Florin Piersic a avut, duminică, prima apariție după o perioadă de câteva luni de convalescență, acesta fiind supus unei intervenții în luna aprilie, în urma căreia au apărut mai multe complicații.
Actorul, în vârstă de 88 de ani, a apărut într-un clip filmat în centrul de recuperare medicală unde se reface din boală și postat pe rețelele de socializare.
„M-ați recunoscut? Nu cred, nu cred! Nu pot să cred pentru că sunt o mie de Florini în țara asta, dar numai pe Florin Piersic ați vrut să îl uitați. Dar nu l-ați uitat, pentru că dacă l-ați fi uitat, eu nu v-aș vorbi în clipa asta.
Uitați că m-am recuperat, am fost cam bolnăvior, cam multișor timp, dar vremea trece, omul rămâne și eu sunt cu dumneavoastră.
O să ne întâlnim și o să ne iubim”, a spus el în clipul postat pe rețelele de socializare.
Florin Piersic a fost operat la genunchi la Spitalul Militar Cluj-Napoca, ulterior fiind transferat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca pentru a fi supravegheat de medici, având un stimulator cardiac.
Actorul a fost operat după ce i s-a făcut rău la finalul unui spectacol, iar medicii au constatat că avea o infecţie la un genunchi, infecţie care s-a extins ulterior și la inimă.
Actorul Florin Piersic a fost internat timp de mai multe săptămâni la Spitalul Foişor, unde a fost operat de urgență pentru îndepărtarea protezei de genunchi, de unde a pornit infecția generalizată în organism.
Operația la genunchi, ultima la care a fost supus actorul clujean a decurs bine. Actorul Florin Piersic a fost externat pe data de 3 iunie de la Spitalul Foișor, unde era internat din 9 mai.
„În urma unui apel pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, care semnala o posibilă explozie în interiorul unei case, pompierii sibieni au intervenit de urgență în localitatea Alămor, cu două autospeciale de stingere și două echipaje SMURD dintre care unul cu medic.
La sosirea forțelor s-a constatat ca este vorba despre un incendiu care a avut loc la aparatul de gătit, fără urme de explozie.
Din nefericire a fost găsită o persoană de sex masculin de aproximativ 50 de ani, decedată”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, sublocotenent Andreea Ștefan.
Reportul la Loto 6/49 la categoria I depăşeşte 4 milioane de euro, la extragerea de duminică, în timp ce reportul cumulat la Noroc este de peste 1,92 milioane de euro, iar reportul la Joker la categoria I de peste 1,88 milioane de euro, informează Loteria Română.
Duminică, 11 august, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 8 august, Loteria Romană a acordat peste 16.450 de câştiguri în valoare totală de peste 1,66 milioane de lei.
La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 9,55 milioane de lei (peste 1,92 milioane de euro).
La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 9,37 milioane de lei (peste 1,88 milioane de euro).
La Noroc Plus se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 30.100 de lei.
La Loto 5/40, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 144.000 de lei (aproximativ 29.000 de euro), iar la categoria a II-a un report în valoare de peste 51.600 de lei.
La Super Noroc se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 118.300 de lei (peste 23.700 de euro).
Un motociclist a fost rănit, duminică dimineața într-un accident produs la intrarea în localitatea Șura Mare, dinspre Sibiu.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea o motocicletă spre Sibiu, pe un tronson de drum în curbă, un cetățean străin în vârstă de 60 de ani, ar fi depășit neregulamentar, intrând în coliziune cu un autoturism condus dinspre Sibiu de către o sibiancă în vârstă de 33 de ani.
În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a motociclistului.
Ion Dur își lanseză vineri, 16 august, ora 18:00, în Piața Mare, la standul Editurii Junimea (în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus), volumul de eseuri M. Eminescu. Gînditor privat și gazetar cu „metod științific”. Apariția editorială va fi prezentată de universitarul Gabriel Hasmațuchi. Evenimentul va beneficia de prezența și intervențiile unor redutabile condeieie ale scriiturii sibiene.
„Da, tot la Eminescu am rămas!(Despărțire cu împărțire)„
„Eseurile din M. Eminescu. Gînditor privat și gazetar cu metod științific (Ed. Junimea, 2024) sunt exerciții de re-cunoaștere sine ira et studio, adică o cercetare fără ură și părtinire, un demers pus la lucrupe suprafața și prin varii scufundări în lacul de acumulare al scrierilor eminesciene„, menționează autorul.
Totodată, Ion Dur ține să precizeze faptul că „Dincolo de unele invariabile ale gîndirii private eminesciene, am descusut și cusut la loc, ca într-o lecție de anatomie de identificare și evaluare, și ideile unui gazetar pe cît de lucid și profund, aproape tot pe atît de predispus la exaltări ideatice, cele mai multe în marginile adevărului, dar predispus și la unele exagerări. Nu am fost însă niciodată în ipostaza lui Mircea Cărtărescu, cel care, prin 6 aprilie 2021, mărturisea că a fost pur și simplu asfixiat de „noxele ideologice ale publicisticii” eminesciene, o parte „detestabilă” (?!) o operei unuia dintre cei mai mari gazetari români.
Nu pledăm pentru o gazetărie întemeiată în întregime pe o filosofie a limbajului, dar nici nu putem să nu aderăm la structura unui gazetar care să poată pipăi limbajul și pe dedesubt, în zona temeiurilor limbii din care se desprinde. E un mod de a fi în relații dintre cele mai bune cu limba, un fel de-a nu intra în conflict, cel puțin, cu propoziția și fraza, altfel spus: de a nu fi într-un deficit de identitate sau alterare lingvistică”.
„Mihai Eminescu rămîne un gînditor privat”
Ca un preambul al invitației la lectură, Ion Dur trasează câteva coordonate ale noii apariții editoriale: ”Orice tip de gazetărie este endosmotic legată, între altele, de un anume context, cel al elaborării, urmat de cel al receptării. Desprinderea unei gazetării de context a fost totdeauna o sursă de varii interpretări eronate și tendențioase. Tocmai de aceea e bine ca judecățile noastre să se formeze pe un fundal inevitabil, ceea ce înseamnă, în cazul scrierilor eminesciene, descifrarea istoriei și a relației dintre ea și politică în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Mihai Eminescu rămîne un gînditor privat (ca și Emil Cioran) și, nu numai după noi, cel dintîi gazetar român profesionist. Am făcut o analiză tematică și stilistică a primului și ultimului gazetar Eminescu. Nu e greu de observat, în cele din urmă texte publicistice, o evidentă schimbare, cînd marile teme au trecut cumva în arhivă, cînd tonul critic de altădată și-a redus din intensitate și opiniile au devenit oarecum concesive.
Printr-o hermeneutică ponderată și imparțială, conjuncția Eminescu și evreii (cu opiniile și conjecturile tendențioase și pătimașe despre antisemitismul gazetarului) a fost serios resemnificată. Să-i dăm Cezarului ce este al Cezarului și Domnului… Eminescu ce este al Lui! Discursul tensionat, pătimaș și, nu o dată, contradictoriu al gazetarului nu trebuie îngroșat de o exegeză partizană, ostentativ justițiară, desfășurată sub grila lui cum ira et studio,după cum sînt de prisos atitudinile clemente, blînd justificatoare.
Soluțiile gazetarului Eminescu la problema evreiască cer nu intransigența corozivă sau indulgența unei logici a mamițelor, cum ar spune un critic, ci obiectivitate contextuală și raționalitate, căi sigure de a ne plasa cel puțin asimptotic față de adevărul secolului al XIX-lea, altfel spus: o analiză iar sine ira et studio, fără ură și părtinire.
Alte episoade ale re-cunoașterii necontrafăcute a discursului publicistic eminescian pe care le-am urmărit: gramatica acestui tip de gazetărie, felul cum se documenta Eminescu, anamneza patologiei presei care s-a aflat neîncetat sub lupa microscopului său, povestea sau „legenda” privitoare la „moartea civilă” a gazetarului și la mizerabila epigramă ticluită de Macedonski și, în final, sensul profund a ceea ce înseamnă „despărțirea” de poet și publicist, despărțire perfect similară celei ce se petrece într-un cuplu: cu partaj, cu împărțirea bunurilor comune.
O arheologie a discursului publicistic eminescian ne înfățișează, finalmente, o subtilă strategie retorică a comunicării textuale și o accentuată armătură pozitivistă a informației. Eminescu concepe articolele pentru ziar ca un jurnalist profesionist, cu nimic inferior confraților din spațiile mediatice occidentale și alcătuindu-și textele de așa natură încît să in-formeze pe potențialul cititor, să-l convingă de adevărul celor scrise și, dacă se poate, să-i procure o lectură plăcută”.
„Tot la Eminescu am rămas, dar la un alt Eminescu!”
„Prevedem din partea unor cititori o cunoscută replică de-a dreptul stereotipică: Tot la Eminescu ați rămas?! Dar, Doamne, ce-i rău în asta?! La care vom răspunde: mai întîi, eu și alții nu rămînem sau, chiar dacă rămînem la Eminescu, o facem pentru a ajunge la el, la sensurile tot mai proprii ale creației sale. E aici o altă formă de a spune „nu m-ai căuta dacă nu m-ai fi găsit”, și asta pentru că nu se poate să nu dai la un moment dat peste numele și creația lui Eminescu, dar, pentru a ști cu adevărat cine este, trebuie să-l cauți mereu și mereu – desigur, la locuința lui postumă: în bibliotecă.
Relația dintre cercetătorii profesioniști și scrierile eminesciene nu poate fi rațională decît în cheia a ceea ce numim despărțire cu împărțire, exact cum se petrec lucrurile, de pildă, în orice cuplu ajuns într-o atare ipostază.
S-au scris, în timpul scurs de la Revoluție (numită, deloc impropriu, loviluție), cîteva cărți sau studii importante despre Eminescu, exegeze care dezbat temeinic imposibila despărțire de poet și gazetar. Alături de acești critici cu o arheologie hermeneutică recuperatoare, voi spune, și eu același lucru: Da, tot la Eminescu am rămas, dar la un alt Eminescu! Opțiunea noastră pentru un alt Eminescu, sporul cognitiv la care sperăm să fi ajuns îndeosebi în sfera publicisticii pare să fie străin pentru cei care performează în conjecturi, sofisme ieftine sau paralogisme, pentru care sfera culturii se confundă la nesfîrșit cu un Disneylandprovincial sau cu un kitsch-parc erotic.
Celălalt Eminescu,cel pe care-l invocăm permanent în carte, este un creator cu adevărat original, cu un siaj al operei ce impune lizierele unui înainte și un după, un autor situat nu atît în bătaia aleatorie a influențelor, de orice natură ar fi acestea, ci un spirit ivit mai cu seamă dintr-un topos al convergențelor sau confluențelor cu ceea ce s-a numit, pe bună dreptate, gîndire fondatoare. Eminescu se înscrie într-un scenariu cultural al timpului cascadă, cum ar spune Blaga, și el rămîne incontestabil un creator care, venind din trecut, „cade” fecund într-o comunitate reflexivă a cărei meditație se desfășoară în orizontul ființei.
Ca și tînărul Phaidros, cel care dă numele unui dialog platonian, Eminescu a umblat „desculț” în cultura română, pentru a simți – ca și personajul care stătea lîngă permanent desculțul Socrate – energia care vine dinspre intensitatea gîndului meta-fizic și social-politic, alături de căldura pămîntului pe care a trăit, iubit, suferit și creat. „Desculții, zice metaforic undeva Noica, sînt dintre cei care fac cultura mare”, în timp ce: „Ceilalți, «bine-îmbrăcații», o pun doar în ordine.”
Și pentru că „moartea transformă viața în destin” (M. Foucault), destinul lui Eminescu ne revelă adevărul că scrierile sale sînt congruente cu destinul culturii române. Proba axiologică numită Eminescu înfruntă cu vigoare spiritul timpului, variile grile de lectură care ne revelă un spirit mereu contemporan. Împotriva prejudecăților, judecata de gust (estetic) se discută, dar nu se dispută, cum spune filosoful francez Luc Ferry într-un eseu despre Homo aestheticus (Ed. Meridiane, 1997). Tocmai asta e calea care ne duce spre alt Eminescu, îndeosebi spre Celălalt gînditor și gazetar, cel care va rămîne mereu inaccesibil gîndirii comode, leneșe”.
Canicula din această vară suportată de sibieni s-a apropiat de recordurile istorice de temperaturi din istoria județului, dar nu le-a depășit, deși pragul acestora a fost la limită. În luna iulie, cea mai ridicată temperatură în județul Sibiu a fost de 37 de grade, cu două grade mai puțin față de recordul istoric, adică 39,7 de grade, înregistrat în 1952, la Boița. Temperatura de 37 de grade a fost înregistrată în 15 iulie 2024, în orașul Dumbrăveni.
De altfel, în zilele de 15 și 16 iulie a fost emis de către Agenția Națională de Meteorologie avertizarea de cod roșu de caniculă pentru județul Sibiu și se anunța că temperaturile vor crește până la 42 de grade, însă din fericire nu s-a ajuns în această situație. Vara lui 2024 a fost una dintre cele mai călduroase din istorie, în condițiile în care ultimele recorduri istorice de temperaturi ridicate în județul Sibiu s-au înregistrat în 2012.
Un alt an semnificativ din punct de vedere al temperaturilor istorice este anul 2007. Temperaturile în creștere din acest an le-au depășit însă pe cele înregistrate în cursul anului 2023. Deocamdată, meteorologii sibienii studiază evoluția caniculei din această vară, astfel că ultima raportare completă are în vedere vara anului trecut.
În august, revine canicula extremă
În Transilvania, în prima parte a lunii, în intervalul 2 şi 3 august au fost înregistrate temperaturi maxime în jurul a 33 de grade. O scădere a valorilor de temperatură maxime s-a produs pe 4 şi 5 august, până spre valori de 30 de grade, însă ulterior, caracteristice maximele termice au fost de 32-33 de grade. Prognoza meteo 5-12 august 2024: temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice și sud-vestice. Regimul pluviometric va avea o tendință ușor deficitară în majoritatea regiunilor.
În săptămâna 12–19 august 2024, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.
Prognoza meteo pentru 19-26 august 2024: mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice.
Recordurile istorice de temperaturi în județul Sibiu. Boița, 1952: 39,7 grade
În luna august, de-a lungul timpului, în județul Sibiu s-au înregistrat temperaturile record privind canicula. Practic, august este cea mai călduroasă lună a verii. Astfel, în municipiul Sibiu recordul istoric de temperatură este de 38,9 grade, înregistrat în august 2012. La Dumbrăveni, recordul este 39,6, înregistrat tot în august 2012. Cea ce înseamnă cea mai ridicată temperatură din istoria județului Sibiu s-a înregistrat la Boița, în august 1952, când temperatura măsurată a fost de 39,7 grade.
În Păltiniș, record s-a înregistrat în 2012, când au fost afișate 30,7 grade, în timp ce la Bâlea Lac, în 2007, maximul absolut a fost de 30,7 grade. Practic, se poate spune că în 2024 trăim cea mai călduroasă vară din 2012 încoace. (Vezi tabelul cu temperaturile istorice, SURSA Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud)
Cum a fost în 2023
Informarea privind Recorduri ale parametrilor meteorologici înregistrați la stațiile meteorologice din județul Sibiu în cursul anului 2023, în contextual schimbărilor climatice a fost, recent, prezentată de reprezentanții Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud, la Prefectura Sibiu.
Stațiile meteorologice din județul Sibiu sunt Bâlea-Lac (2070 m), Păltiniș (1453 m), Boița (518 m), Dumbrăveni (318 m), Sibiu-zoo (înființată în 24.11.2016, intrată în operativitate în 01.08.2018), Sibiu-Cristian (a înlocuit stația Sibiu de la aeroport din 08.08.2022) și stațiile autonome: Sibiu-zoo, Boița, Dumbrăveni.
În cadrul activității de supraveghere meteorologică, la cele 27 de staţii meteorologice sunt efectuate observaţii asupra parametrilor şi fenomenelor meteorologice, care ulterior intră în componenţa bazei naţionale de date meteorologice.
Serviciul Regional de Prognoză a Vremii (SRPV) Sibiu elaborează diagnoze și prognoze meteorologice pentru 4 până la 7 zile, informări și atenţionări de producere a fenomenelor meteorologice periculoase imediate (tip nowcasting) sau sinoptice (cu un avans de 1-2 zile), care sunt transmise administraţiilor locale, ISUJ-urilor și altor entități din cele 6 judeţe aflate în aria de supraveghere.
SRPV Sibiu este singurul centru de prognoză din ţară unde sunt elaborate buletine nivometeorologice, privind riscul de avalanşă pentru masivele Făgăraş, Bucegi, Parâng-Șureanu, Țarcu-Godeanu, Vlădeasa-Muntele Mare, Rodnei, Călimani-Bistriței, Ceahlău. Observaţiile specifice asupra stratului de zăpadă sunt efectuate la 11 staţii meteorologice din ţară, din care una din cadrul CMR Transilvania-Sud Sibiu (Bâlea-Lac).
Cele mai calde zile din 2023
Cea mai caldă perioadă a verii din 2023 a fost în zilele de 27 și 28 august, când s-a depășit pragul de caniculă, respectiv de 35 de grade. S-au înregistrat 36,1 grade la Dumbrăveni, în 28 august (record, față de 34,6 grade în 1992), iar în 27 august au fost 35,9 grade la Dumbrăveni (față de 33,5 grade în 1992), 35,2 grade la Boița (36,6 grade în 1950), 34 grade la Sibiu (35,8 grade, în 1950) și 33.9 grade la Sibiu – Zoo. La stațiile de munte din județ, cel mai cald a fost în 25 iulie, când s-au înregistrat 29,2 grade la Păltiniș și 19,9 grade la Bâlea-Lac.
Un cutremur cu magnitudinea de 4,7 pe scara Richter s-a produs, sâmbătă noaptea, la ora 23.46, în zona Banatului, în vestul țării
Cutremurul a fost resimțit în mai multe localității din regiune, inclusiv Cluj-Napoca, Arad, Oradea, Deva și chiar până în Baia Mare.
„În ziua de 10.08.2024, la ora 23:46 s-a produs în zona Banat un cutremur cu magnitudinea de 4.7 Ml pe scara Richter, la adâncimea de 5 km și cu intensitatea în zona epicentrală de V grade pe scara Mercalli”, arată un mesaj al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Mai mulți utilizatori de Facebook au reacționat la mesajul INFP, spunând că seismul a fost resimțit în Arad, Oradea, Deva, Cluj-Napoca dar și alte localități.
Imediat după Taina Botezului, pruncul primește o altă Taină importantă: Taina Mirungerii. Preotul unge cu Sfântul și Marele Mir toate simțurile copilului, spunând „Pecetea Darului Sfântului Duh”, iar nașul răspunde „Amin!”. La catolici și protestanți, Mirungerea este numită Confirmare, iar ea se administrează mult mai târziu, la vârste între 9 și 14 ani.
Fundamentul Mirungerii a fost pus de însuși Hristos, atunci când El a vindecat simțurile multor bolnavi. În Evanghelia de azi ni se vorbește despre vindecarea a doi orbi și a unui mut, care și-au recăpătat simțurile trupești. Dar, odată cu vindecarea lor, aceștia au dobândit un nou simț, cel duhovnicesc, devenind misionari, întrucât „au răspândit numele Lui, în tot ținutul acela” (Matei 9, 31).
Inițial, această Taină se administra prin „punerea mâinilor episcopului”. Ulterior s-a schimbat forma, adică s-a trecut la ungere cu Mir sfințit de episcopi, în Joia Mare. Faptul acesta arată, principial, că forma administrării unei Taine, nu trebuie confundată cu esența Tainei. Forma este schimbătoare, esența, nu.
Taina Mirungerii însemnează creșterea duhovnicească a pruncului nou-botezat, primirea harului divin, spre a dobândi darurile Duhului Sfânt. Din acest motiv se ung toate simțurile pruncului ca, prin Duhul Sfânt, noul creștin să-și poată depăși simpla lui condiție biologică. Prin Duhul Sfânt creștinul luptă să-și stăpânească simțurile lui, ca nu cumva simțurile să-l stăpânească pe el. Practic, această Taină îl ridică pe om de la o existență animalică instinctuală, la o existență personală duhovnicească.
Viața deplină în Hristos începe, așadar, cu purificarea simțurilor. De aceea, în canonul Paștilor, se cântă atât de profund: „Veniți să ne curățim simțirile și să vedem pe Hristos strălucind, cu neapropiată lumină a Învierii!”.
România obține o nouă medalie la Jocurile Olimpice 2024 după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis să acorde medalia de bronz Anei Maria Bărbosu.
În același timp, contestația depusă de echipa sportivei Sabrina Voinea a fost respinsă. Sportivei americane Jordan Chiles îi este retrasă medalia, întrucât contestația echipei sale a fost depusă după expirarea timpului regulamentar de un minut în finala de la sol.
Cu această decizie, România ajunge la un total de nouă medalii la JO 2024: trei de aur, patru de argint și două de bronz.
FC Hermannstadt a obținut o victorie la limită, 2-1, sâmbătă după amiaza, pe teren propriu cu FC Botoșani, după ce moldovenii au condus la pauză. Partida a început destul de slab, cu sibienii conducând jocul, dar fără ocazii mari în primele 25 de minute.
Prima repriză a fost una slabă, cu sibienii dominând teritorial și cu o echipă botoșăneană care s-a apărat destul de exact.
Prima oportunitate a partidei a aparținut botoșănenilor. În minutul 27, Bodișteanu a șutat însă mingea a fost prinsă de Căbuz.
Un minut mai târziu, Oroian a centrat foarte bine, iar Silviu Balaure a reluat cu capul pe lângă poarta oaspeților.
În prelungirile primei reprize, FC Hermannstadt a avut o ocazie imensă. Ronaldo Deaconu a centrat perfect, însă Aurelian Chițu a reluat pe lângă poartă din poziție ideală.
FC Botoșani a dat lovitura la ultima fază a primei reprize. Bodișteanu a centrat perfect din lovitură liberă, iar Alin Șeroni a reluat impecabil cu capul și a înscris de la aproximativ 15 metri.
FC Hermannstadt a reușit să înscrie în minutul 47 prin Bejan dintr-o centrare venită din lovitură liberă executată de Balaure, însă golul a fost anulat pentru offside.
Botoșănenii au avut o oportunitate în minutul 61 prin Florescu. Acesta a șutat de la distanță, balonul a fost deviat, însă Căbuz a reușit să prindă.
Sibienii au egalat în minutul 79 prin Ianis Stoica. Acesta a executat perfect o lovitură liberă și a reușit să restabilească egalitatea.
FC Hermannstadt a reușit să înscrie golul victoriei în prelungirile partidei. Jucătorii pregătiți de Marius Măldărășanu au obținut o lovitură de la 11 metri după în henț în careu al lui Sadiku, iar Neguț a înscris cu emoții de la punctul cu var.
5 autoturisme și un număr de 17 persoane au fost implicate, sâmbătă, într-un accident rutier grav, pe Autostrada A1 în zona Miercurea Sibiului.
Evenimentul s-a produs pe sensul Sebeș – Sibiu.
Din primele cercetări efectuate de către polițiști a rezultat că, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță, în timp ce conducea un autoturism, un cetățean străin, în vârstă de 75 de ani, a provocat o coliziune în care au fost implicate alte 4 autoturisme conduse de către patru bărbați, în vârstă de 37 de ani (județul Gorj), 40 de ani (județul Cluj), 44 de ani (București), respectiv 44 de ani (Hunedoara).
Circulația pe direcția Sebeș – Sibiu este deviată la km. 292, Cunța, pe DN 1.
ISU Sibiu intervine cu trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic și o autospecială de stingere.
În accident au fost implicate 5 autoturisme și un număr total de 17 persoane (8 adulți și 9 minori).
În urma evaluării medicale au avut nevoie de investigații medicale și transport la spital 5 persoane (3 adulți și 2 minori) astfel:
O femeie în vârstă de 67 de ani cu dureri toracice
O femeie în vârstă de 31 de ani cu dureri cervicale și excoriații
Un bărbat de 37 de ani cu traumatism toracic
Un băiețel în vârstă de 5 ani cu traumatism cranian