Biroul de Circumscripție Județeană nr. 34 Sibiu a anunțat situația rezultatelor FINALE privind centralizarea voturilor din județul Sibiu la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din data de 9 iunie 2024. Alianța PSD-PNL a câștigat detașat, fiind urmată la mare distanță de AUR și ADU. Pe locul 4 s-a situat independentul Nicu Ștefănuță, restul partidelor și independenților obținând sub pragul de 5 la sută respectiv 3 la sută.
UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA – 4484 voturi
ALIANŢA ELECTORALĂ PSD PNL – 73 502
PARTIDUL REÎNNOIM PROIECTUL EUROPEAN AL ROMÂNIEI – 7102
Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente și în copiile de pe listele electorale speciale este de 381 991 din care numărul total al alegătorilor înscriși în listele electoralepermanente – 381 972, iar numărul total al alegătorilor înscriși în copiile de pe listele electorale speciale – 19.
Numărul total al alegătorilor înscriși in listele electorale, care s-au prezentat la urne a fost de 188 877, astfel: numărul total al alegatorilor înscriși in listele electorale permanente, care s-au prezentat la urne 179 470; numărul total al alegătorilor înscriși in copiile de pe listele electorale speciale, care s-au prezentat la urne 7; numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale suplimentare, care s-au prezentat la urne 9400.
Numărul buletinelor de vot primite a fost de 419 180, în timp ce numărul buletinelor de vot neîntrebuinţate şi anulate a fost de 230 449. Numărul voturilor valabil exprimate 177 690, iar numărul voturilor nule -10 995.
Alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie au adus și câteva surprize notabile pentru Sibiu. Dacă votul pentru actualul (și viitorul) primar al Sibiului a fost unul tot mai previzibil în ultima perioadă, Alexandru Găvozdea și Nicu Ștefănuță sunt marii câștigători ai acestor alegeri. Cu 10.838 (19,31%) din voturi, Alexandru Găvozdea s-a plasat pe locul doi în opțiunile alegătorilor, detronând partide cu „ștaif”, exersate în bătălii electorale.
Cu un Adrian Bibu abandonat de partid și cu o campanie suspect de ineficientă, cu un PSD care niciodată nu a excelat în admirația sibienilor și cu o alianță USR-FD-PMP stagnată în propria-i ignoranță, s-ar putea zice că Alexandru Găvozdea a prins un culoar bun, pe care l-a gestionat foarte eficient. Cert e însă că independentul acestor alegeri pentru Primărie a reușit să impună un model de campanie și comunicare ce lipsea Sibiului. Și de la care ar putea învăța ceilalți competitori.
Dizidenții USR, preferații electoratului
Apropo de competitori… USR e pe cale de a patenta o „rețetă” tot mai sigură, eficientă în a garanta succese zdrobitoare în preferințele alegătorilor. Nicușor Dan, Nicu Ștefănuță, Elena Lasconi sunt extrem de relevanți în acest sens. Nu l-aș uita aici totuși nici pe Alexandru Găvozdea, curtat de același USR pentru o posibilă candidatură. Mai exact, demisionarii și membrii de partid executați de propria formațiune au dovedit că, odată „eliberați” sau izolați de USR, au toate șansele să fie extrem de vizibili și să câștige simpatia (încrederea) electoratului.
Cazul Nicu Ștefănuță e unul de referință. Demisionat din USR la începutul anului 2023, acesta a ajuns, ca independent, să obțină 3, 08% (echivalentul a peste 275.000) din voturi la nivel național și 12.183 voturi în județul Sibiu, după datele finale ale BEJ. Aceasta, în situația în care Alianța Dreapta Unită a adunat, la nivel național, 8,7% din voturile exprimate de români. Adică puțin încă pe atât din voturile pe care, de unul singur, le-a obținut Nicu Ștefănuță. Ruxandra Cibu Deaconu (ADU) a fost votată pentru Primărie de 5541 (9,87%) dintre sibieni. În cifre, de mai puțin din jumătate dintre sibienii care l-au ales pe Nicu Ștefănuță europarlamentar.
Ruxandra Cibu Deaconu, locul 4, în 2024. Raul Apostoiu, locul 3, în 2020
La alegerile din 2020, USR-PLUS, avându-l candidat la Primăria Sibiu pe Raul Apostoiu (apropo, și el demisionat), a obținut un procentaj de 10,24% (4862 voturi). Atunci, Raul Apostoiu ieșise pe locul 3 în clasamentul final al alegerilor (versus locul 4, acum, Ruxandra Cibu Deaconu). Aceasta, dacă nu luăm în calcul și că la alegerile din acest an, ADU (o alianță formată din 3 partide), abia a reușit să se mențină la nivelul rezultatelor alegerilor din 2020. Ceea ce e de apreciat, în mod cert, e însă că Dan Barna, cu un portofoliu atât de impresionat de rezultate la nivel de Sibiu (și țară), a căzut tot în picioare, devenind acum și europarlamentar.
Dacă aș încerca să suspectez USR de o strategie minuțios și inteligent elaborată, m-aș hazarda să spun că aceasta e „pârtia” identificată și nișată prin care această formațiune politică reușește să se impună cu succes la alegători. Într-o înțelegere conspiraționistă, își ejectează oamenii buni din partid, pe care îi susține ulterior „din umbră”, pentru a obține succese incontestabile. Nicușor Dan, Nicu Ștefănuță au reușit. Ruxandra Cibu Deaconu ar avea și ea o șansă, la alegerile viitoare. Dacă nu ar mai încurca-o partidul…
Expertforum, platformă înfiinţată de experţi în politici publice şi reforma administraţiei a analizat situația voturilor nule la alegerile din 9 iunie 2024. Potrivit expertforum.ro, cele mai mari creșteri procentuale în 2024 față de voturile nule din 2019 se regăsesc în Sibiu (o creștere de 350%).
Numărul acestora a fost unul dintre cele mai mari raportate la numărul de alegători care au participat la procesul electoral. Din 9.440.962 de voturi exprimate 488.261 de voturi au fost declarate nule, ceea ce înseamnă 5,1% din voturi. În 2019 numărul acestora a fost de 274.415 din 9,3 milioane de alegători, adică 2,89% din voturi.
Situația de anul acesta este comparabilă cu cea din 2014, când 5,83% dintre voturi au fost declarate nule. Datele pentru primari și consilii locale au fost prelucrate din informațiile parțiale publicate pe prezenta.roaep.ro miercuri 12 iunie, iar cele pentru europarlamentare sunt prelucrate din baza de date descărcată pe 13 iunie în prima jumătate a zilei. Așadar, pot apărea anumite discrepanțe. Cauzele pentru care s-a înregistrat acest număr ridicat de voturi nule sunt dificil de stabilit. În unele cazuri ar putea fi vorba de erori de completare a procesului verbal, dar atunci se pune întrebarea cum au fost validate aceste procese verbale de către birourile electorale de circumscripție. Ar putea fi vorba și de vot de protest. Buletinele de vot pot fi nule și dacă membrii birourilor electorale nu au aplicat ștampila de control a secției de votare pe acestea. Nu în ultimul rând, ar putea fi vorba și de anularea intenționată a unor buletine de vot. În orice caz, procentul este ridicat. Cel mai mare procent a ajuns la 85% într-o singură secție de votare din străinătate.
Ce sunt voturile nule
Voturile nule sunt cele legate de buletinele introduse în urnă, care nu respectă criteriile stabilite de lege pentru a fi valabile. Voturile nule sunt diferite de buletinele anulate, care reprezintă buletinele neîntrebuințate și anulate la sfârșitul zilei sau utilizate, dar anulate la cererea alegătorului întrucât opțiunea votului a fost dezvăluită. Sunt considerate voturi nule, următoarele buletine de vot găsite în urnele de vot:
buletinul de vot pe care nu a fost aplicată ștampila de control a secției de votare;
buletinul de vot care are alt model decât cel legal aprobat;
buletinul de vot pe care a fost aplicată o ștampilă cu mențiunea „VOTAT” care are alt model decât cel legal aprobat;
buletinul de vot pe care nu a fost aplicată ștampila cu mențiunea „VOTAT”;
buletinul de vot pe care ștampila cu mențiunea „VOTAT” este aplicată în două sau mai multe patrulatere;
buletinul de vot pe care ștampila cu mențiunea „VOTAT” este aplicată în două sau mai multe patrulatere, chiar dacă unele ștampile au fost tăiate/anulate de alegător;
buletinul de vot pe care ștampila cu mențiunea „VOTAT” a fost aplicată în exteriorul patrulaterelor și nu atinge niciun patrulater;
buletinul de vot pe care ștampila cu mențiunea „VOTAT” atinge două sau mai multe patrulatere.
Vrancea și Vaslui deschid topul județelor la numărul de voturi anulate
La nivel de județ, cele mai multe voturi nule au fost înregistrate în Vrancea și Vaslui (6,7%), iar cele mai puțin în Hunedoara, Timiș, Ilfov, Harghita și Cluj (aproximativ 4%). În 10 județe procentul voturilor nule este mai mare de 6, ceea ce reprezintă o proporție semnificativă. În străinătate procentul este de 2,5%. Sectoarele din București au între 2,6 – Sectorul 1 și 3,8% – sectorul 5. Deși nu există o limită clară de la care numărul de voturi nule devine problematic, considerăm că 10% din voturi nule pe secție poate deschide o discuție despre ce s-a întâmplat în secția respectivă, dacă procesul verbal a fost completat corect sau dacă există alte indicii de nereguli.
Cea mai mare creștere procentuală, în cazul Sibiului
Cele mai mari creșteri procentuale în 2024 față de voturile nule din 2019 se regăsesc în Sibiu (o creștere de 350%), Tulcea (264%), Suceava, Satu Mare (250%), Brașov (220%), Dolj (209%), Bistrița Năsăud (215%), respectiv Ialomița (201%). Se poate vedea mai jos o analiză comparativă cu anul 2014.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru din lume, extinde accesul iubitorilor de artele spectacolului la oferta bogată a festivalului, prezentând anul acesta nu mai puțin de 33 de spectacole online.
Spectacolele pot fi urmărite de toţi iubitorii artelor din România sau din străinătate, în baza unui bilet cu preț unic de 30 de lei sau în baza unui abonament de 400 lei, care include accesul la toate spectacolele online. Acestea sunt disponibile pentru cel mult 24 de ore din momentul în care ele sunt programate și achiziționate. În total vor putea fi urmărite online 15 spectacole de teatru, zece de muzică, șase de dans şi două de circ contemporan. Programul complet al spectacolelor online poate fi parcurs aici.
Două premiere mondiale, de Tim Robbins și faimosul artist italian Pippo Delbono, vor putea fi urmărite online
Spectatorii online se vor putea bucura de două premiere mondiale din lumea teatrului. Este vorba despre Afrodita și Eliberarea Lumii (Un vodevil muzical grecesc) de Tim Robbins, celebrul actor american, spectacolul fiind o celebrare veselă a puterii de a ierta și a tăriei inimii de a vindeca până și cele mai profunde dintre discordii, dar și Trezirea – un spectacol plin de candoare și poezie vizuală, faimosul italian Pippo Delbono revenind la Sibiu cu acest spectacol-confesiune magistral, incisiv, emoționant și de neuitat. Alte spectacole de teatru care pot fi urmărite online sunt Povestea prințesei deocheate și Jocuri, vorbe, greieri…, în regia lui Silviu Purcărete, O sirenă mai specială de Pierre Guillois și Olivier Salvan și Pescărușul în regia lui Dumitru Acriș. În total 15 spectacole de teatru vor putea fi vizionate online.
Corul Madrigal, etno-jazz, gospel, fado și chitară argentiniană, în repertoriul online al FITS
În ceea ce privește muzica, spectacolele online debutează cu Gala de deschidere FITS – Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, în regia lui Emil Pantelimon, dirijor Anna Ungureanu. Un reper al vieții muzicale și diplomației culturale, Corul Madrigal este definit prin sonoritatea sa specifică și un repertoriu vast, tehnica non-vibrato, amplasamentul stereofonic în scenă și costumele impunătoare.
În plus, spectatorii online se vor mai putea bucura de Kairós din Portugalia, o trupă de etno-jazz cu un stil ancorat în peisajul sonor mediteraneean, Gospel Touch Choir, unul dintre cele mai importante coruri de gospel din Regatul Unit și SUA, Hispano, un duo violoncel-chitară din Barcelona care combină eleganța muzicii clasice spaniole cu intensitatea și ritmicitatea flamencoului, Ana Pinha, considerată de mulți una dintre starurile în devenire ale lumii fado, dar și Duo Bandini & Chiacchiaretta, duoul de chitară și bandoneon alcătuit din Giampaolo Bandini și Cesare Chiacchiaretta care dorește să răspândească muzica argentiniană prin intermediul magiei și al farmecului instrumentelor care o reprezintă cel mai mult. Zece concerte de muzică vor putea fi urmărite online.
Carmen, un spectacol flamenco magnetic, are avanpremieră mondială online la FITS
Nici spectacolele de dans online nu vor lipsi din cadrul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS). Printre cele mai așteptate spectacole se numără: După furtună, un elogiu adus mișcării ca formă de emancipare a umanității, Reguli de supraviețuire: omul tigru, o revizitare impresionantă a vârstei mitice a umanității, într-un spectacol coregrafic de o expresivitate onirică, Nocturna Flamenco. Arhitectura insomniei, o călătorie din zori și până-n seară care evocă misterele simțirii, cugetului și memoriei, Acumulări, inspirat de cartea Svetlanei Alexievici despre Cernobîl, ALICE, coregrafie impresionantă, costume haute couture și o scenografie elegantă, și nu în ultimul rând avanpremiera mondială Carmen, celebrul personaj al lui Bizet revenind pe scenă pentru a ilustra condiția universală a femeii, un spectacol flamenco magnetic, emoționant și impresionant.
Nu lipsesc nici spectacolele de circ
Spectacolele de circ completează tabloul artistic de la FITS prin Julieta, un spectacol care relatează povestea unei femei cu multe experiențe și bizarerii, și care pune sub lupă multiplele fațete ale bătrâneții și Circ în stil African, un spectacolul semnat de Yamoussa Bangoura, inspirat de viața de zi cu zi din Guineea care aduce în prim-plan frumusețea, tinerețea și arta culturii africane.
Zece zile de FITS Talks cu scriitorul Marius Chivu
Nu în ultimul rând, pentru al treilea an consecutiv, scriitorul Marius Chivu continuă seria dialogurilor FITS Talks. Zilnic, pe durata festivalului, unii dintre cei mai importanți artiști români prezenți la FITS sunt invitați la o discuție informală despre festival și teatru, despre arta și misiunea lor, dar și despre bucuriile și pasiunile pe care le au. La finele conversației, un chestionar inedit va ajuta publicul să-i descopere mai bine pe invitați, așa cum, poate, nu i-a văzut niciodată până acum. FITS Talks se va transmite zilnic, LIVE, pe pagina de Facebook a Festivalului, de la ora 13, și, mai apoi, pe canalul de YouTube. Interviurile FITS Talks pot fi urmărite în mod gratuit.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 830 de evenimente și 5000 de artiști din 82 de țări
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru din lume, are loc anul acesta la Sibiu în perioada 21 iunie – 30 iunie, tema ediției cu numărul 31 fiind PRIETENIE. Până în acest moment, FITS are 830 evenimente incluse în program și așteaptă peste 5000 de artişti din 82 de țări.
Printre noutăţile din acest an se numără o schimbare de structură pentru Bursa de Spectacole, evenimentul asociat FITS, care reprezintă o platformă de dialog între tinerii artişti, operatorii culturali, instituţiile de spectacole şi reţelele culturale. Ediţia din acest an va include şi un bogat sezon francez, care va celebra cei 100 de ani ai Institutului Francez în România, precum şi un amplu sezon polonez, care va oferi o avanpremieră a Sezonului Cultural România-Polonia 2024-2025. Aplicația FITS include în acest moment toate evenimentele programate în cadrul ediţiei din acest an şi permite personalizarea programului şi multe alte facilități. Aplicaţia FITS poate fi descărcată gratuit atât în Google Play, pentru Android, cât și în AppStore, pentru iOS.
Festivalul Internaţional de Teatrul de la Sibiu găzduieşte şi în acest an întâlnirea dintre mai multe universităţi de prestigiu, în cadrul a două dintre structurile asociate FITS: Platforma de Cercetare Doctorală şi Festivalul Universităţilor de Teatru.
„De foarte mulţi ani construim la Sibiu nu numai un Festival dedicat publicului larg, ci şi un mediu de întâlnire între profesionişti din domeniul artelor spectacolului. Vrem să avem alături de noi tineri talentați, care să capete experiență din aceste schimburi interculturale. Platforma de Cercetare Doctorală în Artele spectacolului, împreună cu Festivalul Universităţilor de Teatru şi Management Cultural şi seria de Ateliere și Masterclassuri sunt o ocazie unică pentru toţi cei care vor să se perfecţioneze în domeniul artelor spectacolului, e un prilej de a interacţiona cu cele mai mari nume care vin la Sibiu”, a declarat Constantin Chiriac, Preşedintele FITS.
Platforma de Cercetare Doctorală în Artele Spectacolului şi Management Cultural
Ajunsă la cea de-a zecea ediţie, Platforma Internațională de Prezentare a Doctoratelor este un spațiu excelent pentru dialog și schimburi universitare între tineri cercetători, membrii comunităților academice și publicul larg, care se derulează în fiecare an, începând cu 2014, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Scopul principal al Platformei este promovarea colaborării inter-instituționale și a educației artistice, în contextul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Pentru aceasta au fost stabilite parteneriate de colaborare pentru studiile de doctorat în artele spectacolului și management cultural împreună cu 47 de universități de prestigiu din 19 ţări, printre care SUA, Marea Britanie, China, Japonia, Thailanda, Filipine, Elveţia sau Germania.
Tema ediţiei din acest an este “Teatralitate Vizuală / Vizualitate Performativă: Afinitățile elective şi metaforele unei prietenii imaginare”. Dezbaterile pe această temă sunt programate vineri, 21 iunie, de la ora 11:00 şi sâmbătă, 22 iunie, de la ora 11:30, la Facultatea de Medicină, Sala Senatului, din cadrul Universităţii “Lucian Blaga” Sibiu. Accesul este gratuit, în baza unei înscrieri, în limita locurilor disponibile.
Festivalul Universităţilor de Teatru şi Management Cultural
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prin Departamentul de Artă Teatrală și Teatrul Național „Radu Stanca”, organizează anual Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural, cea mai importantă manifestare de gen din Europa, care propune publicului spectacolele de referință ale școlilor de teatru din întreaga lume.
Spectacolele studenților sunt supuse unui proces de selecție, realizat de către un board de experți internaționali, profesori în universități de prestigiu, precum și de Consiliul Departamentului de Artă Teatrală din ULBS, astfel încât mediul universitar românesc și publicul larg să poată beneficia de experiența unor produse artistice realizate și reprezentate public la un nivel de excelență.
Care universități vor fi prezente la Sibiu
Anul acesta vom avea ocazia să vedem pe scenele FITS universităţi precum: Beijing Dance Academy (China) cu spectacolul Elogiul Frumuseții, duminică, 30 iunie, la Centrul Cultural Ion Besoiu; The Guildford School of Acting, University of Surrey (UK) cu spectacolul Basmele Grimm, sâmbătă, 29 iunie, la Teatrul GONG, sala parter; Cihangir Atölye Sahnesi (Turcia), cu spectacolul Slugă la doi stăpâni alla turca, duminică, 30 iunie, orele 16 și 21, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” – Sala parter, Muzic and Arts University of the City of Vienna, cu spectacolul Eulenspiegel Till Freedom, duminică, 23 iunie, la Sala CAVAS a ULBS; Liverpool Institute of Performing Arts (UK) cu spectacolul The Backs(l)ide, miercuri, 26 iunie, la Sala CAVAS a ULBS; Institute of the Arts Barcelona (Spania) cu spectacolul How to explain the history of comunism to metal patients, sâmbătă, 23 iunie, la Sala CAVAS a ULBS; University of Michigan cu spectacolul Prometheus. Biginnings, sâmbătă, 23 iunie, la Sala CAVAS a ULBS.
Nu vor lipsi nici spectacolele universităţilor de teatru din România, fiind programate evenimente ale Universităţii de Arte din Târgu Mureş – Alice (duminică, 30 iunie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibiu), Universităţii din Craiova – Nişte Fete (vineri, 21 iunie, la Sala CAVAS a ULBS), UNATC – Double fiesta (sâmbătă, 29 iunie, la Facultatea de Litere şi Arte), UBB Cluj-Napoca – gen.snowflake (joi, 27 iunie, la Sala CAVAS a ULBS), Universităţii de Vest Timişoara – Gaiţele (luni, 24 iunie, la Sala CAVAS a ULBS), Universităţii de Arte “George Enescu” din Iaşi – A XI-a poruncă (marţi, 25 iunie, la Sala CAVAS a ULBS) şi ale Universităţii Hyperion din Bucureşti – Grand Hotel Danemarca (joi, 27 iunie, la Sala CAVAS a ULBS).
ULBS, universitatea gazdă, va susţine un număr de patru spectacole pe parcursul celor 10 zile de Festival.
Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu – cu tema PRIETENIE – se desfășoară între 21 și 30 iunie și programează peste 830 de evenimente indoor, outdoor și online.
Mai multe detalii privind spectacolele indoor, outdoor şi online din cadrul FITS 2024 sunt disponibile pe site-ul sibfest.ro şi prin intermediul aplicaţiei mobile FITS.
Astăzi debutează, în Germania, Euro 2024. Suflarea fotbalistică din județul Sibiu are un motiv în plus să susțină Naționala României la ediția din acest an, în condițiile în care printre tricolori se află medieșeanul Darius Olaru, campion în acest an cu FCSB.
Acesta este doar al doilea fotbalist sibian din istoria fotbalului românesc care face parte din lotul României la o ediție de turneu final la Campionatul European de Fotbal. Căpitanul FCSB calcă astfel pe urmele lui Michael Klein, primul sibian care a participat la vreo ediție Euro.
Michael Klein, etnic sas născut la Amnaș, acum sat aparținător al orașului Săliște, a evoluat pentru România la Euro 1984. Mișa Klein este una dintre legendele lui Dinamo și unul dintre cei mai valoroși tricolori din istoria fotbalului românesc, supranumit „Căpitanul lui Lucescu” sau „Neamțul”. Darius Olaru este cel mai valoros produs al fotbalului sibian de la Radu Niculescu încoace. Includerea județului Sibiu în harta de unde provin internaționalii români este una onorantă pentru fotbalul sibian.
Cota lui Olaru, 7 milioane de euro
Darius Olaru a jucat titular în ultimul meci de dinainte de Euro, cel cu Liechtestein, încheiat 0-0. Medieșeanul are 18 selecții la prima reprezentativă, plus două Europene cu naționala U21 în palmares.
7 milioane de euro este cota lui Olaru pe portalul transfermarkt.com, fiind cel mai scump jucător din Liga 1. Acesta a declarat, recent, pentru GSP.ro, că „urmează o perioadă importantă pentru mine, însă sunt pregătit. Vreau să dau totul pentru echipa națională, asta este prioritatea mea în acest moment. Este ceva nou pentru mine, va fi prima participare la un turneul final. Trebuie să fim pregătiți, însă avem un plan bine conturat. Îmi doresc semifinala la Euro! Dacă nici noi nu ne stabilim obiective mărețe, atunci cine? Trebuie să credem în noi, doar așa putem avea rezultate. Nu mi-am făcut calcule, focusul este pe primul meci, e clar. În funcție de primul rezultat, ne vom face calcule. A fost un sezon bun al meu, încununat cu un trofeu. Avem o echipă bună, trebuie să avem încredere. Primul obiectiv ar fi să trecem de faza grupelor în Germania”.
Michael Klein, primul fotbalist sibian la EURO
Mișa Klein s-a născut în Amnaș, lângă Săliște, însă a părăsit localitatea natală de mic, ca urmare a slujbelor obținute de părinții săi la Combinatul Siderurgic de la Hunedoara. A început fotbalul la Corvinul, după care a plecat la Dinamo. Michael Klein(n. 10 octombrie 1959, Amnaș, județul Sibiu – d. 2 februarie 1993, Krefeld, Renania de Nord-Westfalia), fotbalist de etnie germane, a jucat la echipele de club Corvinul Hunedoara, Dinamo București și KFC Uerdingen 05. În septembrie 1981, a debutat în echipa națională a României, pentru care a jucat în 90 de partide și a marcat 5 goluri. Ultima dată a jucat în echipa națională a României în noiembrie 1991.
Stadionul echipei Corvinul Hunedoara poartă astăzi în memoria lui Michael Klein numele său, iar în centrul orașului este un bust de comemorare din bronz. Două trofee a câștigat Klein, ambele cu Dinamo: titlul de campion și Cupa României, în 1990. Tot alături de „câini” a ajuns în semifinalele Cupei Cupelor, ediția ’89-’90. A participat cu Naționala la Euro 1984 din Franța și la Campionatul Mondial din Italia 90. La Euro 84, a jucat 3 partide ca titular: 1-1 cu Spania, 1-2 cu RFG, 0-1 cu Portugalia, iar în Italia 90 a evoluat în 4 meciuri titular: 2-0 cu URSS, 1-2 cu Camerun, 1-1 cu Argentina, 0-0 (4-5 pen) cu Irlanda. În 1990, România a ajuns în optimile de finală.
Sibiu, martie 1989. România – Italia 1-0. Michael Klein, în dreapta (sursa: GSP.ro)
Michael Klein (GSP.ro)
S-a născut pe 10 octombrie 1959, la Amnaș (Sibiu)
A făcut junioratul la Corvinul Hunedoara (’73-’77)
A debutat în Divizia A pe 24 august 1977, în partida Corvinul – FC Argeș 2-2
Ca senior, a evoluat la: Corvinul (august 1977 – iunie 1978, ianuarie 1979 – decembrie 1988), Aurul Brad (Liga 2, iulie – decembrie 1978), Dinamo București (ianuarie 1989 – septembrie 1990), Bayer Uerdingen (Germania, septembrie 1990 – februarie 1993)
Ultima apariție în „A”, pe 2 septembrie 1990: Jiul – Dinamo 1-2
Meciuri / goluri în primul eșalon din România: 322 / 36
Meciuri / goluri în 1.Bundesliga: 37 / 0
Meciuri / goluri în 2.Bundesliga: 25 / 0
Meciuri / goluri în cupele europene: 13 / 2
Meciuri / goluri în naționala de seniori: 90 / 5
A decedat pe 2 februarie 1993
283 de jocuria strâns Mișa în tricoul Corvinului pe prima scenă, locul 4 all-time în istoria grupării hunedorene
Klein și Mircea Rednic au fost singurii tricolori integraliști în toate partidele jucate de România, atât la Euro 1984 (selecționer Mircea Lucescu), cât și la Coppa del Mondo (selecționer Emerich Ienei)
Județele din care provin jucătorii români de la EURO
Născuți în afara României: Bogdan Racovițan (Dijon, Franța), Ianis Hagi (Istanbul, Turcia). Cei mai mulți dintre jucătorii convocați de selecționerul Edward Iordănescu provin din Capitală, cinci la număr. Apoi, urmează patru județe ce dau câte doi tricolori la lotul echipei naționale pentru EURO 2024: Alba, Bihor, Brăila și Constanța. Ceilalți 13 internaționali români provin din 11 județe și din străinătate. Bogdan Racovițan și Ianis Hagi sunt născuți la Dijon, în Franța, respectiv la Istanbul, în Turcia.
Darius Olaru joacă cu 14 pe tricou
1. Florin NIȚĂ; 2. Andrei RAȚIU; 3. Radu DRĂGUȘIN; 4. Adrian RUS; 5. Ionuț NEDELCEARU; 6. Marius MARIN; 7. Denis ALIBEC; 8. Alexandru CICÂLDĂU; 9. George PUȘCAȘ; 10. Ianis HAGI ; 11. Nicușor BANCU; 12. Horațiu MOLDOVAN; 13. Valentin MIHĂILĂ; 14. Darius OLARU; 15. Andrei BURCĂ; 16. Ștefan TÂRNOVANU; 17. Florinel COMAN; 18. Răzvan MARIN; 19. Denis DRĂGUȘ; 20. Dennis MAN; 21. Nicolae STANCIU; 22. Vasile MOGOȘ; 23. Deian SORESCU; 24. Bogdan RACOVIȚAN; 25. Daniel BÎRLIGEA și 26. Adrian ȘUT.
Poliția Română și-a propus să achiziționeze 60 de câini din anumite rase, sibienii interesați fiind așteptați la Centrul Chinologic din municipiu.
„Ai canisă sau ești deținător legal de exemplare canine cu pedigree, din rasele ciobănesc german, ciobănesc belgian (malinois), labrador și springer spaniel?
Pentru tine este acest anunț!
Poliția Română intenționează să achiziționeze 60 de exemplare canine, cu vârsta cuprinsă între 10 și 16 luni, care vor fi folosite în misiunile operative ale Ministerului Afacerilor Interne!
Ce trebuie să faci?
Să trimiți un email pe adresa [email protected], până la data de 18 iunie, ora 14:00, în care să menționezi datele de contact ale tale, numărul de telefon, datele exemplarului canin, prețul estimativ și data prezentării pentru evaluare.
Să te prezinți la Centrul Chinologic Sibiu, în perioada 19-21 iunie, începând cu ora 9, pentru evaluare.
Va trebui să ai asupra ta: dovada dreptului de proprietate, carnetul de sănătate avizat la zi și pedigree-ul.
Pe parcursul evaluării aptitudinale, se va urmări ca exemplarale canine:
să nu manifeste frică față de persoane, animale, zgomote puternice, suprafețe lucioase, zone întunecoase;
să prezinte interes/motivație pentru un obiect preferat.
Pentru exemplarele canine care vor promova evaluarea, proprietarii vor face dovada efectuării testului de displazie, în termen de maximum 20 de zile!
Cei interesanți pot obține detalii suplimentare la Centrul Chinologic Sibiu (Calea Dumbrăvii, nr. 157, 0269/235181)”, a transmis Poliția Română pe Facebook.
Din 14/15 iunie 2024, CFR Călători dă startul programului estival de transport „Trenurile Soarelui”, iar sibienii vor avea legătură directă cu litoralul.
Astăzi s-a încheiat etapa de înscriere pentru sesiunea iunie – iulie 2024 a examenului național de Bacalaureat.
Pentru această sesiune, în județul Sibiu s-au înscris 2.639 candidați, dintre care 2.366 candidați din seria curentă și 273 candidați din seria anterioară.
Probele scrise debutează cu proba la Limba și literatura română, ce va avea loc luni, 1 iulie.
Marți, 2 iulie, se desfășoară proba E.c) obligatorie a profilului (matematică sau istorie), joi 4 iulie se desfășoară proba E.d) la alegere a profilului și specialității (fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, psihologie, economie, sociologie sau filosofie), iar vineri 5 iulie va avea loc proba E.b) la Limba și literatura maternă.
Cel mai mari centre de examen sunt la Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu (358 candidați), Colegiul Tehnic Energetic Sibiu (349 candidați) și Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș (344 candidați), iar cele mai mici sunt la Liceul Teoretic „Constantin Noica” Sibiu (276 candidați) și Colegiul Tehnic ”Cibinium” Sibiu (294 candidați).
Primele rezultate vor fi comunicate luni, 8 iulie, până la ora 12 (în centrele de examen).
Contestațiile pot fi depuse în 8 iulie 2024 (în intervalul orar 12:00 – 18:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice.
În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.
Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate (carte de identitate, pașaport) și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de Matematică.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.
De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări/materiale: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete, smartwatch etc.).
Activitatea de evaluare se realizează digitalizat pe stațiile de lucru aflate în centrul de evaluare desemnat de către Comisia Județeană de Bacalaureat. Distribuirea lucrărilor către profesorii evaluatori, în vederea evaluării, se face în mod aleatoriu, prin intermediul platformei destinate evaluării digitalizate.
Comunicarea rezultatelor obţinute la examenul naţional de bacalaureat se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care vor fi distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă scrisă susţinută de aceştia.
FC Hermannstadt a anunțat prețurile abonamentelor pentru sezonul 2024-2025 din Superliga României și Cupa României.
Tribuna 1 – 1.000 lei Tribuna 2 – 800 lei Peluză – 500 lei
ABONAMENT Family | Tribuna 2 |
1 adult + 1 copil (vârsta maximă 14 ani) – 1.000 lei 1 adult + 2 copii (vârsta maximă 14 ani) – 1.200 lei 1 adult + 3 copii (vârsta maximă 14 ani) – 1.400 lei 2 adulți + 1 copil (vârsta maximă 14 ani)- 1.800 lei 2 adulți + 2 copii (vârsta maximă 14 ani)- 2.000 lei 2 adulți + 3 copii (vârsta maximă 14 ani)- 2.200 lei
Abonamentele sunt valabile pentru toate meciurile FCH pe teren propriu, în toate competițiile (SuperLiga României & Cupa României)
Toți abonatii care au avut abonament si în sezonul trecut, au locurile păstrate pe stadion până în data de 18 iunie.
În funcție de metoda prin care aceștia au achiziționat abonamentele anul trecut vor primi un link de plată pentru cei care au platit cu cardul, iar ceilalti au comanda păstrată până pe 18 iunie si pot veni la casa de bilete a Stadionului Municipal Sibiu să le ridice.
Ridicare personală de la casa de bilete a Stadionului Municipal Sibiu (NUMAI ptr reabonați)
Plata online cu ridicarea abonamentului de la casa de bilete a Stadionului Municipal Sibiu – la reabonare folosind link-ul primit pe e-mail
Plata online și livrare prin curier la adresa solicitată în comandă
Plata online și primirea abonamentului pe e-mail în format electronic (NU se emite card fizic)
Abonamentele susținătorilor reabonați vor putea fi ridicate de la casa de bilete a Stadionului Municipal Sibiu. Cei care vor achiziționa în premieră abonamente le vor primi prin curier.
Abonarea si reabonarea vor incepe in acelasi timp pe data de 13 iun, iar perioada de reabonare pentru pastrarea de locuri va fi pana pe data de 19 iunie. Cei care vor sa-si ridice abonamentele fizice o pot face de la casa de bilete a Stadionului Municipal Sibiu conform programului de mai jos:
Campionatul European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, debutează vineri, cu partida dintre selecţionata ţării gazdă şi Scoţia, la Munchen, de la ora 22:00, în Grupa A.
EURO 2024 reuneşte 24 de echipe în şase grupe a câte patru formaţii, între care şi România, care va juca în Grupa E, alături de Belgia, Ucraina şi Slovacia. România va debuta pe 17 iunie, împotriva Ucrainei, la Munchen, iar apoi va mai înfrunta selecţionatele Belgiei, pe 22 iunie la Koln, şi Slovaciei, pe 26 iunie la Frankfurt.
Pentru România este a şasea participare la Campionatul European, după cele din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016.
România va fi reprezentată la EURO 2024 şi de o brigadă de arbitri, formată din Istvan Kovacs (arbitru de centru), Vasile Marinescu, Ovidiu Artene (arbitri asistenţi) şi Cătălin Popa (arbitru VAR).
Fiecare echipă va disputa trei meciuri în grupă, întâlnind o singură dată fiecare adversar. După aceste meciuri, primele două echipe din fiecare grupă se vor califica în optimile de finală, alături de cele mai bune patru echipe de pe locul trei.
În caz de egalitate între cel puţin două echipe din aceaşi grupă, ele vor fi departajate – în ordine – conform numărului de puncte, golaveraj şi numărul de goluri înscrise în confruntările directe.
Aşa cum s-a întâmplat de la reluarea fotbalului după întreruperea din cauza pandemiei de Covid-19, cinci înlocuiri sunt admise de fiecare meci, iar o şasea fiind posibilă în caz de prelungiri la meciurile cu eliminare directă.
UEFA a permis, totodată, selecţionerilor să convoace 26 de jucători în loc de 23, toţi putând figura pe fiecare foaie de meci.
Elevii care vor deranja orele vor putea fi sancționați inclusiv prin plasarea lor într-o sală de clasă separată, unde vor face activități sub supravegherea unui cadru didactic.
”În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, sub supravegherea unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, într-o sală din unitatea de învățământ stabilită pentru desfășurarea, de regulă, a unor activități de tipul: lectură suplimentară, completarea de fișe de lucru etc.
În acest caz va fi informat, în scris, părintele/ tutorele/reprezentantul legal al elevului.
Prin excepție, elevii cu cerințe educaționale speciale sunt preluați pentru a desfășura activitate cu personal specializat”, prevede proiectul pus în dezbatere publică.
Proiectul mai prevede că pentru a fi sancționați, elevii trebuie să comită abaterile în perimetrul unității de învățământ preuniversitar, în cadrul activităților școlare sau în cazul celor extrașcolare organizate de cadre didactice în afara perimetrului unității de învățământ sau în cadrul activităților școlare sau în cazul celor extrașcolare desfășurate în mediul online.