Oare, Iisus a crescut ascultând povești, ca orice copil? Nu pun această întrebare așa, hodoronc-tronc, ci cu un rost anume. Fiindcă, în Evanghelia de azi, citim: „Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia, mută-te de aici dincolo, și se va muta” (Matei 17, 20).
Or, grăuntele de muștar, fiind o sămânță mică, se aseamănă cu sămânța de susan, numită în arabă „sesam”. Acest cuvânt ne trimite la vechile povești din lumea arabo-persană, povestite de Șeherezada, adunate într-o colecție numită „1001 de nopți”. Deși poveștile s-au publicat târziu, tradiția lor ar fi precreștină.
Una dintre ele este și povestea „Ali Baba și cei 40 de hoți”, unde se spune că Ali Baba deschidea gura unei peșteri prin cuvintele „Sesam, deschide-te!”. Cuvântul „sesam” era cuvântul magic, cu care se putea mișca muntele.
Pornind de la această constatare, unii teologi au făcut legătura dintre „grăuntele de muștar” de care a vorbit Hristos și cuvântul „sesam”, care mișca muntele. Astfel, se pare că Iisus a cunoscut această poveste, foarte populară din lumea orientală, și atunci când a comparat credința cu grăuntele de muștar, de fapt a făcut o aluzie explicită la acest basm. Cu alte cuvinte, Hristos a vrut să spună că o credință puternică poate mișca munții, precum formulele magice din povești.
Aceasta mai înseamnă că cineva ar fi povestit lui Iisus basmele orientale. Poate Maica Domnului, sau Iosif, sau Ioachim și Ana, cine știe? Ideea în sine ne descoperă iubirea și tandrețea părintească în care a crescut Pruncul Sfânt. La fel ca toți copiii, care adormeau ascultând cuvintele calde ale părinților, scufundați, apoi, în dulceața viselor…
Numai că aluzia lui Iisus la „sesam” a vrut să facă trecerea de la farmecul copilăriei la veșnicia nemuririi. Sau metamorfoza credinței de la basm, la realitate, de la magie, la Revelație.
Sâmbătă seara a fost semnalată prezența a doi urși pe raza localității Porumbacu de Sus, în zona Castelului de Lut.
„În această seară, pe numărul unic de urgență 112 a fost semnalată prezența a doi urși pe raza localității Porumbacu de Sus. (Zona Castelul de lut)
La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD pentru a asigura măsurile din competențele ISU Sibiu.
De asemenea a fost transmis mesaj RO-Alert pentru locuitorii de pe raza localității cu privire la prezența animalelor în localitate”, a spus sublocotenent Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
FC Hermannstadt a făcut o adevărată demonstrație de forță, sâmbătă seara, și a învins Poli Iași cu un categoric 6-2.
FC Hermannstadt a deschis scorul rapid, în minutul 3. Silviu Balaure a profitat de o nesincronizare în apărarea adversă și a deschis scorul.
În minutul 9 s-a făcut 2-0 pentru sibieni. Ronaldo Deaconu a majorat diferența pe tabelă, la scurt timp după ce Balaure a deschis scorul.
Ieșenii au replicat în minutul 12, când Alin Roman a ratat execuția, dintr-o poziție foarte bună.
Ianis Stoica a marcat pentru 3-0 în minutul 23. Reușita a fost validată după mai multe minute de verificare.
Cu 3 minute înaintea pauzei, sibienii au făcut 4-0. Aurelian Chițu a dus scorul la 4-0 pentru FC Hermannstadt.
În prelungirile primei reprize, ieșenii au redus din diferență. Goncalo Teixeira a înscris pentru oaspeți, după o centrare venită de la Gheorghiță.
FC Hermannstadt a fost la un pas de 5-1 în minutul 54. Jesus Fernandez a ieșit greșit pe centrare, iar Baulare a fost aproape de gol.
S-a făcut 5-1 în minutul 57. Chițu a centrat perfect, iar Balaure, nemarcat de niciun apărător al Iașiului, a realizat dubla.
Sibienii nu s-au oprit la borna 5 și au mai înscris. Abia intrat pe teren, Robert Popescu a dus scorul la 6-1 în minutul 78.
Trei minute mai târziu, Poli Iași a redus din diferență prin Stefanovici. Harisson a șutat inițial în bară, mingea a ajuns la Stefanovici, care a reușit să înscrie.
Adam Nicoleta. Am cunoscut-o de curând. Modestă, sinceră și energică. Așa aș caracteriza-o, în doar trei cuvinte, dar povestea ei merită pagini întregi.
Poate credeți că drumul spre succes nu a fost chiar așa greu, însă de la o copilărie marcată de greutăți și până la obținerea titlului de „Cel mai bun portar din lume” la Mondialul de fotbal de stradă din SUA, Nicoleta a demonstrat că pasiunea și perseverența pot transforma visele în realitate. La doar 23 de ani, portarul echipei feminine de fotbal FC Hermannstadt și-a câștigat locul nu doar în inima echipei, ci și în inimile celor care au fost martori la lupta ei continuă pentru a-și atinge visurile.
Și totuși, dintre atâtea sporturi, Nicoleta a ales fotbalul. Și nu regretă nicio secundă: „Îmi place foarte mult sportul, dar în momentul când am ieșit pe teren și am văzut cum joacă băieții fotbal, m-am uitat la portar și instant mi-am dat seama că vreau să fiu ca el. Am două momente importante în viața mea: primul este când am luat contact cu o echipă feminină de fotbal, iar al doilea moment semnificativ, care a fost răsplata după mulți ani de muncă, a fost anul trecut, când am participat la Mondialul din SUA și am obținut titlul de Cel mai bun portar din lume la fotbalul de stradă. Nu pot explica prin cuvinte ce am simțit. Am plâns toată ziua”.
O lume limitată când vine vorba de fotbalul feminin
Anul acesta a reușit să obțină titlul de Cel mai bun portar din Europa și se simte mai împlinită ca niciodată. Deși au fost multe momente grele în care se gândea că acest sport nu este pentru ea, Nicoleta a luptat neîncetat, iar răsplata a fost mult mai mare decât și-ar fi imaginat: „Au fost mulți oameni care m-au judecat și m-am confruntat mult cu bullying-ul. Toți spuneau că fotbalul e pentru băieți și mă sfătuiau să mă îndrept spre alt sport. Încă simt că mulți cred că femeia e făcută să stea la cratiță. De asemenea, sunt mulți care vin la meciuri doar ca să ne înjure. Îmi amintesc că, într-o repriză întreagă, cineva a stat în spatele meu doar ca să mă jignească. Am fost foarte emotivă, dar fotbalul m-a călit. La început, plângeam la fiecare meci. Emoțiile încep cu două zile înainte de meci”.
Viitorul sportului sibian stă și în mâinile Nicoletei. Însă viața ei nu se reduce doar la fotbal. După ce a absolvit două specializări ale Facultății de Sport (Sport și performanță motrică, respectiv Educație fizică și sport), tânăra urmează să devină profesoară de sport la clasele primare din Școlile nr. 21 și nr. 8. În prezent, este în anul al II-lea de masterat la Antrenament și performanță.
„Pentru mine, este o gură de aer. Dorința mea este să îi includ și pe copiii care stau deoparte și pe care colegii îi ignoră. Știu ce înseamnă acest lucru, iar eu sunt gata să schimb asta și să formez oameni. Pentru a termina cele două facultăți, am lucrat ca menajeră în diverse locuințe. Și acum mă împart între antrenamente, curățenie, facultate, masterat și o grupă de junioare cu care lucrez. Plec la 7 dimineața și mă întorc la 22, iar de la 22 până la 24 învăț pentru Titularizare. După ce voi termina acest masterat, vreau să urmez unul în Kinetoterapie. Sunt și jucătoare a naționalei de fotbal de stradă și încerc să ajut prin promovare și nu numai. De exemplu, luna viitoare vom participa la Campionatul Mondial care se ține la Seul”, povestește Nicoleta.
Povestea Nicoletei Adam este o sursă de inspirație nu doar pentru cei din lumea sportului, ci pentru oricine se confruntă cu provocările vieții. Sibianca a primit un tricou special când a devenit Ambasador al Sibiului, dar nu a apucat să se bucure prea mult de el, deoarece a făcut un gest măreț pentru echipa sa. A scos tricoul la licitație pentru a strânge fonduri necesare participării la Campionatul Mondial din Seul.
Printre atâtea încercări, Dumnezeu a scos în calea Nicoletei oameni inimoși. Vrea o viață mai bună. Mi-a spus de multe ori că este binecuvântată de mică pentru că în calea destinului său au apărut oameni care au contribuit la ce este ea în prezent. Categoric, acesta este doar începutul, ne „avertizează” ea.
„Acum 3-4 ani mă întrebam dacă voi zbura vreodată cu avionul sau dacă voi ajunge să văd o țară străină”
„Dacă aș putea să îi dau un sfat Nicoletei de la 15 ani, i-aș spune: Nu te opri! Continuă să faci ceea ce faci, pentru că ești pe drumul cel bun. Bucură-te de fiecare moment, de fiecare mică victorie. Acum 3-4 ani mă întrebam dacă voi zbura vreodată cu avionul sau dacă voi ajunge să văd o țară străină. În doar un an, am reușit să vizitez trei țări diferite: America, Scoția și Polonia. Acum, vreau să ofer aceeași șansă și altor fete. De ce să mă bucur doar eu? Vreau să lupt pentru ca și ele să trăiască experiențele pe care le-am trăit eu”, transmite Nicoleta.
„Pentru mine, acum începe viața”
Tânăra mărturisește că pentru ea, viața începe acum: „Pe la 14 ani am aflat că se fac selecții pentru echipa de fotbal feminin. Cineva ne-a promis că sâmbătă, la ora 15, vor avea loc selecțiile. În Sibiu ploua torențial, iar eu veneam din Rășinari. Nu aveam bani de bilet ca să ajung la întâlnire, așa că mi-am luat inima în dinți și m-am urcat în autobuz fără bilet. Evident, la scurt timp m-au dat jos. M-am așezat pe o bancă și m-am întâlnit cu o vecină. Ea mi-a dat 2 lei să merg la Sibiu, dar era deja prea târziu. Cu toate acestea, am reușit să ajung în Parcul Sub Arini, unde trebuiau să aibă loc selecțiile, dar nu era nimeni acolo. Am fost foarte dezamăgită.
Pentru mine, acum începe viața. Am lucrat de la 14 ani și la un moment dat, am avut un loc de muncă unde am întâlnit o doamnă foarte sufletistă, pentru care lucram atunci. Ea m-a încurajat să nu renunț la sport și m-a învățat cum să-mi fac viața frumoasă. Când am fost în Olanda și am devenit campioană europeană, am primit vestea că a decedat. A fost o persoană extrem de importantă pentru mine”, încheie sportiva.
În ultimul an de liceu, a întâlnit o profesoară excepțională, care i-a deschis ochii și i-a schimbat complet perspectiva asupra învățatului.
„Cu ajutorul unor oameni deosebiți, am reușit să îmi iau Bacalaureatul, chiar dacă am venit dintr-o școală profesională. În ultimul an, am întâlnit o profesoară minunată care mi-a deschis ochii și mi-a schimbat perspectiva asupra învățatului. Până atunci, credeam că trebuie doar să iau nota cinci pentru a trece clasa, fără să realizez că pot aspiră la mai mult. Mă gândeam că nu am ce căuta la liceu, dar acum sunt pe cale să finalizez a doua facultate. Îmi amintesc prima oră de matematică, când nu știam nimic și am fost surprinsă că, în două-trei luni, am ajuns să fiu olimpică la nivel național. Am studiat matematică șase ore pe zi și am avut ca obiectiv principal să îmi iau Bac-ul. Nu mi-am imaginat niciodată că voi deveni cine sunt astăzi. Sunt extrem de mândră de realizările mele și știu că în spatele lor se află o muncă imensă”.
Fie ca aceste rânduri să inspire și alți copii și tineri care, din păcate, nu sunt încurajați și susținuți să facă ceea ce își doresc. Deși sibianca a câștigat medalii peste medalii și participă la numeroase competiții, nu și-a uitat valorile morale. Este o lecție de modestie, o învățătură că indiferent cât de sus urcăm pe scara vieții este esențial să nu uităm de unde am plecat și de obstacolele prin care am trecut, căci ele sunt adevărate lecții de viață. Indiferent de situația financiară, așa frumos se aranjează lucrurile în viață încât nu ai nevoie de bani pentru a avea parte de momente frumoase, ci de oameni calzi, oameni cu suflet.
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunțat că PNL Sibiu a votat lista candidaților pentru alegerile parlamentare. Astfel, Nicolae Neagu va candida la Senat, iar Raluca Turcan, Virgil Popa și Christine Thelmann, în ordinea pozițiilor desemnate, vor candida la Camera Deputaților. PNL Sibiu a prezentat, astăzi, această formulă de candidați, iar lista finală va fi aprobată în curând.
„Alegerile parlamentare, la fel ca alegerile prezidențiale, sunt o provocare pentru direcția în care merge țara, pentru siguranță și dezvoltare, pentru fonduri publice și europene în sprijinul administrațiilor locale și comunităților. De aceea, PNL Sibiu își dorește să trimită în Parlament și Guvern oameni care, prin pregătire, profesie și seriozitate, au făcut și fac lucruri pentru sibieni in viața lor de zi cu zi.
Pe listă se află oameni competenți, profesioniști și care au dovedit, prin ce au făcut, că au pus pe primul loc interesul sibienilor. Oameni care nu s-au lăsat până nu au obținut finanțare de la diferite ministere pentru realizarea unui drum sau modernizarea unei școli. Oameni care știu să folosească fonduri europene. Oameni care au marcat decisiv evoluția economică a tuturor zonelor din Sibiu, prin proiecte și fapte concrete. Oameni care au susținut Sibiul constant, în toate momentele, oricât de dificile au fost”, a spus Raluca Turcan, preşedintele PNL Sibiu.
Raluca Turcan i-a lăudat pe toţi, inclusiv pe sine
„La Senat lista este deschisă de un om experimentat, care a sprijinit Sibiul și măsurile PNL în toate momentele de bătălie politică dură în Parlament, a sprijinit primării și Consiliul Județean de câte ori a fost nevoie, a făcut o muncă în circumscripție pe care puțini puteau să o facă. Este vorba de senatorul Nicolae Neagu.
La Camera Deputaților, colegii m-au votat pentru un nou mandat în Parlamentul României. Rezultatele prezenței mele în Parlamentul României și în Guvern vorbesc de la sine. Faptul că organizația PNL Sibiu are un ministru, în persoana mea, e garanția faptului că Sibiul are o voce puternică în Guvern. Și cred că am dovedit de nenumărate ori că am facut lucruri pentru Sibiu. Și pentru că vorbim de dezvoltarea Sibiului, nu există echipă mai bună decât una din care face parte și Virgil Popa.
Fost viceprimar al Sibiului în mandatele de primar ale lui Klaus Iohannis, este un sprijin real pentru toți sibienii în dezvoltarea orașului. Virgil Popa este un om onest, implicat, muncitor, alături de comunitate de fiecare dată când i se solicită sprijinul. Pentru locul trei la Camera Deputaților o propunem pe Christine Thellman. Un bun parlamentar, serios, muncitor, implicat în viața organizației. Reprezintă în parlament orașul Mediaș și zona de Nord și este membru în Comisia de Administrație Publică și Comisia de Afaceri Europene”, a declarat liderul PNL Sibiu.
Ţinta PNL Sibiu: un senator şi trei deputaţi
„Cred cu tărie că în această formulă putem obține un rezultat excelent pentru PNL Sibiu, pentru Sibiu, atât la alegerile parlamentare, cât și la alegerile prezidențiale, mult mai dificile decât în anii precedenți. Sunt foarte mândră de echipa formată, pentru că au dovedit că sunt parteneri reali pentru administrațiile locale din Sibiu și mai ales, pentru proiectele și investițiile atât de necesare pentru sibieni. Pornim spre un nou tur de alegeri cu încredere, justificată de performanța liberalilor sibieni, cu o echipă echilibrată și puternică. Credem în oamenii cu experiență administrativă și expertiză legislativă. Cu o miză uriașă în față, aceea de a ține România pe un drum corect, al siguranței și predictibilității, al valorilor europene și liberale, al dezvoltării și al echilibrului, suntem pregătiți să luptăm în continuare pentru adevăr!”, a completat ministrul Culturii.
În istoria României – cea predată generaţiei mele în liceul „Octavian Goga” din Sibiu în anii ’7o, şi care este interzisă generaţiilor de liceeni ai zilelor noastre – îi făcurăm ba din paloş, ba din bardă, ba din ţeapă, ba din glonte pe mulţi veniţi călări de prin pustii să pună gheara pe ce i-a dat Domnul în grijă neamului românesc.
Acum ne făcură ei din pix!
Ce este de fapt această nouă demonie, numită recalcularea pensiilor? Nimic altceva decât un răspuns de lingăi la sula băgată în coasta României de Bruxelles.
Ce se vede? Ce s-a văzut şi în urmă cu un sfert de veac, atunci când s-a pus la cale sărăcirea ardelenilor, cu precădere, prin jocul piramidal Caritas: publicitate, momeală şi lovitură de graţieee! S-a vorbit de Caritas până la saturaţie, apoi momelile au luat de 8 ori banii depuşi, până s-au umplut trenurile şi şoselele de naivii care şi-au scos banii de la ciorap, CEC, saltea şi şi-au lichidat proprietăţile să depună „icrele” la Caritas cu gând de îmbogăţire. S-au trezit românii în izmene, furaţi, mai precis jefuiţi cu ştirea guvernului, că altfel nu se putea face, şi nimeni n-a răspuns vre-o dată… Ordinul venise din exterior.
Ce se vede acum? Ridichea pensionarului român a fost frecată seară de seară la televizor de tot felul de „atotştiutori” într-ale calculelor la tablă până la saturaţie DE DOI ANI ÎNCOACE!!! Da de, da de, mai face vre-unul infarct ca să-l ştergem de pe listă. Etapa1: înnebuniţi poporul cu televizorul. Publicitatea. Fezandarea pensionarului cu false speranţe, adică minciuni. Etapa 2: momelile. Creaţi confuzie! Unii au luat măriri de le-a stat inima în loc, conştienţi că aşa ceva nu se poate, alţii măriri rezonabile, că trebuie să existe şi martori mulţumiţi, ca cei care s-au trezit cu scăderi drastice să creadă că este vorba de o eroare umană sau tehnică de sistem elecrtronic.
Doar că aceştia nu sunt răzleţi, ci cu miile. Stau în cozi nesfârşite la Casele de pensii degeaba, sunt îndemnaţi spre tribunal tot degeaba, cer explicaţii degeaba. Nu e incompetenţă sau eroare de sistem. E COMANDĂ EXTERNĂ EXECUTATĂ ROMÂNEŞTE!!! E lovitura de graţieee ca în cazul Caritas. Scopul? Pensionarii români de azi trebuie lăsaţi în izmene! Iar generaţia ’ 68, a „decreţeilor” lui Ceauşescu – azi temelia României, şi sunt mulţi, foarte mulţi – în viitorul apropiat, în chiloţi!
Ce vă spun pare cinic, dar e adevărat. Comandamentul bruxellez este ca prăpastia dintre bogaţi şi săraci să fie adâncită, iar ceea ce Christine Lagarde, preşedinta Băncii Centrale Europene numea nu demult „risc” şi povară economico-socială – adică pensionarii Europei – trebuie decimaţi.
Ce zice PNRR? Pensiile trebuie ÎNGHEŢATE până în 2070!!! Iar pensiile speciale, ale magistraţilor trebuie rezolvate într-un fel, că sunt prea nesimţite. Deci: se reduc pensiile minerilor, militarilor şi ale altor categorii de oameni care, lucrând în condiţii grele, şi-au meritat pensiile, dar noi le considerăm pe acestea„speciale” şi nu pe ale magistraţilor.
Iar ca să nu ne ia gâtul oamenii revoltaţi, le spunem că vor primi în continuare pensia aflată în plată (momeală!) şi că vom ridica baremul de impozitare de la 2000 la 3000 de lei (momelă!). ÎN FAPT: toate indexările generate de inflaţie şi care trebuie aplicate salariilor şi pensiilor tuturor, nu vor fi aplicate pensiilor în plată, ci celor micşorate prin deciziile din urma recalculării. Deci, iată cum s-au executat ordinele de le Bruxelles de lingăii noştri. Pensiile au fost îngheţate conform ordinului şi îngheţate vor rămâne! Conform PNRR, până în 2070.
Nu sunt erori de calcul sau de sistem. E crimă cu premeditare, raportată la Bruxelles astfel: „Îi făcurăm din pix!”
În urma finalizarii extinderii locației, compania Auto Schunn, dealer autorizat de vânzări și service IVECO, service Mercedes Benz și Multibrand service, angajează personal pentru urmatoarele pozitii tehnice și non-tehnice:
info desk,
consilier vanzari auto,
consilier service auto,
gestionar magazie piese,
mecanic auto,
vopsitor auto,
tinichigiu carosier.
Trimite CV-ul tau la [email protected]. Auto Schunn Sibiu- Soseaua Sibiului, nr. 71, Selimbar. 0757060904.
Campionatul Mondial de atletism Under 20 din Peru a marcat prezența sportivei de aur a Mediașului la cea mai importantă competiție dedicată juniorilor din întreaga lume.
Alexandra Hudea s-a calificat în finala probei de 3.000 de metri cu al 14-lea timp al competiției, care a însemnat de fapt cel mai bun record al sportivei, de 9 minute, 27 de secunde și 36 de sutimi.
În finala dominată de 3 atlete din Kenia, sportiva de aur a Mediașului s-a clasat pe poziția a 13-a, una deloc ghinionistă, intrând astfel în elita celor mai bune atlete la nivel mondial.
Iar șansele de a se clasa și mai sus în anii următori sunt uriașe, în condițiile în care Alexandra nu a împlinit încă vârsta de 18 ani.
Campionatul Mondial de atletism U20 din Peru s-a bucurat de participarea a peste 1.700 de sportivi din 134 de țări”, au transmis reprezentanții Liceului Teoretic „Axente Sever” Mediaș.
Un cutremur a avut loc în România vineri seara, anunță Institutul pentru Fizica Pământului.
„În ziua de 30 August 2024, la ora 22:12:48 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur cu magnitudinea ml 3,4, la adâncimea de 140.0 km”, anunţă INFP.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 46km V de Focșani, 63km E de Sfântu-Gheorghe, 72km N de Buzău, 78km E de Brașov, 91km S de Bacău, 97km SV de Bârlad.
La treizeci de kilometri de Sibiu, în satul pitoresc Săcădate, îl găsim pe ”Gospodarul Tomiță”. Pe numele din buletin, Toma Florin Stănilă, acesta aduce legume proaspete și de calitate pe mesele locuitorilor județului nostru. Campania Produs în Sibiu a poposit și în gospodăria acestuia.
Gospodarul Tomiță s-a apucat de agricultură acum doisprezece ani. Mânat mai mult de o nevoie personală. Problemele de sănătate pe care le avea l-au făcut să își schimbe alimentația. ”Datorită acestora m-am apucat. Ca să mănânc eu sănătos, în primul rând. Apoi, m-am gândit și la restul oamenilor. Ce mănânc eu, mănâncă toată lumea”, ne spune sibianul, despre cum a început să își dezvolte mica afacere.
Toma Stănilă, într-unul dintre solarii
Prima dată a cultivat legume în grădina de 10 ari, de lângă casă. Are acolo trei solarii. Acum cinci ani, a cumpărat încă un lot, de patru ori mai mare. Când l-a luat, era un teren viran, în paragină, la marginea satului. Îl cultivă integral, atât neacoperit cât și în solarul construit aici.
”Totul este cultivat cu legume și pomi. Aproape tot sortimentul de legume: roșii, ardei, vinete, țelină. Am avut și pepeni, ceapă, rădăcinoase: păstârnac, morcovi, pătrunjel. Fasole am pus acum a doua oară, după ce am scos ceapa, fasole oloagă. Am și varză pentru toamnă, sfeclă roșie”, ne spune plin de mândrie Gospodarul Tomiță. Cel mai mult îi place să cultive roșii și țelină. Roșii, vinete și rădăcinoase cultivă doar soiuri românești. Ardeiul kapia este cel numit ”ureche de elefant”, originar din Serbia. Și gogoșarii sunt un soi adaptat la clima din zona noastră.
”Câștigi în funcție de cât muncești!”
Toma Stănilă este autodidact. A învățat pe parcurs cum să facă agricultură: ”La început făceam după ureche. Apoi am început să citesc, să văd. Au apărut bolile, dăunătorii, a trebuit să învăț. Acum vrem să trecem pe o tehnologie, electrocultură se numește. De la anul, cine va veni aici va putea să o vadă. Tehnologia asta ajută la creșterea plantelor și este mult mai sănătoasă. Pentru noi, pentru plante. Nu se mai folosesc chimicale. Nu se folosesc îngrășăminte, pesticide, insecticide, nu mai este nevoie de nimic”.
De la sfârșitul lui ianuarie și până în decembrie este mereu ocupat. Prima dată cu răsadurile, pe care le produce în solariile de lângă casă, pentru toată Țara Oltului și Țara Făgărașului. Apoi, e ocupat cu producția legumelor. Vinde până în decembrie. Producția pe care nu o vinde, o conservă, face bulion, pastă de roșii, pentru iarnă. ”Te înveți. Vara cu mult, iarna cu puțin. Trebuie vara să aduni, să ai și pe timp de iarnă, când vin lunile ”moarte”. Câștigi în funcție de cât muncești.”
”Cine cumpără de la mine, nu există să nu vină și a doua oară”
Din toate vorbele sale se simte pasiunea pentru ceea ce face. Pentru munca pământului, pentru cultivarea legumelor gustoase și proaspete. ”Satisfacția mea, știi care e? Cine cumpără de la mine, nu există să nu vină și a doua oară. Eu nu produc cantități, eu produc un gust deosebit și calitate. Aici e diferența între mine și alți producători. Nu bag chimicale ca să crească. Am băgat 12 remorci de gunoi de capră, în doi ani. Am sistem de irigare, prin picurare, fără el, cu seceta asta, nu ar fi fost cum.”
Din ce muncește, pentru Gospodarul Tomiță este mai greu cu vânzarea produselor. Vinde la poartă, în Săcădate și zilnic la piață, în Avrig. De puțină vreme, merge duminica și vinde în piața din Tălmaciu, până dă frigul. Primăvara și toamna, participă la târgul de la Bradu, Produse și tradiții în Țara Oltului. Particip și acolo. Are și cumpărători fideli pensiuni sau restaurante.
Pentru anul viitor are în plan să aducă oamenii la Săcădate. Să cumpere direct de la terenul din marginea satului. Vrea să amenajeze aici un fel de parc, cu bănci, fântâni arteziene, să facă și o terasă. Să construiască un chioșc la poartă, pentru vânzare.
Gospodarul Tomiță ar limita accesul comercianților în piețe
Deși lucrează de la șapte dimineața până seara târziu, găsește timp să gândească și la scară mai mare. Ne spune că a făcut chiar un Plan de redresare a agriculturii, i-ar plăcea să fie pus în practică. ”Trebuie scoase toate aprozarele, toți comercianții din piețe, aici să rămână doar producătorii. Nu contează că sunt trei în Avrig sau zece – douăzeci în Sibiu, vin și din alte județe. Piața se va umple. Cum s-a făcut la Piața Transilvania trebuia făcută Piața Cibin. Trebuia să rămână sută la sută pentru producători. Aceasta este soluția.
Trebuie făcute verificări pe teren, văzut dacă există capacitatea de producție și fizic. Dacă eu am două rânduri de legume în grădină, cum să vând sute de kilograme în piață? Nu merge așa.”
În piața din Avrig
Gospodar ”cu pereche” de câțiva ani
Toma Stănilă a fost unul dintre protagoniștii emisiunii ”Gospodar fără pereche”. Ce i-a adus apariția la TV? Răspunde zâmbind: ”Nevasta. M-am însurat.” L-am întrebat și dacă asta e de bine. E categoric: ”Sigur că da!” Nu și-a găsit jumătatea în emisiune, dar norocul i-a surâs un an mai târziu. Din 2020 o are alături pe Nicoleta, din Orăștie. Împreună cultivă și vând legumele. Îi mai ajută fiica de 16 ani. Când este nevoie, apelează și la socri.
Unde puteți găsi de vânzare legume produse de Gospodarul Tomiță:
Legume proaspete cultivate la noi în județ găsiți și la alți mici producători: Maria Gherman și Paraschiva Cazan din Sibiu, Gheorghe Albean din Porumbacu de Jos, Andrei Boteanu din Șura Mică, Ion Buică și Agroferma Nache din Veștem. Unii dintre aceștia vin și în Piața volantă de la Sala Transilvania. Puteți comanda produse locale și de pe site-ul FoodHub Sibiu.
Antreprenorul din domeniul construcțiilor Cosmin Vîlcu, administratorul uneia dintre cele mai importante societăți în domeniu din județ, a fost ales în fruntea filialei Sibiu al Patronatului Societăților din Construcții (PSC), eveniment desfășurat, recent, la Sibiu. Trebuie menționat că filiala locală s-a constituit în această primăvară, fiind o organizație reprezentativă pentru firmele sibiene ce activează în această zonă a economiei locale sibiene. În bord-ul de conducere sunt incluși manageri sau reprezentanți ai câtorva dintre cele mai importante firme sibiene.
Noua strucutură are următoarea formă de conducere:
președinte: Cosmin Vîlcu, administratorul CONLAN,
vicepreședinți: Cristian Pășcuțiu – TOTAL NSA AG CONSULTING SRL,
Mihai Balaban – UNIMAT – Grup CON-A INVESTMENT HOLDING SRL,
Victor Leția – BALTUR SIB SRL,
Alexandru Priporeanu – PRO HART GROUP,
Cornel Constantin Rabă – SOLID CONSTRUCT,
Bogdan Luca – DAN-CON SRL,
Alina Cornelia Țărean – RSBAURO SRL,
Constantin Gheorghe Novac – MGM CONSTRUCȚII GENERALE.
Reprezentativitatea noii filiale PSC are caracter regional și acoperă administrativ județele Alba, Mureș și Sibiu. Obiectivele și acțiunile sale economice vizează tot ceea ce înseamnă domeniul industriei construcțiilor, inclusiv proiecte finanțate în interesul comunității sau certificări în zone cu accent concret cum sunt antreprenorial, formare profesională și investiții.
De altfel, unul dintre obiectivele imediate este readucerea Liceului Tehnologic de Construcții și de Arhitectură Carol I în prim-planul învățământului sibian și chiar la nivel de regiune pentru județele mai sus menționate. Acestea în condițiile în care liceul sibian poate pregăti viitoarele generații de specialiști în domeniul construcțiilor, instituția de învățământ având o tradiție bogată de-a lungul timpului. Din păcate, în ultimul timp, liceul a făcut obiectul unor discuții privind reorganizarea sa sau chiar comasarea cu Liceul de Artă din Sibiu.
Obiectivele PSC
promovarea şi apărarea drepturilor şi intereselor economice, sociale, financiare, juridice şi culturale ale membrilor, în relaţiile acestora cu autorităţile publice centrale şi locale, cu sindicatele sau cu alte organizaţii non-guvernamentale care au responsabilităţi delegate sau asumate în oricare din domeniile de interes pentru membrii Patronatului, precum şi în relaţiile cu alte organe şi organisme din ţară şi din străinătate;
dezvoltarea şi promovarea culturii antreprenoriale; impulsionarea, prin mijloace specifice, a procesului de constituire şi dezvoltare a societăţilor comerciale, cu capital privat autohton şi/sau cu participarea investitorilor străini;
derularea de programe de învăţământ dintre cele clasificate conform codificării naţionale: alte forme de învățământ n.c.a. (CAEN 8559) şi activităţi de servicii suport pentru învăţământ (CAEN 8560); realizarea de schimburi de experienţă şi informaţii între membrii săi şi cu organisme de profil din ţară şi străinătate.
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a transmis, miercuri, că au fost retrase o parte dintre deciziile de recalculare în procesul de transmitere la domiciliul beneficiarilor. Veste excelentă pentru pensionari: pensiile mai mici de 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate. Toți pensionarii vor primi pensiile majorate după recalculare fără întârzieri, a anunțat ministrul Finanțelor Marcel Boloș. Livrarea pensiilor recalculate se va face timp de două săptămâni, în intervalul 2-15 septembrie, pentru persoanele care primesc pensia prin poștă. Acestea sunt ultimele noutăți transmise de guvernanți.
Primul ministru Marcel Ciolacu și miniștrii săi, liberali și social-democrați, i-au adus pe pensionari în pragul de a-i lăsa nervii în această săptămână, inclusiv pe cei sibieni. Scandalul recalculării pensiilor i-a pus într-o situație mai mult decât dificilă pe o parte însemnată dintre pensionarii țării, adică pe cei care în trecut au participat activ la tot ceea ce s-a construit și consolidat în România, în ultimii 50 de ani, și poate chiar s-a stricat. În loc de mulțumire, aceștia înjură acum guvernanți după modul în care le-a recalculat pensiile. Și au dreptate. Unii au primit pensii mărite, cu un procent de nu le-a venit să creadă, alții au pensiile blocate la cuantumul de dinainte sau creșterea a fost nesemnificativă, în timp ce altora pensia a scăzut foarte mult, noroc că nu se aplica măsura retroactiv și vor rămâne cu pensia în plată cea veche.
Așadar, pensionarii au trecut de la agonie la extaz și înapoi, guvernanții uitând că sunt persoane în vârstă, cu multe probleme de sănătate. Mai mult, această joacă a miniștrilor le-au afectat psihicul pensionarilor, distrugându-le moral câștigat în prealabil când politicieni au anunțat începerea recalculării pensiilor, și poate le-a agrava starea de sănătate. În plus, rivalitatea politică dintre PSD și PNL a fost din nou una penibilă și jenantă, asemenea unor oamenii fără minte și de parcă nu ar avea printre părinți și bunici pensionari. Oare pentru câți părinți și bunici de miniștri s-a greșit recalcularea pensiilor și pentru câți a fost suspendată emiterea noilor decizii de recalculare a pensiilor?
Dar nu am auzit niciun ministru să recunoască o astfel de situație sau dacă au existat nereguli, au vorbite între ei ca și colegi de guvernare. Incredibil, după atâtea recalculări de pensii, de după 2000, guvernanții continuă să facă gafe monumentale, de parcă nu tot aceleași două partide mari au girat acest proces guvernamental. C(i)olac peste pupăză, aceste recalculări au loc în cel mai important an politic de după 1989, presărat și cu câteva momente în care Marcel Ciolacu și-a lansat candidatura la Președinție. La fel Elena Lasconi, în timp ce Nicolae Ciucă încă bâjbâie pe câmpul bătăliei prezidențiale. O enormitate mai mare nici că se putea…
Au fost recalculări peste recalculări, însă sistemul a dat chix de fiecare dată, împărțind pensionarii în două: cei mulțumiți (dar nici aceștia nu sunt foarte siguri că nu cumva meritau mai mult) și cei total nemulțumiți. Primirea deciziilor de recalculare este ultimul pas înainte primirea pensiilor. Până acum, de când a fost stabilită data limită pentru recalcularea dosarelor, pensionarii s-au aflat în plină goană, pentru a mai aduce acte la dosare, care să justifice majorarea pensiei. Toată vara, unii au stat la cozi la societăți care administrează arhivele fostelor societăți din perioada comunistă și cea post-decembristă, cu costuri și pierderi de timp.
Cine a avut noroc și relații s-a descurcat, cu greu, cine nu, corect și cinstit, a mai pierdut o dată bătălia cu statul român în această speță. Și nu mai știm dacă vor avea curaj pentru următoarea priponire a sistemului public de pensii. Multă alergătură, în bătaia de joc a autorităților și în folosul unor protejați privați ai statului. Însă va veni și momentul în care toți pensionarii vor primi toate taloanele de pensii pe luna septembrie și atunci fiecare pensionar își va afla noua pensie. Atunci, nervii pensionarilor vor fi puși din nou la grea încercare sau, din contră, se vor potoli, în cel mai fericit caz.
În toată această situație și pentru a nu mai avea dubiu, cea mai bună soluție este instanța, acolo unde pensionarii să conteste modul de recalculare a pensiilor. Soluția instanței pare să fie chiar mai bună pentru cei care au ieșit de curând la pensie. Vorba lui Șoșoacă: „Atacați decizia în instanță, ca să știți de la prima pensie dacă statul a respectat legea”. Totuși, există și o veste bună: pensiile sub 3.000 de lei nu vor fi impozitate. Dar și aici am asistat la un circ politic între PSD și PNL, pe principiul „cine este mai deștept și cine se mișcă mai repede”.