Roxana Bonta se numără printre sibienii care ne fac mândri. Recent, a reprezentat cu onoare România la Campionatul European de Karate WUKF din Varșovia (Polonia), având dublu statut: concurentă și antrenoare.
În calitate de sportivă, Roxana a obținut bine-meritata medalie de aur la categoria feminin individual, veterani sub 60 kg. În postura de antrenoare, Roxana a coordonat cu succes evoluția sportivilor săi, inclusiv pe Victoria Bonta, fiica ei, care a câștigat locul 1 la kumite rotativ echipe open (toate centurile), fete -11ani și locul 2 la kata individual pentru categoria de 10 ani (9-7 kyu). De asemenea, Brădescu Andreas a obținut locul 1 la kumite echipe rotativ pentru categoria 11-12 ani open, Shobu Nihon, locul 3 la kumite individual pentru categoria open 12 ani (sub 155 cm) și locul 3 la kata individual pentru categoria de 12 ani (9-7 kyu).
Am stat de vorbă cu ea, având grijă cum îmi formulez întrebările, ca nu cumva să fac cunoștință cu vreo mișcare de Karate. Mi-a spus ca îi place foarte mult acest sport. Deși nu mai simte aceleași emoții ca acum 20 de ani, când făcea parte din Lotul Național, de această dată a abordat competiția cu o stare de confort: „La competiții mă simt cel mai bine. În ultimii doi ani, am fost în formă deplină; alerg constant, iar soțul meu mă motivează și el”, adaugă ea.
Face Karate Shotokan și își amintește cu drag de parcursul ei sportiv, începând din Mediaș, continuând în Cluj și revenind, în cele din urmă, la Sibiu, respectiv Șura Mică, unde și-a deschis propriul club de karate, CS HAIBOKU SIBIU.
Între halat alb și kimono
Roxana a început să practice Karate în clasa a VII-a, la vârsta de 12 ani. A continuat să se dedice acestui sport și în studenție, când a avut onoarea de a face parte din Lotul Național, secția Kumite. De profesie farmacist, lucrează constant, dar recunoaște că îi place tot ce face.
„Nici eu nu știu exact de ce am ales Karate. Pe vremea aceea, opțiunile erau limitate. Am practicat gimnastică timp de cinci ani și am fost mereu o fire sportivă. Am renunțat la gimnastică atunci când clubul la care mă antrenam s-a desființat. Nu cred că aș fi renunțat de bunăvoie, pentru că îmi plăcea foarte mult. Părinții m-au încurajat să fac sport, având în vedere energia mea debordantă.
Am încercat și atletismul, handbalul și voleiul, gustând din toate. Tatăl meu avea un coleg de serviciu care a devenit, ulterior, antrenorul meu. Am o soră cu un an mai mare decât mine, iar colegul tatei ne-a sugerat să încercăm Karate. Îmi amintesc și acum discuția cu sora mea, după primele antrenamente, când antrenorul ne-a spus că rezultatele vor apărea după 5-6 luni. Sora mea a replicat: Cine va sta atât de mult? Ei bine, iată că amândouă am rămas în acest sport zeci de ani și suntem centuri negre.
Am continuat, pentru că, la un moment dat, te prinde. Nimeni nu ne obliga să rămânem. Uneori, veneam acasă după competiții cu mici accidentări, iar mama îmi spunea să o las mai moale. Dar nu puteam; era ca un microb care mă prinsese”, povestește sportiva.
Karatele îmbină aspectele artistice și mișcările elegante cu forța și viteza, fiind un sport complex. A învățat să se coordoneze foarte bine și să reacționeze rapid. De asemenea, acest sport a ajutat-o în viață. S-a simțit mult mai încrezătoare, având în vedere că era un copil timid și niciodată nu i-a plăcut să fie în centrul atenției. Nu caută validarea prin „like-uri”, dar se bucură de aprecierea pe care o primesc copiii pe care îi antrenează.
Este antrenoare și, de profesie, farmacist: „Sora mea este medic, iar eu sunt farmacistă; nu am avut în familie alte exemple de medici. Mult timp, nu am știut ce îmi doresc cu adevărat. Existau multe lucruri care îmi plăceau, dar nu aveam o direcție clară. În clasa a 12-a, am decis să urmez Farmacia și mi-am făcut specializarea în Laborator-farmaceutic.
Îmi place să fac multe lucruri și simt că am o energie fantastică. Îi încurajez pe copii să practice acest sport, pentru că dezvoltă o disciplină esențială. În sala de antrenament, lucrez doar eu cu ei, și am copii extraordinari, dornici să învețe. Fiecare copil este diferit, iar acest sport îi ajută să se descopere. Nu trebuie să forțăm nimic; e important să se respecte anumite reguli. Karatele îi responsabilizează, și pot observa cum fiecare dintre ei evoluează, nu doar din punct de vedere sportiv.
Am întrebat-o pe Roxana dacă îți amintește de prima competiție, și cu un zâmbet larg, a început rapid să povestească: „Am participat la prima competiție la Bazna, unde nu exista clasificare pe grupe de vârstă. Eram foarte curajoasă și îmi amintesc că am luptat împotriva unor adversari mai mari, toți din clubul nostru. Tata a fost alături de mine. La a doua competiție, mama a venit să mă susțină. Mi-am spart buza în timpul meciului. Săraca de ea, se agita pe margine, iar eu i-am spus că ar fi mai bine să nu mai vină, pentru că îmi transmitea emoții și mi-era greu să mă concentrez.
Antrenorul meu a fost și rămâne îndrumătorul meu de suflet. Dacă pentru unii idolii erau personaje din filme, pentru mine idolul este antrenorul Doru Țichindelean, din Mediaș. El ne-a transmis ideea de Karate pentru suflet. Întotdeauna ne povestea despre Karate, făcându-ne să visăm cu ochii deschiși, iar competițiile nu erau singurul aspect important. Îmi amintesc cum mergeam prin pădure, ne urcam pe bușteni pentru a ne menține echilibrul și ne scotea în natură, oferindu-ne o altă dimensiune a acestui sport”.
Karatele se practică din suflet
Este un sport complex, care necesită multe abilități, nu doar coordonare și rezistență. Este o muncă interioară, o luptă cu tine însuți. Ea, ca antrenoare, îi îndrumă pe copii, dar determinarea le aparține lor. Întotdeauna le spune să își stabilească obiective mari, dar cu ținte pe termen scurt.
„La Campionatul European din această perioadă, din perspectiva de antrenoare, au fost multe emoții, fiind o competiție cu mulți participanți. Am emoții de zece ori mai mari decât atunci când concurez eu”, adaugă Roxana.
Sfaturi pentru tineri și părinți
„Sfat pentru tineri: Indiferent de sportul pe care îl aleg, este esențial să facă totul cu drag. Atunci când se plictisesc, ar trebui să tragă un pic de ei înșiși. Aici zic eu că părinții au un rol foarte important, poate puțin să îi împingă de la spate și să nu îi lase să renunțe așa ușor. Fiecare sport are, la un moment dat, o rutină, dar depinde de fiecare să ridice exercițiile la un alt nivel. Este important să aibă o bază solidă, să se dedice și să dea tot ce au mai bun”, mai adaugă sibianca.
Roxana spune că nu se mai poate practica Karate „old school”: „Atunci când intram în sala de antrenament, nu aveam decât kimonoul. Acum, condițiile s-au schimbat radical; există echipamente și facilități ideale pentru antrenament”.
Într-o lume în care stilul de viață sănătos este adesea promovat, fiecare dintre noi se confruntă cu propriile slăbiciuni și tentații: „Slăbiciunea mea sunt dulciurile. De-a lungul timpului, am avut mereu o greutate de sub 60 de kg. Mănânc puțin, dar niciodată nu îmi lipsesc dulciurile. Sunt foarte conștientă că zahărul nu este sănătos; cunosc bine teoria, având în vedere profesia mea de farmacist, dar am și eu slăbiciunile mele”, spune râzând.
