Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, se află în aceste zile pe Muntele Athos, unde participă la un pelerinaj de trei zile dedicat postului și rugăciunii.
În cadrul vizitei, acesta a avut o întâlnire cu Efrem Vatopedinul, conducătorul Mănăstirea Vatoped, una dintre cele mai importante așezări monahale de pe Sfântul Munte. Starețul Efrem este considerat o figură influentă în comunitatea ortodoxă din zonă.
De-a lungul timpului, starețul Efrem de la Vatoped a fost asociat cu numeroase inițiative și contacte internaționale, inclusiv legături cu mediul religios din Rusia, prin pelerinaje, întâlniri și colaborări în cadrul lumii ortodoxe.
Călin Georgescu se află într-o perioadă tensionată, marcată de evoluțiile din dosarul în care este judecat alături de alte 21 de persoane. Instanța supremă urmează să decidă pe 12 mai dacă procesul poate începe pe fond, după ce decizia inițială a Curții de Apel București a fost contestată.
Pe 2 aprilie, Curtea de Apel București a stabilit că judecata poate începe, însă hotărârea nu este definitivă.
Contestația depusă a dus cazul în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, care va da o decizie finală în această etapă procedurală.
Călin Georgescu a fost trimis în judecată în septembrie 2025 de Parchetul General, fiind acuzat de complicitate la tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale, precum și de comunicarea de informații false, în formă continuată.
Decizia din 12 mai este considerată un moment-cheie, urmând să stabilească dacă dosarul intră efectiv în faza de judecată pe fond.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Un accident rutier s-a produs, luni pe strada Dealului din municipiul Sibiu, unde un pieton în vârstă de 68 de ani a fost lovit de un autoturism, în urma unei traversări neregulamentare.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au intervenit prompt la fața locului și, din primele verificări, au stabilit că bărbatul, domiciliat în Sibiu, ar fi încercat să traverseze strada printr-un loc nepermis, fără să se asigure corespunzător.
În aceste condiții, acesta a fost acroșat de un autoturism condus de un sibian în vârstă de 50 de ani, care se deplasa spre strada Transilvaniei.
Impactul a necesitat intervenția de urgență a unui echipaj SMURD cu medic, care a acordat primele îngrijiri medicale victimei chiar la locul accidentului.
Bărbatul a fost găsit conștient, prezentând escoriații, și a fost transportat ulterior la spital pentru investigații suplimentare.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Un nou schimb dur de replici în spațiul public îl aduce în prim-plan pe liderul AUR, George Simion, care a lansat afirmații controversate la adresa președintelui Nicușor Dan, sugerând că acesta ar avea „o problemă” în aparițiile publice.
Invitat la emisiunea „România în direct” de la Radio Europa FM, moderată de Cătălin Striblea, Simion a făcut o serie de declarații care au generat reacții imediate:
Cătălin Striblea: Ce înseamnă „paraplegic”?
George Simion: În sensul de amorțit, paralizat, așa cum arată această guvernare și această președinție a lui Nicușor Dan.
Cătălin Striblea: Vi se pare corect că l-ați făcut „paraplegic” pe președinte?
George Simion: Nu l-am făcut eu.
Cătălin Striblea: Dar cine l-a făcut?
George Simion: Nu știu. Nu vedeți? Împăratul e gol. Nu știu ce problemă are, nu sunt medic. Un medic ar trebui să constate acest lucru. Nu vedeți toate aparițiile publice ale lui Nicușor Dan? Nu are nimic? Noi vedem că are ceva. Nu știu ce are. Nu vedeți toate reacțiile publice pe care le are Nicușor Dan?
Cătălin Striblea: La ce vă referiți?
George Simion: Mie mi se pare că are o problemă, dar nu aș spune în momentul acesta care este problema.
Cătălin Striblea: Ca lider al opoziției, sugerați că Nicușor Dan fie are o problemă de sănătate, fie una de incapacitate fizică sau mentală care îl împiedică să conducă România?
George Simion: Este evident. Din punctul meu de vedere, este evident că Nicușor Dan, în exprimarea publică, are o problemă. Nu știu de unde se trage, nu știu dacă este o problemă de sănătate sau nu, nu știu dacă este capabil sau nu să își exercite funcția, dar noi spunem că are o problemă. Cuvântul „paraplegic” este o metaforă pentru amorțire, pentru paralizie.
Cătălin Striblea: Ați continuat cu „damblagiu”.
George Simion: Am spus cum se spune popular. La mine la țară se spune „damblagiu”.
Declarațiile au atras atenția instituțiilor. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a anunțat, pe 24 aprilie, că a demarat verificări în urma unei sesizări privind afirmația lui Simion în care acesta a spus, într-un context legat de Nicușor Dan, că „avem un individ pus la Cotroceni, paraplegic”.
„Avem un individ pus la Cotroceni, paraplegic, care în loc să se preocupe de criza de la Azomureș are o problemă cu AUR și nu vrea să vorbească.
Singura lui concentrare este pe faptul că AUR nu trebuie să fie chemat la consultări și nu trebuie să discute democratic cu celelalte partide. De el promit că mă ocup mâine, într-o reacție publică”, a declarat Simion.
Întrebat vineri, la finalul unui summit desfășurat în Cipru, despre afirmațiile liderului AUR, președintele Nicușor Dan a avut o reacție scurtă, dar fermă, catalogând situația drept una care „este sub orice nivel de dialog”.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Jeff Bezos scoate la vânzare iahtul Koru, evaluat la 500 de milioane de dolari. Dimensiunile uriașe și un detaliu controversat de design complică tranzacția.
Jeff Bezos se pregătește să renunțe la superiahtul său „Koru”, evaluat la aproximativ 500 de milioane de dolari, una dintre cele mai spectaculoase achiziții din portofoliul miliardarului. Decizia vine după o serie de dificultăți logistice și controverse care au atras atenția la evenimente exclusiviste precum Festivalul de la Cannes.
Potrivit presei internaționale, fondatorul Amazon a început deja discuții discrete pentru vânzarea navei. Principalul motiv îl reprezintă dimensiunile impresionante ale iahtului, care îl fac dificil de operat și de ancorat în destinații populare precum Monaco sau Veneția, relatează Mediafax.
Koru, însoțit de nava auxiliară Abeona
„Koru” este însoțit de nava auxiliară „Abeona”, iar costurile anuale de întreținere pentru ambele ajung la aproximativ 30 de milioane de dolari. Deși oferă facilități de lux – inclusiv piscină cu fund de sticlă, jacuzzi și heliport – iahtul s-a dovedit mai degrabă o provocare decât un simbol al confortului absolut.
Sculptura cu Lauren Sanchez ar putea îngreuna vânzarea
Un alt element care ar putea îngreuna vânzarea este designul său distinctiv. Prova navei este decorată cu o sculptură din lemn reprezentând-o pe partenera lui Bezos, Lauren Sanchez. Acest detaliu personalizat face iahtul extrem de recognoscibil, dar poate limita interesul potențialilor cumpărători.
Nava are are 36 de persoane în echipaj și poate găzduit 18 oaspeți
Considerat unul dintre cele mai mari iahturi cu vele din lume, „Koru” a fost inspirat de modelul „Eos”, deținut de Barry Diller, însă la o scară mult mai mare. Nava poate găzdui până la 18 oaspeți și un echipaj de 36 de persoane, fiind dotată și cu sisteme avansate de securitate, inclusiv tunuri cu apă.
De-a lungul timpului, la bordul iahtului au fost invitate numeroase celebrități, printre care Oprah Winfrey, Kim Kardashian și Leonardo DiCaprio, transformând „Koru” într-un simbol al luxului exclusivist.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Club Atletic Star Mediaș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș, a adus comunitatea împreună printr-un eveniment dedicat mișcării și bunei dispoziții: „Crosul Primăverii”.
Competiția s-a desfășurat într-un cadru natural spectaculos, la Șura lui Binder, oferind participanților o experiență plină de energie și aer curat.
Evenimentul a atras un număr mare de participanți de toate vârstele, de la cei mai mici alergători până la seniori, transformând crosul într-o adevărată sărbătoare a comunității.
Pentru a încuraja participarea tuturor, organizatorii au pregătit două trasee accesibile: unul de 4 kilometri, destinat celor mai experimentați, și unul de 600 de metri, ideal pentru copii și începători.
La final, fiecare participant a fost premiat pentru efortul depus și implicarea sa, primind medalii, diplome și trofee, simboluri ale determinării și pasiunii pentru mișcare.
„Crosul Primăverii” a reconfirmat importanța sportului ca liant al comunității și ca mod sănătos de a petrece timpul liber. Organizatorii transmit mulțumiri tuturor celor implicați, participanți, voluntari și susținători, pentru contribuția la reușita acestui eveniment memorabil.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Potrivit documentului, Kremlinul funcționează acum într-un regim apropiat de izolare totală. Aparițiile publice ale lui Putin s-au redus drastic, iar deplasările către reședințele cunoscute din jurul Moscovei sau din zona Valdai ar fi fost abandonate.
În schimb, liderul rus ar petrece perioade îndelungate în buncăre modernizate din regiunea Krasnodar, departe de ochii publicului.
Nivelul de control a atins cote fără precedent. Surse citate în raport susțin că sistemele de supraveghere video au fost extinse inclusiv în locuințele private ale personalului din anturajul prezidențial.
În paralel, angajații apropiați, de la bucătari la fotografi sau membri ai dispozitivului de protecție, ar avea interdicții stricte, inclusiv utilizarea transportului public.
Izolarea fizică este completată de una digitală. Cei care lucrează în imediata apropiere a lui Putin ar fi obligați să folosească exclusiv telefoane fără acces la internet, o măsură menită să limiteze orice scurgere de informații.
Pentru a menține aparența normalității, raportul indică și o strategie de comunicare controversată: utilizarea de imagini preînregistrate pentru a simula prezența liderului rus la evenimente publice, în condițiile în care acesta ar evita tot mai frecvent expunerea directă.
Tensiunile interne ar fi escaladat după asasinarea generalului-locotenent Fanil Sarvarov, în decembrie 2025.
Într-o ședință descrisă ca fiind extrem de tensionată, șeful Statului Major, Valeri Gherasimov, ar fi acuzat deschis FSB de eșecuri grave în asigurarea securității.
Ca reacție, Putin ar fi extins protecția oferită de FSO către alți comandanți de rang înalt, semn al unei neîncrederi crescânde în structurile tradiționale de securitate.
Imaginea care se conturează este una a unui lider tot mai izolat, într-un sistem dominat de teamă, suspiciune și control strict, în timp ce presiunile interne și externe continuă să crească.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Sibiu a început anul în forță, cu o abordare de toleranță zero față de poluare și încălcarea legislației de mediu. Obiectivul principal: un județ mai curat și un mediu sigur pentru comunitate.
Rezultatele activității din primul trimestru (T1)
258 de inspecții realizate
88 de amenzi aplicate pentru nereguli
Valoarea totală a sancțiunilor: 1.508.500 lei
Tipuri de controale efectuate
83 verificări ale actelor de reglementare
46 sesizări soluționate
51 controale planificate
17 autosesizări
12 acțiuni desfășurate în colaborare cu alte autorități
Garda de Mediu Sibiu rămâne activă pe teren, monitorizând permanent respectarea legislației și intervenind prompt acolo unde apar probleme. Protecția mediului, sănătatea populației și siguranța comunității sunt priorități esențiale, nenegociabile.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Aeroportul Internaţional Sibiu R.A. organizează concurs în data de 14.05.2026, ora 10:00, în vederea ocupării unui post (1) vacant de șef departament în cadrul Departamentului Juridic-Administrativ (contract de muncă pe durată nedeterminată).
ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI PRINCIPALE ALE POSTULUI:
1. Organizează, coordonează, planifică, verifică și controlează activitățile Departamentului Juridic Administrativ în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite de către conducerea A.I.S
2. Analizează eficient problemele, identifică instrumente sau resurse pentru rezolvarea lor;
3. Participă la elaborarea hotărârilor, regulamentelor, deciziilor, instrucţiunilor cu caracter de reglementări elaborate în cadrul Regiei, cu incidenţă în domeniile gestionate;
4. Monitorizează şi evaluează periodic activitatea şi rezultatele personalului din subordine din punct de vedere cantitativ şi calitativ pe baza analizelor şi rapoartelor de activitate şi rezultatelor primite/întocmite şi stabileşte planuri de măsuri împreună cu aceştia în vederea atingerii obiectivelor;
5. Coordonează elaborarea Regulamentului Intern, Regulamentului de Organizare si Functionare si Codul Etic, urmarește ca fiecare angajat să ia la cunostință întocmai conținutul acestor documente;
6. Coordonează activitatea de reprezentare a intereselor A.I.S. în faţa instanţelor judecătoreşti de orice nivel, în cauzele de orice natură, în faţa instituţiilor de orice natură, precum şi faţă de orice persoană fizică sau juridică, română sau străină;
7. Coordonează activitatea de redactare a actelor necesare dosarelor aflate pe rolul instanţelor de judecată şi cererile prin care se exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti nefavorabile, precum şi orice alte acte necesare reprezentării intereselor A.I.S.;
8. Coordonează activitatea de avizare pentru conformitate/legalitate a actelor emise de A.I.S;
9. Coordonează activitatea de avizare pentru conformitate/legalitate contracte, protocoale, redactează proiecte de contracte, protocoale şi participă la negocierea clauzelor legale contractuale în care A.I.S. este parte, la solicitarea structurii organizatorice de specialitate iniţiatoare.
CERINȚE DE OCUPARE A POSTULUI:
Studii și experiență profesională:
– studii superioare absolvite cu diplomă de licență, în specialitatea științe juridice;
– vechime în profesie juridică de minim 5 ani;
– vechime de minim 2 ani pe o funcție de conducere (middle/top management);
– abilități de documentare, capacitate de analiză, sinteză și exprimare;
– adaptabilitate, perseverență, bune abilități de comunicare;
– disponibilitate pentru deplasări;
– nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea nici unei infracțiuni.
Constituie avantaj:
– Cursuri de specialitate în domeniul resurselor umane, absolvite sau în curs de derulare.
– Cursuri de specialitate în domeniul financiar, absolvite sau în curs de derulare.
– Cunoştinţe operare calculator(Microsoft Office: Word, Excel, PowerPoint)
– Cunoştinţe limba engleză ( scris, citit, vorbit) – nivel mediu.
ETAPE DE SELECȚIE ȘI PROBE AFERENTE ACESTORA:
1. evaluare compatibilității cu postul prin interviu;
2. evaluarea cunoștințelor de specialitate prin test scris care are la bază bibliografia publicată în prezentul anunț.
CONȚINUTUL DOSARULUI DE CANDIDATURĂ:
1. cerere de înscriere;
2. CV în format Europass semnat pe toate paginile;
3. copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice;
4. carnet de muncă – în copie sau adeverință care să ateste vechimea în muncă;
5. copia actului de identitate;
6. adeverință medicală;
7. cazier judiciar;
8. alte documente relevante pentru desfășurarea concursului.
Documentele justificative trebuie să fie semnate de către candidat privind conformitatea cu originalul.
Bibliografie:
1. Codul aerian din 2020 (Legea nr. 21/2020);
2. Legea nr. 53/2003-Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
3. Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
4. Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
5. Ordonanţă de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
6. Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare;
7. Hotărârea Guvernului nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare;
8. Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune
de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare;
9. Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările și completările ulterioare.
Dosarele se depun la sediul Aeroportului Internațional Sibiu R.A, din şos. Alba Iulia nr. 73, până la data de 13.05.2026 ora 15:00.
Modalitatea de desfășurare a probelor de selecție: la sediu Aeroportului Internațional Sibiu R.A. Mai multe informații privind procesul de recrutare pot fi găsite pe site-ul Regiei și ne puteți contacta, prin e-mail, pe adresa [email protected]
sursa foto Aeroport International Sibiu
Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Mobilizare masivă a polițiștilor de 1 Mai în județul Sibiu: sute de polițiști, sute de sancțiuni și zeci de permise reținute.
Minivacanța de 1 Mai a adus o mobilizare amplă a polițiștilor sibieni, care au acționat zilnic, în sistem integrat, pentru menținerea ordinii publice și siguranței cetățenilor.
Bilanțul celor patru zile este unul consistent: 268 de intervenții, dintre care 195 au fost semnalate prin SNUAU 112.
Printre cazurile gestionate s-au numărat și situații de violență domestică, în urma cărora polițiștii au emis 5 ordine de protecție provizorii pentru victime aflate în pericol.
Pe linie rutieră, controalele au fost intense. Aproximativ 1.900 de autovehicule au fost verificate, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 860 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 245 au vizat depășirea vitezei legale.
Polițiștii au efectuat peste 1.600 de testări cu aparatele alcooltest și 20 de testări antidrog, în încercarea de a depista șoferii care pun în pericol siguranța traficului. Ca urmare, au fost reținute 30 de permise de conducere – cele mai multe pentru consum de alcool, viteză excesivă și depășiri neregulamentare. De asemenea, 56 de certificate de înmatriculare au fost retrase.
În aceeași perioadă, au fost sesizate 39 de infracțiuni, dintre care cele mai multe au fost îndreptate împotriva persoanelor și patrimoniului, dar și la regimul rutier.
Cazuri care au atras atenția
Seria abaterilor grave din trafic a inclus mai multe situații de conducere fără permis și cu vehicule neînmatriculate.
Pe 2 mai, în localitatea Agârbiciu, polițiștii au oprit un ATV condus de un bărbat de 35 de ani din Axente Sever. Verificările au arătat că acesta nu avea permis de conducere, iar vehiculul nu era înmatriculat.
Câteva ore mai târziu, un caz similar a fost depistat în Tălmaciu, unde un bărbat de 51 de ani, din județul Botoșani, conducea un autoturism fără a deține permis, iar mașina nu era înmatriculată.
Tot în aceeași zi, în Orlat, un tânăr de 21 de ani a fost prins la volan fără permis.
În toate aceste cazuri, polițiștii au deschis dosare penale pentru conducere fără permis și punerea în circulație a unor vehicule neînmatriculate.
Autoritățile anunță că vor continua acțiunile și în perioada următoare, subliniind că siguranța comunității rămâne o prioritate permanentă.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, de vineri și până duminică, Centrul pastoral-misionar „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” de la Păltiniș a devenit laboratorul de autocunoaștere al Organizației Tinerilor din Sibiu (OTS). Trainingul anual de formare, condus de trainerul Cătălin Bîrsan, este un eveniment-pilon care marchează, de 5 ani, parcursul de învățare al asociației. Reunind 40 de tineri, ediția din acest an a fost dedicată gestionării conflictelor.
Programul a început vineri cu o drumeție în zona Oncești, urmată de o sesiune de autocunoaștere care i-a provocat pe participanți să lase deoparte răspunsurile de complezență.
Responsabilitatea pentru „capătul meu de relație”
Folosind sfori pentru a simboliza legăturile dintre oameni, trainerul a explicat cum apar „nodurile” în relație. Mesajul a fost simplu, dar esențial: într-o relație, fiecare este responsabil de propriul capăt de sfoară. „Am învățat că relațiile cu cei din jur pornesc, în primul rând, de la mine și de la felul cum mă simt eu cu mine”, a mărturisit Carmen Afilipoaie, aflată la prima experiență de acest fel.
Epuizarea de a purta o mască
Sub forma unui exercițiu de conștientizare, tinerii au primit pălării și roluri secrete pe care le-au jucat în timp ce găteau prânzul sau se ocupau de logistică. Împărțiți în câteva categorii – de la „salvatori” la „persecutori” sau „victime” – mulți au descoperit că a susține un rol care nu ți se potrivește este epuizant.
Vanessa Turean, care a jucat rolul de „victimă”, descrie experiența astfel: „Am realizat cât de dificil este să menții constant o atitudine negativă și cât de mult te consumă să depinzi de ceilalți. Rolul mi-a oferit o perspectivă clară asupra importanței renunțării la orgoliu pentru a construi relații sănătoase”.
Discuțiile au fost susținute ulterior de fundamente teoretice din Metoda E.SPERE a lui Jacques Salomé și analiza Triunghiului Dramatic, stârnind interes în rândul tinerilor dornici să își înțeleagă propriile stiluri de atașament.
Rugăciune și foc de tabără
Dincolo de orele de training, programul a urmat ritmul firesc al OTS. Diminețile au început cu rugăciune, iar serile s-au încheiat cu cântarea Paraclisului și un foc de tabără sub cerul liber. Duminică, participarea la Sfânta Liturghie a pecetluit experiența celor patru zile.
Mărturiile participanților:
Tatiana Timiș (elevă): „Au fost trei zile în care am încetat să fim doar prieteni și am început să devenim o singură poveste despre ce înseamnă să crești cu adevărat împreună.”
Sofia Nicolae (elevă): „Activitățile de training au insistat asupra comunicării dintre participanți și asupra modului în care putem remedia conflictele și îmbunătăți relațiile dintre noi, prin activități creative și interesante. Mă bucur că am avut oportunitatea să particip la un astfel de training, unde am putut învăța atât de multe alături de oameni dragi mie.”
Ilinca Roșu (elevă): „Pentru mine, experiența acestui training a fost cu adevărat specială. Am avut șansa să-i cunosc mai bine pe prietenii mei și să descopăr în cei din jur talente la care nu m-aș fi gândit. În plus, locul în care am petrecut aceste zile a făcut totul și mai frumos, oferind o atmosferă aparte. Le mulțumesc din suflet tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment.”
Maria Penteleiciuc (studentă): „În liniștea munților, răsunăm noi – cântând, râzând, jucându-ne cu drag. Plecăm din acest training mai apropiați, cunoscându-i mai bine pe ceilalți, dar mai ales pe noi înșine. Aștept cu dor ca îmbrățișarea de final să se transforme într-una de revedere, și atunci, încă o dată, măi flăcăi, CIU-HAI-HEI!”
Carmen Afilipoaie (angajată): „Am venit pentru un weekend relaxant și am plecat cu lecții de viață. Cea mai importantă a fost că relațiile cu cei din jur pornesc, în primul rând, de la felul cum mă simt eu cu mine. Fericirea mea depinde de mine, iar oamenii sunt acolo ca să ne bucurăm de ei, dar și pentru ca ei să ne bucure pe noi.”
Rareș Bera (elev): „O experiență unică și de nereprodus. Au fost momente în care am râs enorm, dar și momente de maximă seriozitate. Mă bucur că am reușit să fac lumea să râdă, m-am bucurat de bucuria voastră.”
Maria Govoreanu (studentă): „Am rămas în gând cu vorba părintelui Teofil Părăian: «Ceea ce faci, te și face». Prin drumeție, paraclis și munca în echipă, ne-am modelat caracterul și am realizat că, mai presus de orice neînțelegere, cel mai important este să nu pierzi omul de lângă tine.”
Vanessa Turean (studentă): „Trainingul mi-a reamintit că, uneori, călătoria este mai valoroasă decât destinația. În graba zilnică uităm să prețuim procesul și oamenii, dar acest weekend a fost despre răbdare, empatie și bucuria de a fi pur și simplu împreună.”
Andrei Feier (student): „Apreciez efortul de a avea în fiecare an un formator atât de bun, care ne ajută să ne înțelegem emoțiile, să ne reconstruim pas cu pas și să ne regăsim. Sunt recunoscător pentru fiecare emoție trăită alături de oamenii de aici.”
Despre OTS
Înființată în anul 2010, cu rădăcini la Mănăstirea Oașa, Organizația Tinerilor din Sibiu reunește astăzi elevi, studenți și profesioniști. Sub coordonarea prof. Carmen Mihaela Jinariu, asociația promovează valorile prieteniei, credinței și tradiției, sub motto-ul: „Împreună pentru veșnicie!”.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Salvamont România și Crucea Roșie Română se confruntă în instanță într-un litigiu privind utilizarea mărcii „Salvamont”, un caz considerat fără precedent la nivel internațional în domeniul serviciilor de salvare montană.
Serviciul public Salvamont România își exprimă dezamăgirea, potrivit unui comunicat, față de acțiunea în instanță demarată de Societatea Națională de Cruce Roșie din România, care solicită anularea mărcii oficiale „Salvamont”, pe motivul utilizării unui simbol considerat similar cu emblema Crucii Roșii.
Un conflict apărut după decenii de colaborare
Potrivit Salvamont, între cele două organizații a existat o colaborare de aproape 50 de ani, fără litigii sau dispute anterioare. Acțiunea în justiție ar reprezenta, în acest context, o schimbare majoră de abordare în relația instituțională dintre cele două structuri.
Disputa a fost precedată de o notificare transmisă în toamna anului 2024, prin care Crucea Roșie Română a susținut că elemente din sigla Salvamont ar putea încălca drepturile asupra emblemei sale și a solicitat modificarea acesteia.
Argumentele Salvamont: marcă protejată și recunoscută legal
Reprezentanții Salvamont afirmă că denumirea și sigla organizației au o istorie de peste 60 de ani, fiind consacrate oficial încă din 1969, prin acte normative privind organizarea activităților de salvare montană în România.
Marca „SALVAMONT” este înregistrată și protejată conform Legii nr. 84/1998, fiind validată de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci și reînnoită inclusiv la nivel european, cu valabilitate până în 2031.
Instituția subliniază că emblema sa este distinctă vizual și conceptual de simbolurile Crucii Roșii, neexistând risc real de confuzie între cele două.
Directorul Salvamont Sibiu: “regretăm că nu s-a înțeles diferența dintre sigle”
“La nivel national, noi am avut o discuție amiabilă, în care am explicat faptul că există diferențe majore între sigle și că noi, Serviciul Salvamont, nu desfășurăm activități comerciale. Sigla noastră are vechime de peste 60 de ani, este aprobată de Guvernul României, prin Ordin de ministru. Primul ajutor este activitatea noastră, suntem în slujba cetățeanului, nu desfășurăm nimic c ear putea avea caracter commercial. Regretăm că nu s-a înțeles diferența dintre cele două sigle, deși noi am prezentat argumentele, atât verbal, cât și prin documente, și că s-a ajuns să ne judecăm, deși cu toții salvăm vieți.
Pentru mine este trist, deoarece pe plan local, aici, în Sibiu, am colaborat întotdeauna foarte bine cu filiala Crucii Roșii. Chiar recent, când Crucea Roșie Sibiu și-a lansat Serviciul de Ambulanță, nu am putut onora invitația la eveniment, având în vedere acest conflict la nivel national. Rămâne de văzut ce va decide instanța”, a declarat, pentru Sibiu100, Dan Popescu, director al Serviciului Județean Salvamont Sibiu și secretar general al Serviciului Salvamont România.
Poziții diferite privind simbolurile grafice
Crucea Roșie Română își fundamentează demersul pe legislația națională și internațională care protejează emblema sa specifică – crucea roșie formată din cinci pătrate egale pe fundal alb.
În replică, Salvamont susține că sigla sa include elemente grafice distincte (formă triunghiulară, reprezentări montane și inscripția „Salvamont”), ceea ce elimină posibilitatea unei confuzii între cele două identități vizuale.
De asemenea, reprezentanții Salvamont afirmă că în numeroase state există servicii similare de salvare montană care utilizează simboluri apropiate, fără a genera dispute juridice cu organizațiile Crucii Roșii.
Directorul general al Crucii Roșii Române: “Utilizarea emblemei Crucii Roșii ține de un cadru strict reglementat juridic”
„Societatea Națională de Cruce Roșie din România (SNCRR) consideră că aspectele semnalate în spațiul public privind utilizarea emblemei Crucii Roșii țin de un cadru strict reglementat juridic și trebuie analizate în consecință.
În prezent, aceste elemente fac obiectul unor demersuri oficiale aflate în curs, atât la nivelul OSIM, cât și în cadrul unei acțiuni în instanță, în temeiul prevederilor Legii nr. 139/1995 și ale art. 437 din Codul Penal al României, care reglementează protecția și utilizarea emblemei de Cruce Roșie pe timp de pace.
Având în vedere că procedurile sunt în desfășurare, nu putem face alte comentarii în acest moment.
SNCRR va reveni cu o poziție publică după pronunțarea unei decizii definitive”, a transmis, pentru Sibiu100, Adrian Halpert, directorul general al Crucii Roșii Române.
Controverse privind acuzațiile și impactul financiar
În cadrul procesului, Salvamont respinge acuzațiile potrivit cărora ar utiliza sigla în scop comercial sau ar obține beneficii economice. Organizația subliniază că este un serviciu public de urgență, integrat în sistemul național, care intervine gratuit în situații de risc.
Peste 80% dintre salvatorii montani din România sunt voluntari, iar activitatea are exclusiv caracter de intervenție pentru salvarea vieților omenești.
Totodată, Salvamont atrage atenția asupra impactului logistic major pe care l-ar implica schimbarea siglei: înlocuirea a mii de echipamente, autospeciale și materiale de intervenție, proces estimat ca fiind complex și costisitor.
Proces în derulare și consecințe posibile
Salvamont România a anunțat că va utiliza toate căile legale pentru apărarea mărcii sale oficiale, considerată un simbol al activității de salvare montană din țară.
În același timp, instituția își exprimă speranța că litigiul nu va afecta relațiile de colaborare dintre structurile locale Salvamont și Crucea Roșie, construite de-a lungul deceniilor.
Inițiativă publică și dezbatere de design
În contextul disputei, Salvamont a lansat inclusiv o inițiativă publică de tip concurs de grafică pentru eventuale propuneri alternative de siglă, în eventualitatea unei decizii nefavorabile în instanță.
Noua identitate vizuală ar trebui să păstreze elementele esențiale ale brandului Salvamont, dar să evite orice potențial conflict simbolic.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Cele mai fierbinți subiecte de astăzi se regăsesc pe scena politică. Chiar dacă nu ne implicăm direct, ne afectează pe toți orice decizie nepricepută, lipsită de sustenabilitate, pe care o iau decidenții noștri. Ne poziționăm ca apolitici, dar, în privat, fiecare avem o simpatie și comentăm pe marginea fiecărui gest și a fiecărei decizii pe care o iau alții, în locul nostru.
Suntem martori ai unei realități dezamăgitoare. Pe scena politică, oameni pe care i-am considerat capabili să-și țină cuvântul, dezamăgesc. Două cuvinte care nu mai reprezintă nimic. Se încalcă cuvântul, lipsește onoarea, iar aceasta este înlocuită cu demagogia.
Suntem creștini, oameni care avem pretenția că deținem adevărul absolut. Ne considerăm urmașii Domnului, patrioți, oameni care iubim doar adevărul, dar uităm ce spune Cuvântul lui Dumnezeu: „El nu-și ia vorba înapoi dacă face un jurământ în paguba lui” (Psalmul 15:4).
Avem libertatea să ne expunem punctul de vedere, iar atunci când observăm o abatere, suntem datori, avem obligația morală să semnalizăm orice abatere. Ea există în toate locurile! Putem să trăim cu ea, să ne compromitem sau să o semnalizăm și să o repudiem?
De ce omul își dă cuvântul, iar noi îl credem, însă, după ce și-a atins obiectivul, își pierde orice bun-simț și orice cuvânt? Mai există onoare? Ați auzit cuvinte precum: „noi, niciodată nu vom face alianțe cu…, noi suntem drepți, nu ca alții, jurăm, ne tatuăm, promitem etc.”?
În orice domeniu al vieții, cuvântul nostru trebuie să fie însoțit de fapte reale. Dacă îi desconsiderăm pe ceilalți, îi vom manipula prin cuvinte, iar, atunci când suntem confruntați, o întoarcem tot noi, iar pe ceilalți îi vom acuza de lipsă de înțelegere și de interpretare subiectivă. Dincolo de orice interpretare a noastră, ar fi de o importanță majoră ca cei ce și-au dat cuvântul să se țină de el, să aibă onoarea de a duce la îndeplinire ceea ce li s-a încredințat, într-un mod onest. Altfel, fluctuațiile, aberațiile, minciuna – care are picioare scurte – toate vorbesc despre caracterul omului. Recunoaștem că: tot ceea ce vedem în jurul nostru, tot ceea ce se petrece între noi nu este decât dovada unei căderi a rasei umane, o depravare totală a omului.
Omul de caracter are cuvânt și onoare. Omul care și-a înțeles locul efemer va încerca să demonstreze că omenia valorează mai mult decât orice.
Unii, chiar dacă pierd funcții importante, rămân de cuvânt, au onoare și dovedesc integritate. Mulțumim lui Dumnezeu pentru toți cei de cuvânt din orice sferă a societății. Să căutăm împlinirea Cuvântului, care valorează mai mult decât orice în lume.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI