În timp ce conducea un autoturism spre Vâlcea, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din județul Ilfov, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 52 de ani, din județul Cluj.
Impactul a dus la vătămarea corporală a celor doi conducători auto și a altor 4 pasageri: un bărbat în vârstă de 32 de ani, din autoturismul condus spre Vâlcea, respectiv două femei de 47 și 50 de ani și un bărbat de 53 de ani, din celălalt autoturism.
Toate victimele sunt transportate la spital conștiente.
În acest moment, traficul se desfășoară alternativ.
Sâmbătă, circulația între Sibiu și Mediaș a fost efectuată tot cu autobuzele, iar site-ul infofer.ro indica și pentru ziua de luni faptul că persoanele care doresc să călătorească de la Sibiu la Mediaș și retur vor merge tot cu autobuzele.
CFR nu a anunțat până la ora redactării acestei știri data la care va fi reluată circulația trenurilor.
13 dintre cei 15 copii cazați la hotelul din Păltiniș, internați în noaptea de vineri spre sâmbătă la Spitalul de Pediatrie, au fost externați.
Cei 15 copii din tabăra din Păltiniş, internaţi cu simptome de gastroeneterocolită, nu au avut forma severă a bolii, 13 dintre ei fiind externaţi în cursul nopţii, iar ceilalţi doi – internaţi în secţia Boli Infecţioase, a declarat pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Pediatrie, Ioana Mătăcuţă.
„Copiii s-au prezentat în serviciul CPU în cursul nopţii cu simptomatologie digestivă sugestivă pentru o gastroeneterocolită acută, respectiv greaţă, vărsături, scaune diareice.
S-a ridicat suspiciunea de toxiinfecţie alimentară. Niciun copil nu a avut forma severă de boală.
Dintre aceştia, doi au fost internaţi în secţia Boli Infecţioase pentru tratament, iar restul de 13 au fost externaţi cu recomandări”, a precizat Ioana Mătăcuţă.
Vă reamintim faptul că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu a activat Planul Roşu de intervenţie, după ce, printr-un apel la 112, s-a solicitat intervenţia ISU la un hotel din Păltiniş, unde mai mulţi minori acuzau stări de rău şi simptome de enterocolită.
DSP Sibiu a început o anchetă la hotelul din Păltiniș de unde 15 copii au fost transportați la spital cu simptome de enterocolită.
Contactat de corespondentul Agerpres, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu, Horaţiu Cojocaru, a declarat că se află la Urgenţa Spitalului Clinic de Pediatrie pentru evaluarea situaţiei, în timp ce deja inspectori ai DSP s-au deplasat la hotelul din Păltiniş, unde li s-a făcut rău copiilor, pentru a preleva probe din mâncarea servită de aceştia, care vor fi duse la laborator, pentru a aflat cauza îmbolnăvirii minorilor.
„În data de 09.08 in jurul orei 22,00 am fost anuntaţi prin serviciu de permanenţă despre o posibilă situaţie de toxinfecţie alimentară la o locaţie din staţiunea Păltiniş.
DSP a mobilizat două echipe formate din medici epidemiologi şi asistenţi medicali.
Una s-a deplasat la CPU al Spitalului de Pediatrie şi a demarat ancheta epidemiologică şi împreună cu personalul CPU recoltează probe biologice de la cei 15 copii (lichid de vărsătură, coprocultură şi sânge).
A doua echipă de inspectori sanitari s-a deplasat în Staţiunea Păltiniş, la locaţia unde se aflau copiii, pentru evaluarea la faţa locului şi recoltare de probe din toate alimentele consumate, de pe suprafeţele unde acestea au fost preparate şi servite, de la personalul care a participat la pregătirea şi servirea alimentelor şi probe de apă (de la reţeaua de alimentare, de la dozatoarele din incita locaţiei şi de la piscina hotelului)”, a precizat directorul DSP Sibiu, Horaţiu Cojocaru.
În urma evaluării medicale efectuate la faţa locului, 15 copii, cu vârste cuprinse între 8-14 ani, au fost transportaţi la Camera de Primiri Urgenţe a Spitalului de Pediatrie din municipiul Sibiu, conştienţi.
Daniela Greulich vine din zona Baden-Baden (Germania), aproape de Munții Pădurea Neagră. Am spune că e o coincidență faptul că Daniela s-a născut aproape de unde izvorăște Dunărea, iar de 20 ani ani trăiește în țara unde se varsă al doilea cel mai lung fluviu din Europa, România. Nu știu dacă Daniela a luat cursul Dunării până în țara noastră, dar a călătorit foarte mult până să-și dea seama că pământul românesc poate fi numit acasă.
În prezent, deține o fermă împreună cu soțul ei, Eugen, un român neaoș din localitatea Ilimbav, comuna Marpod, județul Sibiu. La ferma Danielei și a soțului ei poți găsi cai, vaci, capre, porci, căței, pisici, cam ca la orice gospodar ardelean ce se respectă. Dar ce fac diferit acești oameni față de restul din satul lor? Învață oamenii să călărească, îi poartă pe coclaurile din Ilimbav și îi ajută să cunoască lumea cailor și să se cunoască pe ei înșiși. Ca să aflu mai pe larg povestea Danielei și a fermei din Ilimbav, am mers la locul cu pricina.
Calfă călătoare, în căutarea perfecțiunii în muncă
Este în jur de ora 16 când ajung la ferma Danielei. O găsesc trebăluind prin curte. Mereu are câte ceva de făcut. Ne așezăm pe o bancă la umbră. Împrejurul nostru zăresc pui de pisică, aud găini cotcodăcind și simt miros de fân, o atmosferă emblematică de fermă. Daniela își începe povestea: „Am crescut într-un sat mic, cu lume puțină. Mă trag dintr-o familie de tâmplari. Unchiul și bunicul meu aveau un atelier de tâmplărie. Am fost deprinsă de mică cu această meserie, mai băteam un cui, mai făceam o jucărie… Crescând, a trebuit să urmez tradiția familiei, așa că am devenit calfă călătoare. A fi calfă călătoare însemnă a avea o meserie și a călători, îmbrăcat în haine medievale, timp de trei ani și o zi, spre a munci și deprinde mai bine meseria aleasă. Eu am făcut trei ani școala de tâmplărie, apoi am plecat, în anul 1999, în lume, iar în 2003 m-am întors acasă. Atunci când e momentul să pleci, ai voie să iei cu tine doar un rucsac, ce are în el un sac de dormit, un rând de haine de schimb și o sumă mică de bani. Iar când te întorci, trebuie să revii cu aceeași sumă de bani.
Eu am plecat cu cinci mărci și m-am întorc cu cinci euro. La început, mergi cu cineva care este deja pe drum. Acesta te învață ce trebuie să faci, apoi ești pe cont propriu. Eu după trei săptămâni am rămas singură. De obicei, ca să-ți găsești de lucru, mergi la orice tâmplărie și le spui că ești dispus să muncești. Apoi, ai o carte ca un fel de Biblie, cum îi spun eu, în care scrii în fiecare zi pe unde mergi, ce muncești, și te duci la primărie, unde îți pune o ștampilă cu data, îți scrie ce ai lucrat, cât timp ai lucrat. Astfel poți să documentezi toate călătoriile. Eu nu aveam niciodată o țintă, aflam pe parcurs unde și cum voi merge. Prima dată am mers în Elveția, primele două-trei zile trebuie să mergi pe jos, apoi poți să faci autostopul; astfel am făcut și eu.
Atunci când te urci într-o mașină, îi explici șoferului ce faci, unde mergi, iar dacă ești norocos, acesta îți spune: «Chiar am nevoie de un tâmplar! Hai la mine, lucrezi, stai o noapte și îți continui drumul». Îți faci treaba și mergi mai departe. Poate sună riscant ca o femeie să meargă singură prin lume, dar nu mi-a fost teamă niciodată și nu am avut întâmplări neplăcute. Toți oamenii pe care i-am întâlnit au fost deschiși și primitori. Am fost plecată prin Noua Zeelandă, Irlanda, Australia, Bali, California, Indonezia, Franța și în multe alte țări”.
De la tâmplărie, la cai
Mergând prin lume, la un moment dat, Daniela îmi povestește că a auzit despre un proiect desfășurat de Biserica Evanghelică din Sibiu. E vorba de Casa Calfelor din Sibiu, o casă pentru calfele călătoare care sunt pe drum, unde pot să stea să se odihnească. Așa că a venit în România și s-a îndrăgostit de țara noastră. „Când am venit prima oară în România, am stat trei-patru ani singură în Marpod. Mai mergeam acasă, dar mi- am zis că nu mai este locul meu acolo. M-am îndrăgostit pur și simplu de zona Sibiului!
Ulterior, mi-am deschis propriul meu atelier de tâmplărie în Marpod. Apoi l-am cunoscut pe soțul meu. Aveam pe atunci un cal și îmi trebuia nutreț pentru acesta. El avea fân și așa ne-am apropiat. Ferma a pornit de la doi cai, al meu și al soțului, ca apoi un prieten de-al meu, care voia să facă un proiect pentru copii, să își cumpere un cal. Însă după trei luni a trebuit să plece și s-a gândit să ni-l lase nouă. Cam toți caii pe care îi avem sunt donați, am ajuns la 14. Cel mai în vârstă cal al nostru este o iapă de 28 de ani, iar cel mai tânăr are un an. Nu este greu să lucrezi cu aceste animale. Dacă îți place ceva nu ți se pare nimic greu. Trebuie doar să cureți grajdurile și să-i hrănești”, îmi spune Daniela într-o română perfectă.
Un cal nu este o jucărie
La ferma Danielei și a soțului ei vin foarte mulți copii care își doresc să învețe să călărească. Gazda mea îmi mărturisește că iubește să lucreze cu cei mici: „Copiii sunt viitorul nostru și trebuie să-i învățăm, în primul rând, că un cal nu este o jucărie. Nu poți doar să mergi la un cal, să-l iei din boxă, să îl călărești și să îl pui înapoi. Trebuie să înveți și să-l îngrijești. Copiii care vin la călărie merg în pășune, aduc caii, îi curăță, le pun șeile, apoi pot călări. Pe urmă, aceștia îi dezechipează și îi duc înapoi la pășune. Eu ofer cursuri de călărie și de gimnastică pe cai oricărei persoane interesate, atât copiilor, cât și adulților”.
„Nu pot să explic cum poți face ca un cal să aibă încredere în tine”
Calul este animalul care simte cel mai bine omul. O întreb pe Daniela cum putem face ca un astfel de animal să aibă încredere în noi. „Nu pot să explic cum poți face un cal să aibă încredere în tine, îmi spune Daniela. Sunt niște semne pe care trebuie să le cunoști. Calul nu știe ce vorbești, trebuie să comunici cu el pe limba lui, nonverbal. Animalul simte omul. Anul acesta am primit un armăsar de trei ani care a fost numai în pășune. Cu acesta am lucrat două-trei săptămâni, nu avea niciun căpăstru, a trebuit să îl prind cu lasoul, ca un cowboy, am restrâns țarcul, a durat două zile. Când vine un cal nou, acesta trebuie ținut ceva timp separat în boxa lui, până se obișnuiește cu omul, cu ceilalți cai, cu apa, mâncarea, apoi îl ducem pe pășune.
Pe urmă, introducem câte un cal pe rând în țarcul său și tot așa, până ajunge parte din herghelie. Un cal este agresiv numai atunci când este pus într-o situație în care nu poate să scape, dar nu vine la tine să te muște, nu e ca un câine, în general calul fuge de tine. Trebuie să îl ții izolat, să îi dai apă, mâncare, și atunci calul se învață cu tine, își dă seama că atunci când vii se va întâmpla ceva bun pentru el. În Noua Zeelandă, am lucrat cu cineva care avea niște cai sălbăticiți, lăsați în câmp. Sunt diverse metode prin care poți îmblânzi un cal. Este greu să explic aceste metode. Calul este închis într-un manej și sunt câteva semne pe care trebuie să le vezi; nu trebuie să dai cu biciul în aceștia. Calul vede imediat ce faci, te urmărește, e o comunicare nonverbală între cal și îmblânzitor”.
Caii ajută la tratarea unor boli sau dizabilități
De veacuri, calul a fost prietenul omului. A trecut cu el prin bune și prin rele. O rog pe gazdă să-mi spună ce putem învăța de la acest animal maiestuos. „Noi putem învăța multe de la cai. În primul rând, caii sunt cinstiți. Dacă unui cal nu-i place de tine, îți spune direct. Este oglinda ta: cum te comporți tu cu acesta, așa se va comporta și acesta cu tine.
Caii nu știu dacă pot salva oamenii, însă pot ajuta la tratarea unor boli psihice, ajută la calmare, la concentrare. Pentru un om care este imobilizat în scaun cu rotile, calul poate să devină picioarele lui. Mă bucur că sunt în România și pot ajuta oamenii de aici. Îmi place această țară, nu vreau să mai plec, eu mă consider româncă, am peste 20 de ani de când sunt aici. Mai merg doar odată pe an în Germania, în vacanță. Este o diferență destul de mare între aceste țări. Românul este mai primitor, deschis și mai prietenos decât neamțul, care este mai închis și vrea totul cu rânduială. Iar mie îmi place libertatea, precum cailor. Aceste animale sunt parte din viața mea și nu pot să-o imaginez fără ei”, concluzionează Daniela.
UPDATE 3: În urma evaluării medicale efectuate la fața locului, 15 copii, cu vârste cuprinse între 8-14 ani, au fost transportați la Camera de Primiri Urgențe a Spitalului de Pediatrie din municipiul Sibiu, conștienți.
La misiune au participat două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, două autospeciale de transport personal și victime multiple, două microbuze, trei ambulanțe SAJ și o autospecială de prima intervenție și comandă.
Planul Roșu de intervenție a fost dezactivat.
UPDATE 2: Până în acest moment, 9 minori au fost preluați de echipajele medicale prezente la fața locului și sunt transportați la Camera de Primiri Urgențe a Spitalului de Pediatrie din municipiul Sibiu, iar alți 3 minori acuză stări de rău și sunt în evaluare medicală.
UPDATE: „Din informațiile primite la acest moment, 147 de copii ar fi la cazați la unitatea turistică.
Aceștia sunt evaluați de către echipajele medicale alocate la caz”, transmite ISU Sibiu.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Vineri seara a fost activat Planul Roșu de Intervenție după ce mai mulți minori cazați la un hotel din Păltiniș acuzau stări de rău.
Potrivit ISU Sibiu, aceștia acuzau stări de rău și simptome de enterocolită.
„În această seară la ora 22:19 a fost activat Planul Roșu de intervenție în urma unui apel pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 care solicită intervenția ISU Sibiu la o unitate turistică (hotel) din stațiunea Păltinis, întrucât mai mulți minori acuză stări de rău si simptome de enterocolită.
La fața locului au fost alocate o autospecială pentru transport victime multiple, o Unitate de Terapie Intensivă Mobilă, un microbuz și 3 ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, sublocotenent Andreea Ștefan.
UPDATE: „Echipajul SAJ cu medic a preluat o femeie de 39 de ani care a fost descarcerată, ea aflându-se în stop cardio-respirator și a început manevrele de resuscitare.
Din fericire, femeia a răspuns manevrelor și ulterior a fost transportata la UPU SIBIU de către un echipaj ISU .
Alte două victime au fost transportate de către echipajele SAJ, un bărbat de 35 de ani cu fractură de bazin și o femeie de 65 de ani cu fracturi costale și traumatisme toracice și de membre”, a precizat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Ambulanței Sibiu.
„În urma accidentului în care au fost implicate două autoturisme, au rezultat patru victime.
Este vorba de trei femei și un bărbat.
Echipajele de descarcerare au efectuat manevre pentru o persoană de sex feminin în vârstă de aproximativ 40 de ani, inconștientă.
Aceasta a fost preluată de echipajul SAJ cu medic care a aplicat de îndată protocolul de resuscitare cu succes, femeia răspunzând manevrelor.
Este transportată la UPU Sibiu de către echipajul SMURD cu medic, intubată.
S-au efectuat manevre pentru deblocarea din autoturism pentru o altă persoană de sex feminin, conștientă, în vârstă de 39 de ani.
Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la UPU Sibiu întrucât a suferit un traumatism toracic”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, sublocotenent Andreea Ștefan.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Un grav accident rutier s-a produs, vineri seara, pe Drumul Național 1, la ieșirea din localitatea Scoreiu spre Brașov.
În timp ce conducea un autoturism spre Brașov, din cauze care urmează a se stabili, o femeie în vârstă de 40 de ani a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, din județul Brașov, proiectându-l în afara carosabilului.
O fetiță în vârstă de 11 ani a fost rănită, vineri seara, într-un accident produs pe Drumul Județean 106, în zona localității Daia.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Agnita, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Vurpăr, a virat la stânga fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către o femeie în vârstă de 69 de ani, din Sibiu.
De-a lungul ultimelor două decenii, moda a suferit transformări semnificative, iar rochiile, ca simboluri esențiale ale feminității și eleganței, au evoluat pentru a reflecta aceste schimbări.
De la materiale inovatoare și croieli îndrăznețe până la designuri care îmbină stiluri tradiționale cu tendințe contemporane, rochiile continuă să fie piese vestimentare esențiale în garderoba femeilor din întreaga lume. Dar ce au adus ele nou față de rochiile purtate, la vremea lor, de mamele și bunicile noastre?
Evoluția materialelor
Unul dintre cele mai evidente schimbări în ceea ce privește rochiile elegante și rochiile de seară este diversitatea materialelor utilizate. În ultimii ani, industria modei a experimentat cu noi țesături care nu doar că sunt estetic plăcute, dar și funcționale.
1. Materiale sustenabile: odată cu creșterea conștientizării privind impactul asupra mediului, designerii au început să folosească materiale eco-friendly, precum bumbacul organic, mătasea vegană și poliesterul reciclat. Acestea nu numai că reduc amprenta de carbon, dar oferă și o alternativă durabilă fără a sacrifica stilul sau confortul.
2. Țesături tehnice: un alt progres semnificativ este includerea materialelor tehnice care îmbunătățesc experiența purtării. De exemplu, rochiile de seară din neopren sau spandex oferă un grad mai mare de flexibilitate și confort, permițând mișcări naturale și fluiditate.
3. Texturi bogate și finisaje luxuriante: materialele precum catifeaua sau satinul continuă să fie populare, însă cu tehnici moderne de prelucrare care le conferă un aspect mai sofisticat și o durabilitate mai mare.
Transformările în croială
Rochiile elegante și rochiile de seară au experimentat transformări semnificative și în ceea ce privește croiala. Femeile contemporane caută piese care să le pună în valoare silueta și să le ofere libertate de mișcare.
1. O mai mare diversitate: de la rochiile de tip A-line și cele cu croială tip sirenă la cele drepte sau cu talie înaltă, diversitatea croielilor este mai evidentă ca niciodată. Această diversitate permite femeilor să aleagă rochii care să le pună în valoare punctele forte și să se potrivească stilului lor personal.
2. Elemente ajustabile: multe rochii de seară moderne vin acum cu elemente ajustabile, precum cordoane sau bretele detașabile, care permit personalizarea potrivirii și a stilului.
3. Accente asimetrice: rochiile cu tăieturi asimetrice au câștigat popularitate pentru capacitatea lor de a adăuga un element surprinzător și sofisticat designului clasic. Acestea pot include decolteuri, tivuri sau umeri asimetrici.
Designuri și stiluri contemporane
Designul rochiilor a fost mereu influențat de tendințele sociale și culturale, iar în ultimii 20 de ani, aceste influențe s-au diversificat și mai mult.
1. Minimalism versus maximalism: în timp ce minimalismul a fost un stil preferat la începutul anilor 2000, cu rochii simple și linii curate, ultima decadă a adus în atenție tendințele maximaliste. Rochiile de seară bogat ornamentate, cu volane, paiete și aplicații complexe, reflectă această schimbare.
2. Inspiratii retro și vintage: designurile inspirate de deceniile trecute, precum anii ’50 sau ’70, continuă să influențeze moda contemporană. Acestea oferă un sentiment de nostalgie combinat cu o notă modernă, creând rochii elegante care sunt atemporale și actuale.
3. Mixul cultural: în era globalizării, designurile de rochii încorporează din ce în ce mai mult influențe culturale diverse. De exemplu, motivele asiatice, țesăturile africane și tehnicile artizanale europene sunt îmbinate pentru a crea rochii unice și expresive. Să nu uităm că și iile românești au fost, de-a lungul acestor decenii, sursă de inspirație pentru mari designeri de modă. Uneori, s-a lăsat cu scandal și cu acuzații de „furt”, cum a fost în cazurile Dior și Louis Vuitton.
Impactul tehnologiei asupra modei
Tehnologia a jucat un rol esențial în transformarea industriei modei, inclusiv în ceea ce privește producția de rochii elegante și rochii de seară.
1. Producție digitală: tehnologia de tăiere și cusut digital a permis realizarea unor designuri complexe cu precizie, reducând totodată risipa de material.
2. Proiectare asistată de computer: designerii folosesc software-uri de modelare 3D pentru a vizualiza și ajusta designurile înainte de producția finală. Acest lucru permite experimentarea cu forme și tăieturi noi fără costuri adiționale.
3. Marketing și vânzări online: platformele de e-commerce și social media au schimbat modul în care consumatorii interacționează cu moda. Femeile pot acum să descopere și să achiziționeze rochii de seară și rochii elegante din confortul casei lor, având acces la o gamă largă de opțiuni.
Adaptabilitatea și funcționalitatea rochiilor moderne
Femeile moderne caută piese vestimentare care să fie versatile și funcționale, iar rochiile elegante nu fac excepție.
Designuri versatile: multe rochii de seară sunt concepute pentru a putea fi purtate în diverse ocazii, de la evenimente formale la petreceri casual, cu mici ajustări sau schimbări de accesorii.
Ușurința întreținerii: în timp ce rochiile delicate necesită îngrijire specială, multe designuri moderne sunt realizate din materiale care sunt ușor de curățat și de întreținut, fără a compromite estetica.
Elemente funcționale: buzunarele ascunse, fermoarele și alte elemente practice sunt integrate în mod subtil în designul rochiilor, oferind confort și utilitate fără a afecta aspectul general.
Inspectorul șef adjunct al ITM Sibiu, Radu Lucian, este cercetat penal de către DNA Alba Iulia, a anunțat instituția în cursul zilei de vineri.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba-Iulia, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 9 august 2024, față de inculpatul Radu Lucian, inspector șef adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (7 infracțiuni, din care două în formă continuată), trafic de influență și instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
„Totodată, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și cercetarea în stare de libertate a inculpaților:
R.C.D. (soția primului inculpat), administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și
B.C., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie-iulie 2024, inculpatul Radu Lucian în calitatea menționată anterior, ar fi dezvăluit directorilor unor societăți comerciale și șefilor unor instituții publice de pe raza județului Sibiu despre verificările pe care urmau să le desfășoare inspectorii din subordine, cu scopul de a-i preveni, de a evita aplicarea unor sancțiuni contravenționale și de a dispune măsuri împotriva acestora.
În unele dintre situații, inculpatul Radu Lucian i-ar fi anunțat pe reprezentanții societăților comerciale prin intermediul soției sale care, prin firma pe care o deținea, avea încheiate cu aceștia contracte de prestări servicii de consultanță în domeniul securității și sănătății în muncă, urmărind pe de o parte evitarea aplicării unor sancțiuni contravenționale societăților dar și consolidarea relațiilor comerciale dintre aceste societăți și firma administrată de soția sa.
În cazul instituțiilor publice, inculpatul ar fi urmărit prin aceste demersuri încheierea unor contracte de prestări servicii de consultanță în domeniul securității și sănătății în muncă (S.S.M.) pentru societatea administrată de soția sa.
La data de 9 mai 2024, în contextul efectuării unui control de către inspectorii ITM Sibiu la o societate comercială având ca obiect de activitate service auto, inculpatul Radu Lucian ar fi intervenit pe lângă aceștia astfel încât societatea respectivă să primească o amendă redusă la jumătate, în condițiile în care amenda ar fi trebuit să fie în cuantum de 40.000 de lei.
La data de 5 iunie 2024, inculpatul Radu Lucian ar fi intervenit pe lângă un inspector ITM Sibiu impunându-i acestuia să întrerupă controlul pe care îl efectua la societate comercială cu care soția sa se afla în relații contractuale și să nu aplice o sancțiune contravențională respectivei societăți, pentru a nu periclita contractul de prestări servicii dintre cele două societăți.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații între care: să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit faptele, respectiv funcția de inspector șef adjunct al ITM Sibiu.
Inculpatului Radu Lucian i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar pe cauțiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, a transmis DNA în cursul zilei de vineri.
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a declarat că există discuţii ca sistemul de avertizare a populaţie RO-ALERT să fie dezvoltat astfel încât mesajele să fie trimise şi pe televizor, e-mail sau SMS.
„Pe Ro-Alert avem o strategie şi chiar recent am avut o şedinţă de lucru cu STS, care răspund de partea RO-ALERT, de a dezvolta sistemul astfel încât să putem include mai multe terminale, nu numai că vine alerta pe telefon şi vine pe mai multe terminale, intră direct pe televizor, intră direct pe e-mail, pe SMS, la cei care sunt înscrişi, astfel încât să ne asigurăm că cea mai mare parte din populaţie a aflat de o situaţie care poate să le pună viaţa în pericol”, a precizat Raed Arafat.
Întrebat cu privire la existenţa în continuare a unor deficienţe privind avertizarea timpurie, semnalate în Strategia Naţională de Reducere a Riscurilor de Dezastre pentru perioada 2024-2035 adoptată recent de Guvern, Arafat a răspuns că în acest caz nu este vorba doar de alertarea populaţiei.
„Avertizarea timpurie nu este neapărat alertarea populaţiei. Avertizarea timpurie înseamnă senzori pentru inundaţii, senzori pentru cutremur, senzori pentru diferite categorii de situaţii care pot să apară şi care declanşează după asta alertarea populaţiei. Într-adevăr, încă mai este de lucru pe această linie.
Ministerul Mediului este implicat autorităţile locale şi judeţene sunt implicate, sunt zone în care au instalat sisteme moderne de avertizare timpurie pentru partea e inundaţii în mod deosebit, sunt alte zone care încă mai au de lucrat pe această linie.
Din păcate, sistemele de avertizare, dacă includem şi sistemele de alertare a populaţiei, sunt sisteme costisitoare, sunt sisteme care necesită dezvoltare continuă şi trebuie să ai o strategie în acest sens”, a explicat şeful DSU.
Ungaria va interzice începând cu 1 septembrie folosirea telefoanelor mobile şi a celorlalte dispozitive cu acces la internet de către elevii din şcolile primare şi secundare, cu unele excepţii, relatează vineri agenţia EFE.
Telefoanele mobile şi celelalte dispozitive cu acces la internet trebuie predate profesorilor la intrarea în centrele de învăţământ, urmând să fie restituite elevilor la sfârşitul orelor, se arată într-un ordin publicat joi seară şi care stabileşte că telefoanele mobile şi celelalte dispozitive cu acces la internet, precum şi aparatele pentru realizarea de înregistrări audio-video, sunt „obiecte cu utilizare restricţionată”.
Excepţiile trebuie să fie justificate şi acceptate de către directorii sau profesorii şcolilor.
De asemenea, profesorii vor trebui să controleze dacă elevii aduc în clasă obiecte interzise şi să le preia până la sfârşitul orelor, criticii acestei interdicţii susţinând astfel că profesorii ar fi transformaţi în „jandarmi”.
Ordinul a fost criticat şi de Sindicatul Democrat al Profesorilor (PDSZ), care estimează că nu a fost redactat luând în considerare „niciuna dintre preocupările sau obiecţiile raţionale şi legitime” ale organizaţiilor sindicale.
Totuşi, unii comentatori subliniază că limitarea utilizării telefoanelor mobile în şcoli este bine văzută de părinţi şi inclusiv de profesori, dar consideră totodată că în instituţiile de învăţământ ar trebui să se predea utilizarea corectă a acestor dispozitive.