Aseară, Corul Madrigal a încheiat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu la Muzeul ASTRA. Sute de oameni s-au adunat în „barca” de lângă lac, pentru a se lăsa conduși prin cântecul înălțător al interpreților spre tărâmuri magice. După spectacol, cei prezenți au luat parte la o suită de ritualuri ce s-au petrecut pe întregul spațiu al muzeului.
Corul Madrigal a dat tonul ritualurilor
Interpretarea corului a vrut să ofere spectatorilor o atmosferă de mister, una cu plus de emoție, ținând-i încărcați cu o energie aparte toată seara. Spectacole de lumini, flăcări și fum au înconjurat scena de lângă lac, creând un context venit parcă din altă lume.
Același sentiment îl trăiesc și eu. Universul creat de interpreții Corului Madrigal m-a bulversat. Mă uit în jurul meu. Lumea aproape dispăruse de pe scaune. O zăresc pe Anca Ursu, care e și ea nemișcată pe bancă, la fel ca mine. O întreb dacă poate să-mi spună câteva cuvinte despre ce trăiește ca emoție în aceste momente. Mă roagă să aștept câteva secunde. Încă tremură de la emoții.
După un timp, își face curaj și îmi zice cu glas vioi: „Experiența din această seară a fost extraordinară, magnifică! Nu am mai participat niciodată la un concert susținut de corul Madrigal, dar mi-am dorit întotdeauna și uite că a venit momentul mult așteptat. Sunt din Sibiu. Nu numai concertul din această seară mi s-a părut extraordinar, ci toată experiența FITS. Fiecare an este unic, nemaipomenit. Am participat în special la spectacolele outdoor”.
Un spectacol plin de nostalgie
Pierzându-mă prin mulțime, dau de Ioan, un domn care îmi spune că vine din alte vremuri. Și îl cred. „A fost foarte frumos concertul! Am mai auzit de Corul Madrigal de pe vremea lui Ceaușescu, dar nu am mai fost niciodată să-i ascult. Dar cântecele interpretate în această au fost ca o amintire din vremuri trecute, readusă acum. Eu am 83 de ani și le privesc cu nostalgie”, îmi mărturisește acesta.
Ritualuri la Muzeul ASTRA
Și, pe cuvânt, spectacolul interpretat de Corul Madrigal a creat o stare premergătoare celor ce urmează să se întâmple. Și anume, punerea în scenă a mai multor ritualuri străvechi, provenite din mai multe zone ale țării și din perioade diferite. Ajung în zona morilor de vânt, unde mai mulți interpreți, cântă muzică specifică lipovenilor. Mai multe glasuri ce scot cuvinte în rusă concertează un soi de cântec specific acestora. De fiecare dată când se opresc din cântat, servesc mulțimea cu votcă, clasic lipovenilor. Nu am servit de această dată. Sunt deja amețit de ce văd în jur. Așa că merg mai departe.
Pe lângă zona căruțelor se aud tonalități joase. Un grup de cântăreți interpretează niște sunete care adâncesc misterul acestei seri. Oriunde te uiți se văd spectacole de lumini. Oriunde îți îndrepți urechea, auzi fel de fel de sunete misterioase. Trec de acea muzică rituală creată de instrumente și observ în tufișuri, aproape de căruța romilor, tot felul de siluete care scot fel de fel de sunete. Din stânga se aude o cucuvea, semn de moarte. Din dreapta niște orocăituri de broaște. Misterul se afundă.
Mi-a citit în cărți
Ajung în fața cortului de romi. Niște rochii înflorate apar în întuneric. Trei femei rome își fac de treabă prin împrejurul taberei. Mă uit curios la acestea. La un moment dat, una dintre femei vine spre mine și-mi spune (cu accent): „Hai, băiatule, să-ți citesc în cărți, de noroc, de dragoste!” Nu refuz. Nu ratez niciodată oportunitatea de a afla ceva nou. Îmi întinde pachetul de cărți așezat în formă de evantai și extrag una din ele. O întreb dacă pot să mă uit la carte. Îmi spune că nu, pentru că oricum nu înțeleg (râde). Îmi smulge cartea din mână, se uită la ea, se uită la mine și îmi spune: „Tu ești un luptător, frumosule! La început o să dai de greu, dar lucrurile se vor așeza!”. Mă uit la ea, zâmbesc, îi mulțumesc pentru ghicit și îmi continui drumul.
Pe un deal, un grup de copii cântă un cântec într-o limbă ciudată, nemaiauzită de mine. Mi se face pielea de găină. De la o casă, se aud chiuituri de voie bună. Acolo e de mine, îmi spun. Merg spre glasurile respective. Buluc de oameni s-au adunat împrejurul unei mese, unde stau nuntașii, zic eu, ce chiuiau și strigau fel de fel de strigături haioase. Cel mai mult iese în evidență o mătușă, care este cea mai meșteră la vorbe. Aceasta strigă: „Măi Liuță, mânca-ți-aș gura, / Eu m-aș da cu tin‘ de-a dura”. Din împrejur, râsete. „Pe la noi prin porumbei, să te scarpin de cârcei. / Și la deal, dar și la vale, / Dar îmi stă Narcisa-n cale!”. Toată lumea se pune pe râs. Mă amuz și eu de strigătele șugubețe ce le aud.
Jocul ielelor
Mă mai destind puțin, ies din curte și o iau spre stânga, înspre grădinile cu legume, unde aud un cântec ademenitor. Sunt ielele. Mărețele iele, îmbrăcate în straie albe, ce dansează desculțe în horă, înconjurate de dansatori cu flăcări în mâini! Mă minunez de gingășia lor, de dansul lor venit parcă din poveștile spuse de bunica, dar nu durează mult, se fac nevăzute. Și mă fac și eu nevăzut, pentru că constat că se apropie ora închiderii, iar eu trebuie să ajung acasă.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este mai mult decât suma unor spectacole. Este un întreg ecosistem de artiști. În aceste zece zile spectatorii prezenți la FITS au plâns, au râs, au stat cu sufletul la gură, s-au minunat. Teatrul este universal, există spectacole pe gustul tuturor, aproape că nu există limite. Până la anul, să rămânem toți în atmosfera FITS și să nu uităm că fiecare este actor pe scena vieții sale.
