Acasă Blog Pagina 145

FOTO: Aur pentru Sibiu! Clubul „Puma” domină Taekwon-do-ul românesc la categoria Juniori III

Clubul „Puma” a obținut una dintre cele mai importante performanțe din istoria sa, după ce lotul de Juniori III a fost desemnat oficial „Cel mai bun club de juniori” din România în anul 2025.

Sportivii sibieni au urcat împreună pe cea mai înaltă treaptă a podiumului pentru a primi distincția oferită de Federația Română de Taekwon-do ITF, o recunoaștere a rezultatelor extraordinare obținute în ultimul an.

Antrenorul Srthur Meizel spune că succesul aparține în egală măsură copiilor, părinților și întregii echipe din spatele clubului.

„Este rezultatul muncii unor copii extraordinari, al unor părinți care ne-au fost mereu alături și al unei echipe unite.

Faptul că am devenit cel mai bun club din România la categoria Juniori III și că avem cei mai buni sportivi din țară ne obligă să muncim și mai mult pentru a ne menține în top.

Sunt mândru de fiecare copil care a contribuit la această performanță”, a declarat antrenorul Srthur Meizel.

Distincția a fost acordată în cadrul Campionatului Național de Juniori III, desfășurat la Deva în perioada 8–10 mai. Competiția a fost dedicată copiilor cu vârste între 8 și 10 ani și a reunit 375 de sportivi de la 33 de cluburi din întreaga țară.

Evenimentul s-a numărat printre cele mai mari competiții de juniori organizate în România, adunând peste 500 de participanți, printre care sportivi, antrenori și arbitri.

Ciprian Banea, antrenor al Clubului „Puma” și director de concurs, a evidențiat atât nivelul competiției, cât și atmosfera exemplară din timpul întrecerii.

„Organizarea a fost extraordinară, iar comportamentul spectatorilor, în mare parte părinți și membri ai familiilor sportivilor, impecabil”, a transmis Ciprian Banea.

Pe lângă titlul de „Cel mai bun club de juniori” pentru rezultatele din anul precedent, sportivii sibieni au avut o evoluție excelentă și în competiția de la Deva, unde au ocupat locul al doilea în clasamentul general.

Clubul „Puma” a încheiat campionatul cu un bilanț impresionant: 8 medalii de aur, 14 medalii de argint și 17 medalii de bronz.

Antrenorii spun că rezultatul este cu atât mai valoros cu cât mulți dintre copii au concurat pentru prima dată la această categorie de vârstă, unde diferențele fizice dintre sportivi pot fi importante.

„Suntem într-un schimb de generații, mulți dintre juniori concurând pentru prima dată la această categorie de vârstă. Practic, un copil de 8 ani a luptat împotriva unuia de 10 ani. Rezultatul ne motivează să devenim și mai buni”, a mai spus Ciprian Banea.

În prezent, peste 100 de copii se pregătesc în sala Clubului „Puma”, unde visează să devină următoarea generație de campioni ai județului Sibiu și ai României.

Mulți dintre aceștia își doresc să ajungă în lotul național, acolo unde sportivii clubului sibian reprezintă deja o parte importantă a echipei României.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

România, tot mai vulnerabilă în fața disparițiilor de copii: un caz raportat la fiecare oră, iar tehnologia încă nu poate fi folosită rapid – Salvatorii cer o lege specială

0

Cazul lui Alex, copilul din Sebeșu de Jos găsit în viață după ore întregi de căutări în pădure, a readus în prim-plan o problemă gravă din România: dispariția minorilor și lipsa unor proceduri moderne de intervenție. În medie, un copil este declarat dispărut în fiecare oră, însă autoritățile spun că legislația actuală le limitează accesul la instrumente tehnologice esențiale, precum localizarea rapidă a telefoanelor mobile.

Deși tehnologia permite identificarea poziției unui telefon în timp real, polițiștii susțin că nu pot folosi aceste date fără mandat, exceptând situațiile încadrate oficial drept răpire. În consecință, echipele de intervenție sunt nevoite să se bazeze pe metode tradiționale: căutări la pas, câini de urmă, drone și mobilizarea a zeci sau chiar sute de salvatori.

Peste 10.000 de dispariții raportate într-un singur an

În 2025, autoritățile au înregistrat oficial peste 10.000 de cazuri de dispariție, iar la finalul anului mai mult de 500 erau încă active. Procedurile folosite de Poliție sunt bazate pe reguli vechi de aproape două decenii, considerate de specialiști depășite în raport cu realitatea digitală actuală.

Salvatorii și reprezentanții Poliției cer modificări legislative care să permită accesul rapid la datele de localizare ale telefoanelor mobile atunci când un copil dispare și există risc pentru viața acestuia.

„Fiecare copil are astăzi un telefon mobil și conturi pe rețele sociale. Avem nevoie de instrumente moderne care să ne ajute să intervenim eficient și rapid”, a explicat Alexandru Bălan, adjunct IPJ Ilfov, potrivit Digi24.

Căutări contracronometru în condiții extreme

În prezent, inclusiv cazurile critice – copii foarte mici, dispăruți pe munte sau în păduri – sunt tratate prin metode convenționale de căutare. În multe situații, fiecare oră pierdută poate face diferența dintre viață și moarte.

Un exemplu recent este cel al unui adolescent dispărut după o petrecere din Ilfov. Părinții au alertat Poliția în jurul orei 5 dimineața, însă anchetatorii nu au putut localiza telefonul băiatului. Minorul a fost găsit după două ore, la aproximativ cinci kilometri de locul unde fusese văzut ultima dată, într-o noapte cu temperaturi extrem de scăzute și în apropierea unei păduri populate de animale sălbatice.

Dispariții nerezolvate care au rămas în arhive

Există însă și cazuri care nu au fost elucidate nici după zeci de ani. Pentru familia Mădălinei Vlăsceanu, copilul dispărut în 1984 din satul Copuzu, județul Ialomița, timpul pare că s-a oprit.

Fetița avea doar patru ani când a dispărut din fața casei, în timp ce aștepta să fie dusă la grădiniță. Martorii au oferit versiuni contradictorii: unii au spus că au văzut-o plângând pe o bancă, alții că ar fi fost urcată într-o mașină.

Dosarul a fost clasat, iar familia nu a aflat niciodată ce s-a întâmplat cu Mădălina.

România, fără o lege dedicată disparițiilor de copii

La aproape 40 de ani de la acel caz, România încă nu are o legislație specială pentru disparițiile de minori. În alte state europene, precum Italia, Franța sau Spania, autoritățile pot interveni imediat prin mecanisme speciale și colaborare rapidă între instituții.

Specialiștii avertizează că actualele lacune legislative pot întârzia intervențiile și pot reduce șansele de salvare în primele ore critice după dispariția unui copil.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Toate drumurile duc la Sala Transilvania. Spectacol pe parchet și campioni de aur în tribune

Sezonul competițional se apropie cu pași repezi de final, iar meciurile rămase se numără pe degetele de la o mână. Tocmai de aceea, băieții noștri, de la CSU Sibiu au nevoie de noi mai mult ca oricând! Vineri, CSU Sibiu primește replica celor de la CSO Voluntari într-o confruntare care se anunță spectaculoasă pe parchetul Sălii Transilvania.

Este momentul ideal să lăsăm ecranele, să venim la sală, să trăim emoția pe viu și să ne împingem echipa spre victorie. Biletele sunt deja disponibile online, așa că asigură-ți locul în tribune înainte să se epuizeze!

Cod galben-albastru în tribune!

Nu uitați: culorile echipei sunt galben și albastru! Recomandarea pentru acest meci este clară: veniți îmbrăcați în culorile clubului. Haideți să transformăm Sala Transilvania într-o mare galben-albastră și să creăm acea atmosferă unică de „vulcan” cu care Sibiul a lăudat mereu cel mai frumos public din baschetul românesc.

Momente speciale la pauze: Sărbătorim marii campioni ai Sibiului

Acest meci nu va fi doar despre baschetul din Liga Națională, ci și o reverență în fața excelenței sibiene. Pauza mare și pauzele dintre sferturi ne vor aduce momente pline de emoție și surprize care merită toate aplauzele noastre.

„Zburătorii” aduc aurul în comunitate după 27 de ani!

Pe parchet vor intra eroii de la echipa de baschet în scaun rulant a Sibiului. „Zburătorii” au reușit o performanță istorică, aducând primul premiu de campioni pentru o echipă din Sibiu, indiferent de sport, după aproape trei decenii!

„Au trecut 27 de ani de când Sibiul nu a mai avut o echipă campionă, la niciun sport. Băieții aceștia au spart gheața și au adus trofeul acasă!”, a declarat cu mândrie antrenorul lor, Dani Troancă. Veniți să îi aplaudăm așa cum merită niște adevărați campioni!

Olimpicii de la Școala „Regina Maria” – Aur național împotriva tuturor pronosticurilor

Tot în pauze, reflectoarele vor fi ațintite pe micii mari baschetbaliști de la Școala Gimnazială „Regina Maria”. Aceștia au reușit o performanță rară și extrem de lăudabilă: Locul I pe țară la Olimpiada Națională a Sportului Școlar!

Performanța este cu atât mai uriașă cu cât copiii noștri s-au luptat de la egal la egal și au învins școli și licee cu program sportiv integrat din toată țara. Cu un lot eterogen, format din elevi de clasa a VI-a, a VII-a și cu un nucleu puternic de clasa a VIII-a, acești tineri au demonstrat că pasiunea și caracterul bat orice infrastructură.

Ne vedem la meci!

Vineri seară nu avem scuze. Avem baschet de calitate, avem o echipă de susținut în momentele decisive ale sezonului și avem campioni locali de premiat și ovaționat.

Pregătește-ți tricoul galben sau albastru, ia-ți biletul online și vino la Sala Transilvania. Hai, CSU!

Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Transformare spectaculoasă la CSEI Mediaș: patru ani de schimbări au adus certificarea „Școala Încrederii”

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Mediaș a obținut certificarea oficială „Școala Încrederii”, după un amplu proces de transformare desfășurat pe parcursul a patru ani, în care profesori, elevi și părinți au lucrat împreună pentru schimbarea modului în care se desfășoară actul educațional.

Certificarea a fost acordată în cadrul programului național „Școala Încrederii”, un proiect implementat de Transylvania College din Cluj-Napoca și construit pe baza modelului educațional dezvoltat de colegiu, inspirat atât din standardele ARACIP, cât și din cele British Schools Overseas.

Începând din 2022, unitatea de învățământ din Mediaș a introdus treptat metode moderne de predare și dezvoltare educațională, accentul fiind pus pe starea de bine a elevilor, leadership și dezvoltarea socio-emoțională.

Programul promovează 17 practici educaționale menite să construiască o cultură școlară bazată pe încredere, colaborare și implicare activă atât din partea elevilor, cât și a familiilor acestora.

Directoarea CSEI Mediaș, Daniela Romilă, spune că procesul de transformare a schimbat profund relația dintre școală, copii și părinți.

„Am trecut printr-un proces de transformare în care am implementat concepte noi precum „echipa încrederii”, „școala părinților”, „jurnalele încrederii” sau întâlnirile cu părinții în care discuțiile au fost conduse de copii.

Au fost patru ani în care am clădit o relație mai bună cu elevii noștri și familiile lor”, a declarat Daniela Romilă.

Instituția, aflată în coordonarea Consiliului Județean Sibiu, a beneficiat și de investiții importante în infrastructură și modernizare. Prin fonduri europene nerambursabile obținute prin Programul Operațional Regional 2014–2020 au fost realizate lucrări și dotări în valoare de 4,2 milioane de lei.

La acestea s-a adăugat încă un milion de lei investit recent în parteneriat cu ROMGAZ pentru amenajarea terenului multifuncțional de sport „Nicolae Piștea”.

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a subliniat importanța investițiilor și a implicării cadrelor didactice în obținerea acestei performanțe.

„Sunt peste 130 de copii din Mediaș și localitățile limitrofe care acum beneficiază de un mediu mult mai prietenos la școală, cu echipamente didactice adaptate cerințelor educaționale pe care le au.

Alături de efortul nostru permanent de a investi în învățământul special stă și implicarea profesorilor, cei care prin munca lor au făcut să avem o „Școală de Încredere” și în Mediaș. Mă bucur când investițiile sunt dublate de performanță”, a transmis Daniela Cîmpean.

Motto-ul programului, „Fiecare copil, din fiecare școală, contează”, ocupă acum un loc central în activitatea unității de pe strada Piscului din Mediaș, unde învață copii cu nevoi speciale atât din municipiu, cât și din localitățile Copșa Mică, Târnava, Agârbiciu, Valea Viilor, Brateiu și Nemșa.

Titlul de „Școala Încrederii” mai este deținut în județul Sibiu și de CSEI „Delia Stoicescu” Sibiu, instituție care a finalizat procesul de certificare în urmă cu un an și care funcționează sub coordonarea Consiliului Județean Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Ultimele zile pentru vizitarea Expoziției Micologice de la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu

0

Pasionații de natură și curioșii de toate vârstele mai au doar câteva zile la dispoziție pentru a descoperi fascinanta Expoziție Micologică organizată de Muzeul Național Brukenthal. Evenimentul poate fi vizitat până pe 17 mai la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu.

Expoziția reunește sute de specii de ciuperci și oferă informații captivante despre ciupercile comestibile, toxice și medicinale, alături de povești, curiozități și detalii mai puțin cunoscute despre lumea fungilor.

Vizitatorii sunt invitați să exploreze un univers spectaculos și educativ, într-un spațiu dedicat biodiversității și științelor naturii.

Muzeul de Istorie Naturală

Strada Cetății nr. 1, Sibiu

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Medicii sibieni trag un semnal de alarmă: pneumopatiile cresc, iar zeci de pacienți ajung la spital

Penultima săptămână de monitorizare a activității virale aduce vești mixte din partea medicilor. Dacă numărul cazurilor de gripă este în scădere accentuată, infecțiile respiratorii și pneumopatiile continuă să crească, iar spitalele încă primesc pacienți cu forme care necesită supraveghere medicală atentă.

În perioada 4–10 mai, specialiștii au identificat un singur caz de gripă, la un copil cu vârsta de până la un an. Din fericire, forma bolii a fost ușoară, iar micuțul nu a avut nevoie de internare.

În schimb, numărul infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare a crescut față de săptămâna precedentă. Au fost raportate 974 de cazuri, cu 73 mai multe decât în săptămâna 18 de monitorizare.

Totodată, cifra este mai mare și comparativ cu aceeași perioadă a sezonului gripal trecut, când au fost înregistrate cu 87 de cazuri mai puține.

Medicii spun că majoritatea îmbolnăvirilor au avut forme ușoare și medii, însă în 48 de situații a fost necesară internarea pacienților. Cele mai multe cazuri internate au fost înregistrate în rândul copiilor cu vârste de până la 14 ani.

Și numărul pneumopatiilor este în creștere. În intervalul menționat au fost raportate 265 de cazuri, cu 14 mai multe față de săptămâna anterioară.

Procentul internărilor rămâne însă ridicat, depășind 32% din totalul cazurilor.

Specialiștii explică faptul că medicii au decis internarea în special pentru bebeluși și persoane vârstnice, categoriile cele mai expuse riscului de complicații severe.

Bilanțul întregului sezon gripal arată amploarea îmbolnăvirilor din ultimele luni. Până la data de 10 mai 2026 au fost înregistrate 2.441 de cazuri de gripă, dintre care 176 confirmate prin teste de laborator.

În aceeași perioadă au fost raportate 43.416 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare și 10.468 de cazuri de pneumopatii.

Medicii recomandă în continuare prudență, mai ales în cazul copiilor mici, al vârstnicilor și al persoanelor cu afecțiuni cronice, chiar dacă sezonul gripal se apropie de final.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Băsescu DETONEAZĂ scandalul alegerilor anulate: „Nu rușii ne-au furat președintele. Ni l-am furat noi!”

Traian Băsescu a făcut declarații extrem de dure despre anularea alegerilor prezidențiale din 2024 și a contestat direct ideea că Rusia ar fi avut un rol decisiv în declanșarea scandalului care a dus la decizia Curții Constituționale.

Fostul șef al statului susține că explicațiile oferite public de CCR au fost clare și că în motivarea privind anularea scrutinului nu a existat nicio referire concretă la implicarea Moscovei.

„A ieșit doamna președintă a Curții Constituționale și a spus motivele pentru care a anulat alegerea președintelui. Erau legate de finanțare, de influențe și așa mai departe. Nimic legat de ruși. Așa este. Nimic”, a declarat Traian Băsescu la TVR Info.

Fostul președinte consideră că intervenția publică a conducerii CCR a avut tocmai scopul de a elimina suspiciunile că hotărârea privind anularea alegerilor ar fi fost luată pe baza unor informații secrete furnizate de servicii.

„Nu întâmplător a ieșit președinta Curții Constituționale. A ieșit ca să ia de pe fruntea Curții Constituționale anatema că, în baza unui raport al serviciilor, sunt anulate alegerile. Nu. Se pare că nu l-au primit. Pur și simplu ne-a anunțat motive constituționale”, a afirmat Băsescu.

Întrebat despre raportul referitor la posibile influențe externe, promis de președintele Nicușor Dan, fostul șef al statului a spus că actualul președinte a greșit asumându-și personal această temă sensibilă.

În opinia sa, întreaga documentație rezultată din ședințele CSAT trebuia trimisă direct către Parchetul General pentru verificări.

„Dacă eram în locul dânsului, chemam procurorul general. Erau toate actele CSAT-ului din ședința în care s-a dezbătut problema, cu rapoartele serviciilor, cu stenogramele fiecărei intervenții a membrilor CSAT. Și le dădeam procurorului general: «Ia vezi tu dacă e ceva aici»”, a declarat fostul președinte.

Băsescu a mers și mai departe și a spus că, din experiența și instinctul său politic, nu vede dovezi clare care să indice o implicare directă a Rusiei în anularea alegerilor prezidențiale.

„Ce vă spun eu însă, cu instinctul pe care mi l-am format, e o afacere de Dâmbovița”, a spus acesta.

Fostul președinte a admis însă că Rusia a exploatat scandalul intern în scop propagandistic, profitând de haosul și suspiciunile apărute în spațiul public.

„Rușii, în ticăloșia lor, când au văzut că apar suspiciuni, au jucat-o propagandistic, cu doamna Zaharova, cu toată lumea. Ieșeau, făceau declarații.

Plus oamenii de influență pe care îi au în presă, în societatea civilă, toți o țineau cu «rușii, cum ne-au furat președintele». Nu, ni l-am furat noi”, a declarat Traian Băsescu.

În timpul intervenției sale, fostul șef al statului a făcut trimitere și la alegerile prezidențiale din 2009, câștigate în fața lui Mircea Geoană, susținând că și atunci au existat tentative de influențare a rezultatului final.

„Mie să nu-mi spună PSD-ul că ei n-au năravul să se bage peste alegeri. Le-am trăit, le-am simțit pe pielea mea. Mi-aduc aminte alegerile din 2009, când nu știau cum să falsifice rezultatul, să nu câștig eu alegerile. «Dă-i…. că-s furate voturi, că să renumărăm»”, a afirmat Băsescu.

Fostul președinte a invocat și referendumul pentru suspendarea sa din 2012, acuzând din nou tentative de manipulare politică.

„Aduceți-vă aminte la referendumul din 2012. Aceleași partide: «Să micșorăm numărul de electori». L-au făcut pe ministrul de Interne, pe Rus, să demisioneze, că n-a vrut să falsifice numărul de electori”, a spus el.

Traian Băsescu a criticat și ideea ca președintele României să valideze sau să conducă personal analiza privind legalitatea alegerilor anulate.

„Președintele României nu are atribuțiuni în a constata legalitatea alegerilor”, a declarat fostul șef al statului.

Cu toate acestea, Băsescu avertizează că Nicușor Dan va fi obligat să ofere public un răspuns clar, după ce și-a asumat tema influențelor externe și a investigațiilor legate de anularea scrutinului.

„Trebuie să închidă subiectul. Să-l închidă spunând: «Nu avem probe» sau «Avem probe» sau «Am constatat că sunt elemente care necesită ancheta Parchetului General»”, a conchis Traian Băsescu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Sibiul scrie istorie la Bruxelles: primul spital de psihiatrie din România care luptă în Parlamentul European împotriva stigmei

Premieră europeană: Spitalul Clinic de Psihiatrie din Sibiu duce în Parlamentul European lupta împotriva stigmei bolilor psihice.

Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, instituție coordonată de Consiliul Județean Sibiu, a devenit primul spital de psihiatrie din România care promovează în Parlamentul European o campanie anti-stigmă dedicată pacienților cu afecțiuni psihice.

Evenimentul desfășurat la Bruxelles, organizat de vicepreședintele Parlamentului European, europarlamentarul sibian Nicu Ștefănuță, a adus la aceeași masă specialiști, reprezentanți ai instituțiilor europene și profesioniști din domeniul sănătății mintale.

Tema centrală a dezbaterii a fost dezvoltarea unor politici publice moderne și sustenabile pentru sănătatea mintală și prevenția în era digitală.

În fața oficialilor europeni, managerul spitalului sibian, Florin Neag, vicepreședinte al Asociației Spitalelor Publice de Psihiatrie din România, a transmis un mesaj puternic despre realitatea dură a psihiatriei românești și nevoia urgentă de reformă.

„Sănătatea mintală nu poate funcționa dacă psihiatria continuă să fie tratată ca sectorul uitat al sistemului medical”, a declarat acesta, subliniind că România are nevoie de investiții reale, nu doar de promisiuni.

Florin Neag a vorbit și despre nevoia construirii unei psihiatrii comunitare funcționale, capabile să ofere sprijin pacientului înainte, în timpul și după spitalizare.

„Pacientul psihiatric nu aparține doar spitalului. El aparține societății. Avem nevoie de screening, intervenție timpurie, tratament acut și cronic, monitorizare post-externare și reintegrare socială”, a spus managerul spitalului sibian.

Acesta a atras atenția și asupra subfinanțării cronice a sistemului psihiatric din România, explicând că actul medical psihiatric este mult mai complex decât este recunoscut în prezent de sistemul național de finanțare.

Potrivit lui Florin Neag, Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu reflectă încă realitatea îngrijirii psihiatrice: tratamente de lungă durată, monitorizare permanentă, ergoterapie și intervenții multidisciplinare.

În finalul discursului, managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie din Sibiu a prezentat cele patru direcții esențiale care ar putea sta la baza unei sănătăți mintale sustenabile în România:

-finanțarea corectă a psihiatriei;

-construirea unui ecosistem medical centrat pe pacient, nu doar pe internare;

-susținerea reală a psihiatriei comunitare;

-transformarea cercetării neuro-psihiatrice într-o prioritate strategică.

„Sănătatea mintală înseamnă stabilitate socială, reziliență economică și demnitate umană”, a fost mesajul final transmis de reprezentantul Sibiului în Parlamentul European.

Prin această inițiativă, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu marchează o premieră pentru România și aduce în atenția Europei una dintre cele mai sensibile și ignorate probleme ale sistemului medical: stigma bolilor psihice și lipsa unei strategii reale pentru sănătatea mintală.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

„Naționalismul nu justifică propaganda extremistă”. CONDAMNARE pentru un simpatizant legionar care a avut legături cu Călin Georgescu

Marian Motocu, cunoscut pentru mesajele sale cu tentă extremistă și pentru apropierea de fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu, a fost condamnat în primă instanță la un an de închisoare cu suspendare.

Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Craiova pe 11 mai și nu este definitivă. Motivarea instanței, obținută de Digi24.ro, detaliază acuzațiile și argumentele care au stat la baza verdictului.

Procurorii susțin că Marian Motocu a publicat pe rețelele de socializare 29 de videoclipuri prin care ar fi promovat mesaje antisemite, ar fi instigat la ură și violență împotriva evreilor, ar fi folosit simboluri legionare și ar fi negat Holocaustul.

Ancheta arată că scopul activității sale online era formarea unui nucleu extremist de dreapta în jurul unei mișcări naționaliste denumite „Mișcarea 41”.

Potrivit dosarului, Motocu administra mai multe pagini de Facebook, printre care „UnOltean Încăpățânat”, „TreiOlteni Încăpățânați” și „PatruOlteni Încăpățânați”, dar și un alt site asociat propagandei de extremă dreapta.

În materialele publicate online, anchetatorii spun că acesta promova mai multe teorii false și antisemite.

Printre acestea se regăseau acuzații potrivit cărora evreii ar fi responsabili pentru diverse probleme sociale, ar reprezenta o amenințare pentru identitatea și cultura românească sau ar fi provocat prejudicii istorice poporului român.

De asemenea, Motocu ar fi susținut că Holocaustul nu a existat și că evreii ar controla lumea și ar urmări distrugerea altor națiuni.

Procurorii mai arată că Marian Motocu apărea în videoclipuri purtând haine cu simboluri legionare și un pandantiv reprezentând „crucea de fier”, considerată de anchetatori simbol nazist în contextul mesajelor promovate.

În imaginile filmate se observau și tablouri cu figuri asociate Mișcării Legionare, iar la finalul videoclipurilor acesta utiliza formule de salut legionare.

În motivarea sentinței, judecătorii afirmă că mesajele transmise de Motocu promovează ostilitate și umilire la adresa unor categorii sociale și minorități naționale. Magistrații au concluzionat că materialele publicate reprezintă „propagandă naționalist-șovină” și instigare la ură rasială sau națională.

În fața instanței, Marian Motocu a susținut că declarațiile sale au fost scoase din context și că nu a manifestat violență, nici măcar verbală.

El a afirmat că acțiunile sale au fost făcute „în interesul oamenilor”, că nu s-a ridicat niciodată împotriva evreilor și că a ajutat persoane indiferent de etnie, rasă sau orientare politică.

Judecătorii au respins însă aceste argumente, catalogând apărarea drept „neverosimilă”. Potrivit instanței, mesajele publice ale lui Motocu aveau „un scop vădit rasist și antisemit” și urmăreau promovarea unor doctrine incompatibile cu valorile constituționale ale României.

Magistrații au mai subliniat că obiectivul activității sale era „popularizarea, legitimarea sau glorificarea unor persoane ori doctrine interzise de ordinea constituțională și valorile sociale protejate de lege”. Totodată, instanța a transmis că invocarea naționalismului nu poate diminua gravitatea faptelor comise.

În analiza lor, judecătorii au insistat și asupra limitelor libertății de exprimare. Aceștia au explicat că negarea Holocaustului are o gravitate deosebită deoarece falsifică memoria istorică, alimentează ideologiile bazate pe ură și violență și afectează valorile democratice.

Instanța a precizat că libertatea de exprimare nu este un drept absolut și că aceasta trebuie exercitată cu respectarea drepturilor și demnității celorlalți cetățeni.

În opinia magistraților, mesajele și simbolurile promovate de Marian Motocu constituie discurs al urii și creează o atmosferă ostilă față de minoritățile naționale.

Pentru fiecare dintre infracțiunile reținute — incitare la ură sau discriminare în formă continuată, promovarea ideilor antisemite, utilizarea simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe și negarea Holocaustului — instanța a stabilit câte șase luni de închisoare, adică minimul prevăzut de lege.

Prin contopirea pedepselor, Marian Motocu a primit o condamnare finală de un an de închisoare cu suspendare.

În plus, instanța i-a interzis, pentru o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a deciziei, să candideze sau să ocupe funcții publice și să utilizeze rețelele de socializare.

De asemenea, acesta va trebui să presteze muncă în folosul comunității.

Judecătorii au motivat suspendarea executării pedepsei prin faptul că Motocu nu are antecedente penale și se află la primul contact cu legea penală, considerând că o pedeapsă fără executare este suficientă pentru a preveni recidiva.

Numele lui Marian Motocu apare și în dosarul în care fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu este cercetat pentru propagandă legionară.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Universitatea Craiova a câștigat trofeul Cupei României

Universitatea Craiova a obținut primul trofeu al anului 2026 în fotbalul românesc. Laurențiu Popescu, goalkeeper-ul oltenilor a fost omul meciului, acesta fiind decisiv în victoria ”Științei”.

Trei finale din 2022 încoace pe stadionul Municipal din Sibiu și toate 3 au ajuns la lovituri de departajare. În 2 din cele 3 finale a fost prezentă Universitatea Cluj și ambele s-au terminat 0-0 la capătul celor 120 de minute, iar ”șepcile roșii” au pierdut-o după o singură ratare la penalty, 4-5 prima oară și 5-6 a doua oară.

Public minunat

Meciul a început cu o atmosferă superbă oferită de ambele galerii, clujenii fiind net superiori în tribune ca număr și au avut o coregrafie dedicată istoriei lor intitulată ”Ecouri din trecut” în care au avut o imagine cu toate tricourile avute de echipă în istorie. Craiovenii nu s-au lăsat mai prejos, cu o coregrafie intitulată ”Luptăm în numele lui Oblemenco” și au ținut piept adversarilor cu brio. Au fost 11.636 de spectatori în tribune, Emil Boc, Gheorghe Hagi, Răzvan Burleanu și Eugen Trică fiind printre cei ce au asistat la marea finală.

Gertmonas, Mikanovic, Iulian Cristea, Coubiș, Chipciu, Drammeh, Nistor, Bic, El Sawy, Lukic și Macalou au fost cei 11 fotbaliști trimiși în tribune de Cristiano Bergodi. Popescu, Romanchuk, Stevanovic, Screciu, Bancu, Băsceanu, Mora, Băluță, Cicâldău, Etim și Bairam au fost jucătorii aleși ca titulari de Filipe Coelho.

Universitatea Cluj a dominat primele minute ca posesie și joc în ofensivă, însă prima ocazie a aparținut oltenilor, după un contraatac, Ștefan Bairam a reluat cu capul, pe lângă poartă. Replica ”șepcilor roșii” nu s-a lăsat așteptată, la faza imediat următoare, Screciu a alunecat într-un duel cu Issouf Macalou și atacantul lui ”U” a ajuns într-o poziție bună în careu, însă Bancu a intervenit salvator în fața șutului său. În minutul 20, după un atac rapid, Nicușor Bancu a ajuns într-o poziție excelentă, însă Dino Mikanovic s-a repliat și a oprit mingea din drumul ei spre poartă, similar cu Bancu la poarta adversă.

Gol anulat pentru U

Issouf Macalou a deschis scorul după o pasă superbă a lui Alexandru Chipciu, vîrful lui ”U” trecând frumos de portarul Laurențiu Popescu, însă golul a fost anulat de arbitrul partidei. La poarta adversă, Alexandru Băluță a avut șansa deschiderii scorului, însă execuția sa din interiorul careului a trecut clar pe lângă.

Alexandru Cicâldău a ieșit în evidență printr-o preluare ce l-a adus în postura de a șuta cu stângul, iar execuția lui frumoasă a trecut puțin pe lângă. Ultima fază a jocului a aparținut celui ce a avut-o pe prima, Ștefan Bairam șutând de la marginea careului, iar mingea sa a fost deviată peste.

Nistor nu a jucat cum se așteptau clujenii

Per total a fost o repriză extrem de echilibrată, ”U” conducând jocul în prima ei parte, dar apoi oltenii au preluat inițiativa și au insistat pe partea lui El Sawy pe care l-au simțit vulnerabil și au reușit să profite în unele momente pentru a crea pericol pe banda dreaptă. La clujeni, Dan Nistor nu a avut aceea repriză pe care ar fi dorit-o alb-negrii și asta s-a simțit pe ofensivă.

Determinare maximă pentru ”șepcile roșii”

Fotbaliștii lui U Cluj au ieșit mult mai hotărâți de la cabine să aibă posesia și să atace poarta adversă, iar Drammeh a creat pericol imediat, după un șut violent ce a ratat de puțin ținta. Clujenii au venit cu mai multă determinare și agresivitate și au început să preseze, plus să recupereze mingi. Au dominat clar primele 20 de minute ale reprizei secunde, iar Screciu a greșit la respingere și Mikanovic a interceptat mingea și nu a stat pe gânduri șutând de la 22 de metri. Execuția lui a trecut peste bară.

In minutul 68, la una din puținele faze în care Universitatea Craiova a trecut în terenul advers, Assad al Hamlawi a șutat pe jos, iar portarul Clujului a prins mingea.  Zece minute mai târziu, rezervele Craiovei, Matei și Anzor au făcut o fază frumoasă, iar ultimul a tras puternic și Gertmonas a trebuit să se întrebuințeze pentru a respinge. A fost ultima fază importantă, iar meciul a ajuns în prelungiri.

Reluare dezastruoasă

Cea mai mare ocazie a partidei a venit în minutul 98 după o combinație superbă în care mingea a ajuns la Mikanovic, în bandă și centrarea acestuia perfectă a ajuns la Mendy, în 6 metri, însă acesta a reluat defectuos.Craiova a replicat imediat și Assad al Hamlawi a șutat mult mai bine de data aceasta, însă Gertmonas nu a putut fi învins.

Mendy a avut o ocazie și mai mare în minutul 108, jucătorul clujenilor aruncându-se spre mingea lui Stanoev, însă a ratat întâlnirea cu ceea ce ar fi însemnat cel mai probabil golul atât de mult așteptat. A fost ultima ocazie a disputei și s-a ajuns la lovituri de departajare, fix ca în 2022, când U Cluj termina 0-0 cu Sepsi și pierdea 5-4 la penaltiuri.

Echilibru și la penaltiuri

La penaltiuri, Gertmonas, portarul Univeristății Cluj a fost aproape de minge la fiecare execuție a oltenilor, o dată chiar atingând-o, însă Craiova a marcat în primele 6 execuții. De partea cealaltă, ”șepcile roșii” au făcut la fel în primele 5 penaltiuri, însă Iulian Cristea a ratat cea de-a șasea lovitură de depart

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

FOTO: Sibiu, gazda perfectă pentru marea finală a Cupei României. Dramatism total între U Craiova și U Cluj, 6-5 pentru olteni după 11 metri

Universitatea Craiova a câștigat miercuri seara finala Cupei României de la Sibiu, după executarea loviturilor de la 11 metri, în fața Universității Cluj.

Oltenii au avut prima ocazie a partidei în minutul 8. Băsceanu a centrat în fața porții pentru Baiaram, însă acesta a reluat cu capul mult pe lângă.

Clujenii au reușit să înscrie în minutul 26, însă reușita nu a fost validată. Macalou a primit o pasă sclipitoare din partea lui Chpiciu, a păstruns în careu și a înscris, dar golul a fost anulat pentru ofsaid.

Craiovenii au replicat în minutul 33, când Băluță a șutat în forță mult peste poartă din interiorul careului.

„Sepcile Roșii” au avut prima oportunitate a reprizei secunde. În minutul 50, Drammeh a șutat în forță pe lângă poarta lui Popescu.

Craiovenii au replicat în minutul 64. Screciu a pasat direct la Mikanovic, acesta a șutat rapid, însă balonul s-a dus peste poartă.

Oltenii au mai avut o bună oportunitate în minutul 79. Anzor a primit balonul în careu și a șutat rapid, dar Gertmonas a fost la post.

La finalul celor 90 de minute, scorul a fost egal, 0-0, iar partida a intrat în prelungiri.

În minutul 99, clujenii au avut o bună ocazie de a deschide scorul. Mikanovici a centrat foarte bine, Mendy a reluat cu capul, iar balonul s-a dus puțin pe lângă poartă.

După trei minute, Universitatea Craiova a replicat. Al-Hamlawi a prins un șut foarte puternic, iar Gertmonas a reușit să respingă în lateral.

Clujenii au avut o ocazie uriașă în minutul 110. Stanojev i-a centrat în fața porții lui Mendy, însă acesta nu a ajuns la balon.

Cum nu s-a marcat nici în cele două reprize de prelungiri, s-a trecut la executarea loviturilor de la 11 metri.

Al-Hamlawi a executat primul pentru craioveni și a înscris.

Ovidiu Bic a reușit și el să înscrie pentru U Cluj.

La rândul său, Mora a înscrie de la punctul cu var.

Lukic a fost al doilea jucător al clujenilor care a reușit să înscrie.

Teles a fost următorul jucător al Universității Craiova care a înscris de la 11 metri.

Alex Chipciu a reușit să înscrie și el la „loteria penalty-urilor”.

Pentru craioveni a reușit să înscrie și Romanchuk.

Mendy a executat și el pentru clujeni și a marcat fără probleme.

Anzor a înscris și el pentru Craiova și a înscris.

Atanas Trică a marcat și el pentru Universitatea Cluj.

Alexandru Crețu a fost următorul jucător al Craiovei care a reușit să înscrie.

Iulian Cristea a ratat de la 11 metri, iar Universitatea Craiova a cîștigat Cupa României.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO/VIDEO: Obosiți și uzi, salvatorii din Sibiu au făcut un gest URIAȘ: Au salvat un câine abandonat în noroi

În timp ce luptau contracronometru pentru găsirea unui copil dispărut, pompierii și scafandrii de la ISU Sibiu au oferit o lecție de umanitate care a emoționat mii de oameni.

În apele reci ale râului Sebeșul de Jos, printre ore întregi de căutări dificile și epuizante, salvatorii au observat un trup aproape înghițit de mâl. Nu era omul pe care îl căutau, ci un câine bătrân, slăbit și fără putere, abandonat între viață și moarte.

Deși erau obosiți, uzi și acoperiți de noroi după o intervenție extrem de grea, pompierii nu au întors privirea.

L-au scos din nămol, l-au dus într-o zonă sigură și au refuzat să plece acasă până când animalul nu a ajuns sub supravegherea medicilor veterinari din Sibiu.

Mesajul transmis de Animal Life pe Facebook a devenit rapid viral, tocmai pentru că surprinde esența unui gest rar: „Pentru acești oameni, «Salvăm vieți» nu este doar un slogan. Este felul lor de a fi.”

„Pompierii de la ISU SIBIU ne-au arătat încă o dată că adevărații salvatori nu aleg pe cine merită să fie ajutat.

În timpul unei misiuni dificile de căutare a unui copil dispărut, scafandrii ISU Sibiu au observat un suflet neajutorat, prins în mâl, în râul Sebeșul de Jos

Un bătrânel patruped, slăbit și imobilizat, care nu mai avea puterea să se salveze singur.

Scafandrii l-au scos la mal, iar pompierii l-au dus în apropierea satului, pentru a fi ferit de alte pericole până ei își terminau misiunea.

Deși erau obosiți, uzi și plini de noroi după ore întregi de căutări, nu au plecat acasă până nu s-au asigurat că patrupedul ajunge în siguranță la o clinică veterinară din Sibiu.

Acum, bătrânelul primește îngrijiri și este monitorizat atent de medici, urmând ca investigațiile să continue după stabilizarea lui. Multumim Clinica Veterinara Exclusive Vets pentru grija.

Pentru acești oameni, „Salvăm vieți” nu este doar un slogan. Este felul lor de a fi. Indiferent că salvează oameni sau animale, o fac cu aceeași implicare, empatie și dedicare.

Respect și recunoștință pentru acești salvatori cu suflet mare! Vă mulțumim pentru profesionalismul și bunătatea voastră!”, au transmis reprezentanții Animal Life pe pagina oficială de Facebook.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007