Acasă Blog Pagina 1603

ULTIMA ORĂ: Sibian de 23 de ani, arestat preventiv pentru viol în formă continuată. Victima are 13 ani

Un tânăr de 23 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru viol în formă continuată, victima fiind o minoră de 13 ani.

Anchetatorii susțin că, timp de 3 luni, tânărul, care era într-o relație cu minora, ar fi întreținut multiple raporturi sexuale în locuințele celor doi.

„La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu se desfășoară cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor în formă continuată, prev. de art. 218 ind. 1, alin 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin 1 din Codul penal.

Inculpatul, o persoană de sex masculin, în vârstă de 23 de ani, în perioada aprilie – iunie 2024, s-a aflat într-o relație de afecțiune cu o minoră în vârstă de 13 ani. Pe parcursul acestei perioade inculpatul a întreținut multiple raporturi sexuale normale neprotejate cu persoana vătămată minoră la domiciliile celor doi din municipiul Sibiu.

La data de 17.07.2024 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu a solicitat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu luarea măsurii arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

În cauză, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a admis propunerea și a emis mandat de arestare preventivă față de inculpat pe o perioadă de 30 de zile.

Măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție.

Atragem atenția asupra faptului că raportul sexual sau actul sexual comise de un major cu un minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani constituie infracțiunea de viol asupra unui minor și se pedepsește cu închisoarea de la 7 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (art. 218 ind. 1 alin 1 din Codul penal)”, spune prim procuror adjunct Teodora Iacob purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Ne mai răcorim puțin? Cod Galben de instabilitate atmosferică în județul Sibiu

Județul Sibiu a intrat, joi la ora 10, sub avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

În intervalul menționat, în zona de munte, Oltenia, Muntenia, Moldova, Transilvania și local în Dobrogea și Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torențiale.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.

Avertizarea este valabilă până vineri dimineața la ora 2.

Tot astăzi este în vigoare și o avertizare Cod Galben de caniculă pentru județul Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Moara din Muzeul Astra și bancnota de 200 de lei: Clarificarea Specialistului

În Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, o moară veche de peste 150 de ani atrage atenția vizitatorilor. Mulți dintre aceștia, cu o bancnotă de 200 de lei în mână, se întreabă dacă moara din Poieni, județul Bihor, este cea reprezentată pe spatele bancnotei lansate la 1 decembrie 2006 de Banca Națională a României.

Lucian Robu, directorul Muzeului în aer liber din cadrul Complexului Național Muzeal „Astra”, explică într-o postare făcută de CJ Sibiu: „În fapt, este vorba despre două mori: cea din Poieni, județul Bihor, și cea din Rogojelu, județul Cluj. Așadar, este o combinație de patrimoniu tehnic, cunoscut fiind faptul că graficienii preiau elemente distincte, pe care mai apoi le combină”.

Așa se face că în reprezentarea de pe bancnota de 200 de lei există elemente prevenind de la două mori, ambele aflate în Muzeul Astra:

„Clădirea morii din Poieni este realizată din bârne de stejar, îmbinate în cheotori, adică tăieturi sub forma cozii de rândunică. La acest tip de îmbinare nu se folosesc cuie de lemn, iar clădirea este ușor elastică în caz de cutremur sau mici alunecări de teren. De asemenea, roata are ca ax un trunchi din stejar cu patru muchii, iar obada, colacii și cupele sunt tăiate tot din stejar. Apoi, clădirea este acoperită cu șindrilă din lemn de brad. Toate aceste detalii sunt aidoma celor de pe bancnotă”.

Ambele mori, construite în secolul al XIX-lea, fac parte din colecția mulinologică a Muzeului Astra, care include diverse tipuri de mori, de la cele dobrogene de vânt, la cele hidraulice din Transilvania, Banat și Crișana, mori plutitoare de pe Olt și Someș, mori „de mână” și mori cu ciutură.

Aversul bancnotei de 200 de lei este dedicat poetului Lucian Blaga, născut în Lancrăm, lângă Sebeș, iar versurile sale din „Autoportret” și „9 mai 1895” (care îi este și data nașterii) sunt redate pe paginile unei cărți deschise, reproduse în miniatură.

Bancnota are 12 elemente de siguranță, unul dintre ele fiind amplasat chiar pe peretele morii de apă, fiind vorba despre o imagine latentă a inițialelor „BNR”, care devine lizibilă atunci când este privită razant.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Polițiștii s-au uitat la „Insula Iubirii” și i-au făcut dosar penal unui tânăr care a aruncat două pisici de la etaj

Un tânăr de 29 de ani, din Craiova, este cercetat după ce a aruncat doi motani de la etaj, din locuința iubitei sale, din Bragadiru, județul Ilfov.

Apoi, cei doi au povestit la o emisiune tv („Insula Iubirii”, la Antena 1) cum tânărul a alungat animalele din locuința sa, din Craiova.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Dolj s-au sesizat din oficiu și fac cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor. Cercetările au pornit după o emisiune la care a participat un craiovean de 28 de ani, scrie stiripesurse.ro.

„Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că, în anul 2023, un tânăr de 29 de ani, din Craiova, ar fi aruncat de la etajul 1, al locuinței iubitei sale, de 28 de ani, din Bragadiru, județul Ilfov, doi motani, unul din aceștia suferind răni.

Ulterior, în cursul aceluiași an, cel în cauză ar fi alungat animalele din locuința sa, din Craiova și până în prezent acestea nu au mai fost găsite, aspecte prezentate de cei doi în cadrul unei emisiuni TV”, transmite, joi, Poliția Dolj.

Cercetările sunt continuate de polițiști, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ALARMANT: Numărul cazurilor de COVID din ultima săptămână a crescut cu peste 82%

Numărul cazurilor de Covid-19 a explodat într-o singură săptămână, în condițiile în care s-au înregistrat cu 82% mai multe îmbolnăviri.

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat o creștere alarmantă a cazurilor de COVID-19 în România, cu 1.256 de noi infecții înregistrate în săptămâna 8-14 iulie, marcând o creștere de 82,3% față de săptămâna precedentă.

Conform unui comunicat citat de Agerpres, din totalul cazurilor noi, 419 sunt pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

În aceeași perioadă, au fost raportate cinci decese cauzate de SARS-CoV-2. Toți pacienții decedați prezentau comorbidități, iar trei dintre aceștia erau vaccinați anti-COVID.

Până în prezent, numărul total al deceselor cauzate de COVID-19 în România a ajuns la 68.962, iar numărul total al cazurilor de infectare a atins cifra de 3.534.314.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Câți urși pot fi împușcați fără autorizație, pe județe. În Sibiu ar putea fi omorâți 28 de urși

Printr-un amendament la Legea vânătorii, Parlamentul a decis că numărul maxim de urși care pot fi omorâți legal anual va fi de 426.

La cota de prevenție se adaugă cota de intervenție de 55 de urși care mai pot fi împușcați sau relocați, după caz, în situațiile de urgență, dacă au produs pagube sau sunt agresivi.

Cele trei județe fruntașe la cota de prevenție sunt Harghita (73 exemplare), Covasna (54) și Brașov (45), scrie publicația de investigații Snoop.

Județul Covasna are alocați în total 54 de urși, număr care se împarte între 29 de fonduri de vânătoare. Județului Brașov i-au revenit 45 de urși, Mureș – 43, Buzău și Sibiu – câte 28, Argeș – 30.

Cotele cele mai mici se regăsesc în Dâmbovița (3), Maramureș (2), Mehedinți (1), Cluj (1), Gorj (7), Bacău (8).

„Nu e o metodologie clară în spate. Avem niște hărți fancy, dar sunt praf în ochi”, a spus, pentru Snoop.ro, cercetătorul Mihai Pop, despre modul în care au fost distribuite cotele.

Această distribuire a cotelor ar fi trebuit să se facă ținând cont de mai mulți factori.

Vremea, de exemplu, care influențează creșterea vegetației și implicit mișcarea urșilor în pădure în căutarea hranei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Canicula face tot mai multe victime în România. 3 oameni au murit în ultimele zile

Trei oameni au murit din cauza căldurii extreme, iar legiștii investighează alte trei decese pentru a decide dacă pot fi puse pe seama caniculei.

Un bărbat de 32 de ani cu temperatura corpului peste 43 de grade a murit la Iași.

De asemenea, un bărbat din București nu a mai putut fi salvat de medici, după ce a stat toată ziua în soare și a ajuns la spital cu o temperatură de 44 de grade, temperaturi la care corpul uman nu mai poate funcționa, scrie Digi 24.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a avertizat că oamenii care se expun mult timp temperaturilor ridicate și nu se hidratează riscă să facă hipertermie și să ajungă într-o situație în care să nu mai poată fi salvați.

În același timp, Arafat a făcut un apel la românii care au vecini în vârstă și care stau singuri să verifice dacă aceștia au nevoie de ajutor.

„Există din păcate un impact al acestei perioade și populația va trebui totuși să se informeze și să respecte aceste reguli, să fie empatică cu vecinii, cu persoanele în vârstă, pentru că nu ai tu cum, ca autoritate, să bați la fiecare ușă”, a spus Raed Arafat.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Au început lucrările la primul Centru de Aport Voluntar din Sibiu

Municipalitatea a început lucrările efective de amenajare a primului centru de aport voluntar a deșeurilor din municipiul Sibiu, acesta urmând să funcționeze pe un teren în suprafață de 2.420 de metri pătrați, situat pe Șoseaua Alba Iulia, nr. 110.

Prin investiția în valoare de 2,8 milioane de lei se vor amenaja în termen de 6 luni:
-O platformă carosabilă pentru amplasarea containerelor de deșeuri și circulația autoturismelor cetățenilor care aduc deșeuri și a camioanelor care aduc/ridică containere;
-O platformă betonată pentru amplasarea containerelor;
-Canalizare pentru colectarea apelor pluviale;
-O zonă verde cu gazon și plantație perimetrală de protecție;
-O copertină pe structură metalică ușoară pentru protecția containerelor deschise;
-Împrejmuirea amplasamentului cu gard din panouri pe stâlpi din oțel, cu poartă de acces culisantă;
-În zona de acces principal se va monta un cântar carosabil pentru camioane;

De asemenea, centrul va fi dotat prin acest contract cu următoarele:
-Un container pentru administrația Centrului
-Un separator de hidrocarburi pentru toată platforma carosabilă;
-Stâlpi de iluminat și camere supraveghere.

Ce tipuri de deșeuri se vor primi aici?
-reciclabilele și biodeșeurile
-deșeurile voluminoase, inclusiv textile, mobilier, etc
-deșeurile periculoase (spre ex: bateriile și acumulatorii uzați, medicamente expirate, lacuri și vopsele uzate, cleiuri și adezivi, combustibili, uleiuri, lichid de frână & lubrifianți, doze de spray & recipiente sub presiune care încă au conținut, etc)
-deșeurile din construcții
-echipamentele electrice și electronice
-anvelopele și bateriile uzate

Până la finalizarea amenajării acestui Centru, Primăria Sibiu va pregăti și un regulament pentru acest serviciu.

„Cetățenii conștiincioși, care colectează selectiv corect din responsabilitate, dar și pentru a-și reduce costurile cu taxa de salubrizare prin diminuarea cantităților de rezidual, vor putea aduce la acest centru oricând, în afara campaniilor de colectare, deșeurile din gospodării, de la reciclabile și biodegradabile și până la voluminoase și periculoase.

Reamintesc că vom construi și un al doilea astfel de centru de aport voluntar, mai mare, în zona Dealului Gușteriței, în prezent fiind în curs de alcătuire documentația pentru procedura de achiziție a execuției lucrărilor”, spune primarul Astrid Fodor.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

EDITORIAL. Cum îți poți crește în statistici, ca liceu, promovabilitatea la Bac`

Rata de promovare (înainte de contestații) înregistrată de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2024, la nivelul județului Sibiu, este de 81,11%. Pentru promoția curentă, rata de promovare este 85,9%, iar pentru promoțiile anterioare este de 36,2%. Comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2023, rata de promovare a crescut cu 3,61% (77,5%), cu 1,21% (79,9%) față de sesiunea iunie-iulie 2022, cu 4,21% (76,9%) față de sesiunea iunie-iulie 2021, cu 9,31% (71,8%) față de sesiunea iunie-iulie 2020, iar față de sesiunea iunie-iulie 2019 rata de promovare a crescut cu 4,81% (76,3%).

Dincolo de statistici, Bacalaureatul e și o confruntare între licee. Între unitățile școlare care stau cel mai bine la promovabilitate, medii și note obținute, performanțe care vor poziționa ulterior liceul în topul preferințelor viitorilor candidați.

Unele școli au găsit însă formula magică de a crește indicatorii de performanță. Prin metode, se zice, uzitate și înregistrate ca eficiență și în anii anteriori. Să facem un exercițiu de imaginație. Să zicem că ne gândim la o clasă de filologie, dintr-un liceu sibian destul de bine cotat în ultimul top al promovabilității la bacalaureat. Din colectivul respectivei clase, circa zece elevi nu stau chiar foarte bine la materia istorie, probă obligatorie, în cazul lor, la bac`.

Înainte de încheierea mediilor, vine profesorul de istorie, împreună cu încă 1-2 cadre și îl „convinge” pe respectivul elev că e mai bine pentru el să renunțe la a se înscrie la susținerea examenului maturității. Pentru că face de râs școala. Și că scade rata de promovabilitate a unității respective. Pentru a fi și mai persuasivi, îl pun pe respectivul elev să scrie o declarație prin care acesta se angajează că nu se va înscrie la examenul din prima sesiune.

Desigur, declarația e scrisă de mână, într-un singur exemplar, și rămâne la „conducere”. Bașca, dacă școala are și profil confesional, copilul e pus să jure pe Biblie că se va ține de cuvânt și nu va face probleme liceului. De la sine înțeles, interacțiunea între elev și profesor / profesori are loc înainte de încheierea mediei la istorie. În caz contrar, adică dacă elevul nu semnează declarația eșecului, i se „ofertează” promisiunea de a rămâne repetent. 

M-am întrebat și eu, ca și dvoastră probabil, unde sunt părinții într-o asemenea ecuație? Răspunsul uneia dintre elevele împricinate a fost că din moment ce ea a jurat în fața lui Dumnezeu (și a „comisei”!) că nu se va prezenta la bacalaureat, nu își poate încălca juruința. Alți elevi, deși au semnat declarația respectivă, s-au prezentat. Și au și luat Bac-ul! Alții, și-au convins părinții că sunt nepregătiți (că așa le-a spus profu`) și că vor învăța și se vor prezenta în toamnă.

Situația, se pare, nu este una total inedită la nivel de licee. Binevoitorii / consilierii performanței găsesc soluții care mai de care mai năstrușnice să îi convingă pe elevii nu tocmai pregătiți la standardele solicitate de ei, să nu se prezinte la susținerea examenului de bacalaureat. Însă unele dintre soluții frizează bunul simț, demnitatea didactică și migrează, inclusiv, spre sfera penalului. Să sperăm ca măcar de acum astfel de metode să rămână… istorie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Peste 120 dintre candidații la Titularizare din Sibiu nu s-au prezentat la examen

Miercuri s-a desfășurat în Sibiu proba scrisă a examenului de Titularizare, 126 de profesori fiind absenți, potrivit IȘJ Sibiu.

La proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, desfăşurată miercuri, 17 iulie, în cele 5 centre de examen, s-au prezentat 870 candidaţi (87,35%) din cei 996 de candidaţi care aveau dreptul să participe la acest conscurs, iar 126 dintre candidați (12,65%) au absentat.

Din totalul candidaților prezenți 54 de candidați (6,2%) s-au retras din motive personale sau medicale. Nu au fost candidați eliminați din examen.

Subiectele și baremele de corectare au fost publicate pe site-ul dedicat, la ora 15:00, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 23 iulie, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul http://titularizare.edu.ro.

Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 23 iulie 2023, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 24 iulie, până la ora 12:00.

Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 31 iulie.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7, iar pentru angajarea pe perioadă determinată, minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice, organizate de către inspectoratele școlare în 1 – 2 august 2024.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ/FOTO: O conducătoare auto s-a răsturnat cu mașina pe DN 14

O conducătoare auto a fost rănită, miercuri după amiaza, într-un accident rutier produs pe DN 14, în zona localității Ațel.

Din primele verificări efectuate, polițiștii rutieri au stabilit faptul ca o conducătoare auto în vârstă de 58 de ani, într-o curbă nu ar fi adaptat viteza de deplasare și a ieșit în afara șoselei, după care s-a răsturnat.

Femeia a fost rănită în urma evenimentului.

Victima a primit asistență medicală din partea unui echipaj al Ambulanței Mediaș.

Acesta a suferit traumatisme la șold și umărul stâng, iar la glezna stângă a prezentat o plagă cu hemoragie.

Echipajul de la Ambulanță a transportat femeia la Urgența Spitalului Municipal Mediaș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Se fac angajări

Restaurantul HERMANIA din Sibiu angajează personal pentru următoarele posturi:

  • Bucătar
  • Ajutor bucătar
  • Personal vase / Lucrător bucătărie.

Oferim:

– Contract perioada nedeterminată

– Salariu motivant + prime lunare + tichete de masa (40 lei/tichet de masa)

– Consultatii medici specialisti si analize medicale gratuite o data pe an

– Conditii foarte bune de lucru

– Program in ture.

Vino intr-o companie care pretuieste oamenii!

Relatii la tel.: +40 743 096 757