O școală gimnazială și o grădiniță dintr-o comună din Dolj au făcut „istorie”, instalând cea mai mare centrală cu panouri fotovoltaice.
Cele 356 de panouri, montate în decembrie anul trecut, acoperă integral clădirea și contribuie la iluminatul public din comună. Această centrală reduce semnificativ facturile la energie electrică, cu cel puțin 2.000 de lei pe lună, potrivit euronews.ro.
”Anul trecut înainte de montarea panourilor plăteam undeva la 6000 de lei factura pentru curent, cel puțin acum, în luna ianuarie a scăzut undeva la 4.000 de lei, ceea ce înseamnă pentru niște luni de iarnă, când soarele nu a fost foarte puternic, destul de bine”, a declarat Carmen Velișcu, director Școala Gimnazială Eliza Opran Ișalnița, pentru euronews.ro.
Trei tineri au fost descoperiți la volan în ultimele ore, în municipiul Sibiu și orașul Dumbrăveni, sub influența substanțelor psihoactive.
În Sibiu, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Frigoriferului de către un tânăr în vârstă de 22 de ani, din județul Alba.
În Dumbrăveni, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Gării de către un tânăr în vârstă de 22 de ani, din localitatea Șaroșu pe Târnave.
Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că tânărul are permisul suspendat.
În Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Calea Gușteriței de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Cisnădie.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.
În acest weekend, Sibiul devine gazda unor evenimente interesante. Mai jos am pregătit pentru dumneavoastră programul evenimentelor ce vor avea loc în 10-11 februarie.
10 FEBRUARIE
Concert de Jazz cu Sorina Rotaru Trio
Data și Ora: Sâmbătă, 10 februarie, 19:00
Locație: Sala Thalia
Detalii suplimentare: Sorina Rotaru prezintă atmosfera glamour, fermecătoare din perioada Old Hollywood-ului strălucitor, printr-o selecție de teme de jazz, cuprinse în “The Great American Song Book”, și de ritmuri efervescente Bossa Nova, reorchestrate prin reunirea viziunilor vintage și contemporană. Ansamblul adună împreună muzicieni care împart codul nescris al limbajului de jazz, rezultând o muzică ancorată în tradiție și deschisă spre inovație, spre explorare. Proiectul abordează diferitele curente ale jazz-ului, cu o subiectivitate cultivată, în care delimitările dintre stiluri, și curajul de a personaliza, sunt în armonie. Vocea versatilă și plină de suflet a muzicienilor va încânta ascultatorii în timp ce interpretează hituri clasice precum „LOVE”, „All The Things You Are”, „S’Wonderful”, „Unforgettable” și, de asemenea, melodii care aparțin repertoriului distins, potrivit celor care vor să pătrundă în profunzimile acestei muzici.
Spectacol la Teatrul Național Radu Stanca
Data și Ora: 10 februarie, 17:00
Locație: Teatrul Național Radu Stanca
Spectacol: „Conu Leonida față cu Reacțiunea… o fandacsie cu Efimița” – O interpretare a operei lui I.L. Caragiale, aducând în prim-plan parfumul de epocă și umorul inconfundabil al scriitorului român.
Regia: Mariana Camarasan
Distribuție: Ioana Blaga-Frunzescu, Viorel Rata, Cristina Stoleriu, Vlad Robaș.
Spectacolul se va juca și în 11 februarie, ora 17:00.
Atelier pentru miniArtiști – MiniCurcubeu la Teatrul Gong, Sibiu
Teatrul Gong din Sibiu găzduiește un eveniment special dedicat copiilor cu vârsta între 6 și 10 ani – „Atelier pentru miniArtiști – MiniCurcubeu”. Detalii mai jos:
Gazdă: Teatrul Gong
Data și Ora: Sâmbătă, 10 februarie 2024, între 10:00 – 11:00
Coordonator: Alexandra Stoica
Atelierul este condus de Alexandra Stoica, pictor și grafician cu experiență, care va împărtăși copiilor informații despre diversele tehnici din arta plastică și va aduce elemente interesante despre personalități din acest domeniu complex.
„Castelul Zânei Nopții” – Spectacol pentru copii la Teatrul Gong
Teatrul Gong din Sibiu vă invită la un spectacol captivant destinat celor mici – „Castelul Zânei Nopții”. Detalii eveniment mai jos:
Gazdă: Teatrul Gong
Data și Ora: Sâmbătă, 10 februarie 2024, între 11:00 – 11:45
„Castelul Zânei Nopții” transformă visul fiecărui copil într-o poveste captivantă. Într-un tărâm magic, micii spectatori vor învăța, prin intermediul unui dialog interactiv, cum să-și depășească temerile și micile frici ce apar odată cu lăsarea întunericului.
Cu Zâna Nopții ca povestitor, fenomenele naturii sunt invitate la castelul său pentru un bal de neuitat. Marele Tunet, Roza Vânt, Stăpâna Norilor, Vrăjitoarea Fulger, și mulți alții își fac apariția într-un spectacol plin de culoare și magie. Împreună, copiii vor participa la această petrecere extraordinară, învățând lucruri noi și aducând bucurie în lumea lor.
Descoperă Hosman cu Anii Drumeției – Excursie în Natura 2000
„Anii Drumeției” vă invită la o drumeție fascinantă în Hosman, un pitoresc sat săsesc situat în interiorul sitului Natura 2000, destinat protecției păsărilor pe Podișul Hârtibaciului.
Traseu și punct de plecare: Drumeția începe în fața bisericii fortificate din Hosman, de unde veți porni pe un drum de țară spre culmea dealului împădurit. Parcurgeți pășuni largi, descoperind stejari seculari și traversând păduri spre un punct de belvedere de unde veți admira panorama râului Olt, Țara Făgărașului și munții Făgăraș.
Arii Protejate: În cadrul acestei călătorii, veți avea ocazia să discutați despre alte trei arii protejate: situl Natura 2000 Avrig – Scorei – Făgăraș, dedicat conservării păsărilor de apă de pe râu.
Data Drumeției: 10 februarie 2024
Punct de Plecare: Biserica Fortificată Hosman
Ora de Plecare: 11:00
Durata Drumeției: 5-6 ore
Dificultate: Ușor
Distanță: 15 km
Diferență de Nivel: 100 metri
11 FEBRUARIE
Drumeție în familie: Sibiel și Fântânele
„Anii Drumeției” vă invită la o plimbare relaxantă, potrivită pentru toate vârstele, prin peisajele idilice ale satelor Sibiel și Făntânele.
Traseu și Punct de Plecare: Plimbarea începe la Cabana Valea Aurie și vă va ghida prin satele Sibiel și Făntânele. Veți explora la pas livezi cu fânețe, având ocazia să învățați despre soiurile tradiționale de meri și peri care încă prosperă în această regiune.
Povești și Legendele Locale: Pe parcursul călătoriei, veți asculta povești și legende locale care îmbogățesc experiența culturală a acestor sate.
Vizită Ghidată la Muzeul Icoanelor pe Sticlă: La finalul plimbării, pentru cei interesați, se propune o vizită ghidată la Muzeul Icoanelor pe Sticlă din Sibiel (prețul de intrare nu este inclus în tarif).
Data Drumeției: 11 februarie 2024
Punct de Plecare: Cabana Valea Aurie
Ora de Plecare: 09:00
Durata Drumeției: 5 ore
Dificultate: Ușor
Distanță: 9 km
Diferență de Nivel: 200 metri
Meci de fotbal la Sibiu: FCH vs. Petrolul
AFC Hermannstadt vă invită să urmăriți confruntarea dintre FC Hermannstadt și Petrolul, care va avea loc pe Stadionul Municipal din Sibiu. Detalii despre eveniment:
Data și Ora meciului:
Duminică, 11 Februarie 2024
Ora: 18:15 – 20:15
Spectacol de Tango Argentinian: Piazzolla Tango Night
Filarmonica de Stat Sibiu vă invită la un spectacol de excepție, Piazzolla Tango Night, care promite să aducă magia tango-ului argentinian pe scenă.
Data și Ora spectacolului:
Duminică, 11 Februarie 2024
Ora: 18:00 – 19:30
Despre spectacol: Piazzolla Tango Night este o serie de spectacole dedicate geniului compozitorului argentinian, Astor Piazzolla. Acest mare artist a revoluționat muzica de tango argentinian, aducând elemente de jazz și muzică clasică în creațiile sale. Astfel, muzica lui a devenit un ambasador mondial al noului tango argentinian.
Spectacolul, cu o durată de 85-90 de minute într-un singur act, va oferi o experiență muzicală inedită. Pe scenă, alături de orchestra minuțios pregătită, vor performa și dansatori profesioniști de tango argentinian, aducând un plus de intensitate și expresivitate întregului eveniment.
Fundația Comunitară Sibiu începe numărătoarea inversă! Mai sunt doar 7 zile pentru a transmite ideea ta și a fi parte dintr-un eveniment cu impact.
Termen limită este vineri, 16 februarie, ora 12:00 (la prânz). Proiectele propuse ar trebui să abordeze probleme locale și să aducă inovație în comunitate și se încurajează participarea echipelor noi, indiferent de statutul lor juridic. Numărul de proiecte acceptate nu este limitat, iar selecția finală va fi făcută de juriu în funcție de calitatea aplicațiilor.
Pot aplica atât ONG-uri, cât și echipe informale (grupuri de prieteni, fără personalitate juridică).
La ediția din 2023 a Maratonului Internațional Sibiu au fost finanțate 47 de proiecte, pentru care s-au strâns 983.978 lei. Pentru aceste cauze s-au pus în mișcare 6.560 de alergători, adulți și copii, care au fost susținuți de circa 4.324 de susținători.
În 7 februarie, în jurul orei 12, prin apel 112, I.P.J. Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că plafonul din rigips al unei clase din Școala Gimnazială cu Clasele I – VIII Alămor a căzut peste mai mulți elevi.
Un elev în vârstă de 11 ani, peste care căzuse tavanul fals al clasei, a fost externat de la Chirurgia Spitalului de Pediatrie, fără a fi nevoie să fie operat, a declarat vineri, pentru AGERPRES, directoarea spitalului, medicul Camelia Grigore.
„Singura explicaţie este vântul, curentul care s-a produs prin deschiderea geamurilor şi a uşii. Şi într-adevăr în streaşină, ne-am uitat acum foarte atenţi, şi într-o parte şi în cealaltă în dreptul acestei săli de clasă, e o gaură. Şi probabil, prin acele două găuri, şi pe o parte şi pe cealaltă, s-a făcut un curent, uşile deschise, geamurile deschise, şi în acelaşi timp am văzut că erau foarte multe excremente de porumbei. Aici a bătut foarte tare vântul. Eu şi astăzi, dacă stau afară, nu pot să vorbesc cu nimeni la telefon. Cred că vântul a fost la un moment dat peste 80 de kilometri”, a declarat pentru AGERPRES, primarul Maria Greavu.
Premiul Oscar va fi oferit și directorilor de casting, începând din 2026.
O nouă categorie va fi creată la premiile Oscar pentru a recompensa începând din 2026 performanţele directorilor de casting, au anunţat joi organizatorii ceremoniei, informează AFP.
„Directorii de casting joacă un rol esenţial în realizarea filmelor şi, pe măsură ce Academia evoluează, suntem mândri să adăugăm castingul în rândul disciplinelor pe care le recunoaştem şi le celebrăm”, au explicat într-un comunicat de presă Bill Kramer şi Janet Yang, directorul, respectiv, preşedinta Academiei de Arte şi Ştiinţe Cinematografice (AMPAS), instituţia care decernează premiile Oscar.
Directorii de casting reprezintă o piesă cheie în realizarea unui film, existenţa lor fiind necesară pentru a asigura geneza unui nou proiect cinematografic, notează Agerpres.
Prin recrutarea unor staruri de prim rang sau prin atribuirea de roluri minore, ei îndeplinesc o funcţie esenţială în dezvoltarea filmelor.
Guvernul ar urma să renunțe la „taxa pe boală” pentru câteva categorii, dar în continuare va menține taxa de 10 procente pentru restul persoanelor care își vor lua astfel de concedii, a anunțat Europa FM.
Este vorba despre femeile care abia au născut și bolnavii de cancer.
”Este posibil să se întâmple chiar în viitoarea şedinţă de guvern, responsabil fiind Ministerul Finanţelor pentru această speţă.
Decizia este luată, a fost comunicată în spaţiul public este şi oportună după cum s-a precizat deja şi dacă nu mă înşel următoarea şedinţă de guvern va avea loc vinerea viitoare şi este foarte probabil să avem decizia până atunci”, a spus Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Până aproape de jumătatea lunii martie temperaturile vor fi mai mari decât normalul perioadei în toată țara, a anunțat ANM.
În perioada 12-19 februarie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi excedentar în toate regiunile.
Între 19 și 26 februarie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.
Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.
În săptămâna 26 februarie-4 martie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.
În sfârșit, în săptămâna 4-11 martie, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Sala Transilvania din Sibiu găzduiește unul dintre cele mai importante evenimente din lumea artelor marțiale: Cupa Hwarang 2024. În data de 10 februarie, luptători talentați din întreaga țară se vor aduna pentru a-și demonstra abilitățile în luptă.
Cupa Hwarang 2024 este un eveniment dedicat artelor marțiale, care reunește practicanți și pasionați din întreaga țară pentru a concura și a sărbători tradiția și excelența în acest domeniu.
„Hwarang” este un termen coreean care se referă la o clasă de tineri nobili și militari de elită care au existat în perioada dinastiei Silla din Coreea (aproximativ între secolele al 6-lea și al 10-lea). Acești tineri au fost cunoscuți pentru abilitățile lor de luptă, dar și pentru valorile lor etice și spirituale.
A fost deschis oficial sezonul de înscrieri pentru „Cupa de schi și snowboard a Universității ‘Lucian Blaga”. Evenimentul este deschis atât pentru studenții universității, cât și pentru iubitorii de sporturi de iarnă din comunitatea locală. Se așteaptă ca pârtiile să fie animate de tineri talentați și entuziaști, pregătiți să demonstreze că au ceea ce trebuie pentru a cuceri podiumul.
Pentru cei interesați să se înscrie sau să afle mai multe detalii, puteți accesa site-ul oficial al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu sau să contactați organizatorii evenimentului.
Schiatul și studenții
Istoria schiului pentru studenți este strâns legată de evoluția sporturilor de iarnă și de creșterea popularității acestora printre tineri. În timp ce sporturile de iarnă au fost practicate de sute de ani în regiunile montane, competițiile organizate de studenți au început să fie o parte din viața universitară în secolul al XX-lea.
Odată cu creșterea accesului la domeniile montane și dezvoltarea infrastructurii de schi, sportul a devenit din ce în ce mai popular printre tineri. Competițiile de schi pentru studenți au evoluat de-a lungul timpului, de la evenimente locale la competiții naționale și internaționale. Multe universități au inclus schiul și snowboard-ul în programele lor sportive oferind studenților oportunitatea de a practica și a concura la nivel universitar.
Participarea la sporturile de iarnă ajută la promovarea unui stil de viață activ și echilibrat pentru studenți, oferindu-le o pauză binevenită de la rigorile academice. Cu tehnologia modernă și preocuparea crescută pentru sănătate și wellness, se așteaptă ca schiul pentru studenți să continue să se dezvolte și să devină o parte din experiența universitară pentru mulți tineri. Schiul pentru studenți nu este doar despre competiții și performanțe sportive, ci și despre dezvoltarea personală, promovarea sănătății și crearea de legături sociale în cadrul comunității universitare.
Incendiul a fost localizat și lichidat în scurt timp, acesta s-a manifestat într-o cameră din apartament afectând o suprafață de 15 metri pătrați, bunurile din interior și pereții întregului apartament care au fost afectați de fum.
„Din imobil s-au autoevacuat 3 persoane și doi câini.
Proprietarul, un bărbat în vârstă de 31 de ani, a suferit o ușoară intoxicație cu fum și un atac de panică fiind asistat medical la fața locului.
Nu au fost persoane transportate la spital.
Incendiul a fost cauzat de o lumânare lăsată nesupravegheată în apropierea materialelor plastice și textile”, a precizat sergent major Raluca Marcu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Biblioteca Județeană Astra Sibiu va găzdui Ateliere de Public Speaking pentru copii în cadrul cărora imaginația și educația vor fi pe primul loc.
Cele patru ateliere se vor desfășura în Sala de Consiliu a bibliotecii publice sibiene în perioada februarie-aprilie 2024 și fac parte dintr-un program de dezvoltare personală adresat copiilor cu vârste cuprinse între 9-15 ani.
„Provocarea pe care o voi îmbrățișa în perioada următoare va fi despre o călătorie pe un vapor, al cărui nume îl vor găsi copiii prezenți la cursurile de public speaking organizate la Biblioteca Județeană Astra Sibiu.
Începând cu data de 16 februarie, ei își vor alege singuri destinația, își vor cumpăra biletul potrivit, vor afla informații despre locurile preferate, vor construi povești și bineînțeles vor dezvălui tuturor lucrurile necesare de care ai nevoie în această călătorie.
Anul trecut, copiii din Brașov au fost beneficiarii acestor ateliere de public speaking susținute în cadrul Bibliotecii Județene „George Barițiu”, la Centrul de Resurse Educaționale.
Am îmbinat creativitatea, imaginația, limbajul nonverbal și comunicarea cu prezentările de impact, iar rezultatul a fost mai mult decât îmbucurător.
Copiii au reușit să structureze un discurs, atât singuri, cât și în echipă, să-și învingă temerile, să comunice mai ușor, indiferent de vârstă și să capteze atenția celor din jur”, spune Antonela Sofia Barbu, formator și inițiator al atelierelor de public speaking pentru copii.
La finalul celor patru ateliere, copiii vor înțelege cum să se folosească de limbajul non-verbal sau de umor pentru a comunica cu încredere, cum să-și înfrunte propria timiditate sau spaima de a vorbi în public, cum să-și structureze un discurs, dar mai ales cum să facă o introducere de impact sau o încheiere memorabilă.
Sunt pregătite jocuri, exerciții distractive, filme interesante pentru a-i captiva pe cei care participă la cele patru ateliere de public speaking pentru copii.
Primul atelier este gratuit și se va desfășura în data de 16 februarie 2024, între orele 17:00-19:00, în Sala de Consiliu a Bibliotecii Astra Sibiu (Corpul B, Et. I). În grupa de lucru sunt 25 de locuri disponibile.
Programul atelierelor este următorul:
•16 februarie – POVEȘTI CU ZÂMBETE
•23 februarie – COMUNICĂM ȘI AVEM ÎNCREDERE
•1 martie – EMOȚII ONLINE ȘI OFFLINE
•2 martie – ÎNDRĂZNIM, VORBIM ȘI AVEM SUCCES
Discursul final pe care tinerii participanți îl vor pregăti cu ocazia Galei de Public Speaking organizată în data de 12 aprilie va fi despre… ciocolată: trei curiozități despre ciocolată, trei beneficii ale ciocolatei, trei țări care produc cea mai mare ciocolată și … lista va continua.
Această călătorie poate deveni pentru mulți dintre participanți un motiv să-și dorească să vorbească în public.
Detalii și înscrieri până la data de 10 februarie 2024 la adresa de email: [email protected].
Formular de înscriere: https://forms.gle/RDJC5VgaPH8H2WEv6.