Acasă Blog Pagina 140

FOTO – Investiție majoră pentru copiii din Sibiu: începe proiectul centrului unde vor fi tratați copiii cu depresie, anxietate și ADHD

Consiliul Județean Sibiu a făcut un nou pas pentru dezvoltarea serviciilor medicale dedicate copiilor, lansând în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru proiectarea și construirea viitorului Centru de Sănătate Mintală pentru Copii, care va funcționa în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”.

Investiția este estimată la 7.688.854,25 lei și are ca obiectiv realizarea unui centru modern, destinat copiilor și adolescenților care au nevoie de servicii de psihiatrie și psihologie specializată.

Noul centru va include cabinete de psihiatrie pediatrică, psihologie și psihoterapie, logopedie și asistență socială.

În același timp, proiectul prevede amenajarea unor săli pentru tratamente, psihoterapie de grup, fizioterapie, activități sportive, precum și spațiile tehnice și grupurile sanitare necesare desfășurării activității.

În cadrul centrului vor putea fi diagnosticate și tratate afecțiuni precum depresia, anxietatea, tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD), problemele legate de consumul de substanțe psihoactive și vor fi realizate evaluări privind riscul suicidar.

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, spune că lansarea licitației înainte de obținerea finanțării este o strategie menită să accelereze implementarea investiției.

„Pentru această licitație am prevăzut o clauză suspensivă, întrucât ne-am dorit să câștigăm nu doar timp, ci și puncte suplimentare în etapa de evaluare a proiectului, la depunerea cererii de finanțare.

Este o investiție necesară, în condițiile în care, în medie, peste 1.200 de copii au nevoie anual de sprijin psihiatric și psihologic specializat, iar aproape 300 beneficiază de servicii de spitalizare de zi”, a declarat Daniela Cîmpean.

Ofertele pentru execuția proiectului pot fi depuse până în 24 august 2026, iar durata estimată pentru proiectare și realizarea lucrărilor este de 55 de luni de la emiterea ordinului de începere.

Proiectul va fi depus spre finanțare prin Programul Sănătate 2021–2027, în parteneriat între Consiliul Județean Sibiu și Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”.

Noua investiție completează seria proiectelor derulate la Spitalul Clinic de Psihiatrie din Sibiu.

În prezent, instituția beneficiază de lucrări pentru consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a patru pavilioane medicale, valoarea totală a investițiilor implementate de Consiliul Județean Sibiu depășind 150 de milioane de lei.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

INCIDENT la Titularizare în Sibiu: un profesor a fost prins cu FIȚUICĂ și a fost eliminat din concurs

Examenul de Titularizare desfășurat marți, 21 iulie, în județul Sibiu, a fost marcat de un incident care a dus la eliminarea unui candidat.

Acesta a fost surprins cu o fițuică în sala de concurs, după distribuirea subiectelor, fiind scos imediat din examen.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, incidentul s-a produs la Centrul de Concurs nr. 2, organizat la Școala Gimnazială nr. 1 Sibiu.

Candidatul a fost eliminat pentru tentativă de fraudare a examenului, conform regulamentului de organizare a concursului.

În total, la proba scrisă pentru ocuparea posturilor didactice vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar au avut dreptul să participe 1.186 de candidați.

Dintre aceștia, 1.027 s-au prezentat la examen, ceea ce reprezintă o prezență de 86,59%, în timp ce 159 de candidați au absentat.

Alți 50 de candidați au ales să se retragă din concurs, invocând motive personale sau medicale.

Subiectele și baremele de corectare au fost publicate în aceeași zi, la ora 15:00, de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Primele rezultate vor fi afișate în 28 iulie, atât la sediul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, cât și pe platforma dedicată concursului de Titularizare.

Candidații nemulțumiți de note vor putea depune contestații în 28 iulie, până la ora 21:00, și în 29 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale vor fi publicate în 4 august.

Pentru a obține un post pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 la proba scrisă, în timp ce pentru ocuparea unui post de suplinitor este necesară minimum nota 5.

Repartizarea pe posturile disponibile va avea loc în ședințe publice organizate de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu în zilele de 5 și 6 august, în ordinea descrescătoare a mediilor obținute.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

ULTIMA ORĂ: Se închide circulația pe A1, în zona Sibiului. Rutele ocolitoare au fost stabilite

Șoferii care tranzitează Autostrada A1, în zona municipiului Sibiu, trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație.

În noaptea de marți, 21 iulie, spre miercuri, 22 iulie 2026, traficul va fi închis temporar, pe rând, pe ambele sensuri de mers, pentru efectuarea unor lucrări.

Potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, circulația va fi oprită între orele 00:00 și 2:00 pe sensul Sebeș-Sibiu, iar între orele 2:00 și 4:00 pe sensul Sibiu – Sebeș.

Pe durata restricțiilor, traficul va fi deviat prin municipiul Sibiu.

Cum se circulă în timpul restricțiilor

Pentru sensul Sebeș – Sibiu (00:00 – 2:00): A1 – Nod Rutier Păltiniș → str. Henri Coandă (în municipiul Sibiu) → str. Ștefan Cel Mare (în municipiul Sibiu) → A1 – Nod Rutier Agnita.

Pentru sensul Sibiu – Sebeș (2:00 – 4:00): A1 – Nod Rutier Agnita → str. Ștefan Cel Mare (în municipiul Sibiu) → str. Henri Coandă (în municipiul Sibiu) → A1 – Nod Rutier Păltiniș.

Autoritățile precizează că această rută de deviere va putea fi utilizată inclusiv de autovehiculele de mare tonaj, care, în mod obișnuit, nu au acces prin municipiul Sibiu.

Restricțiile sunt necesare pentru montarea unui panou cu informații variabile, destinat informării șoferilor aflați în trafic.

Reprezentanții DRDP Brașov mai anunță că în cursul acestei săptămâni vor fi introduse și alte restricții similare pe Autostrada A1, iar participanții la trafic vor fi informați din timp cu privire la fiecare intervenție.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

VIDEO ȘOCANT: Un copil trece cu trotineta pe roșu și evită în ultimul moment un impact TRAGIC

Un incident care putea avea un deznodământ tragic a fost surprins în trafic, la Timișoara.

Un copil aflat pe o trotinetă a traversat intersecția fără să respecte culoarea roșie a semaforului și a ajuns la doar câțiva centimetri de un impact violent cu un autoturism.

Imaginile arată cum șoferul nu mai avea aproape nicio posibilitate de evitare, însă copilul a reușit, în ultimul moment, să treacă prin fața mașinii, evitând la limită o tragedie.

Momentul reprezintă un nou semnal de alarmă privind utilizarea trotinetelor de către copii și riscurile din trafic.

Deși pentru mulți par simple mijloace de distracție, trotinetele pot deveni extrem de periculoase atunci când sunt folosite fără cunoașterea și respectarea regulilor de circulație.

O singură clipă de neatenție sau o decizie greșită în trafic poate transforma o plimbare obișnuită într-o tragedie. De această dată, copilul a avut noroc. Data viitoare, însă, deznodământul ar putea fi cu totul altul.

SURSĂ FOTO: Secția de Poliție/Facebook

SURSĂ VIDEO: TVR Timișoara/Facebook

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

„Țineți bani la saltea!”. Apel neașteptat către români: „Nu vă bazați doar pe bani în bancă!”

„Țineți bani la saltea!” Avertismentul care stârnește controverse: ce spune un europarlamentar despre riscul blocării băncilor.

Un mesaj publicat de europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea a readus în prim-plan discuțiile despre vulnerabilitatea sistemului financiar european în fața atacurilor cibernetice.

Acesta îi sfătuiește pe români să păstreze o parte din economii în numerar, susținând că o rezervă de bani cash poate reprezenta o măsură de protecție în situația unor blocaje care ar afecta serviciile bancare digitale.

Într-o postare pe Facebook, Gheorghe Piperea afirmă că numerarul oferă mai mult decât posibilitatea de a face plăți, descriindu-l drept o garanție a independenței financiare și a accesului la propriile resurse.

„Banul în numerar, păstrat «la saltea», este nu numai libertate și proprietate, este siguranță. Dacă îl aveți, oricât de puțin, nu îl țineți în bancă sau în sisteme de plăți digitale”, a transmis europarlamentarul.

Argumentele sale se bazează pe avertismentul emis de Comitetul European pentru Risc Sistemic (CERS), instituție care atrage atenția asupra riscurilor generate de dezvoltarea inteligenței artificiale în domeniul securității informatice.

Potrivit lui Piperea, tehnologiile bazate pe IA pot face atacurile cibernetice mai sofisticate și pot facilita furturile de identitate și compromiterea infrastructurii financiare.

„Din cauza tot mai deselor și mai frecvent reușitelor atacuri cibernetice și a furturilor de identitate care se întâmplă pe bandă rulantă în sistemul financiar.

Apariția și recrudescența așa-zisei inteligențe artificiale amplifică la maxim riscurile de atac cibernetic și de clonare a identității bancare sau digitale”, a afirmat acesta.

Europarlamentarul susține că avertismentul CERS indică posibilitatea ca un atac informatic de amploare să afecteze simultan mai multe instituții financiare europene, ceea ce ar putea conduce la întreruperea unor servicii esențiale.

„CERS semnalează că IA face atacurile cibernetice mult mai periculoase pentru stabilitatea sistemului bancar.

Din cauza interconectivității sistemului financiar european, un atac reușit ar putea genera blocaje simultane la mai multe bănci (plăți blocate, ATM-uri și aplicații nefuncționale, acces limitat sau chiar blocat la conturi).

CERS vorbește, deci, de risc de blocaj sistemic bancar”, a scris Gheorghe Piperea.

În opinia acestuia, păstrarea unei sume de bani în numerar nu rezolvă problemele unui eventual blocaj la nivelul întregului sistem financiar, însă poate oferi oamenilor posibilitatea de a face plăți în cazul în care accesul la conturi sau la aplicațiile bancare devine temporar imposibil.

„Cash-ul nu rezolvă problema la nivel sistemic, dar oferă reziliență personală în scenariul în care accesul digital la bani devine temporar imposibil.

Este o precauție absolut necesară în fața riscurilor cibernetice majore”, a declarat europarlamentarul.

Tot în mesajul său, Gheorghe Piperea critică inițiativa privind introducerea euro digital, considerând că extinderea exclusivă a plăților electronice ar trebui analizată cu prudență în contextul amenințărilor informatice.

„În condiții de risc atât de mare încât jandarmul sistemului bancar european (CERS) simte nevoia să emită avertisment sever, entuziasmul pentru euro digital este de-a dreptul irațional.”

În final, europarlamentarul le recomandă românilor să își păstreze o rezervă de bani în numerar și solicită autorităților să nu reducă rolul cash-ului în economie.

„Ca persoane fizice direct interesate, țineți banii la saltea, iar ca cetățeni, pretindeți autorităților să nu renunțe la cash, ci să sporească preventiv volumul de cash aflat în circulație”, a transmis Gheorghe Piperea.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

La un pas de NENOROCIRE în Alțâna: un șofer cu peste 1,30 g/l alcool în sânge circula cu permisul suspendat

Un tânăr de 26 de ani din localitatea Iacobeni a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat conducând un autoturism prin localitatea Alțâna, deși avea permisul de conducere suspendat și se afla sub influența alcoolului.

Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de 20 iulie, în jurul orei 6:10, când polițiștii rutieri din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Agnita au oprit autoturismul pentru un control de rutină.

Verificările efectuate de oamenii legii au scos la iveală că șoferul nu mai avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, permisul acestuia fiind suspendat.

Mai mult, testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care tânărul a fost transportat la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.

Rezultatele analizelor au confirmat o alcoolemie de peste 1,30 g/l alcool pur în sânge, valoare care atrage răspunderea penală.

În baza probelor administrate în dosar, polițiștii au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate de Poliția Orașului Agnita, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără drept.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Cum descoperi Sibiul de la distanță? Analiza experienței digitale care îi convinge pe turiști să viziteze orașul

Pentru majoritatea turiștilor, prima întâlnire cu Sibiul nu are loc în Piața Mare, ci pe internet. Înainte de a rezerva cazarea sau transportul, aceștia caută informații pe Google, consultă ofertele de pe Booking.com și Airbnb, explorează site-uri de turism și descarcă aplicațiile dedicate vizitatorilor.

Întrebarea este simplă: reușește experiența digitală să transforme Sibiul într-o destinație atractivă pentru un city break de 2-4 zile?

Categoric, da! Chiar și dacă ai ști doar faptul că Sibiul a fost Capitală Europeană a Culturii în anul 2007 și tot e suficient să-ți trezească interesul. Mai ales că programul a reprezentat unul dintre cele mai importante proiecte culturale din istoria României și a contribuit semnificativ la promovarea orașului pe plan international.

De altfel, și analiza principalelor canale online arată că răspunsul este, în mare măsură, afirmativ.

Google, primul ghid pentru turiștii care caută ce poți vizita în Sibiu

Sursa foto: Pexels

Căutări precum „Ce poți vizita în Sibiu”, „Things to do in Sibiu”, „Weekend în Sibiu” sau „Sibiu attractions” afișează imediat cele mai importante obiective turistice ale orașului.

Printre acestea se regăsesc:

  • Muzeul Național Brukenthal;
  • Piața Mare;
  • Piața Mică;
  • Podul Minciunilor;
  • Centrul Istoric;
  • Muzeul ASTRA;
  • turnurile și fortificațiile medievale.

Rezultatele transmit rapid imaginea unui oraș medieval bine conservat, compact și ușor de explorat la pas, exact tipul de destinație căutat de turiștii interesați de un city break.

Booking.com și Airbnb transformă cazarea într-o experiență

Pentru mulți vizitatori, inspirația începe chiar înainte de a căuta obiective turistice. Platformele de rezervări precum Booking.com și Airbnb pun în prim-plan farmecul centrului istoric, prin fotografii spectaculoase și unități de cazare integrate în patrimoniul orașului.

Oferta include:

  • apartamente în Centrul Vechi;
  • hoteluri boutique;
  • pensiuni amenajate în clădiri istorice;
  • terase și cafenele aflate la câțiva pași de Piața Mare.

Astfel, cazarea devine parte din experiența de vacanță și contribuie la imaginea autentică a Sibiului.

Site-ul oficial de turism completează informațiile esențiale

După primele căutări, turiștii ajung frecvent pe platforma oficială de promovare turistică a orașului, turism.sibiu.ro, unde găsesc informații utile pentru organizarea vizitei.

Printre cele mai accesate secțiuni se numără:

  • Top 10 atracții turistice;
  • calendarul evenimentelor;
  • recomandări de restaurante și cafenele;
  • hărți interactive;
  • broșuri turistice;
  • informații practice pentru vizitatori.

Platforma este integrată cu aplicația oficială Sibiu City App, oferind o experiență digitală unitară.

Sibiu City App transformă planificarea într-o experiență interactivă

Aplicația oficială continuă experiența începută online și îi ajută pe turiști să își organizeze mai ușor vizita.

Aceasta include:

  • obiective turistice;
  • trasee recomandate;
  • calendar cultural actualizat;
  • restaurante și hoteluri;
  • informații despre transport și parcări;
  • recomandări locale.

Prin aceste funcționalități, aplicația facilitează trecerea de la simpla documentare la planificarea efectivă a unei vacanțe.

Cultura, unul dintre cele mai puternice argumente ale Sibiului

Experiența digitală evidențiază rapid faptul că Sibiul este unul dintre cele mai active centre culturale din România.

Vizitatorii descoperă informații despre:

  • Teatrul Național „Radu Stanca”;
  • Teatrul pentru Copii și Tineret GONG;
  • Filarmonica de Stat Sibiu;
  • festivaluri internaționale;
  • spectacole aproape zilnice;
  • expoziții temporare și evenimente culturale.

Calendarul bogat de evenimente reprezintă unul dintre principalele atuuri ale promovării online a orașului și oferă motive suplimentare pentru alegerea unei perioade de vizitare.

Dincolo de Sibiu: Păltiniș, Bâlea Lac și Mărginimea Sibiului completează experiența

După explorarea principalelor atracții urbane, motoarele de căutare recomandă automat destinațiile turistice din apropierea orașului.

Printre cele mai populare se află:

Vacanta
marginimea sibiului
marginimea sibiului
  • Păltiniș – cea mai veche stațiune montană din România, apreciată pentru traseele montane, aerul curat și sporturile de iarnă.
  • Bâlea Lac – unul dintre cele mai fotografiate locuri din România, renumit pentru peisajele alpine spectaculoase și accesul prin Transfăgărășan.
  • Transfăgărășanul – considerat unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din lume, prezent constant în fotografii și materiale video dedicate României.
  • Mărginimea Sibiului – o regiune recunoscută pentru satele tradiționale, gastronomia locală, bisericile istorice, meșteșugurile și experiențele autentice din mediul rural.

Aceste recomandări extind vizita la Sibiu dincolo de un simplu city break și transformă destinația într-o vacanță completă de trei- cinci zile.

Ce imagine transmite Sibiul în mediul online?

Privit exclusiv prin intermediul canalelor digitale, Sibiul se conturează ca o destinație turistică diversificată, care îmbină patrimoniul istoric cu oferta culturală și natura.

Un turist care descoperă orașul online înțelege rapid că aici poate găsi:

  • un centru istoric bine conservat;
  • muzee de referință;
  • piețe medievale spectaculoase;
  • ofertă culturală bogată pe tot parcursul anului;
  • restaurante și gastronomie locală;
  • excursii montane în apropiere;
  • experiențe autentice în satele din Mărginimea Sibiului.

Sibiu, o experiență turistică completă

Analiza experienței digitale arată că Sibiul reușește să se promoveze eficient ca destinație de city break și vacanță culturală. Google facilitează descoperirea rapidă a principalelor atracții turistice, platformele de rezervări inspiră prin oferta variată de cazare, iar site-ul oficial și Sibiu City App completează informațiile cu recomandări practice și evenimente actualizate.

În același timp, vizibilitatea unor destinații precum Păltiniș, Bâlea Lac, Transfăgărășan și Mărginimea Sibiului extinde atractivitatea regiunii și încurajează turiștii să își prelungească sejurul. Împreună, aceste canale digitale construiesc imaginea unui Sibiu care oferă patrimoniu, cultură, gastronomie și natură într-o experiență turistică completă.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

„Zona nu prezenta risc”. CNAIR prezintă propria versiune după NENOROCIREA de astăzi de pe Valea Oltului

Tragedia produsă marți dimineață pe DN7, în zona Lazaret, unde o stâncă desprinsă de pe versant a căzut peste un autoturism și a provocat moartea unui pasager, continuă să stârnească reacții și întrebări.

După accidentul care a șocat întreaga țară, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis primele explicații oficiale, susținând că sectorul de drum pe care s-a produs tragedia nu era considerat unul cu risc de căderi de pietre.

Reprezentanții CNAIR și-au exprimat regretul față de decesul bărbatului și au transmis condoleanțe familiei acestuia, însă au precizat că, potrivit unui Audit de Siguranță Rutieră realizat în 2025 de specialiști independenți din cadrul Autorității Rutiere Române, în zona respectivă nu au fost identificate riscuri privind căderile de stânci.

Compania mai susține că versantul este acoperit de vegetație și aparține fondului forestier, nefiind administrat de CNAIR, iar montarea unor plase de protecție ar presupune defrișarea pădurii.

Totodată, oficialii arată că, în ultimii ani, au fost efectuate lucrări de curățare și securizare a versanților în zona Lazaret, pe suprafețe unde existau stânci descoperite, iar sectoarele cu risc cunoscut sunt semnalizate prin indicatoare rutiere.

Ancheta privind circumstanțele producerii tragediei este în desfășurare, iar CNAIR afirmă că va colabora cu autoritățile și că va analiza eventuale măsuri suplimentare pentru creșterea siguranței rutiere.

„Precizări legate de incidentul petrecut în această dimineață pe DN7, în zona localității Lazaret, județul Sibiu, unde o piatră a căzut peste o mașină.

În primul rând ne exprimăm regretul profund față de cele întâmplate și suntem alături de familia bărbatului decedat, pasager în mașina implicată în acest incident.

Ținem să precizăm de la bun început că acest tronson nu a prezentat până acum risc de căderi de pietre de pe versanți, fiind o zonă dens împădurită, și până azi dimineață nu am mai înregistrat astfel de incidente pe acest sector.

Acest fapt este certificat și de un Audit de Siguranță Rutieră, întocmit de specialiști independenți din cadrul ARR, în cursul anului trecut, care nu au identificat riscuri de căderi de pietre în această zonă.

Menționăm de asemenea că pădurea de la marginea drumului face parte din fondul forestier și nu este administrat de CNAIR SA-DRDP Brașov iar pentru o eventuală montare de plase de protecție ar fi nevoie de defrișarea versatului.

CNAIR SA-DRDP Brașov a realizat în ultimii ani mai multe intervenții pentru securizarea și curățarea versanților periculoși (rănguiri) în zona Lazaret, pe porțiunile cu stâncă neacoperită de vegetație, pe o suprafață totală de peste 4500 de metri pătrați și există mai multe zone semnalizate prin indicatoare „Atenție căderi de pietre”.

În continuare vom colabora îndeaproape cu organele de anchetă pentru elucidarea tuturor aspectelor incidentului tragic și, imediat după apariția rezultatelor, vom lua și eventualele măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de siguranță rutieră”, a transmis CNAIR în cursul zilei de marți.

Accidentul s-a produs marți dimineața în apropierea localității Lazaret, una dintre cele mai circulate artere din România.

O stâncă desprinsă de pe versant s-a prăbușit direct peste un autoturism aflat în mers.

Impactul a fost devastator. Pasagerul din dreapta, un bărbat, a suferit răni incompatibile cu viața și a fost declarat decedat la fața locului, în ciuda intervenției rapide a echipajelor de salvare.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Clipe de groază în Avrig: femeie amenințată cu un CUȚIT de un pensionar de 71 de ani

Un conflict izbucnit pe o stradă din Avrig s-a încheiat cu intervenția polițiștilor și reținerea unui bărbat în vârstă de 71 de ani, acesta fiind cercetat pentru amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Incidentul s-a petrecut în 20 iulie, pe strada Samuel Brukenthal, în zona cunoscută de localnici sub denumirea de „Sticla”.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, în urma unor discuții în contradictoriu, o femeie în vârstă de 39 de ani, din Avrig, a fost amenințată de bărbat cu un cuțit

Conflictul a creat stare de tensiune în zonă și a tulburat ordinea și liniștea publică, motiv pentru care polițiștii au intervenit și au demarat cercetări.

În urma administrării probatoriului, oamenii legii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.

Dosarul este instrumentat de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

FOTO: Arhivă

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Programul Rabla 2026: Buzoianu anunță că aproape 60% din buget este deja rezervat. Fondurile pentru motociclete s-au epuizat complet

0

Programul Rabla 2026 continuă să atragă un interes ridicat din partea românilor. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că aproape 60% din bugetul alocat în acest an este deja rezervat prin dosarele depuse, iar fondurile destinate achiziției de motociclete au fost epuizate.

Aproape 60% din bugetul Programului Rabla 2026 este deja rezervat

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, într-un interviu acordat RFI România, că Programul Rabla 2026 a înregistrat o cerere foarte mare încă din primele ore de la lansare.

„În momentul de față avem deja aproape 60% din buget finanțat, stabilit deja pentru dosare depuse. Pe zona de automobile, de motociclete deja a fost tot bugetul consumat. Mai avem buget și pentru mașini electrice, și pentru hibrid, și pentru plug-in hibrid”, a afirmat Diana Buzoianu, potrivit Mediafax.

Cererea pentru Programul Rabla rămâne ridicată

Întrebată dacă interesul românilor pentru Programul Rabla a scăzut, ministrul a respins această ipoteză și a subliniat că solicitările au fost numeroase încă din prima oră de înscrieri.

„Nu cred că a scăzut. De altfel, din prima oră deja se cheltuise undeva la 30% din bugetul final. Cred că există un interes în continuare pentru program. De altfel, acesta a fost și motivul pentru care am crescut bugetul de la 200 de milioane de lei la 300 de milioane de lei. Anul trecut a fost 200 de milioane, anul acesta este 300 de milioane”, a explicat Diana Buzoianu.

Potrivit ministrului, românii continuă să fie interesați să înlocuiască vehiculele vechi cu modele noi, mai eficiente și mai puțin poluante.

Posibile modificări ale Programului Rabla

Referitor la viitorul Programului Rabla, Diana Buzoianu a precizat că schimbările pot viza introducerea unor criterii suplimentare pentru a încuraja achiziția de vehicule cu un impact redus asupra mediului.

„Pot să mai adaug și poate niște criterii de a îmbunătăți modelele de mașini ca să fie din ce în ce mai puțin poluante. Sau pot să adaug, cum am vrut noi, criterii precum să fie realizate, fabricate în Europa. Altfel, programul este relativ limitat”, a explicat ministrul.

Peste două miliarde de lei pentru investiții în infrastructura locală

Șefa Ministerului Mediului a precizat că, în paralel cu Programul Rabla, instituția a direcționat în acest an fonduri consistente către proiecte de infrastructură esențiale pentru comunități.

„Anul acesta am reușit să alocăm prioritar bugete mai degrabă pe proiecte precum apă, canal, iluminat în comunități, unde s-au dus peste 2 miliarde de lei”, a declarat Diana Buzoianu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Cancerul poate fi depistat înainte de simptome: femeile din Sibiu, eligibile pentru screening GRATUIT

Vești importante pentru femeile din județul Sibiu: screening gratuit pentru depistarea cancerului de col uterin și de sân.

Femeile din județul Sibiu care fac parte din categorii vulnerabile vor putea beneficia, în următorii ani, de investigații medicale gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin și a cancerului de sân.

Măsura face parte din două proiecte europene derulate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș în perioada 2026-2029.

Este vorba despre proiectele CLARA și DARIA, finanțate din fonduri europene, care urmăresc să ofere acces echitabil la servicii medicale preventive femeilor din regiunea Centru, inclusiv din județul Sibiu, alături de Alba, Brașov, Covasna, Harghita și Mureș.

Obiectivul principal al celor două programe este depistarea cancerului în stadii incipiente, înainte de apariția simptomelor, ceea ce crește semnificativ șansele de tratament și reduce mortalitatea provocată de aceste afecțiuni.

Proiectul CLARA este destinat femeilor cu vârste cuprinse între 25 și 65 de ani, care nu prezintă semne sau simptome de cancer de col uterin.

În paralel, proiectul DARIA se adresează femeilor cu vârste între 50 și 69 de ani, fără simptome și fără un diagnostic anterior de cancer mamar.

Cine poate beneficia

Programul este dedicat femeilor aflate în situații de vulnerabilitate socială sau economică, adică persoanelor care întâmpină dificultăți în accesarea serviciilor medicale.

Printre categoriile eligibile se numără:

-femeile cu venituri reduse sau fără asigurare medicală;

-persoanele din mediul rural sau din comunități izolate;

-femeile aflate în șomaj;

-persoanele cu dizabilități ori aflate în situații sociale dificile;

-femeile din comunități marginalizate.

Inițiatorii proiectului subliniază că vulnerabilitatea nu înseamnă doar existența unei probleme medicale, ci și barierele sociale, economice sau geografice care împiedică accesul la prevenție și servicii de sănătate.

Când încep investigațiile

Activitatea medicală propriu-zisă în cadrul proiectelor CLARA și DARIA va începe în lunile următoare.

Data exactă a debutului și metodologia de înscriere vor fi anunțate ulterior de organizatori.

SURSĂ FOTO: drmax.ro

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Rezultatele la Definitivat 2026: Sibiu, sub media națională și fără note de 10

Rezultate Definitivat 2026: Sibiu, sub media națională. Doar 69,58% dintre profesorii care s-au prezentat la examen au promovat.

Ministerul Educației și Cercetării a publicat luni, 21 iulie, rezultatele inițiale ale examenului național de Definitivat 2026.

În județul Sibiu, rata de promovare este de 69,58%, înainte de soluționarea contestațiilor, valoare ușor sub media națională, care a ajuns în acest an la 70,94%.

În județul Sibiu au fost evaluate lucrările a 309 cadre didactice, iar 215 dintre acestea au obținut certificatul de definitivare în învățământ, după ce au realizat media minimă de promovare, respectiv 8,00.

La fel ca în ultimii doi ani, niciun candidat din județul Sibiu nu a reușit să obțină media 10. Prin comparație, la nivel național au fost înregistrate 40 de medii de 10, înainte de contestații.

Sibiu, pe locul 17 în clasamentul național

Cu o rată de promovare de 69,58%, județul Sibiu ocupă locul 17 la nivel național, înainte de soluționarea contestațiilor.

Cele mai bune rezultate au fost înregistrate în județele Galați (83,8%), Dolj (79,5%), Bihor (78,6%), Cluj (78%) și Dâmbovița (77%).

La nivel național, examenul din acest an a fost promovat de 70,94% dintre candidați, în creștere semnificativă față de sesiunea din 2025, când rata de promovare a fost de 63,36%.

Peste 9.200 de profesori au susținut proba scrisă

La examenul scris organizat în 14 iulie au fost prezenți 9.269 de candidați, reprezentând 96,4% dintre cei înscriși.

Dintre aceștia, 318 s-au retras, trei au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă, iar nouă lucrări au fost anulate din cauza nerespectării regulilor de redactare.

În total, 6.341 de cadre didactice au fost declarate promovate înainte de contestații, obținând medii cuprinse între 8 și 10.

Cum se calculează media la Definitivat

Pentru promovarea examenului, candidații trebuie să obțină media minimă 8,00. Nota finală este calculată pe baza notei de la proba scrisă, care are o pondere de 70%, la care se adaugă notele obținute la cele două inspecții de specialitate și evaluarea portofoliului profesional.

Când se depun contestațiile

Candidații nemulțumiți de rezultate pot depune contestații la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, în data de 21 iulie, între orele 14:00 și 20:00, respectiv în 22 iulie, între orele 08:00 și 12:00.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 27 iulie 2026, după soluționarea tuturor contestațiilor.

Pe discipline de concurs, situația mediilor obținute, după susținerea examenul scris, este următoarea:

Proba de concursTotal candidațiMedii 4-5,99Medii 6-6,99Medii 7-7,99Medii 8-8,99Medii 9-9,99Medii 10Rata de promovare
AGRICULTURĂ – HORTICULTURĂ (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)10010000%
ALIMENTAȚIE PUBLICĂ – MAIȘTRI INSTRUCTORI (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)1000100100%
ARTA TEATRALĂ ȘI ARTELE SPECTACOLULUI (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)1000100100%
ARTE VIZUALE – EDUCAȚIE PLASTICĂ/EDUCAȚIE VIZUALĂ (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)4000310100%
BIOLOGIE (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)401102050%
CHIMIE (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)10100000%
COMERȚ (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)1000100100%
CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICĂ (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)10000550100%
EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT – PROFESORI27134127070,37%
EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT – PROFESORI ANTRENORI10100000%
EDUCAȚIE MUZICALĂ ȘI STUDII TEORETICE85300000%
EDUCAȚIE MUZICALĂ SPECIALIZATĂ – ARTĂ VOCALĂ, MUZICĂ INSTRUMENTALĂ620310016,67%
EDUCAȚIE SOCIALĂ2000110100%
EDUCAȚIE TEHNOLOGICĂ ȘI APLICAȚII PRACTICE20020000%
ELECTRONICĂ, AUTOMATIZĂRI, TELECOMUNICAȚII210010050%
ELECTRONICĂ; ELECTROMECANICĂ; ENERGETICĂ – MAIȘTRI INSTRUCTORI1000100100%
FILATURĂ-ȚESĂTORIE-FINISAJ TEXTIL – MAIȘTRI INSTRUCTORI1000010100%
FIZICĂ10100000%
GEOGRAFIE400220050%
INFORMATICĂ ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI2000020100%
ISTORIE500122080%
KINETOTERAPIE2000020100%
LIMBA ROMÂNĂ ȘI LITERATURĂ PENTRU COPII ȘI METODICA ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRĂDINIȚĂ6901143222078,26%

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007