe mesele românilor din întreaga țară.
Clienții de la Albota au fost inspirație pentru produse noi
Având destul de multă expunere, printre clienții restaurantului sau ai pensiunii Albota au trecut și mulți specialiști din industria mezelurilor, din țări ca Germania, Franța sau Italia. Aceștia au venit ca turiști, au gustat produsele lor și au fost interesați să vadă și procesul de fabricație. Apoi, au vrut să împărtășească din cunoștințele lor. Așa au ajuns să aibă în oferta carmangeriei produse cu specific german sau italienesc.
Pensiunea Albota
Din Italia au adus și o cameră de maturare, este în curs de instalare. Din spusele lui Sergiu, multe mezeluri românești sunt inspirate de cele italienești. În oferta Albota există acum Guanciale (sau gușă de porc), Culatelo (ceafă de porc), Coppa Pancetta, Bresaola. Fac și trei sortimente de pate, toate cu ingrediente producție proprie: de porc, de păstrăv și de rață. Păstrăvăria produce aproximativ 100 de tone de pește pe an, iar la un moment dat aveau 4500 – 6000 de rațe.
Multe dintre produsele carmangeriei pot fi servite la restaurantul din incinta Complexului Turistic Albota sau în restaurantul Hermania, din Sibiu. „Platou tradițional, cârnați la grătar, mici, pastramă sau cotlet de oaie, majoritatea lucrurilor din meniu au fost făcute pentru a duce produsul de la fermă în farfurie. Dau plus valoare, calitate, prospețime, ești stăpân pe tot lanțul de fabricație”, ne spune Sergiu.
Cele mai cerute sortimente de cârnați sunt cel mixt, cel de oaie și cel săsesc. În topul clienților, foarte apreciați sunt crenvurștii de vită. În oferta lor găsiți multe tipuri de salam (de vară, Victoria, salam săsesc, salam cu piper, parizer), caltaboș, tobă, șuncă presată, babic.
Din nou am profitat de întâlnirea cu un producător local pentru a afla pentru dumneavoastră o rețetă gustoasă, de data aceasta, pentru tochitura de porc cu cârnați.
Tochitură cu cârnați și carne de porc
1 kg de pulpă de porc
3 cepe
100 grame de untură sau ulei
500 grame de cârnați de casă, afumați
Se călește ceapa în untură sau ulei. Carnea se taie cubulețe și se opărește prima dată. După ce este călită ceapa, se adaugă puțină boia și pastă de tomate. Se adaugă carnea, se amestecă până prinde puțină culoare și luciu, apoi se adaugă cârnații tăiați bucăți. Se prăjesc puțin, apoi se adaugă apă, cât să acopere carnea, sare, piper, condimente după gust. Se lasă să fiarbă la foc mic până se face carnea și scade apa. Se servește cu mămăliguță, un ou ochi și brânză telemea rasă deasupra.
Unde găsiți produsele carmangeriei:
– Băcănia Albota Arpașu, la intrare în Complexul Turistic Păstrăvăria Albota, Arpașu de Sus 505
– Băcănia Albota Sibiu, Strada Filarmonicii 2
– Rulota Albota, prezentă în piețele volante din Sibiu și Cisnădie
Informații despre livrări în Sibiu la telefon 0745 669 334; L-S: 9:00-20:00. Pentru livrări în țară, telefon 0745 514 084, L-V: 9:00-17:00. Email: [email protected]. Îi găsiți și pe pagina de facebook, Băcănia Albota, și pe profilul Instagram: bacania.albota.
Alte recomandări de producători locali: Carmangeria Ioneda, Carmangeria Anghel, Măcelăria Mitea, Mangalița de la Racovița, Lepindea Vasile Gura Râului.
Atmosfera de sărbători se resimte deja în municipiul Sibiu, dar și în alte localități din țară, la diferite târguri de sezon.
Atracțiile de sezon, precum târgurile de Crăciun cu standuri atractive și lumini festive, sunt în general un motiv de bucurie și voie bună, însă polițiștii atrag din nou atenția asupra necesității de a rămâne vigilenți și de a nu uita că uneori acestea pot reprezenta o oportunitate pentru cei nu atât de ,,bine intenționați.”
„Pentru a vă bucura necondiționat și de oriunde de atracțiile specifice acestei perioade, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu reamintește câteva recomandări esențiale pentru siguranța bunurilor dumneavoastră:
Nu uitați că târgurile, piețele și standurile sunt tranzitate de multe persoane, unele dintre acestea putând profita de doar câteva secunde de neatenție pentru a intra în posesia bunurilor pe care le dețineți.
Fiți vigilenți și acordați o atenție sporită persoanelor care se află în preajma dumneavoastră. Astfel, când așteptați la rând, la standuri sau în alte locuri, dacă vă simțiți aglomerați de persoane care nu vă inspiră încredere, căutați să vă schimbați locul.
Nu țineți bani, telefoane sau orice alte obiecte de valoare în buzunarul exterior al pantalonilor, în buzunarele laterale și neasigurate ale gecilor, hainelor sau paltoanelor.
Doamnelor și domnișoarelor, va recomandăm să vă poziționați poșeta/geanta la vedere sau lipită de corp și asigurată cu brațul.
Nu ezitați să luați atitudine atunci când sunteți martorul unei infracțiuni, iar dacă constatați lipsa unor bunuri personale, de valoare, apelați numărul unic de urgență 112.
Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi! Dacă observaţi lipsa copilului, adresați-vă imediat celui mai apropiat polițist pe care îl întâlniți sau sunaţi la numărul de urgenţă 112.
Este bine ca cei mici să cunoască numele complet al părinţilor, numărul de telefon, precum şi adresa de domiciliu, deoarece, la astfel de evenimente, riscul de a se rătăci creşte”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Primăria Mediaș a organizat o nouă ediție a evenimentului „Gala Voluntarilor“, prilej cu care au fost premiați medieșenii care au desfășurat activități de voluntariat și acțiuni în folosul comunității, pe perioada anului 2024.
Municipalitatea medieșeană a dorit să adreseze mulțumiri și să-i premieze pe cei care au luat parte în mod activ la proiectele cu caracter civic din municipiul nostru, membri ai organizațiilor non-guvernamentale, ai instituțiilor de învățământ, ai asociațiilor culturale sau sportive de pe raza municipiului Mediaș.
Le mulțumesc tuturor pentru profesionalismul pe care îl arată și pentru că sunt un exemplul demn de urmat de întreaga comunitate”, a spus Gheorghe Roman, primarul Mediașului.
Municipalitatea a găzduit un eveniment dedicat medieșenilor care au împlinit 80 de ani de viață în cea de-a doua jumătate a acestui an.
În cadrul manifestării, edilul șef al Mediașului a premiat cele 136 de persoane care împlinesc 80 de ani de viață în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2024.
De asemenea, în cadrul evenimentului, a avut loc și un moment artistic dedicat sărbătoriților care au împlinit 80 de ani, susținut de artista Cosmina Fulea și micuța Ioana Crețu.
Acordarea premiilor și a diplomelor pentru persoanele din Mediaș și satul aparținător Ighișu Nou care împlinesc 80 de ani de viață în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2024, a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Mediaș nr. 371/2023.
„În fiecare an, atât în perioada Sărbătorilor de Paște, cât și de Crăciun, Primăria Municipiului Mediaș premiază persoanele din Mediaș care împlinesc frumoasa vârstă de 80 de ani.
Nu am făcut altceva decât să le mulțumesc tuturor celor prezenți pentru tot ceea ce au realizat pentru municipiul Mediaș și în același timp să îi asigur că voi susține ca și anul viitor toate persoanele vârstnice să folosească în mod gratuit mijloacele de transport în comun ale societății Meditur.
De asemenea, voi susține premierea pe parcursul anului viitor atât a persoanelor care împlinesc frumoasa vârstă de 80 de ani, cât și premierea cuplurilor care împlinesc 50 de ani de la căsătorie.
Nu pot decât să le mulțumesc tuturor și să le urez multă sănătate” a declarat primarul Gheorghe Roman.
Colonelul în rezervă Marius Popența, președintele filialei județene „General Traian Moșoiu” din Sibiu a Asociației Naționale a Veteranilor de Război este el însuși o filă de istorie, cu o experiență impresionantă despre ce înseamnă să fii militar și ce înseamnă să te sacrifici pentru țară.
Copilăria și-a trăit-o cu poveștile de pe front ale celor doi bunici, amândoi veterani de război și cu bocetul durut din năframa bunicii materne, ce-și plângea un frate ofițer, îngropat „neprivegheat și fără cruce la cap”, pe undeva pe lângă Odessa. Și-a dorit să devină militar încă de mic. ,,…mi-aduc aminte de o iarnă faină, cu zăpadă multă, pe când aveam vreo 12-13 ani.
Eram la bunici și mă dădeam cu sania pe-o uliță povârnită din Șeica Mare, când am văzut un elev de liceul militar. Venea acasă, în vacanța de iarnă. Era în ținută. Atunci a fost prima oară când am văzut un tânăr de o vârstă relativ apropiată de a mea îmbrăcat în uniformă militară. Decizia să urmez cursurile liceului militar a fost una pur emoțională, fără să înțeleg la vremea aceea toată dimensiunea carierei și a fenomenului militar”, povestește colonelul în rezervă.
Munții Apuseni au rămas descoperiți
În cei patru ani de liceu militar, la Alba Iulia, la o vârstă poate prea fragedă, a învățat pe repede-înainte ce înseamnă mediul militar, cu asperitățile, dar și cu satisfacțiile lui. Iar când a dat examenul la Școala Militară de Ofițeri, actuala Academie a Forțelor Terestre, la infanterie, a făcut-o în cunoștință de cauză, având o imagine destul de clară despre ce urmează.
„Am intrat abrupt în viața reală! La absolvire, am fost repartizat într-un regiment mecanizat, lângă Cluj, la Someșeni, unde m-am văzut dintr-o dată în fața a mai bine de 100 de recruți. Atunci și acum, viața unui tânăr ofițer se măsoară în zile și nopți de instrucție, în kilometri de marș, în aplicații și trageri, în neodihnă și stres, cu zeci și zeci de zile de recuperări pe care nu le mai vede niciodată, dar și cu sentimentul acela extraordinar că-ți vezi obiectivele atinse, cu echipa de sub tine dezvoltându-se armonios, cu misiunile îndeplinite, cu cei ce depind de tine privindu-te cu respectul cuvenit muncii și sacrificiului tău.
După un an, am fost mutat într-un batalion de vânători de munte, în Apuseni. Au urmat câțiva ani denși, grei, dar de o frumusețe aparte, nestrunjită, frustă și trepidantă. O parte din inima mea a rămas pentru totdeauna acolo, rătăcită prin pădurile, potecile și stâncăriile Apusenilor. Acolo am învățat, printre oameni duri și abrupți, cu vorbe puține și dornici de treabă, iuți la mânie, dar și buni la suflet ca pita caldă, ce înseamnă camaraderia, cuvântul dat și respectul pentru munca bine făcută. Din păcate, structura militară din munții Apuseni a fost desființată, în baza unei decizii nefondate, cred eu, pentru că în acea zonă am rămas descoperiți. Acele unități militare ar fi contat, atât în ecuații militare, cât și în tot sprijinul și siguranța pe care le-ar fi asigurat trăitorilor din țara de piatră”, spune Marius Popența.
Disciplina este importantă în orice mediu
Pentru orice persoană, indiferent de statutul ei social, disciplina este extrem de importantă. De la rutina igienei personale și până la gestionarea eficientă a timpului. „Termenul cheie pe care l-am utilizat timp de zeci de ani în formarea profesională și educația subordonaților mei, fie ei militari din teritoriu, fie studenți ai Academiei, este autodisciplina. Disciplina impusă de altcineva funcționează, însă se opune voinței noastre. Lucrăm într-un sistem care ne impune, într-un fel sau altul, să facem anumite lucruri. Suntem obligați să ne plătim taxele. Neplata lor presupune măsuri punitive. Pedeapsa de orice fel, amenda, restrângerea de drepturi, privarea de libertate, oprobiul public sunt acele instrumente coercitive care ne impun să respectăm regulile, atunci când educația sau convingerile noastre nu funcționează.
În mediul militar însă, acolo unde totul se raportează la situații extreme, la crize, conflicte și riscuri majore de pierdere a integrității fizice, psihice, morale sau chiar a vieții, singura cale de a face față este autodisciplina. Să-mi impun eu mie să fiu ordonat, să fiu punctual, să-mi creez o rutină benefică în muncă, să ascult de ordinul celui plasat ierarhic deasupra mea pentru că așa cred eu de cuviință, deoarece el este mai bun și mai calificat decât mine, să impun în structura pe care o conduc o anume stare de spirit deoarece cred în asta, nu pentru că așa îmi spune cineva.
Toate acestea și încă multe altele se rezolvă prin autodisciplină. Noi suntem suma vorbelor, faptelor și atitudinilor noastre, reflectate în conștiința celorlalți. Este o vorbă «A fi bărbat înseamnă să-ți respecți cuvântul dat, să fii constant în vorbele tale și, mai ales, în atitudinile tale». Acest lucru nu se poate face decât cu autodisciplină”, mărturisește președintele ANVR Sibiu.
De ce apar războaiele…
L-am întrebat pe Marius Popența de ce apar războaiele, de ce oamenii aleg să se ucidă între ei, fiind conștienți în sufletul lor că nu acesta este drumul corect spre rezolvarea problemelor.
„Oamenii sunt competitivi, dorința acestora de «a avea» depășește de multe ori ideea de «a fi». În viață, vrem să strângem cât mai mult, ține de natura umană. Da, acesta este și resortul care ne împinge spre progres. Tot ceea ce avem în societate (educația, dezvoltarea, starea de bine, civilizația) sunt datorate, indiscutabil, acestei dorințe a omului de avea și de a face mai mult.
Dar, din păcate, partea întunecată vine tot de acolo. A avea mai mult înseamnă, de multe ori, a-ți dori bunurile, resursele și starea de bine a celuilalt. Iar de aici apar conflictele, de la dispute mărunte, în familie, între vecinii de pe scară, în comunități restrânse și până în social, la scară mult mai amplă. Când acest o astfel de stare reverberează în social, lucrurile capătă dimensiuni apocaliptice, ajungem la conflagrații interstatale și chiar mondiale, cum sunt unele prin care au trecut seniorii noștri sau altele, care din păcate se prefigurează”, răspunde colonelul în rezervă.
Filiala ANVR, una dintre cele mai bine definite structuri de tip ONG din peisajul sibian
„În România se celebrează Ziua Veteranilor de Război, în fiecare an, în data de 29 aprilie, amintind de ziua în care, în 1902, regele Carol I a promulgat Înaltul Decret prin care a fost instituit, pentru prima dată în România, titlul de Veteran de Război, în onoarea și în sprijinul ostașilor care au luptat în Războiul de Independență din anii 1877-1878. Structura asociativă responsabilă cu evidența și drepturile membrilor săi funcționează aproximativ din aceeași vreme.
După 30 decembrie 1947, Asociația Națională a Veteranilor de Război (ANVR) a fost desființată de conducerea comunistă, în locul ei funcționând de la acel moment o obscură asociere care recunoștea statutul (doar onorific) de veteran de război, numai militarilor care au luptat în campania din Vest.
Răsturnarea regimului comunist, în decembrie 1989, a declanșat inițiativa unui grup de combatanți ai Primului și al celui de-al Doilea Război Mondial, prin care, imediat după Revoluție, s-au desființat structurile comuniste din domeniu și s-a reînființat Asociația Națională a Veteranilor de Război (ANVR).
Afiliată și la organisme internaționale de profil, ANVR (care la constituire cuprindea un număr de peste 900.000 de membri – veterani de război, văduve de război și văduve ale veteranilor de război) devenea astfel o prezență extrem de activă în viața socială, culturală și științifică a țării.
La Sibiu, filiala județeană «General Traian Moșoiu» a ANVR funcționează neîntrerupt din anul 1990. Un cartier al veteranilor, un cimitir dedicat, Monumentul ostașului român din toate timpurile amplasat în fața Cercului Militar Sibiu, precum și toate inițiativele care ni-i aduc în lumină pe puținii veterani de război încă în viață, sunt câteva dinte cele mai vizibile semne ale existenței uneia dintre cele mai bine definite structuri de tip ONG din peisajul sibian.
Conducerea filialei sibiene a ANVR își desfășoară activitățile specifice în tot județul Sibiu. Birourile asociației sunt găzduite de Cercul Militar Sibiu, pe bulevardul Victoriei 3-5. Vă recomand să accesați «ANVR Sibiu» pe facebook, pentru a vă face o imagine cât mai clară asupra activităților organizației și să lecturați direct de la sursă poveștile de viață ale veteranilor de război sibieni. În județ funcționează și o subfilială, la Mediaș, care are în evidență membrii Asociației din partea de nord a județului”.
Seniorii veteranii de război ai Sibiului
În Sibiu mai avem parte doar de șapte veterani de război în viață. Președintele ANVR Sibiu îi numește „sfinți care au ales să umble încă pe Pământ”! Vă propun să îi cunoaștem:
Maior (în retragere) Mihai MARE TĂNASE – a împlinit 102 ani în luna septembrie. Este decanul de vârstă al veteranilor de război sibieni, luptător pe ambele fronturi ale celui de-al Doilea Război Mondial, în cadrul unei unități de artilerie grea a vânătorilor de munte, cu care și-a croit drum de sacrificiu și glorie dintre Nistru și Prut, până în Munții Tatra. Locuiește în Sibiu, pe strada Tipografilor.
Maior (în retragere) Irod MOISĂ – împlinește 102 ani în 30 noiembrie. A fost sărbătorit de cadrele militare și cei dragi, în data de 27 noiembrie, la domiciliu. Este ultimul militar în viață din Batalionul de Gardă Regală de la Peleș al regelui Mihai. Locuiește în Ghijasa de Sus, alături de fiica sa.
Maior (în retragere) Daniel BANCIU – a împlinit în septembrie 101 ani. A fost automobilist militar și a participat la acțiunile militare din campania de Vest, de la Sibiu și până în Munții Tatra. Locuiește în Sibiu. În urma unor probleme de sănătate, a fost internat de familie la căminul de vârstnici din Dumbrava Sibiului.
Maior (în retragere) medic Simion DRAGOMAN – a împlinit 100 ani în luna aprilie. A fost sărbătorit de întreaga comunitate militară și de autoritățile publice. În timpul războiului, fiind student medicinist, a fost încadrat ca elev al Școlii Militare de Ofițeri de rezervă. A participat la acțiunile militare de pe teritoriul național, începând cu august 1944. Locuiește în Germania, alături de fiica sa, dar revine anual la Sibiu.
Comandor (în retragere) Traian VLAD – a împlinit 98 ani în luna septembrie. În timpul războiului a fost elev al Școlii Militare de Marină. A participat nemijlocit la operațiunea maritimă de repatriere din Crimeea a militarilor români luptători pe frontul de Est. A ales să fie militar profesionist. În apogeul carierei a avut în grijă, ca inginer militar, toată flota maritimă și fluvială a României. Locuiește în Sibiu, pe strada Vasile Cârlova. Este internat temporar într-un centru de recuperare motorie, la București.
Colonel (în retragere) Tănase DOBRIN – a împlinit 97 ani în luna octombrie. În anii războiului a fost elev de Școală Militară, participând la acțiunile militare de pe teritoriul național, începând cu 23 august 1944. După război a devenit ofițer de carieră, profesor militar la Școala de Artilerie, unde și-a dedicat parcursul profesional formării noilor generații de ofițeri artileriști. Locuiește în Sibiu, pe strada Luptei.
Maior (în retragere) Nicolae TURCU – este cel mai „tânăr” dintre veteranii de război sibieni. A împlinit de Ziua Națională a României 96 ani. A fost specialist armurier al Arsenalului sibian, structură de producție militarizată în timpul războiului, obiectiv adeseori bombardat și sabotat în acțiunile militare din ambele campanii ale celui de-al Doilea Război Mondial. Locuiește în Sibiu, pe strada Filarmonicii.
Două tipuri de veterani, dar un numitor comun: sacrificiul
Statul român a emis o lege a veteranilor de război, pentru cei care au luptat în Primul și al Doilea Război Mondial. Aceasta face referire la drepturi reparatorii pentru veteranii de război, văduve și orfani care au avut de suferit în urma celor două conflicte. În 2020 s-a mai promulgat o lege care oferă compensații și urmașilor celor care au fost prizonieri de război după 8 Mai 1945.
O altă lege este cea care se referă la veteranii teatrelor de operații moderne, militarii români care au participat și participă la conflictele de după 1990, când țara noastră a intrat pe parcursul NATO, începând cu primele misiuni de pe continentul african, continuând cu Balcanii de Vest, Irak, Afghanistan și până în momentul de față, când încă mai avem în misiuni specifice contingente de militari români pe aproape toate continentele lumii, spune colonelul în rezervă. „Legiuitorul a emis două legi și a împărțit artificial veteranii în două categorii, când, în mod normal, ar fi trebuit să vorbim de o singură categorie, a tuturor militarilor care s-au întors din conflictele militare de oricând.
O anume retorică duce înspre ideea că «dacă militarii din Primul și al Doilea Război Mondial au luptat pentru România, ceilalți nu ar fi avut ce să caute să lupte în alte țări», însă, ca orice retorică, o astfel de formulare conține adevăruri trunchiate și apoi intenționat otrăvite cu speculații nefondate. Militarii au luptat și luptă pentru țara lor! Unde și când anume, aceasta este doar decizia factorului politic. Nu militarii hotărăsc să meargă într-o parte sau în alta a lumii, ci politicienii. Și cine sunt cei care-i aleg și îi mandatează pe politicieni? Cetățenii români!
Conflictele politico-militare ale României moderne au generat, în trecut și în prezent, acțiuni militare dincolo de frontierele ei, sub Dunăre pentru obținerea independenței, din Dobrogea și până în Ungaria profundă pentru realizarea unității statale, din Rusia și până în Tatra în frământările ultimei mari conflagrații mondiale, precum și acolo unde interesele statului român și obligațiile internaționale, autoasumate, ne solicită. De unde a pornit retorica otrăvită? De la politicieni în căutare de discurs, sau încercând să abată atenția societății de la probleme sociale stringente, de la jurnaliști dornici de senzațional, de la indivizi cu frustrări perpetue, uneori chiar și din interiorul sistemului militar.
Un fost general român, spre exemplu, trecut la cele veșnice de o vreme, militar cu o îndelungată carieră politică comunistă, a avansat în media și în conștiința românilor o idee de genul: «Cei care au luptat pentru țară sunt veteranii de război, ceilalți nu merită acest titlu». Dacă insistăm, putem observa că acest personaj controversat este, de fapt, unul dintre cei care, luat fiind prizonier de către sovietici, prin 1942, cu gradul de sergent, și-a trădat țara și interesele de atunci ale acesteia (bune-rele, lăsăm istoricii să ne spună!!!) și a ales să lupte sub comandă sovietică.
În 1943, Stalin înființa celebra divizie Tudor Vladimirescu, în care s-au înscris militari români care au fost puși să aleagă între prizonieratul din gulag și lupta alături de sovietici. Au fost instruiți de politrucii ruși, avansați ofițeri, ca și personajul amintit (pentru că majoritatea prizonierilor de război ofițeri români au refuzat acest compromis) și au revenit în țară pe tancurile sovietice. Ei sunt cei care au susținut instaurarea regimului comunist în România, colectivizarea, distrugerea sistematică a elitelor intelectuale, politice și militare românești. Să credem că astfel de oameni sunt îndreptățiți să ne spună cine ne sunt de fapt veteranii?”, continuă Marius Popența.
Teatrele de operații
„Literatura de specialitate, studiile aprofundate de știință militară și cursurile instituțiilor militare de învățământ definesc termenii specifici mediului în care militarii desfășoară acțiuni specifice. Nu ne permite spațiul editorial să tratăm acest subiect și nici nu dorim să intrăm în polemici sterile. Menționăm așadar doar că teatrul de operații/zona de misiune au fost definite și juridic, prin lege, ca fiind «arie geografică (terestră, maritimă și/sau aeriană) în afara teritoriului statului român, în care misiunea/operația este autorizată să se desfășoare, conform mandatului încredințat de către organizația internațională/ coaliția responsabilă de planificarea, implementarea, coordonarea și monitorizarea tuturor activităților operaționale din respectiva arie geografică».
Ce trebuie să reținem noi este faptul că (încercând să simplificăm) operațiile desfășurate de către militarii români pot fi de luptă, de stabilitate și sprijin (altele decât războiul) și de pace. În cele mai multe cazuri, militarii români au fost implicați în operații de stabilitate și sprijin, de tipul celor care previn sau împiedică conflictul, promovând pacea, chiar și (deși pare greu de acceptat!) prin utilizarea forței sau amenințării cu forța. Sunt intervenții menite să securizeze și participe la efortul de reconstrucție a unei zone și a comunității în etapa post-conflict.
Militarii coaliției prezenți în Afganistan au construit poduri și școli, locuințe și spitale, au încurajat populația să planteze cereale, ca alternativă la opioide, și-au asumat o parte din educația tinerei generații și instruirea armatei națiunii gazdă. Din păcate, cu tot efortul, Afganistanul nu a putut fi stabilizat. În astfel de zone reapar conflicte mocnite între diferite facțiuni, iar militarii sunt nevoiți să gestioneze lupte deschise, care presupun adeseori și pierderi de vieți omenești”, spune Marius Popența.
Veteranii sibieni din teatrele de operațiuni
„Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă pentru simbolistica ei – intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a Armistițiului între Puterile Antantei și Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial și se creau condițiile necesare realizării, în țara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Semnificația acestei zile pentru Armata României este legată și de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogaraşi, primul militar român decedat în teatrul de operații din Afganistan.
Garnizoana Sibiu este azi casa și locul de muncă a peste 200 de militari, polițiști și jandarmi, activi, în rezervă și în retragere care, prin participarea la misiuni deosebit de complexe și cu un grad de risc extrem de ridicat, în cele mai complicate locuri și conjuncturi politico-militare ale planetei, au obținut, prin statutul onorant de veterani ai Teatrelor de Operații, recunoașterea societății pentru profesionalismul și spiritul de sacrificiu cu care și-au îndeplinit misiunile, onorându-și astfel țara, instituția și jurământul depus. Alături de ei, la Sibiu, desfășoară misiuni specifice și militari veterani ai teatrelor de operații din țările partenere, în cadrul structurilor NATO MNC-SE”, precizează Marius Popența, la rândul lui veteran al teatrelor de operații din Kosovo și Afganistan.
Mediul militar nu mai presupune de mult timp rigiditate
Mediul militar nu mai presupune de mult timp acea proverbială rigiditate cazonă, e de părere colonelul: „Rigiditatea, cazonul (n. red.: rigid, dur, fără inflexiuni) sunt trăsături specifice unei perioade, cred eu, depășită. Organismele militare au ieșit, sper din tot sufletul, din acea tenebră de secol XIX-XX, când luptele se dădeau la modul: ne poziționăm două armate față în față și tragem. Victoria rezultă din cine are mai multă muniție, sau cine are arme cu țeavă mai lungă, astfel încât proiectilul să fie aruncat la o distanță cât mai mare, iar pierderile de vieți omenești sunt ultimele care contează.
De atunci-încoace, lucrurile s-au modificat mult de tot și nu neapărat în bine. Armele sunt tot mai sofisticate, tacticile și strategiile s-au dezvoltat pe cale de consecință, războaiele se poartă la sol, în apă, în aer, în spațiu și nu numai. Confruntarea s-a mutat, exponențial, hibrid și asimetric, în viața de zi cu zi, în casa, pe ecranul televizorului și a telefonului nostru, în economie, în politică, în spațiul virtual, în educație și în comunicare.
Goana după resursele tot mai puține, pretențiile teritoriale, tensiunile interetnice și religioase, terorismul de toate tipurile, media bolnavă de senzațional, rețelistica socială bombardată cu informație manipulatoare, sunt la rândul lor surse și resurse ale conflictelor mocnite din societate, la care luptătorii sunt chemați să găsească soluții de echilibru. Iar Armata nu are cum să fie altceva decât o copie fidelă a societății care a creat-o.
Dacă vreți să vedeți cum este armata, uitați-vă la societate. Cei care lucrează dincolo de gardurile unităților militare sunt partenerii voștri de viață, părinții, frații, unchii, vecinii de pe scara blocului. La fel ca dumneavoastră; nici mai buni și nici mai răi! Diferența fundamentală constă, totuși, în faptul că fac parte din structuri organizate, au legi, regulamente și proceduri verificate, sunt foarte bine instruiți și disciplinați.
Munca celor care aleg să intre în serviciul țării începe de la înrolare și continuă mult după trecerea în rezervă. Presupune o continuă luptă cu sine însuți. Militarul este permanent testat, anual sau chiar mai des, medical, fizic și psihic, din punct de vedere al cunoștințelor teoretice și deprinderilor practice, viața lui profesională este o continuă pregătire la intensitate maximă.
Toate acestea în timp ce trebuie să-și vadă de atribuțiile funcției, uneori și în mediul provocator generat de lucrul cu echipamente sofisticate, explozivi, substanțe radioactive, activități cu grad de risc ridicat, trageri cu muniții reale, parașutări, alpinism, scufundări, acțiuni în teren greu accesibil, în condiții de vreme extremă și nicidecum în ultimul rând, participarea la acțiuni în teatrele de operații, acolo unde riscurile se măsoară adeseori în răni profunde, infirmități permanente, stres post traumatic și pierderi de vieți omenești. Timp în care s-ar presupune că ar trebui să își asume rolul de soț și tată bun, să fie lângă copiii lui când aceștia au nevoie de el, să fie implicat social și un exemplu de comportare în societate. Of!…”
„Doi camarazi au murit în fața mea”
Col. rz. Marius Popența a fost implicat în misiuni în teatrele de operații din Kosovo și Afganistan, timp de doi ani, sub steag ONU, pe post ofițer de legătură în Kosovo, respectiv consilier militar pentru personalul civil diplomatic al Națiunilor Unite din Afganistan. Deși nu a patrulat cu arma în mână, pe șosea, a trăit destule momente traumatizante.
„Gradul militar, nivelul de instruire, cerințele funcției și misiunea mea nu au presupus să patrulez cu arma în mână. Eu mi-am desfășurat activitatea la nivel politico-militar, am contribuit, prin expertiză, în zona de planificare, organizare, decizie și desfășurare a activităților specifice organizației în care am fost încadrat. De asemenea, treaba mea era să fiu elementul de legătură dintre mediul militar și cel civil, să-i sprijin pe colegii mei civili în înțelegerea fenomenului militar, a modului de lucru cu forța internațională și națională militară, să-i însoțesc și să-i consiliez în toate aspectele ce presupuneau interacțiune cu militarii.
Acest gen de muncă a implicat, pe cale de consecință, și nenumărate riscuri. Am fost nevoit să trăiesc mai bine de patru luni într-un mic oficiu ONU, destul de izolat, singurul internațional între aproximativ 40 de localnici. Cel mai apropiat loc cu militari din cadrul forței internaționale se afla la mulți kilometri distanță de baza mea. Am învățat să conviețuiesc cu localnicii, să împrumut din obiceiurile lor, să fac compromisuri rezonabile și să creez punți de comunicare. M-am făcut util și de ajutor în comunitatea locală, asigurându-mi astfel o efemeră protecție din partea lor.
Am avut parte și de momente cutremurătoare. La un moment dat am pierdut doi militari americani în fața ochilor, în condițiile în care cei doi aveau brațele pline de pachete cu medicamente, materiale și echipamente pentru un spital… Un bezmetic radicalizat, purtând un dispozitiv exploziv, s-a aruncat în aer la intrarea în spital, împreună cu cei doi militari americani, cu personal medical și civili afgani. Din cei peste 30 de eroi uciși în teatrele de operații, doi au fost studenți ai Academiei Forțelor Terestre din Sibiu: maiorul (post-mortem) Tiberius Petre și maiorul (post-mortem) Vasile Unguraș, promoție ‘95, respectiv ’97, aproximativ în aceeași perioadă în care am fost eu în misiune.
Primul, ofițer de operații speciale, a fost ucis într-un schimb de focuri, în timpul unei misiuni de intervenție rapidă în sprijinul unei subunități aliate atacate de insurgenți. Cel de-al doilea, polițist militar, a trecut cu mașina peste un dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce asigura securitatea unui convoi umanitar. Nu o să pot uita niciodată imaginea mașinii de luptă contorsionată de explozia în care și-a pierdut viața Vasile Unguraș, tânăr ofițer care în studenție mi-a fost foarte apropiat. După cei doi au rămas două văduve și trei copii orfani…
O altă tragedie, poate cel mai sângeros incident în care a fost implicat personal al ONU pe teritoriul Afganistanului, s-a întâmplat într-o răzmeriță locală provocată, din păcate, de un preot fundamentalist creștin american, care a dat foc în public, după o slujbă religioasă, unui Coran, cartea sfântă a musulmanilor.
Au murit acolo șapte colegi, trei demnitari ONU (românul Filaret Moțco, absolvent și el al academiei militare sibiene, coleg și prieten bun de-al meu, consilier politic și locțiitor al șefului misiunii ONU din Mazar-i-Sharif, undeva în nordul Afganistanului, locotenent colonel Siri Skare, omologul meu, consilier militar, prima femeie pilot din Forțele Aeriene norvegiene și un tânăr avocat suedez, specializat în drepturile omului), alături de patru bravi foști militari nepalezi, din forța de protecție.
Am avut situații în care a trebuit să evaluăm pierderile colaterale survenite în urma unor explozii. Într-un sat afgan, după un astfel de incident, am descoperit acolo, carbonizați, peste 30 de morți, de-a valma. Am trăit multe alte momente încrâncenate, de o intensitate greu de zugrăvit în cuvinte, episoade pe care le-am îngropat în suflet, nu le-am destăinuit nici familiei și sigur nu le voi spune nimănui, niciodată.
Măsura lucrurilor într-un astfel de loc este violența extremă, durerea, mizeria și suferința. Toate acestea te impregnează și te transformă, iar să trăiești pe termen lung într-un astfel de loc, să conviețuiești cu astfel de oameni, îți creează traume de care nu o să poți scăpa niciodată. Eu nici acum nu dorm bine noaptea, dacă aud brusc un zgomot puternic, retrăiesc amintiri urâte.
Atunci când am revenit acasă din teatrele de operații a fost extrem de greu să trăiesc cu povara lucrurilor pe care le-am văzut, le-m trăit și le-am simțit acolo. Însă noi, militarii, suntem instruiți în acest sens de la bun început, să gestionăm riscul, suferința, stresul, aceasta este până la urmă esența meseriei noastră! Cum am putea să gestionăm criza, conflictul și problemele organizației, cum să fim în măsură să contribuim cu expertiză și să luăm decizii oportune și coerente, dacă nu suntem în stare să gestionăm ceea ce trăim în interiorul nostru?”, întreabă retoric ofițerul.
Spiritul de sacrificiu al militarilor
Retorica contemporană a politichiei de prost gust și de joasă speță îi cataloghează adeseori pe militari ca „speciali”. Da, militarii sunt speciali, însă prin demnitatea, verticalitatea și spiritul lor de sacrificiu, e de părere Marius Popența.
„Sunt puțini și, într-adevăr, speciali oamenii care aleg să-și pună în contractul cu cetățeanul chezășie propria viață. Atunci când militarii merg și se înrolează în armată, jură să-și apere țara, chiar cu prețul vieții lor. A munci în mediul militar, în situația dată, presupune să-ți sacrifici din timpul personal, din energie, de multe ori în defavoarea ta și a familiei. Un militar petrece aproximativ patru-cinci, ani de zile într-o garnizoană, după care se mută în alta.
Acest lucru presupune ca și soția să-l urmeze. De multe ori ne lovim în interiorul sistemului cu nenumărate probleme, de genul: familii dizolvate, copii care ajung să crească fără tată, pentru etape mari de timp sau, cum e cazul celor 32 de camarazi de-ai noștri care au murit în teatrele de operații, copiii rămân orfani. Sunt nenumărate situații neplăcute. În afara celor care au murit în teatrele de operații, avem militari care au și-au pierdut viața în timpul exercițiilor.
Deoarece meseria noastră presupune un risc, calculat, ce-i drept, dar totuși un risc major. Lucrăm cu armament, muniții, explozivi, echipamente grele, iar atunci când un militar greșește, asta duce de cele mai multe ori la pierderi de vieți. Aflăm adeseori pe canale oficiale și din presă de prăbușirea unor aeronave, de utilaje care au luat foc, de muniții care au explodat, de echipamente care s-au defectat. Chiar și munca pe timp de pace presupune riscuri mari pentru militari”.
Militarii români nu sunt cea mai plătită categorie socială
Fiecare om, oriunde ar fi situat în plan social, are nevoie de confortul de acasă, spune Marius Popența. „Ca să rezolve acest aspect, este de bun simț să acceptăm că militarul trebuie să fie plătit pentru munca sa, corespunzător cu calificarea, efortul și implicarea sa. Motorul care ne împinge înainte pe toți în carieră și în viață este dorința de a ne asigura un minim confort și un nivel rezonabil de trai pentru cei care depind de noi.
Din acest punct de vedere, militarii nu sunt diferiți de ceilalți oameni, atâta doar că meseria lor și mediul în care o desfășoară sunt fundamental diferite. Sunt doar câteva categorii sociale, nu foarte multe, unde meseriile presupun vocație, a arde în interiorul a ceea ce faci până la extrem: profesori, medici, spre exemplu. Oameni care, de voie-de nevoie, trebuie să trăiască cu munca lor și în afara programului de lucru.
Sunt meserii vocaționale, implică mai mult, pentru că atunci când îți asumi un astfel de statut profesional faci un contract cu cel ce te angajează, cu cetățeanul român. Și juri să-l educi corespunzător, să-l tratezi, să-i aperi integritatea proprietății și teritoriului, stilul de viață, valorile fundamentale comune, familia lui. Jurământul este acel element de contract care ne obligă material și moral. Atunci când depui jurământul militar, semnezi și un angajament, un document legal în baza căruia, dacă îl încalci, poți fi judecat și închis, iar legile militare prevăd întotdeauna pedepse maxime pentru orice abatere. Din păcate, acestea toate nu vin la pachet cu compensații materiale și morale pe măsura efortului și al sacrificiului.
Din punct de vedere financiar, militarii români nu sunt printre categoriile cele mai bine plătite în societatea românească. Salariile militarilor sunt medii. Până la un moment dat, a existat în schimb o anume siguranță indusă de un sistem nu foarte generos, însă relativ sigur. Politicieni demagogi, în lipsă de idei și de soluții, mânuitori abili ai legii, categorii profesionale mai agresive în a-și promova interesele de grup, au redus treptat această siguranță indusă, ducând-o în derizoriu. Militari din vârful ierarhiei, obedienți și nevertebrați, mânați de interese mărunte, au acceptat să devină parte a acestui eșafodaj bolnav, amplificând la rândul lor răul deja produs. Este greu de acceptat că un om ales de cetățeni într-o funcție de mare răspundere lovește tocmai sistemul pe care trebuie să îl conducă, să-l promoveze, să-l susțină și să-l prezerve”, spune, cu părere de rău, Marius Popența.
